Acţiune în constatare. Decizia nr. 289/2012. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 289/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 05-04-2012 în dosarul nr. 289/2012
4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 289/2012
Ședința publică din 05 Aprilie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. G. P.
Judecător: M. A.
Judecător: B. G.
Grefier: C. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de reclamanta I. F., domiciliată în Oradea, .. 33, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 2904 din 2 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria V. de S. în dosar nr._ având ca constarea dobândirii dreptului de proprietate.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta I. F. G. lipsă, avocat Șuștic T., se prezintă recurentul I. L., lipsă fiind intimații T. I., M. F., M. Ilișca, M. M., I. V., I. I., P. I., Orașul Vișeul de S. în reprezentarea pârâților cu domiciliul necunoscut Iuszko I. și I. I. Dolhuț.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, recurentul I. L. depune la dosar întâmpinare prin care arată că nu se opune recursului formulat de recurenta I. F. G.. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul recurentei I. F. G. lipsă, avocat Șuștic T. depune la dosar o adresă din partea Primăriei Orașului V. de S., prin care se arată că nu există documente de stare civilă, în speță certificat de deces, decât începând cu anul 1907, fapt pentru care nu s-a putut elibera copie a certificatului de deces al defunctului I. Iuoan Dolhuț. Conchide că persoanele respective sunt decedate. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Alte cereri nefiind formulate, în baza art. 150 Cod procedură civilă instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei I. F. G. lipsă, avocat Șuștic T. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în temeiul art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Nu solicită cheltuieli de judecată. Arată că prin sentința civilă atacată s-a respins acțiunea reclamantei. Pârâții de rândul 9 sunt decedați, astfel că aceștia nu au capacitate de folosință și nu pot figura ca părți. Trebuia să fie chemați în judecată moștenitorii proprietarilor tabulari. Din adeverința pe care a depus-o azi rezultă că nu există certificate de deces. Se impune trimiterea cauzei spre rejudecare. Arată că nu se opune admiterii recursului formulat de I. L..
Recurentul I. L. solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Constată că prin Sentința Civilă Nr. 2904 din 02.12.2011 pronunțată de Judecătoria V. de S. s-a respins cererea formulată de reclamanta I. F. G. împotriva pârâților I. L., T. I., M. F., M. Ilișca, M. M., I. V., I. I., P. I. și Orașul V. de S. în reprezentarea pârâților cu domiciliu necunoscut Iuszko I. și I. I. Dolhuț .
A fost obligată reclamanta să plătească pârâților suma de 150 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin moștenire și partaj voluntar asupra terenului situat în V. de S., identificat în c.f._, nr. top. 448/2, în suprafață de 105 m.p., să se dispună radierea dreptului de proprietate din c.f.- ul de mai sus a pârâților cu domiciliu necunoscut și înscrierea în c.f. pe numele reclamantei a dreptului de proprietate asupra terenului moștenit și partajat voluntar, conform schiței de amplasament, învederând că terenul din litigiu a aparținut defunctului I. L., tatăl pârâților, respectiv bunicul ei și al celorlalți pârâți de la pct. 6-9.
Între tatăl ei, defunctul I. G., și pârâți a avut loc un partaj voluntar în anul 1965, terenul din litigiu revenindu-i celui dintâi, aspect reținut în motivarea Sentinței civile nr.110 /1982, pronunțată de această instanță în dosar nr. 46/1982, sentință prin care și defunctul I. G. a fost de acord ca I. L., pârâtul din prezenta cauză să își intabuleze dreptul de proprietate asupra suprafeței de 445 m.p.
A reținut prima instanță că pârâții T. I., I. L. și M. F., prin întâmpinare, au solicitat respingerea acțiunii motivând că între antecesorul reclamantei și pârâți nu a avut loc un partaj voluntar asupra terenului în litigiu, așa cum susține reclamanta, că în dosar nr. 2189/2009 pârâtul I. L. a promovat o acțiune având ca obiect uzucapiune, cu privire la terenul ce face obiectul cauzei de față, iar între părți nu s-a semnat nici un act de partaj voluntar .
Cu privire la sentința invocată de către reclamantă, pârâții au arătat că acel partaj se referă numai la terenul de sub nr. top 448/1, din c.f. 5963 V. de S., celelalte bunuri imobile ce formează masa succesorală au rămas în indiviziune.
Instanța de fond a reținut că pârâții prezenți la termenul din 2.11.2011, respectiv 30.11.2011, au declarat că nu recunosc nici un partaj așa cum menționează reclamanta în acțiune și se opun admiterii acțiunii, arătând că au fost 7 frați, părinții i-au împărțit cu bunurile care le-au deținut, fiecăruia revenindu-i o parte, inclusiv fratelui din Oradea, însă, nefăcându-se masa succesorală și ieșirea din indiviziune, practic bunurile au rămas în indiviziune.
D. pârâtul I. L., la termenul din 30.11.2011, a recunoscut că și fratelui lor din Oradea, decedat, i-a revenit o parcelă de teren.
Apoi, pe baza probelor administrate în cauză judecătoria a reținut că reclamanta este fiica defunctului I. G., fratele pârâților de rândul 1-5, respectiv unchiul pârâților de rândul 6-9 și pretinde un drept de proprietate exclusiv al defunctului I. G. asupra suprafeței de 105 m.p., dobândit prin moștenirea părinților și prin partaj voluntar.
Sentința civilă nr. 110/1982, fila 7-8 din dosar, precizează în considerente la fila 2 că terenul în suprafață de 445 m.p., partajat între părți în anul 1965, i-a revenit reclamantului din acea cauză, I. L..
Instanța de fond a constatat raportat la sentința menționată că nu sunt îndeplinite prev. art. 730 C. civil ( vechi), în sensul că nu toți moștenitorii au fost prezenți în calitate de pârâți la instanță la soluționarea dosarului nr. 46/1982, lipsă fiind chiar și antecesorul reclamantei, defunctul I. G. și nici nu se poate trage concluzia că într-adevăr între părți a avut loc un partaj voluntar.
Întrucât reclamanta nu a dovedit partajul voluntar prin înscris, iar acesta nu a fost recunoscut de toate părțile cu vocație succesorală asupra bunurilor ce fac obiectul partajului, instanța de fond a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta I. F. G. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe .
În motivarea recursului reclamanta a învederat instanței că în cauză, printre alți pârâți au fost chemați în judecată proprietarii tabulari ai terenului înscris în CF_ V. de S. nr. top. 448/2 în suprafață de 105 mp, Iuszko I. și I. I. Dolhuț, ce au fost citați în condițiile art. 95 Cod procedură civilă.
Recurenta a arătat că hotărârea este nelegală deoarece cei doi pârâți sunt decedați de foarte multă vreme și trebuiau chemați în judecată moștenitorii celor doi defuncți.
Această situație trebuia invocată și de instanță din oficiu.
Întrucât nu s-a procedat astfel au fost încălcate dispozițiile art. 129, 137 41 Cod procedură civilă și ale art. 7 din Decretul nr. 31/1954, instanța de fond pronunțând o hotărâre nulă.
Potrivit art. 105 al. 2 Cod procedură civilă actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor. Prin modul de soluționare a pricinii a suferit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.
Pârâtul I. L. a declarat și el recurs împotriva Sentinței Civile nr. 2904/2011 solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, învederând că pârâții Iuszko I. și I. I. Dolhuț sunt decedați. În atare situație reclamanta sau instanța din oficiu trebuiau să pună în vedere reclamantei să-i cheme în judecată pe moștenitorii acestora.
În aprecierea pârâtului hotărârea este nulă pentru că au fost încălcate dispozițiile art. 129, 137 41 Cod procedură civilă și ale art. 7 din Decretul nr. 31/1954.
Pârâta intimată M. Ilișca a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Pronunțându-se aspra recursurilor declarate, Tribunalul a reținut următoarele:
În ce privește recursul declarat de pârâtul I. L., Tribunalul reține că, pentru ca o persoană care a avut calitatea de parte în primă instanță să poată declara recurs, trebuie să justifice interesul de a ataca sentința, iar un asemenea interes are numai partea care a căzut în pretenții, respectiv partea care a pierdut procesul.
Prin sentința civilă nr. 2904 din 2 decembrie 2011 acțiunea reclamantei a fost respinsă, astfel că pârâtul I. L. a câștigat procesul și, din această poziție, nu are nici un interes pentru a ataca hotărârea pronunțată de instanța de fond.
Pe de altă parte, ambii recurenți invocă în recurs lipsa capacității de folosință a pârâților Iuszko I. și I. I. Dolhuț, proprietari tabulari înscriși în C.F._ V. de S., apreciind că, raportat la data înscrierii lor în CF, aceștia sunt decedați.
Așa cum reiese din cuprinsul art. 22 și 18 din Decretul 31/1954 și art. 13 din Legea nr. 119/1996, dovada morții se face cu certificatul de deces sau cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.
Recurenții nu au făcut dovada, în condițiile legii, a decesului proprietarilor tabulari Iuszko I. și I. I. Dolhuț și a existenței vreuneia dintre împrejurările expres prevăzute de art. 24 din Decretul 31/1954 care să le permită a proba decesul acestora cu orice mijloace de probă.
Adresa nr. 844/2012 a Primăriei Orașului V. de S. nu constituie o dovadă în sensul celor de mai sus, Iuszko I. și I. I. Dolhuț fiind înscriși în CF după 1907.
Dar, chiar dacă s-ar admite ipoteza pretinsă de recurenți, a decesului pârâților survenit anterior introducerii acțiunii, soluția demersului judiciar al reclamantei ar fi tot una nefavorabilă acesteia, respectiv cea de respingerii a acțiunii față de acești pârâți pentru lipsa capacității lor de folosință. Nu exista pentru instanță obligația identificării moștenitorilor acestora și citării lor în proces, căci numai atunci când decesul survine după data înregistrării acțiunii procesul este continuat prin introducerea în cauză a moștenitorilor celui decedat, însă și în această situație partea interesată trebuie să ia măsurile necesare pentru continuarea procesului, prin introducerea în cauză a moștenitorilor părții decedate în cursul procesului.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge recursurile declarate de recurenții I. F. G. și I. L. în contra sentinței civile nr. 2904 din 2 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria V. de S..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I. F. G. domiciliată în Oradea, .. 33, jud. Bihor, în contra sentinței civile nr. 2904 din 2 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria V. de S., județul Maramureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 05 Aprilie 2012.
Președinte, Judecători, Grefier,
P. G. G., A. M., G. B., C. C.
în concediu legal de odihnă, decedată, semnează
semnează președintele președintele instanței
instanței
Red. G.B./10.07.2012
Tehn. Red. G.B./12 ex.// 10.07.2012
..07.2012
Judecător la fond G. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 412/2012. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 266/2012. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








