Evacuare. Decizia nr. 443/2015. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 443/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 443/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 443/A

Ședința publică din 21.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. M. B.

JUDECĂTOR: S. T. N.

GREFIER: C. D.

Pe rol este pronunțarea asupra cererii de apel formulate de către apelantul D. G., în calitate de primar al Comunei Săcel, cu sediul în Săcel, ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimații B. P. jr. și B. A. M., ambii domiciliați în Săcel, nr. 1422, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 345 din 21.05.2015 pronunțată de Judecătoria Dragomirești, în dosar nr._, având ca obiect evacuare, obligația de a face.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din data de 07.10.2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea la termenul de azi prin punerea soluției la îndemâna părților prin intermediul grefei.

De asemenea, se constată că s-au depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 21.10.2015 concluzii scrise formulate de către intimații B. prin av. T. V..

În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia de față.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 10.12.2014 pe rolul Judecătoriei Dragomirești, reclamantul D. G., în calitate de Primar al comunei Săcel, jud.Maramureș, a chemat în judecată pârâții B. P. P. –junior (pădurar-RNP) și B. A. M. (soția pârâtului), solicitând evacuarea din imobilul teren forestier identificat în CF nr 1637-Săcel, nr top 2661/1, în suprafață de 767 mp din locul numit Izcioara (fost canton silvic); demolarea ansamblului de construcții pe care le-au executat pârâții fără acte de proprietate și autorizații legale de construire; eliberarea de către pârâți a terenului și aducerea în starea de dinaintea construirii; autorizarea demolării de către Primăria Săcel și transportul materialelor rezultate în urma demolării la domiciliul pârâților pe cheltuiala acestora, iar în cazul în care pârâții refuză, să efectueze reclamantul aceste operațiuni de demolare și evacuare.

În motivarea cererii, s-a arătat că terenul face parte din rezerva Comisiei Locale de Fond Funciar Săcel, jud. Maramureș, care urmează a fi atribuit, prin reconstituirea dreptului de proprietate privată, numitei C. I.. Arată că pârâtul B. P., folosindu-se abuziv de calitatea sa de pădurar în Cantonul Silvic Izcioara, a ocupat o suprafață de 767 mp. teren forestier pe care se află amplasată clădirea acestui canton și un grajd pentru animale ,deși în actele RNP aceste construcții figurează demolate. Susține că pârâtul, fără să dețină vreun document de proprietate asupra terenului, fără să aibă proiect, a construit un ansamblu de construcții cu scop turistic și o păstrăvărie, fără autorizație de construire și fără avizul compartimentului "Apele Române".

Deși a fost somat în scris de două ori să oprească lucrările construite ilegal și deși a fost amendat de două ori pentru construire fără autorizație de construire, deși lucrările au fost sistate de două ori prin ordonanță președințială, acesta nu s-a conformat, încălcând Legea nr 50/1991- Legea Urbanismului.

Susține că în dosarul nr 421 /P/2013 P. de pe lângă Judecătoria Dragomirești a început urmărirea penală împotriva pârâtului B. P., care se află în faza finală.

În drept, reclamantul s-a prevalat de art.61 alin. 1 și 2, art 62 alin l art.63 lit a și d. din Legea 215/2001, art 858, 861 alin 1 N.C.C., art.1 alin.1, art 4 alin 1, art.7; art.27 alin 1 art.28; art.32 alin 1 lit.b, alin.2 și 3 Legea nr. 50/1991; art 2 alin. 2 coroborat cu art.4, art. 6 și 7 Legea nr.554/2004.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri (f. 5-9)

Acțiunea a fost legal timbrată.

În termenul legal de 25 de zile de la comunicarea acțiunii, pârâul B. P. a depus Întâmpinare (f. 26), în care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și nelegală.

În motivarea întâmpinării, pârâții au arătat că pe terenul din locul „Izcioara” de la nr administrativ 961 a fost pusă în posesie mama soției sale, B. A. M., B. D.-în prezent decedată, căreia i s-a eliberat titlul de proprietate nr 6152/2008, care și-a înscris dreptul de proprietate pe nr. top. 2658/1 din CF 827, în dos nr._, prin Dec Curții de Apel Cluj nr. 2457/R/2011. Susțin că pentru construcțiile aflate pe teren s-a eliberat autorizație de construire pe numele B. D., valabilitatea acesteia făcând obiectul dos. nr._ * și a plângerii penale din dos nr. 421/P/2013.

Cu privire la susținerea că numita C. I. trebuie să fie pusă în posesie, arată că nu se opun deoarece, din expertizele efectuate în dos. nr._ și dos nr._ rezultă că terenul acesteia se află pe nr top 2661 și nu are legătură cu terenul ce a aparținut defunctei B. D., nr. top. 2658/1.

În probațiune, au fost anexate înscrisurile la care face referite (f. 28-41)

Întâmpinarea nu este motivată în drept.

Reclamantul a depus răspuns la Întâmpinare (f. 47) în care arată că terenul cuprins în titlul de proprietate este cu vegetație forestieră și se află lângă terenul de la nr administrativ 961 pe care pârâtul a construit în mod abuziv.

În Registrul Agricol, la poziția respectivă nu este înregistrată nicio persoană ca plătitoare de impozit, astfel că nu se poate elibera nici autorizație de construire.

Admite că întabularea dreptului de proprietate al pârâtului este pe nr top 2658/1, însă susține că vechile construcții (cantonul silvic) și cele edificate fără autorizație de construire se află pe nr top învecinat 2661.

Solicită ca instanța să oblige pârâtul să prezinte originalul autorizației de construire.

Consideră că autorizația de construire nr. 12/01.06.2010 eliberată pe numele B. D. este falsă.

Anexează copia s. civ. nr. 691/2013 (f. 50), a autorizației de construire nr. 12/01.06.2010 (f. 52) și extras din Registrul Agricol.

La data de 25.02.2015 reclamantul a formulat completare de acțiune (f. 64) și anexează Ordonanța nr.835/_ din 3 febr.2015 emisă de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș prin care s-a infirmat ordonanța din 15.12.2014 din dos nr 421/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești și continuarea cercetărilor pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și art. 24, lit b din Legea 50/1991 (f. 65), sentința civilă nr 691/2013 a Judecătoriei Dragomirești, dec Tribunalului Maramureș nr. 178/A/2014 din dos. nr._ .

În ședința publică din data de 25.03.2015 reprezentantul pârâților a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea prezentei acțiuni și excepția inadmisibilității acțiunii, pe care instanța le-a unit cu fondul.

Reprezentantul reclamantului a solicitat un termen în vederea precizării dacă acțiunea este una în revendicare imobiliară, sau una în evacuare.

La termenul următor din data de 06.05.2015, reprezentanta reclamantei a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris.

S-au atașat dosarele nr._ ,_ ,_ și_ ale Judecătoriei Dragomirești.

Reclamantul solicită în concluziile scrise demolarea de către parații Bizau P. si Bizau Axenla M. a a ansamblului de construcții edificate ilegal, fara autorizație de construire, pe terenul Comisiei Locale de Fond Funciar Sace, situate la locul numit „Izcioara” (fostul canton silvic), eliberarea de către pârâți a terenului si aducerea acestuia în starea dinaintea construirii prin restabilirea situației anterioare; autorizarea demolării de către Primarul Comunei Sacel, transportul materialelor rezultate în urma demolării la domiciliul paraților pe cheltuiala acestora, iar în caz de refuz, sa efectueze aceste operațiuni de demolare si evacuare.

Motivează că în dosarul atașat nr._, la fila 32 se află sentința civilă nr. 3188 din dosarul nr._ din care rezulta ca paratul Bizau P., pentru a obține autorizație de construire pentru locuința lucrări extindere, branșament si amenajare piscicola situate în Sacel, Iscioara, nr 951, a formulat acțiune în instanța, însă s-a respins cererea de obligare a primarului de a-i elibera o astfel de autorizație pe motiv că petentul nu a anexat toate avizele si acordurile necesare menționate in certificatul de urbanism.

Arată că sunt două construcții distincte: grajdul pentru care s-a emis Autorizația pe seama defunctei Bizau D., care nu face obiectul dosarului de demolare, si locuința P+1+M, lucrări edilitare branșamente în amenajare piscicola edificate de către Bizau P. fara autorizație de construire, a căror demolare se solicita prin prezenta cauză.Susține că acest ansamblu de construcții a fost edificat pe nr. topo. 2661/1, C.f. 1637 Sacel, unde parații nu au calitatea de proprietari.

Deși pârâții au fost somați în scris de doua ori să sisteze lucrările, iar prin Ordonanța președințială s-a dispus sistarea lucrărilor si . au finalizat lucrările la construcția locuința P+1+M, lucrări, fără a intra în legalitate.

În concluziile scrise depuse de pârât, acesta solicită respingerea acțiunii ca nefondată și nelegală, reluând susținerile din Întâmpinare.

Analizând susținerile părților și probele administrate, prima instanța reține următoarele:

Prin acțiunea de față, reclamantul D. G., în calitate de Primar al comunei Săcel, în contradictoriu cu pârâții B. P. P. –junior (pădurar-RNP) și B. A. M. (soția pârâtului), solicită evacuarea din imobilul teren forestier identificat în CF nr 1637-Săcel, nr top 2661/1, în suprafață de 767 mp din locul numit Izcioara (fost canton silvic), demolarea ansamblului de construcții pe care le-au executat pârâții fară acte de proprietate și autorizații legale de construire; eliberarea de către pârâți a terenului și aducerea în starea de dinaintea construirii; autorizarea demolării de către Primăria Săcel și transportul materialelor rezultate în urma demolării la domiciliul pârâților pe cheltuiala acestora, iar în cazul în care pârâții refuză, să efectueze reclamantul aceste operațiuni de demolare și evacuare.

Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei de interes a acțiunii invocată de pârâți pe motiv că se solicită demolarea și evacuarea unor construcții care se află pe un număr topografic învecinat, respectiv 2658/1, iar nu pe nr top 2661/1 din CF nr 1637-Săcel, care este liber de sarcini și pentru că de pe care se solicită evacuarea, pârâții dețin titlul de proprietate, iar construcțiile au fost eliberate cu autorizație de construire.

Art. 33 NCPC stabilește condițiile interesului promovării unei acțiuni, enumerând și condițiile acestuia: să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Aspectele invocate de pârât țin de fondul cauzei, reclamantul justificându-și interesul prin faptul că solicită demolarea unei construcții edificate fără autorizație de construire, care se eliberează de către Primar, că pârâtul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal nr 1 din data de 06.09.2012 pentru edificarea construcției fără autorizație de construire, motiv pentru care instanța respinge excepția ca nefondată.

Reclamanta își întemeiază în drept acțiunea în evacuare și demolare pe disp. art. 858 și art. 861, care se referă la dreptul de proprietate publică, susținând, pe de o parte, că terenul în litigiu este la dispoziția Comisiei Locale de fond Funciar, iar pe de altă parte, că pentru terenul în litigiu din CF nr 1637-Săcel, nr top 2661/1 s-a reconstituit dreptul de proprietate numitei C. I., ceea ce însemnă că terenul aparține acestei persoane, iar nu domeniului public, aliniatul 1 al articolul 861 NCC prevăzând că „bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile”.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare, așa cum a fost formulată de reclamant, arătăm că acțiunea în evacuare este reglementată de Noul cod civil și în Noul Cod de Procedură Civilă în privința raporturilor locative, însă nu este cazul situației de față, unde nu există raporturi locative între reclamant și pârâți.

Apărarea dreptului de proprietate privată se face, potrivit Secțiunii a 2-a din Cartea a III-a „Despre bunuri” prin acțiunea în revendicare reglementată de art. 563 NCC, care prevede că „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor, sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.

Noul Cod de Procedură Civilă prevede că procedura specială de Evacuare din imobilele folosite, sau ocupate fără drept prev. de Art 1033 și urm, se aplică în litigiile folosite, sau ocupate de către foștii locatari, sau alte persoane.

Pârâții nu se încadrează nici la noțiunea de „ocupanți”, astfel cum a fost definită de Art. 1033, lit e) NCPC: „oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului.

Pentru aceste considerente, se admite excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare.

Acțiunea este și nefondată.

Din dosarul atașat nr._ în care, pe cale de ordonanță președințială, prin sentința civilă nr 691/2013 s-a admis cererea formulată de reclamantul D. G., primar al comunei Săcel, în contradictoriu cu pârâtul B. P., acesta fiind obligat să sisteze orice lucrări de construcție la imobilele situate în .. administrativ 961 (canton silvic Izcioara), până la . obținerea unei autorizații de construire în temeiul Legii 50/1991, modificată și republicată.

În motivare se reține că pârâtul B. P. a efectuat lucrări de construcție fără să-i fie eliberată autorizație de construire, fiind sancționat contravențional prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenție nr. 1 încheiat la data de 06.09.2012 de către Primăria comunei Săcel, prin care i s-a aplicat amendă în sumă de 3.000 lei.

Reclamantul susține că prin sentința civilă nr. 595 din 24.10.2012 pronunțată de Judecătoria Dragomirești în Dosarul nr._ s-a respins plângerea contravențională, prin decizia civilă nr. 721/R/27 Iunie 2013 a Tribunalului Maramureș s-a admis recursul declarat de B. P. împotriva acestei sentințe, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, însă omite să arate că în rejudecare s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul B. P. și s-a anulat procesul verbal de constatare a contravenției nr.1, încheiat la data de 06.09.2012 de intimate, motivându-se că procesul verbal de contravenție este netemeinic deoarece pentru construcție există certificat de urbanism, autorizație de construire, proiect, însă pe numele proprietarului terenului, B. D., care în prezent este decedată.

Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursului de către Tribunalul Maramureș prin dec civ nr 477/R/26.06.2014 și a intrat în puterea lucrului judecat.

Susținerile pârâtului că este proprietarul terenului din locul „Ischioara” înscris în CF 827, nr top 2658/1, pe baza sentinței civile nr. 74/28.01.2010 din dos nr_ (f. 29) sunt confirmate și de extrasul de CF de la f. 33 din care rezultă că B. D. și-a înscris dreptul de proprietate în CF_ cu privire la terenul situat în Săcel, nr. 961.

Adresa Ocolului Silvic Dragomirești (f. 93) către B. P. din care rezultă că terenul în litigiu pentru care s-a întocmit procesul verbal de punere în posesie are categorie de folosință „clădiri, curți și depozite permanente”, nu este situat într-o grupă funcțională în care să fie restricționate anumite lucrări, iar destinația terenului a fost pentru construcții, contrazice susținerile reclamantei că acesta ar fi cu vegetație forestieră și că ar aparține Comisiei Locale de fond funciar Săcel.

Așa cum arată și pârâtul, prin sentința civilă nr. 188/2013/07 Martie 2013 din dos nr_ s-a anulat în parte Hotărârea nr.1056 din 18.02.2008 emisă de intimata Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor MARAMUREȘ și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului situat în locul denumit „Iscioară” sau „B.” în suprafață de 5713 m.p. pe numele petentei C. I., după autorul C. V. (bunicul petentei), teren care face parte din C.F. 1637 Săcel, nr.top. 2661.

Totodată, s-a respins ca nefondată cererea de intervenție formulată de intervenienta B. D., prin mandatar B. P. motivându-se că terenul cu care a fost pusă aceasta în posesie nu se suprapune cu terenul din litigiu, pentru că este evident că nr. top. 2658 din CF 827, pe care a fost pusă în posesie intervenienta B. D. este diferit de nr. top. 2661 din CF 1637, pe care se află terenul din acest dosar.

Având în vedere respingerea petitului de evacuare, dar și faptul că pentru construcții s-a dovedit cu putere de lucru judecat în dos nr_, în care s-a anulat procesul verbal de amendă, că există autorizație de construire, instanța va respinge și petitul subsidiar de demolare a construcțiilor aflate pe terenul în litigiu.

Prin respingerea acțiunii, în temeiul art. 453 alin 1 NCPC, reclamanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți: 1000 lei reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței de la f. 94 și 200 lei, cheltuieli cu deplasarea avocatului la două termene de la Baia M. la Dragomirești.

Prin sentințe civilă nr. 345/2015, pentru considerentele anterior expuse, prima instanță a respins excepția lipsei de interes, a respins acțiunea ca inadmisibilă și nefondată, iar reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de lege reclamantul D. G. prin care a solicitat în principal schimbarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii cu consecința demolării ansamblului de construcții locuință P*1*M, lucrări edilitare branșamente în amenajare piscicolă și eliberarea de către pârâți a terenului, respectiv aducerea sa în starea anterioară, autorizarea demolării pe cheltuiala pârâților, iar în subsidiar s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, s-a arătat că acțiunea vizând demolarea construcțiilor și evacuare a fost întemeiată în drept ca acțiune în revendicare, respective pe dispozițiile art. 28 din Legea 50/1991, că în mod greșit s-a respins cererea de efectuarea a unei expertize tehnice judiciare în specialitatea topografie din care ar fi rezultat că au fost edificate construcții pe nr. top 266/1, imobil ce nu aparține pârâților, respective în mod greșit s-a reținut că pârâții dețin autorizație de construire.

Intimatul B. P. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.

Cererea de apel a fost legal timbrată cu suma de 60 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

În probațiune au fost depuse înscrisuri, planșe foto.

Analizând apelul prin prisma dispozițiilor legale incidente și a apărărilor formulate, Tribunalul apreciază că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

Cererea introductivă de instanță a vizat evacuarea pârâților și demolarea construcțiilor edificate de către aceștia fără autorizație de construire pe imobilul teren având nr. topo 2661/1 din CF 1637 Săcel în suprafață de 767 mp, teren ce urmează a fi atribuit ca urmare a aplicării legilor fondului funciar numitei C. I.. S-a solicitat totodată eliberarea terenului, aducerea lui în starea inițială, sau autorizarea demolării de către reclamant pe cheltuiala pârâților, cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 28 din Legea 50/1991, Legea 215/2001, art. 858, 861 Noul Cod civil, Legea 554/2004.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a învederat că autorizația de construire depusă în probațiune de către pârâți ar fi falsificată, învederând că există plângere penală în acest sens la P. de pe lângă Judecătoria Dragomirești în dosarul penal dispunându-se continuarea cercetărilor în privința infracțiunii de fals. Cererile reclamantului au fost formulate personal de către acesta.

La termenul de judecată din data de 25.03.2015, reprezentantul reclamantului, C. I., a arătat, la solicitarea instanței, că cererea introductivă reprezintă acțiune în evacuare ș demolare iar ulterior, la termenul din data de 06.05.2015, în reprezentarea reclamantului a răspuns un apărător ales angajat în ziua ședinței de judecată (conform mențiunilor de pe împuternicirea avocațială) care a solicitat amânarea soluționării cauzei raportat la această împrejurare și având în vederea atașarea unor dosare voluminoase pe care nu le-a putut studia, în vederea precizării acțiunii, însă raportat la respingerea solicitării de către instanță, apărătorul ales a susținut cererea astfel cum a fost formulată de către reclamant. Cu același prilej, s-a solicitat emiterea unei adrese către P. în vederea verificării stadiului plângerii penale privind infracțiunea de fals și administrarea probei cu expertiză, solicitări de asemenea respinse de către instanță.

Ulterior, cu prilej motivării sentinței apelate, prima instanță, reține incidența dispozițiilor art. 1033 din codul de procedură civilă privind procedura evacuării, admițând excepția inadmisibilității acțiunii din această perspectivă, apreciind că apărarea dreptului de proprietate poate fi efectuată în cauză prin apelarea la acțiunea în revendicare, respectiv apreciind că acțiunea este de asemenea nefondată întrucât pârâții dețin autorizație de construire.

Apelul este întemeiat din perspectiva solicitării de anulare a hotărârii cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, fiind incidente prevederile art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă.

Prima instanță a soluționat cauza, fără a intra în cercetarea fondului și fără a lămuri obiectul cererii.

Tribunalul constată că obiectul cauzei nu a fost pe deplin lămurit, prima instanță neprocedând conform art. 22 din Codul de procedură civilă în exercitarea rolului activ. Deși a pus în discuție dacă cererea formulată reprezintă acțiune în revendicare, iar partea a învederat că a solicitat evacuarea și demolarea construcțiilor, prima instanță a încadrat cererea de evacuare ca fiind formulată în procedura specială de la art. 1033 Cod procedură civilă și a soluționat-o ca atare, apreciind că aceasta este inadmisibilă, deși partea nu a indicat acest temei de drept. Instanța nu a motivat de ce nu a avut în vedere procedura evacuării pe dreptul comun.

Ulterior, prima instanță a reținut că cererea de demolare este neîntemeiată întrucât pârâții dețin autorizație de construire, împrejurare rezultată din hotărârile judecătorești atașate.

Aspectele vizând deținerea autorizației, respectiv amplasamentul construcțiilor edificate de către pârâți ce fac obiectul litigiului dedus judecății, nu au fost de asemenea lămurite în cauză.

Din cuprinsul ordonanței din data de 03.02.2015 emisă în dosarul penal nr. 835/II/2/2014 de către P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, rezultă că împotriva numitului B. P. au fost declanșate cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 24 din legea 50/1991, iar în paralel acesta a contestat procesul verbal de contravenție nr. 1/2012 ce a stat la baza plângerii penale inițiale, iar plângerea contravențională formulată a fost admisă irevocabil prin sentința civilă nr. 1119/2013 a Judecătoriei Dragomirești. În cuprinsul acestei hotărâri s-a reținut că petentul deține autorizație de construire emisă în favoarea numitei B. D., decedată. Procesul verbal de contravenție a vizat edificarea fără autorizație de construire a construcțiilor locuință P*1*M, lucrări edilitare branșamente în amenajare piscicolă. P. a mai reținut că documentul depus în probațiune de către petent în procedura contravențională pentru a dovedi deținerea autorizației conține mențiunea “demolare garaj”, autorizația fiind una de demolare, iar nu de construire, existând suspiciuni privind inclusiv nr. de înregistrare al actului, urmând a se efectua cercetări în continuare din această perspectivă. S-a dispus astfel continuarea cercetărilor privind infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Împrejurările legale de deținerea autorizației de construire pentru aceste construții par fi contrazise și de cererea numitului B. P. ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Maramureș, în care acesta a solicitat obligarea Primarului Comunei Săcel la eliberarea unei autorizații pentru locuință, lucrări de extindere branșamente și amenajare piscicolă, cerere respinsă de instanța de contencios administrativ, respectiv de considerentele deciziei civile nr. 178/A/2014 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr._ în care se reține poziția procesuală a pârâtului B. P. care a afirmat că nu deține autorizație de construire pentru aceste imobile, în privința cărora s-a dispus de către Judecătoria Dragomirești sistarea oricăror lucrări de construire până la . Legii 50/1991 (sentința civilă nr. 691/2013).

În acest context, se apreciază că apărările formulate de către apelant vizând temeiul de drept al cererii, probațiunea încuviințată în cauză la prima instanță, respectiv aprecierile vizând deținerea unei autorizații de construire de către pârâți în privința construcțiilor obiect al litigiului, sunt întemeiate, iar toate acestea echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

În rejudecare, prima instanță va lămuri obiectul cererii, respectiv va solicita părții reclamante să indice în concret temeiul de drept al acțiunii de evacuare (procedura specială sau procedura de evacuare pe drept comun), motivul indicării art. 858, 861 Cod civil în cererea introductivă, va analiza cererea introductivă și din perspectiva dispozițiilor art. 28 din Legea 50/1191 indicate de către reclamant, va solicita relații privind stadiul cercetărilor penale vizând plângerea penală ce face obiectul dosarului nr. 835/II/2/2014 și va analiza oportunitarea suspendării soluționării cauzei în situația în care s-a dispus urmărirea penală în cauză împotriva numitului B. P., va administra probațiune în privința amplasamentului construcțiilor pretins edificate fără autorizație de construire și va determina dacă acesta face parte din domeniul public/privat al Comunei Săcel, urmând a lămuri cauza sub toate aspectele invocate de către părți.

Cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea prezentului apel urmează a fi avute în vedere în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite apelul declarant de apelantul D. V. în calitate de primar al Comunei Săcel, cu sediul în Săcel, ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimații B. P. jr. și B. A. M., ambii domiciliați în Săcel, nr. 1422, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 345/2015 pronunțată de Judecătoria Dragomirești, pe care o anulează și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.

Definitivă.

Pronunțată azi, 21.10.2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER P. M. B. S. T. N. C. D.

Red /Tehr. STN/ 05.11.2015

5 ex, .>

Jud. fond: V. E. G. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 443/2015. Tribunalul MARAMUREŞ