Acţiune în constatare. Decizia nr. 163/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 163/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 163/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 163/A
Ședința publică din data de 9 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. G. – Vicepreședinte Tribunalul Maramureș
Judecător: S. - T. A. A.
Grefier: B. M.
Pe rol este pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul B. V., CNP_ domiciliat în Dragomirești, ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1663 din 26 noiembrie 2014, pronunțate de către Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare - constatarea timpului util la pensie.
Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 26 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 396 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea soluției la data de 9 aprilie 2015, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, deliberând reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 1663 din 26 noiembrie 2014, pronunțate de către Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei C. L. de P. S. Marmației, invocată de către aceasta. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Județeană de P. Maramureș, invocată de către aceasta și în consecință s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul B. V., în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de P. Maramureș, P. orașului Dragomirești și Orașul Dragomirești, prin primar.
S-a respins acțiunea civilă față de pârâta C. L. de P. S. – Marmației, ca fiind formulată împotriva unei părți fără calitate procesuală pasivă și fără calitatea procesuală de folosință.
În considerentele sentinței se reține că, din adeverința nr. 1491 și nr. 1492 din 05.05.2014 eliberată de Primăria Dragomirești (f.8,10), a reieșit că în perioada 1981-1989, reclamantul B. V., figurează înscris în R.A. împreună cu familia cu tipul de gospodărie CAP și suprafața de teren agricol 0,00 ha. Aceste aspecte reies și din copia după fila din R.A. din această perioadă (f.9,11).
Ca urmare, reclamantul figurează în registrul tatălui său ca și fiu de membru cooperator, tatăl fiind cel care presta activitate și deținea lotul ajutător.
După căsătorie, reclamantul figurează înscris în registrul agricol cu poziție separată, însă din Registrul Agricol nu reiese că ar fi beneficiat de lot ajutător.
Dacă o persoană a fost membru cooperator, aceasta perioadă trebuie confirmată printr-o adeverința eliberată de primăria din localitatea unde a existat C.A.P.-ul, din care să rezulte trei elemente:
- anii în care persoana respectivă a fost membru cooperator;
- normele planificate de adunarea generală pentru anii respectivi;
- normele realizate de persoana căreia i-a fost eliberata adeverința.
În lipsa unei asemenea adeverințe, reclamantului îi revine sarcina de a dovedi aceste elemente, lucru pe care nu l-a făcut prin înscrisurile depuse la dosar.
În concluzie, instanța a reținut cu privire la perioada în care reclamantul ar fi prestat activitate, care este determinantă în stabilirea timpului util si calculul pensiei, că în anul 1992 s-a întocmit o situație cu timpul util pentru foștii membrii cooperatori din cadrul C.A.P Dragomirești, tabel pe care nu figurează și reclamantul.
Din înscrisurile cauzei a rezultat că aceasta nu are depus dosar de pensie la C. L. de P. și nici nu figurează în situația cu timp util la pensie a membrilor fostului CAP Dragomirești.
Declarațiile martorilor P. D. și O. M. au fost destul de generale, de subiective și nu s-au coroborat cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, astfel că vor fi înlăturate.
Nu a fost dovedit nici cel mai important aspect care determină stabilirea timpului util la pensie, respectiv îndeplinirea normelor stabilite de către adunarea generală în fiecare an.
Potrivit art. 35 Cod procedură civilă cel care are un interes poate cere constatarea existenței sau inexistenței unui drept. În speță, reclamantul nu a dovedit existența dreptului său pentru stabilirea unui timp util la pensie.
Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada prestării unei activități în CAP Dragomirești, acesta nu a fost îndreptățit la pensie în raport de dispozițiile art. 1 din Legea 80/1992, art. 4 din Legea 4/1972 și dispozițiile Legii nr. 263/2010, motiv pentru care a respins acțiunea, potrivit dispozitivului sentinței.
În raport de art. 451 Cod procedură civilă instanța a lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel B. V. care a solicitat, în principal admiterea apelului, modificarea sentinței apelate și judecând să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată.
În subsidiar, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea apelului se arată că motivarea din considerentele hotărârii sunt nefondate, deoarece în speță s-a dispus efectuarea unei expertize tocmai datorită faptului că era o probă utilă și necesară cauzei și instanța a considerat necesar cunoașterea părerii unor specialiști (art. 330 Noul Cod de procedură civilă).
Expertul arată că a fost membru CAP în perioada 1971 – 1989, că normele nu sunt precizate, dar din adeverințele eliberate de Primăria Dragomirești s-a precizat că a fost membru cooperator cu familia deținând lot ajutător în suprafață de 0,30 ha.
Instanța a eliminat din probațiune una din probele necesare, concludente și utile cauzei, respectiv proba cu declarațiile martorilor P. D. și O. M. care au declarat că apelantul a lucrat în CAP și a deținut lot ajutător la locul numit „Muncel”. Instanța reține doar faptul că în arhivele Primăriei nu se găsesc evidențele membrilor cooperatori din acea perioadă.
Intimata C. Județeană de P. Maramureș prin întâmpinarea depusă (fila 14) a solicitat respingerea apelului cu motivarea că intimata valorifică timpul util la pensie pe baza documentelor prezentate de solicitant neavând competența de a administra probe. D. Primăria are competența de a elibera adeverințe cu timpul util la pensie pentru agricultori. Față de documentele existente la dosar în mod legal instanța de fond a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada prestării unei activității în CAP Dragomirești și nici a faptului că a beneficiat de lot ajutător.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, în baza dispozițiilor art. 479 alin. 1 N Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
Din cele consemnate în Registrul agricol pentru perioada 1971 – 1973 reiese că apelantul figurează ca membru în familia B. la nr. de casă 447 în calitate de fiu născut în 1957, iar familia figurează cu lot ajutător în suprafață de 0,30 ha.
În Registrul agricol pentru perioada 1974 – 1980 apelantul B. V. figurează în continuare ca membru de familie, necăsătorit, familia deținând lot ajutător în suprafață de 0,30 ha (fila 7 dosar de fond).
În perioada următoare cuprinsă între anii 1981 – 1985, precum și în perioada 1986 – 1989 apelantul B. V. figurează cu poziție separată fiind cap de familie, la nr. de casă 807, fiind căsătorit, dar fără lot ajutător (fila 9).
Martorii audiați (filele 64, 65) arată că apelantul a prestat diferite activități în cadrul CAP Dragomirești din anul 1973 până în anul 1989, la cositul și recoltatul fânului, la edificarea staulelor pentru oi, la îngrijirea oilor pe o perioadă de câțiva ani, la recoltatul și săpatul cartofilor etc. și că ar fi avut lot ajutător la locul numit „Muncel”.
Din probele existente la dosar nu s-a dovedit dacă muncile pe care le-a prestat apelantul le-a făcut în calitate de membru cooperator sau numai cu scopul de a-i ajuta pe părinți, deoarece așa cum reiese din evidențele existente la Primăria Dragomirești, doar aceștia figurează cu lot ajutător,că dimpotrivă în perioada ulterioară când apelantul și-a întemeiat o gospodărie proprie, separată de cea a părinților niciodată acesta nu a figurat în evidențe cu vreun lot ajutător.
Așa fiind instanța de fond a apreciat în mod corect probele existente la dosar în funcție de care a respins acțiunea reclamantului – apelant.
Pe cale de consecință în temeiul dispozițiilor art. 480 Noul Cod de procedură civilă se va respinge apelul ca nefondat, urmând a se menține în tot sentința judecătoriei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de B. V., CNP_ domiciliat în Dragomirești, ., județul Maramureș, în contra sentinței civile nr. 1663 din data de 26 noiembrie 2014, pronunțate de către Judecătoria Dragomirești, județul Maramureș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 aprilie 2015.
Președinte Judecător Grefier
P. G. S. - T. A. B. M.
Red. P.G./10.04.2015
Dact. B.M./10.04.2015
Ex. 7 ex., .
Judecător fond: B. L.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 154/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 219/2015. Tribunalul... → |
|---|








