Revendicare imobiliară. Decizia nr. 23/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 23/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 23/2015
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 23/R
Ședința publică din 28 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător A. S.-T.
Judecător M. B. P.
Grefier M. H.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra recursului declarat de recurentul Bukovszki A., domiciliat în Câmpulung la Tisa nr. 606, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2585 din 4.12.2013, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 14.01.2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea la data de 21.01.2015, apoi pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2585 din 04.12.2013, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, s-a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul I. I. în contradictoriu cu pârâtul B. A.. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului, suma de 42.000,00 lei cu titlu de pretenții cu dobânda legală prev. de OG nr.13/2011, începând cu data de 04.12.2013 până la achitarea efectivă. S-a respins ca neîntemeiată acțiunea reconvențională formulată de pârâtul B. A., având ca obiect pretenții în sumă de 40.000,00 lei. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.691,00 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul I. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. A., ca instanța prin sentința ce va pronunța în cauză, obligarea pârâtului la predarea a 210 oi, iar în subsidiar obligarea pârâtului la restituirea sumei de 42.000,00 lei cu dobânda legală de la data pronunțării sentinței.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în luna iulie, anul 2000, a avut o înțelegere cu pârâtul privind cumpărarea unor ovine de 210, cu suma de 200 lei pentru o oaie, astfel că a predat suma de 28.000,00 lei, urmând ca după predarea ovinelor să achite și diferența de preț. Prețul integral a fost predat pârâtului în primăvara anului 2011 și a suportat și cheltuielile cu întreținerea oilor pe timpul iernii. Reclamantul a precizat că pârâtul a refuzat predarea oilor, deși a făcut demersuri și la organele de poliție. Ca temei de drept s-a invocat art.969, 1073 și urm. din vechiul cod civil.
Pârâtul a depus întâmpinare și acțiune reconvențională. În conținutul întâmpinării pârâtul și-a exprimat doar un acord parțial cu privire la petitul subsidiar din acțiunea reclamantului, în sensul că va restitui suma de 14.000,00 lei ce a primit-o cu titlu de preț, recunoscând convenția intervenită între părți. Pârâtul a precizat că convenția a intervenit în anul 2010, privind vânzarea a 210 ovine, pentru suma de 200,00 lei pentru o oaie, deci suma totală de 42.000,00 lei, din care reclamantul a achitat 10.000,00 lei, urmând ca diferența să fie achitată până la data de 15.10.2010. Se menționează că reclamantul a achitat suma de 28.000,00 lei până în luna ianuarie 2011.
Prin acțiunea reconvențională pârâtul a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 40.000,00 lei reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a neachitării prețului de reclamant și neridicarea animalelor. Se precizează că ar fi avut un cost de întreținere de 60.000,00 lei din care s-a scăzut contravaloarea produselor animaliere în perioada martie 2011- aprilie 2012, deci suma de 20.000,00 lei.
Din probele de la dosar prima instanță a reținut că părțile au recunoscut că a intervenit o convenție de vânzare cumpărare a unui număr de 210 ori, cu prețul de 200,00 lei pentru o oaie, deci în total suma de 42.000,00 lei. Pentru convenția intervenită în vara anului 2010, nu s-a încheiat un înscris probator.
Pârâtul a recunoscut că a primit doar parțial prețul stabilit de comun acord, respectiv a primit suma de 28.000,00 lei, cu precizarea că din aceasta i-a revenit suma de 14.000,00 lei, cealaltă sumă de 14.000,00 lei a fost remisă lui Inko L., care deținea și el o parte din ovine.
Potrivit art.102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind NCC, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Prin urmare în speță sunt aplicabile dispozițiile vechiul cod civil, care la art.969 stabilește despre convențiile legal făcute, că au putere de lege între părțile contractante, iar art.1295 stabilește principiul consensualismului cu privire la vânzare. Cu privire la dovada actelor juridice încheiate, art.1191 din vechiul cod civil, a stabilit că acestea nu pot fi dovedite decât cu un înscris probator, dacă valoarea este peste 250 lei. Este regula de principiu instituită cu privire la dovada actelor juridice încheiate, cu excepția prevăzută de textul art.1197 din vechiul cod civil, care prevede că regula susmenționată nu se aplică în cazul în care există un început de dovadă scrisă. Alineatul 2 al textului, prevede că se numește început de dovadă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiția sau a celui ce el reprezintă și care scriptură făcea a fi de crezut faptul pretins.
Instanța a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art.1197 din vechiul cod civil, pentru a stabilit prețul vânzării și dacă acesta a fost achitat parțial sau integral de către reclamant, precum și dacă s-a realizat predarea ovinelor.
În cauză au fost audiați martorii, F. G. C., G. V., Ianko L., Ștețka G., S. I. și B. G., încuviințați pentru ambele părți.
Pârâtul a depus la dosar, rezoluția din data de 28.10.2011 a Parchetului De Pe Lângă Judecătoria Sighetu Marmației, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva sa pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215, al.3 din Codul penal și pentru infracțiunea de abuz de încredere prev. de art. 213 din Codul penal.
Apreciind probele administrate, interogatoriul pârâtului și declarațiile martorilor, instanța a apreciat că obiectul convenție părților a fost vânzarea a 210 ovine, cu prețul a 42.000,00 lei (200,00 lei pentru o oaie). Din probele testimoniale a rezultat faptul că reclamantul a achitat integral prețul către pârât, care nu și-a îndeplinit obligația de predare a ovinelor și le-a vândut în luna februarie 2012 la o altă persoană, Koșa Ioșca.
Pentru a aprecia că prețul a fost achitat integral de către reclamant, instanța a avut în vedere declarația martorului F. G. C. și a martorului B. C..
Instanța a considerat că obligația reclamantului a fost îndeplinită și acesta a solicitat expres predarea ovinelor, dar pârâtul prin diverse manopere, nu și-a îndeplinit obligația corelativă ce refută din efectul încheierii convenției de vânzare cumpărare.
Obligația de predare a ovinelor nu a fost îndeplinită de către pârât, astfel că acesta a fost în culpă, iar solicitarea de a i se achita contravaloarea produselor animaliere.
Potrivit art. 1316 din vechiul cod civil, predarea bunurilor mobile se face sau prin tradițiune reală, sau prin remiterea cheilor clădirii în care se află puse, sau prin simplul consimțământ al părților, dacă strămutarea nu se poate face în momentul vânzării, sau dacă cumpărătorul le avea în puterea sa, la facerea vânzării, cu vreun alt titlu. Spezele vânzării, așa cum se prevede în textul art. 1317 din vechiul cod civil, sunt în sarcina vânzătorului.
Cu privire la predare, așa cum prevede art. 1319 din vechiul cod civil, aceasta trebuie să se facă la locul, unde se afla lucrul vândut în timpul vânzării, iar din probele administrate, rezultă a reclamantul s-a deplasat împreună cu o altă persoană la domiciliul pârâtului pentru a ridica ovinele, dar pârâtul a refuzat predarea, iar ulterior când reclamantul a încercat să preia ovinele la locul indicat de către pârât ( pe un deal în localitatea Iapa), ovinele au fost preluate forțat de către persoane puse de către pârâtul (martorul S. I.) și duse la domiciliul pârâtului.
Ca modalitate de executare, predarea presupune nu doar o atitudine pasivă din partea vânzătorului ( doar în situația în care lucrul se află în detenția cumpărătorului ca depozitar sau comodatar), ci în speță predarea presupunea îndeplinirea de către vânzătorul pârât, a unor acte sau fapte pozitive necesare pentru ca reclamantul să aibă posibilitatea de a intra în stăpânirea efectivă a lucrului cumpărat.
Potrivit art. 1324 din vechiul cod civil, lucrul trebuie să fie predat în starea în care se află în momentul vânzării. Din acea zi toate fructele sunt ale cumpărătorului.
În concluzie instanța a apreciat că pârâtul se află în culpă prin neîndeplinirea obligației de predare către reclamant a ovinelor, în număr de 210, pe care ulterior le-a înstrăinat unei alte persoane, deși a încasat integral prețul de la reclamantul cumpărător. Ca urmare reclamantul este îndreptățit la restituirea prețului plătit, prin rezoluțiunea vânzării conform art.1020 din vechiul cod civil, iar ca urmare a rezoluțiunii se aplică principiul restitutio în integrum, prin restituirea sumei de 42.000,00 lei la care se adaugă dobânda legală, de la data solicitată de reclamant a pronunțării hotărârii, având în vedere și dispozițiile art.1088 din vechiul cod civil.
Față de cele prezentate, instanța a admis acțiunea prin obligarea pârâtului la plata sumei de 42.000,00 lei reprezentând preț, la care se va adăuga dobânda legală prev. de OG nr.13/2011.
În temeiul art. 119 și 120 din vechiul cod de procedură civilă, cererea reconvențională formulată de pârât, privind obligarea reclamantului la plata sumei de 40.000,00 lei reprezentând despăgubiri rezultate din cheltuielile privind furajarea acestora, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Din dispozițiile art.1324 din vechiul cod civil, rezultă că pârâtul în calitate de vânzător, are obligația de a se îngriji de bunul pe care urmează a-l preda, asigurând ca acesta să fie în starea în care se afla în momentul încheierii convenției de vânzare, astfel că pârâtul trebuie să asigure pe cheltuia sa hrana necesară animalelor, întrucât a refuzat predarea ovinelor către cumpărător, culpa sa fiind dovedită din probele de la dosar.
În temeiul art. 274 din vechiul cod de procedură civilă, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de reclamant cu declanșarea procesului în instanță, în sumă de 3691,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Bukovszki A. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii până la concurența sumei de 14.000 lei pe care este de acord să o restituie și admiterii în întregime a acțiunii reconvenționale prin care solicită obligarea reclamantului la plata sumei de 40.000 lei reprezentând paguba cauzată de culpa acestuia; obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu de avocat.
În motivarea recursului s-a învederat Tribunalului că nu este contestat că între părți a intervenit o convenție civilă în baza căreia recurentul-pârât a înstrăinat reclamantului-intimat un număr de 210 ovine cu prețul de 200 lei/ovină. Această înțelegere a avut loc în vara anului 2010, urmând ca prețul animalelor să fie achitat până la 15 octombrie 2010, când intimatul-reclamant trebuia să ridice animalele.
Intimatul-reclamant a achitat în luna septembrie 2010 o sumă de 10.000 lei (recurentului și numitului Ianko L. cu care a avut oile împreună). La data convenită de 15 octombrie 2010 intimatul nu și-a îndeplinit obligația asumată și nu a făcut plata animalelor în sensul convenit.
Ulterior intimatul a mai achitat în rate repetate până la sfârșitul lunii ianuarie suma de 18.000 lei, achitând în total suma de 28.000 lei, respectiv 14.000 lei recurentului și 14.000 lei martorului Ianko L..
Recurentul mai arată că deși nu a întocmit un act scris privind această convenție, fiind de bună credință a recunoscut fără acte primirea sumei de 14.000 lei și tot astfel și martorul Ianko L. în declarația sa de la fila 42, a recunoscut primirea sumei de 14.000 lei în contul animalelor. După ianuarie 2010 intimatul nu a mai achitat nicio sumă de bani pentru animalele care au rămas în paza recurentului. Intimatul cunoscând aceste aspecte o perioadă, de la 15 octombrie 2010 până în februarie 2011 a contribuit la întreținerea animalelor și astfel acestea au fost întreținute în comun de recurent și intimat.
Recurentul a mai arătat că i-a solicitat intimatului să vină după animale și să achite diferența de preț sau să ridice un număr de animale raportat la suma achitată, acest fapt rezultă cu certitudine din declarația martorului Sauluic I.-fila 53, care a fost de față personal la discuțiile purtate. Începând din februarie 2011-aprilie 2012 animalele au fost întreținute numai de recurent. Între părți la reclamația intimatului s-a derulat și un caz penal care s-a soldat cu scoaterea de sub urmărire penală a recurentului pentru infracțiunea de abuz de încredere și înșelăciune.
În considerentele sentinței în ciuda probelor administrate se reține faptul că intimatul a plătit întreaga sumă reprezentând prețul animalelor, instanța făcând trimitere la declarația martorilor F. G. care a declarat la fila 40, că știe de reclamant, că acesta a achitat prețul animalelor. Recurentul menționează că intimatul avea tot interesul ca să afirme acest lucru față de martor, dar acesta nu a fost de față la eventuala predare a banilor, de fapt nu știa nici despre ce sume de bani s-a discutat.
Tot astfel, în considerente se face referire la martorul B. G. fila 54, care la fel a aflat că reclamantul ar fi plătit prețul animalelor. Recurentul consideră că aceste declarații sunt subiective și au fost date pentru a ajuta pe intimat în cauză fără niciun suport real. În opinia sa nu există probe certe din care să poată reține plata prețului animalelor de către intimat, iar motivarea sentinței în acest sens este neconvingătoare. Datorită faptului că intimatul nu a achitat prețul integral nu poate fi imputat recurentului nepredarea animalelor cu atât mai mult cu cât în fața martorului S. G., intimatul a fost solicitat să ridice animalele. Nefăcându-se plata prețului în opinia recurentului, nu-i pot fi aplicabile dispozițiile art. 1324 privind predarea lucrurilor vândute.
În ceea ce privește acțiunea reconvențională, s-a susținut că instanța fără să facă o analiză a probelor administrate a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată. Se face mențiunea că vânzătorul avea obligația de a îngriji bunul pe care urma ca să-l predea în starea în care se afla la data încheierii convenției. Instanța nu a ținut seama de împrejurarea că în cauză este vorba de animale care nu pot fi îngrijite pur și simplu ci întreținerea lor necesită o . cheltuieli. În perioada martie 2011-aprilie 2012, recurentul arată că a întreținut animalele pe cheltuiala proprie din cauză că intimatul nu a ridicat animalele și nu a achitat prețul acestora conform convenției.
Recurentul mai arată că a fost nevoit din culpa intimatului să suporte costul întreținerii animalelor deoarece acesta nu a înțeles să onoreze obligațiile rezultate din convenție. Consideră că datorită faptului că intimatul prin acțiunea sa culpabilă prin neachitarea prețului animalelor i-a creat o pagubă însemnată conform acțiunii reconvenționale formulate, acesta trebuia să repare această pagubă, prin plata în baza art. 998 Cod civil.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor relevate prin cererea de recurs, Tribunalul reține următoarele:
Prin întâmpinarea și cererea reconvențională depuse la prima instanță pârâtul Bukovszki A. a recunoscut că reclamantul a achitat în perioada septembrie 2010-ianuarie 2011 suma de 28.000 lei, dar a precizat că jumătate din această sumă a fost încasată de numitul Ianko L. (căruia îi aparțineau 70 de oi din cele 210 vândute). De asemenea prin răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriu pârâtul a arătat că Ianko ar fi primit suma de 14.000 lei. Dimpotrivă, reclamantul a susținut (întrebarea 2, 4 interogatoriu) că nu a avut legătură cu I. și banii i-a plătit doar pârâtului.
Audiat fiind, martorul Ianko L. a arătat că a primit suma de 14.000 lei de la pârât, că oile sale și ale pârâtului erau împreună, însă depoziția sa nu susține în aprecierea Tribunalului ipoteza încheierii convenției de vânzare-cumpărare a animalelor, între reclamant și inclusiv acest martor. Astfel, în cuprinsul depoziției sale martorul a arătat că „a existat o înțelegere între reclamant și pârât… privind vânzarea de către pârât a peste 200 oi „…”oile (…) rămânând la pârât în continuare”; de asemenea, doar pârâtul și-a exercitat ulterior dreptul de dispoziție cu privire la animale, vânzându-le la un preț necunoscut de martor, ipoteză neplauzibilă dacă o parte dintre oi ar fi fost și ale acestuia.
De asemenea, martorul Șteczka G. a arătat că a fost angajat cioban la pârât, iar în luna februarie 2012 acesta a vândut oile la Koșa Ioșca.
Din considerentele sentinței penale nr. 53 din 7.02.2012, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ rezultă că făptuitorul (Bukovszki A.) a recunoscut cele convenite de comun acord cu petentul, dar a declarat că petentul (I. I.) nu s-a ținut de cuvânt deoarece până la sfârșitul anului 2010 nu a achitat decât suma de 28.000 lei din suma totală de 42.000 lei.
Reținând aceste aspecte, Tribunalul apreciază că înțelegerea relativă la vânzarea-cumpărarea ovinelor a intervenit doar între părțile din acest proces; în ce privește cuantumul sumei achitate de reclamant, pârâtului, acesta a fost de 28.000 lei, iar nu de 42.000 lei.
Martorul F. G. C. cunoștea doar de la reclamant faptul că acesta ar fi plătit pârâtului 40.000 lei (nu 42.000 lei), iar depoziția martorului B. G. nu este edificatoare sub acest aspect, simpla lipsă de reacție a pârâtului la afirmația reclamantului că i-a predat suma de 40.000 lei neconstituind o dovadă certă a susținerilor reclamantului.
Pe cale de consecință, se impune în temeiul prevederilor art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă 1865, admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul că pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului suma de_ lei, cu dobânda legală ce se va calcula începând cu data de 4.12.2013 și până la achitarea efectivă. Tribunalul apreciază că a intervenit rezoluțiunea amiabilă a vânzării-cumpărării, relevată și de împrejurarea că pârâtul a dispus de oile înstrăinate reclamantului, prin vânzare posterioară, astfel încât se impune restituirea prestațiilor, în speță a prestației pecuniare, a părții din prețul animalelor, avansat de reclamant.
Soluția pronunțată asupra cererii reconvenționale este corectă, raportat la împrejurarea că deși a întreținut animalele (o perioadă chiar împreună cu reclamantul), pârâtul a și dispus de acestea, obținând așadar nu doar beneficiile (produsele animaliere), ci și contravaloarea oilor, prin vânzare. Sub acest aspect, se reține că pârâtul nu a dovedit vreun prejudiciu concret și suplimentar.
Având în vedere modificarea sentinței și soluția de admitere în parte a acțiunii, în temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă 1865, pârâtul va fi obligat să achite reclamantului suma de 2431 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise (1731 lei) și 700 lei, o parte din onorariul avocațial achitat în cauză.
În temeiul prevederilor art. 316 raportat la art. 298 și art. 274 Cod procedură civilă 1865, intimatul va fi obligat să achite recurentului suma de 480 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente pretențiilor admise urmare a exercitării recursului (14.000 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Bukovszki A., domiciliat în Câmpulung la Tisa nr. 606, județul Maramureș, în contradictoriu cu intimatul I. I., domiciliat în Săliștea de Sus nr. 1042, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2585 din 4.12.2013, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, pe care o modifică în parte astfel:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul I. I. în contradictoriu cu pârâtul Bukovszki A..
Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de_ lei, cu dobânda legală ce se va calcula începând cu data de 4.12.2013 și până la achitarea efectivă.
Obligă pe pârât să achite reclamantului suma de 2431 lei, cheltuieli de judecată.
Menține hotărârea primei instanțe în ce privește soluția de respingere a cererii reconvenționale.
Obligă pe intimatul I. I. să achite recurentului suma de 480 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2015.
Președinte Judecători Grefier
Ț. D. S.-T. A., P. M. B. H. M.
Red.S.T.A/3.04.2015
Tred. M.H./ 3.04.2015- 2 ex.
Judecător la fond: N. P. I.
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 13/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Servitute. Decizia nr. 57/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
