Contestaţie la executare. Decizia nr. 412/2012. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 412/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 23-05-2012 în dosarul nr. 412/2012
4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 412/R
Ședința publică din 23 Mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. W.
Judecător: A. S. T.
Judecător: M. C.
Grefier: C. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de intimata P. V. de S., cu sediul în V. de S., ..19, jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 2838 din 24 Noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosar nr. _, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentei P. V. de S. precum și lipsa intimatei T. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus prin mail în data de 21.05.2012 întâmpinare din partea intimatei T. F. prin care se arată că a fost la arhiva instanței și a studiat dosarul, semnând întâmpinarea.
Verificând actele de la dosar, instanța constată că prin înscrisul depus în data de 27.02.2012, la fila 14, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Raportat la această împrejurare, instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă 2838/24.11.2011 pronunțată în dosarul_ Judecătoria V. de S. admite contestația la executare formulată de contestatoarea T. F., în contradictoriu cu intimata P. V. de S. și:
Constată prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale stabilită prin Procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 17.07.2011 de către IPJ Maramureș-Poliția Orașului V. de S. și, în consecință, anulează Somația nr.9172 din data de 29.09.2011, emisă de intimată.
Respinge cererea cu privire la acordarea de daune morale.
Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 31,4 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Instanța de fond reține:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 17.07.2011, încheiat de Poliția Orașului V. de S., contestatoarea a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei și avertisment pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 3 pct.25 și 31 și sancționate de art.4 al.1 lit.b și a din Legea nr.61/1991, republicată .
În baza acestui proces-verbal, care constituie titlu executoriu, a fost întocmită Somația nr. 9172 din 29 septembrie 2011, împotriva acesteia contestatoarea formulând ,,contestație în anulare”, calificată ca fiind o contestație la executare.
Potrivit art.399 al.3 C.pr.c.,, dacă executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac”.
Procesul-verbal care constituie titlul executoriu din cauza de față nu este o hotărâre judecătorească însă contestația cu privire la legalitatea și temeinicia acestuia este reglementată în procedura specială a plângerii contravenționale, aspect față de care instanța nu are căderea să analizeze apărările de fond formulate de contestatoare cu privire la circumstanțele încheierii actului sancționator, urmând a se pronunța doar cu privire la contestația la executare formulată, în care sunt vizate aspecte ale executării silite însăși.
Contestația împotriva executării procesului-verbal începută prin Somația nr.9172 emisă de intimată, este formulată în termen.
În procesul-verbal se menționează că acesta s-a întocmit la sediul poliției, în prezența contravenientei, care refuză să semneze, aspect contestat de către contravenienta contestatoare.
Intimata susține că procesul-verbal contestat a fost transmis contestatoarei prin poștă cu confirmare de primire și a depus la dosarul cauzei o dovadă privind o transmitere de la Poliția V. de S. către contestatoare, la data de 21.07.2011, reavizată apoi de poștă către expeditoare ( fila 10).
Analizând însă acest înscris, instanța constată că nu poartă nicio mențiune cu privire la faptul că la această dată a fost transmis către contestatoare chiar procesul-verbal în cauză, dubiul profitând acesteia în condițiile în care, date fiind circumstanțele cauzei și existenței mai multor plângeri contravenționale și penale care o privesc pe contestatoare, aflate în diferite stadii de cercetări la Poliția V. de S., era foarte posibil să se transmită orice alte înscrisuri. Această prezumție este întărită și de faptul că, la data de 18.08.2011, poliția procedează la comunicarea procesului-verbal a cărui executare se contestă, prin afișare la domiciliul contestatoarei contraveniente.
Față de aceste considerente, instanța reține că procedura de comunicare a procesului-verbal pus în executare prin somația contestată, a fost îndeplinită la data de 18 august 2011.
Potrivit art.14 al.1 din O.G.nr.2/2001, modificată, ,, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicării sancțiunii”.
Art.101 al.3 din C.pr.c. arată că ,,termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau corespunzătoare zilei de plecare”.
Raportat la aceste prevederi legale, instanța constată că a intervenit prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale stabilită prin procesul-verbal . nr._ din data de 17.07.2011, comunicarea acestuia trebuind făcută petentei până cel mai târziu în data de 17.08. 2011, aspect față de care urmează a anula Somația nr. 9172/29.09.2011 emisă de intimată.
Cu privire la daunele morale solicitate de contestatoare, analizând temeiul acestora, instanța observă că nu se invocă prejudicii cauzate contestatoarei în procedura executării silite, daunele solicitate fiind în fapt despăgubiri solicitate de contestatoare agenților constatatori care au încheiat procesul-verbal ce constituie titlu executoriu, a căror temeinicie nu poate fi cercetată în cadrul procesual creat în contestația la executare astfel că această cerere urmează a fi respinsă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, instanța urmează ca, în baza art.274 C.pr.c. să oblige intimata la plata către contestatoare a sumei de 31,4 lei cu acest titlu, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva sentinței a declarat recurs P. orașului V. de S. – Biroul impozite, taxe locale și executări silite, solicitând casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare motivele următoare:
La data de 15.11.2011 au fost depuse precizări ale contestatoarei ce nu au fost comunicate recurentei pentru a putea răspunde la acestea, încălcându-se astfel dreptul la apărare.
Instanța de fond face o confuzie în ceea ce privește emitenții celor două acte administrative, respectiv, procesul verbal de contravenție emis de poliția orașului V. de S. și somația asupra căreia s-a făcut de fapt contestație care este emisă de P. orașului V. de S.. Instanța de fond, deși a fost investită cu soluționarea unei contestații împotriva somației emisă de P. V. de S. s-a pronunțat și asupra procesului verbal de contravenție emis de Poliția V. de S., fără ca aceasta să fie parte în proces.
Recurenta mai precizează că executarea sancțiunii nu este prescrisă și chiar dacă ar opera prescripția culpa aparține Poliției V. de S., care nu a comunicat procesul verbal în termen, astfel că obligarea la cheltuieli de judecată este neîntemeiată.
În drept se invocă art. 304 pct. 6, 8, 9 Cod procedură civilă.
Intimata T. F. solicită respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
La data de 15.11.2011 intimata contestatoare depune un răspuns la întâmpinarea recurentei intimată, deci nu poate fi vorba de o încălcare a dreptului la apărare, întrucât recurenta și-a formulat în scris poziția procesuală prin întâmpinarea depusă la dosar.
Obiectul judecății îl constituie contestația la executare, în care sunt vizate aspecte ale executării silite, iar nu legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, care constituie titlu executoriu, motiv pentru care citarea în cauză a agentului constatator (Poliția V. de S.) nu era necesară.
Contestatoarea intimată a refuzat semnarea procesului verbal care s-a întocmit la sediul poliției și în mod corect instanța de fond constată că la data de 18.08.2011 a fost îndeplinită procedura de comunicare a procesului verbal prin afișare la domiciliul contestatoarei.
Raportat la art. 14 alin.1 din OG 2/2001 în mod corect reține instanța de fond prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale stabilită prin procesul verbal de contravenție din 17.07.2011, comunicarea trebuia făcută cel târziu în data de 17.08.2011 în speță, comunicarea procesului verbal s-a făcut la 18.08.2011.
În considerarea celor de mai sus, sentința este legală iar în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. Orașului V. de S. cu sediul în V. de S. .. 19 jud. Maramureș, în contra sentinței civile nr. 2838/24.11.2011 a Judecătoriei V. de S., județul Maramureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 23.05.2012.
Președinte, Judecători, Grefier,
W. D. S. T. A., C. M. C. C.
Red. C.M./07.06.2012
Dact. 4 ex. /C.C./ 07.06.2012
..06.2012
Judecător la fond V. F. F.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 351/2012. Tribunalul MARAMUREŞ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 289/2012. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








