Grăniţuire. Decizia nr. 220/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 220/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 220/2015
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. 10._ *
DECIZIA CIVILĂ NR.220/A
Ședința publică din 14.05. 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-T. A.-A.
JUDECĂTOR: G. B.
GREFIER: R. M.
Pe rol este soluționarea apelului declarat de către reclamantul S. Ș. S., domiciliat în B. M., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr._ din data de 16.12.2014 pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._, având ca obiect revendicare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 30.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru 07.05.2015 și apoi pentru azi, când a pronunțat prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/2014 din 16.12.2014, pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._ s-a luat act de renunțarea formulată de reclamantul S. Ș. S., la judecarea capetelor de cerere privind revendicarea, grănițuirea și constatarea servituții de trecere în raport de pârâții, A. G., Ș. A. E., Ș. M. și S. R. reprezentat de P. Municipiului B. M..
A fost obligat reclamantul să plătească în favoarea pârâtelor Ș. A. E. și Ș. M., suma de 2800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-au respins excepțiile liticonsorțiului pasiv și autorității de lucru interpretat invocate de pârâții N. T. și N. E. M., ca neîntemeiate.
S-a respins acțiunea civilă restrânsă de reclamant având ca obiect constatarea dreptului de servitute, formulată în contradictoriu cu pârâții N. T. și N. E. M., ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul S. Ș. S. i-a chemat în judecată pe pârâții N. T., N. E. M., A. G., S. A. E., S. M., S. R. reprezentat de P. Municipiului B. M. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâților N. T. și N. E. M. să îi predea în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 1796 mp, înscrisă în CF nr. 189 B. M., nr. top 3865 de sub A2 constând în 1173 mp și nr. top. 3866/1 de sub A4, constând în „G. în partea minelor”, în suprafață de 496 mp., cumpărați de la fostul proprietar Blomstein I. G., în anul 2004, să se dispună fără echivoc stabilirea limitelor de hotar față de toți pârâții introduși în cauză, vecini ai terenului reclamanților; să se constate că, terenul reclamanților are calitate de teren înfundat, fără nici o cale de acces de la drumul public și, în consecință să se stabilească care dintre proprietățile învecinate au calitate de teren aservit, urmând ca, în conformitate cu prevederile legale să se impună pârâților sarcina de a le crea posibilitatea de acces, prin stabilirea unei servituți de trecere peste proprietatea lor, firesc drumul cel mai scurt și cel mai puțin împovărător.
În motivarea cererii au arătat că, sunt lipsiți de folosința proprietății lor din cauza amenințărilor pârâtului N. T.. Deși pârâtul Ș., o persoana în vârstă, dar și fiicele acestuia le-au oferit permisiunea de a trece peste proprietatea lor, pentru a culege roadele de pe pomii pe care reclamanții îi au acolo, acest lucru a devenit imposibil față de agresivitatea pârâtului N.. Toți pârâții au împrejmuit proprietățile la care au dreptul sau cred ca au dreptul să îl dețină, cu garduri împrejmuitoare greu de strămutat.
În drept, au invocat prevederile art. 480, 584, 576, 616-619 Cod civil, art. 112 și art. 155 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ș. Mihaly Z., prin întâmpinare, a arătat că, este de acord cu admiterea în parte a acțiunii introductive de instanță sub aspectul petitului privind stabilirea liniei de hotar între imobilul proprietatea reclamanților și imobilul proprietatea pârâtului. Solicită respingerea petitului din acțiunea introductivă de instanță privind instituirea unui drept de servitute de trecere peste imobilul proprietatea pârâtului Ș. Mihaly Z. pentru uzul și utilitatea imobilului proprietatea reclamanților și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul P. Municipiului B. M., prin întâmpinare, a arătat că, din motivele și înscrisurile remise odată cu acțiunea introductivă reclamanții nu dovedesc existența vreunui interes în a chema în judecată primarul municipiului B. M., în sensul că, .. topo 3866/1, CF.189 B. M., în suprafață de 496 mp, proprietatea reclamanților, nu reiese că s-ar afla în vecinătatea vreunei parcele de teren proprietatea statului roman sau al unității administrative teritoriale, municipiul B. M..
Pârâtul A. G., prin întâmpinare, a arătat că, nu se opune admiterii în parte a acțiunii, respectiv a cererii privind stabilirea liniei de hotar între proprietatea reclamanților și cea a pârâtului A. G., dar se opune admiterii cererii privind stabilirea unei servituți de trecere în favoarea reclamanților peste terenul proprietatea pârâtului A. G. iar petitul privind revendicarea unei suprafețe de teren, nu îl privește pe pârâtul A. G..
Pârâții N. T. și N. E. M., prin întâmpinare, au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Cu privire la petitul având ca obiect constituirea unei servituți de trecere peste imobilul proprietatea pârâților de N. T. și N. E. M. -fond aservit- pentru uzul și utilitatea imobilului proprietatea reclamanților, se opun acestui capăt de cerere având în vedere faptul că pârâții la data dobândirii dreptului de proprietate cunoșteau faptul că terenul pe care-l cumpără are caracter de loc înfundat, mai mult din dispozițiile art. 618 și art. 634 cod civ. rezultă că la stabilirea servituții de trecere trebuie să se țină seama și de interesele celui care urmează să suporte consecințele ei, și nu se ia în considerare doar interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.
Prin sentința civilă nr. 5726 pronunțată de Judecătoria B. M. la data de 22 mai 2013, s-a dispus respingerea petitelor de revendicare și constituire drept de servitute, fiind admis capătul de cerere referitor la grănițuire promovat în contradictoriu cu pârâții N. T., N. E. M., A. G., Ș. A. E. și Ș. M., prin materalizarea liniei despărțitoare, conform anexelor grafice aferente raportului de expertiză întocmit de d-nul expert P. C. G..
Prin Decizia civilă pronunțată de Tribunalul Maramureș la data de 25 iunie 2014, s-a admis recursul promovat de reclamant împotriva sentinței civile mai sus indicate și s-a dispus casarea hotărârii judecătorești atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, în data de 3 iulie 2014.
Prin încheierea civilă nr. 464 emisă de Tribunalul Maramureș la data de 22 octombrie 2014, s-a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 281 indice 1 cod proc.civ. vizând lămurirea dispozitivului sentinței, menționându-se că soluția casării dispusă prin decizia civilă nr.335 din 25.06.2014, are în vedere întreaga sentință, “deoarecere petitul privind stabilirea unei servituți de trecere poate fi soluționată corect doar după ce se stabilește linia de hotar dintre terenul, proprietatea reclamanților și a tuturor pârâților, părți în proces”.
Prin notele de ședință anexate dosarului cauzei (fila 19), reclamantul a învederat că renunță la judecarea petitelor privind grănițuirea, revendicarea și constituirea dreptului de servitute, în raport de pârâții A. G., Ș. A. E., Ș. M., S. R., acțiunea fiind limitată doar la constituirea dreptului de servitute în contradictoriu cu pârâții N. T. și N. E. M..
Prezente la termenul de judecată din 16 septembrie 2014, pârâtele Ș. A. E. și Ș. M., au învederat că nu se opun a se lua act de cererea de renunțare la judecată, solicitând însă, în temeiul art. 246 alin. 3 cod proc.civ., obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2800 lei (compus din 1.000 lei onorariu avocațial, aferent primului ciclu procesual și 1800 lei, onorariu avocațial afferent etapei recursului).
Prima instanță a luat act de renunțarea la cererea de chemare în judecată formulată de reclamant vizând capetele de cerere privind revendicarea, grănițuirea și constatarea servituții de trecere în raport de pârâții, A. G., Ș. A. E., Ș. M. și S. R. reprezentat de P. Municipiului B. M..
Dând eficiență dispozițiilor art. 246 alin. 3 cod proc.civ., instanța a obligat reclamantul să plătească în favoarea pârâtelor Ș. A. E. și Ș. M., suma de 2800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând onorarii avocațiale în primul ciclu procesual și respectiv recurs, conform chitanțelor anexate dosarului cauzei-fila 38 primul ciclu procesual și filele 38, 59 dosarul în recurs).
Prima instanță a reținut că în acest context, limitele învestirii instanței sunt reprezentate de constituirea dreptului de servitute asupra terenului, aparținând pârâților N. T. și N. E. M..
Extrasul de carte funciară pentru informare (filele 37,38) evidențiază calitatea numiților S. Ș. S. și S. I. de proprietari tabulari, dobândită în temeiul contractului de vânzare cumpărare nr. 3015-2004, asupra imobilului, situat în intravilanul localității B. M., înscris în cartea funciară nr. 189 B. M., reprezentând teren, în suprafață de 468 mp, cu număr topografic 3864 și teren, în suprafață de 1173 mp, cu număr topografic 3865.
Inițial, dreptul de proprietate asupra terenurilor de sub nr. topo 3864, 3865, 3866 a aparținut numitei S. I..
Terenul aferent parcelei topografice 3866 a fost supus unei operațiuni de dezmembrare, rezultând astfel parcelele topografice 3866/1 și 3866/2 iar în anul 1965 s-a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului cu număr topografic 3866-2 în favoarea numitului N. G., în timp ce dreptul de proprietate asupra terenurilor de sub nr. topo 3866/1, 3864 și 3865 s-a transmis, prin moștenire, din patrimoniul defunctei S. I. în patrimoniul numitului Blomstein I. G..
Acesta din urmă a înstrăinat reclamantei dreptul de proprietate asupra terenurilor de sub nr. topo 3864, 3865 și 3866/1, în temeiul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3055/2004.
Consecințele sentinței civile 1605/2006 pronunțate de Judecătoria B. M. și a deciziei civile nr. 635/R/2006 emise de Tribunalul Maramureș, au fost reprezentate de radierea dreptului de proprietate asupra terenului de sub nr. topo 3866/1 înscris în favoarea reclamantului și a numitului Blomstein I. și revenirea imobilului în patrimoniul numitei S. I., care a procedat la înstrăinarea acestuia în favoarea cumpărătoarei Svab A..
Istoricul de carte funciară subliniază calitatea reclamantului de proprietar, doar asupra terenurilor de sub nr. topo 3864 și 3865.
Dreptul de proprietate dobândit de N. G. asupra terenului de sub nr. topo 3866/2 s-a transcris în CF 6442 B. M., fiind transmis prin moștenire și cumpărare în patrimoniul numitului N. T. și prin cumpărare în cel al pârâtei N. E..
Prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert P. C. G., s-a confirmat caracterul de loc înfundat al terenului, aferent parcelei topografice 3865, fiind stabilit un raport de cauzalitate între declarația de parcelare nr. 226-1995, contractul de vânzare cumpărare nr. 321-1965 ( în temeiul căruia autoarea reclamantului, S. I. a înstrăinat dreptul de proprietate asupra terenului aferent parcelei topografice 3866/2, în favoarea numitului N. G.) și generarea caracterului de loc înfundat.
Spre a fortifica această concluzie, expertul a învederat că, anterior operațiunii de înstrăinare a parcelei topografice 3866-2, accesul la terenul, cu număr topografic 3865, s-a realizat prin . contextul în care ambele parcele aparțineau aceluiași proprietar.
Nu este contingent faptul că raportul de expertiză (fila 136 primul ciclu procesual), pentru a se realiza accesul la . două variante, fiind vizat în cadrul primei variante, terenul în suprafață de 164mp, din ., aparținând pârâților N., propunându-se, în cadrul celei de a doua variante, considerate a fi cea mai puțin împovărătoare, exercitarea dreptului de servitute asupra terenului, în suprafață de 125 mp din parcela topografice_, aflată în proprietatea pârâtelor Ș. M. și Ș. A. E..
În condițiile în care, reclamantul a renunțat la judecarea acțiunii în contradictoriu cu pârâtele Ș. M. și Ș. A. E., devine limpede că opțiunea acestuia vizează în exclusivitate, exercitarea dreptului de servitute asupra terenului aparținând pârâților N. T. și N. E. M..
În conformitate cu art. 616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar ocaziona.
Pentru ca starea de înfundare să poată consitui un titlu legal pentru servitutea de trecere trebuie ca ea să nu se datoreze faptului proprietarului acelui teren sau neprevederii acestuia, ci unei împrejurări străine de voința lui sau a autorilor lui. În condițiile în care, înfundarea s-a realizat ca urmare a faptei proprietarului (prin vânzarea parcelei topografice 3866-2), atunci locul acestuia, nu poate fi considerat înfundat.
În cauza dedusă judecății, reclamanții și-au asumat caracterul de loc înfundat din momentul cumpărării terenului, cunoscându-i topografia.
La stabilirea traseului servituții legale de trecere trebuie să se țină cont și de interesul celui ce trebuie să suporte consecințele ei și nu să se ia în seamă, în mod precumpănitor și exclusiv, interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.
Pe de altă parte, art. 617, 618 cod civil instituie criteriile ce urmează a fi anvizajate la stabilirea servituții de trecere, necesitându-se realizarea unei treceri care să aducă un prejudiciu cât mai mic proprietarului fondului aservit.
În practica judiciară, în interpretarea art. 617 cod civil, s-a apreciat că, trecerea trebuie făcută pe traseul cel mai scurt dintre fondul înfundat și drumul public iar în ipoteza în care această trecere ar pricinui o pagubă mai mare, trecerea se va face prin locul care determină un prejudiciu cât mai mic, chiar dacă, în această situație, trecerea ar urma să se realizeze pe terenul, proprietatea unei alte persoane.
Două considerente se opun admiterii acțiunii, generarea caracterului de loc înfundat prin fapta proprietarului și limitarea instanței de către reclamant (în contextul renunțării la judecarea petitelor în contradictoriu cu ceilalți pârâți) la examinarea condițiilor dreptului de servitute în exclusivitate asupra terenului, aparținând pârâților N., conturând imposibilitatea unui proces comparativ apt să permită identificarea exercitării servituții asupra traseului ce implică prejudiciile cele mai mici, condiție reclamată de dispozițiile legale în vigoare.
Sintetizând, reclamantul pretinde un drept de servitute, impunând, a priori, terenul, asupra căruia urmează a se valorifica servitutea, renunțând la judecarea în contradictoriu cu ceilalți pârâți, în condițiile în care, însăși lucrarea de expertiză, identifică un alt teren decât cel ce aparține pârâților în raport de care acțiunea își produce efectele, ca fiind drumul cel mai scurt.
Mai mult, nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru a obține protecția unui drept, nefiind lipsit de relevanță că reclamantul a cumpărat terenul de sub nr. topo 3865, în cursul anului 2004, cunoscând că acesta nu avea ieșire la drumul public.
În lumina argumentelor de fapt și de drept ce preced, instanța a respins acțiunea conform dispozitivului prezentei sentințe.
Împotriva aceste sentințe a declarat apel reclamantul S. S. Ș., solicitând a se dispune admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în contradictoriu cu pârâții N. T. și N. E. M., urmând a constata caracterul de loc înfundat al terenului proprietatea apelantului înscris în CF189 B. M., nr. top 3864, 3865 și a servituții de trecere conform variantei 1 din anexa grafică a completării la expertiza topografică întocmită de P. C. G. asupra terenului înscris în CF 6442, nr.top 3866/2, proprietatea pârâților N., cu cheltuieli de judecată în fond, recurs, rejudecare și apel.
În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că respingând inclusiv cererea având ca obiect constatarea caracterului de loc înfundat a terenului proprietatea reclamantului, instanța se contrazice întrucât în pagina 10 aliniatul 5 afirmă caracterul de loc înfundat, care a fost generat de fapta proprietarului, iar la ultimul aliniat din pagina 9 afirmă că locul nu poate fi considerat înfundat, situație în care respinge cererea având acest obiect, cu toate că fusese dovedit acest caracter inclusiv cu proba constând în expertiza topografică).
Apelantul a învederat că prima instanță reține situația de fapt și de drept în mod trunchiat, fără a face referiri la argumentele sale vizând existența unei servituți de trecere prin titlu sau prin destinația proprietarului, care nu mai impune analiza altor variante de stabilire a traseului servituții, motiv pentru care a și renunțat la judecată cu privire la acest aspect. Apelantul a dobândit în anul 2004 de la numitul Blomstein I. G. prin contract de vânzare-cumpărare terenul aferent nr.top 3864,3865 și 3866/1 înscrise în CF 189 B. M., însă efectiv în posesia terenurilor cu nr. top 3864 și 3865 nu a intrat decât în anul 2012, întrucât pârâții N., folosindu-se de un antecontract de vânzare-cumpărare datat aprilie 1964, dovedit ca fiind fals prin sentința civilă nr.2929/20.03.2012 pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._, nu i-au permis să exercite acte de folosință asupra terenului cumpărat încă din anul 2004.
Apelantul a arătat că terenul pe care-l dețin în proprietate are caracter de loc înfundat, caracter dobândit prin înstrăinarea de către proprietara inițială S. I. a unei porțiuni din terenul său către numitul N. G., antecesorul pârâtului N. T.. Deși inițial a solicitat a se analiza două variante de servitute, atât peste terenul pârâtelor Ș., cât și peste terenul pârâtului N., raportat la modul în care a luat naștere servitutea de trecere, a apreciat că nu se mai impune stabilirea traseului servituții pe la alte persoane în afară de N., existând atât o servitute de trecere creată prin titlu, cât și prin destinația proprietarului, pe un singur traseu, cel solicitat.
Până în anul 1965 când numita S. I. a înstrăinat către antecesorul pârâților N., numitul N. G., terenul cu nr. topo 3866/2, acest din urmă teren servea ca și cale de acces la terenul cu nr. top 3865, acesta fiind destinația dată de proprietară. La momentul vânzării, cât și după acest moment, S. I. și N. G. au convenit ca trecerea vânzătoarei la terenul cu nr. top 3865 să se facă peste terenul cu nr. top 3866/2, vânzarea fiind condiționată de existența căii de acces, acest aspect fiind cunoscut de toți vecinii.
S-a precizat că după originea sau modul lor de constituire, servituțile se împart în servituți naturale, legale și stabilite prin fapta omului „care se constituie prin titlu, uzucapiune sau prin destinația proprietarului”. Stabilirea servituții prin destinația proprietarului „are loc atunci când unul și același proprietar a două imobile vecin stabilește între ele o stare de fapt care ar fi o servitute dacă ar aparține la proprietari diferiți. Această stare poate să apară și între două părți distincte ale unui singur fond, care ar fi o servitute dacă cele două părți ar aparține fiecare la câte un proprietar diferit. Atâta vreme cât cele două imobile sau părți ale aceluiași fond aparțin unui proprietar, nu poate fi vorba de servitute. Atunci însă când cele două imobile sau părți ale aceluiași fond vor avea, fiecare, proprietari diferiți urmare a înstrăinării unuia sau uneia dintre ele sau ca efect al dobândirii lor prin moștenire, situația de fapt stabilită de fostul proprietar se va transforma într-o servitute veritabilă, dacă nu există o clauză contractuală sau testamentară diferită. Astfel, potrivit art. 625 Cod civil „destinația proprietarului ține loc de titlu”.
În situația de față, S. I. a atribuit calitatea de fond aservit terenului cu nr. top 3866/2 pentru terenul cu nr.top 3865, fiind calea de acces către acesta, iar la momentul vânzării către N. G. această situație s-a transformat într-o servitute prin destinația proprietarului, neexistând clauză contractuală în sens contrar. S. I. a continuat, după vânzare și până la decesul său din anul 1992, să folosească terenul cu nr. top 3866/2 aflat în proprietatea lui N. G., ca și drum de acces la proprietatea sa, servitute care continuă și în ziua de azi, fiind un atribut și o sarcină a fondurilor învecinate, indiferent de schimbarea proprietarilor. Reclamantul cunoaște situația terenurilor încă din anul 1944, conștient fiind la momentul achiziționării terenului în 2004 că trecerea se va face prin același loc ca și până atunci, purtând discuții în acest sens chiar cu pârâtul N. T..
Pe de altă parte, servituțile pot fi stabilite prin titlu. Întrucât în privința titlului prin care se constituie servitutea de trecere nu sunt stabilite de legiuitor condiții speciale, rezultă că simpla manifestare de voință a părților e suficientă pentru a da naștere acesteia – principiul consensualismului. Între S. I. și N. G. a existat o asemenea convenție de stabilire a servituții de trecere peste terenul celui din urmă la momentul la care i-a fost înstrăinată această parcelă de către S. I. (anul 1965), care a fost respectată până în anul 2004. De altfel, este lipsit de logică a aprecia că S. I. i-a înstrăinat acest teren lui N. G. fără a-și asigura ieșirea la calea publică pentru terenul rămas în proprietate, blocându-și accesul la propriul teren, o asemenea convenție a existat, este dovedită și trebuie respectată, fiind o sarcină a terenurilor. Acesta este și motivul pentru care s-a solicitat constatarea servituții de trecere doar pe acest traseu, apelantul neputând indica o altă variantă, pe la alți vecini, chiar în condițiile unei exploatări mai avantajoase.
Intimații N. T. și N. E. M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Intimații au învederat că reclamantul solicită stabilirea unui drept de servitute, pornind de la lucrarea de expertiză întocmită de către expert P. C.. Or, în expertiza menționată, se propun două variante în vederea stabilirii dreptului de servitute, una dintre ele (cea mai scurtă și cea mai puțin împovărătoare) vizează terenul deținut de S. M. și S. A.. Alegerea parcelei pe care urmează să fie constituit dreptul de servitute se face de către instanță, prin sentința pe care urmează să o pronunțe, raportat la prevederile art.617, 618 Cod civil, nu de către reclamant, or reclamantul a renunțat la judecată față de acești pârâți, întrucât intenția lui clară este de a se institui o servitute de trecere exclusiv peste terenul pârâților N..
Intimații au precizat că au formulat o cerere de lămurire a dispozitivului deciziei nr.335/R/25.06.2014 a Tribunalului Maramureș, iar în considerentele încheierii nr.464/R/22.10.2014, prin care s-a respins cererea de lămurire, s-a reținut de către Tribunalul Maramureș: „din considerentele deciziei tribunalului reiese faptul că, instanța de fond nu s-a pronunțat nestabilind linia despărțitoare cu toți vecinii terenului (S. R.), iar față de pârâții Ș. și A. s-a stabilit doar parțial nu pe întreaga suprafață cu care se învecina terenul reclamanților cu acești pârâți, aspecte ce echivalează cu necercetarea fondului…casarea vizează întreaga sentință deoarece petitul privind stabilirea unei servituți de trecere poate fi soluționată corect doar după ce se stabilește linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamanților și a tuturor pârâților părți în proces”.
Prin urmare, îndrumarul deciziei de casare conform prevederilor art. 315 Cod procedură civilă, este obligatoriu pentru instanța de fond, dar întrucât reclamantul a înțeles să renunțe la petitul privind stabilirea liniei de hotar și de asemenea să renunțe să se mai judece cu ceilalți pârâți, apreciază că, acțiunea trebuie respinsă ca nefondată.
Temeiul juridic al acțiunii reclamantului l-au constituit prevederile art. 480, 584, 576, 616-619 Cod civil. în recursul declarat împotriva sentinței civile nr.5726/22.05.2013 pronunțată anterior rejudecării, reclamantul și-a modificat temeiul juridic al acțiunii întemeind-o pe prevederile art. 625 Cod civil. Cererea de modificare a temeiului acțiunii a fost făcută direct în recurs. Potrivit prevederilor art. 625 Cod civil, destinația proprietarului ține loc de titlu numai în privința servituților continue și aparente. Din clasificarea făcută de art. 622 alin.2 și 3 din Codul civil și din dispozițiile art.624 din Codul civil rezultă că servitutea de trecere nu este continuă și aparentă ci necontinuă și neaparentă, ceea ce înseamnă că în cazul servituții de trecere, care este necontinuă și neaparentă, nu se aplică art. 625 cod civil.
Se susține de asemenea că, reclamantul cunoaște situația terenurilor din anul 1944 și a fost conștient că la momentul achiziționării terenului în 2004, trecerea se va face prin același loc ca și până atunci și a purtat chiar discuții în acest sens cu pârâtul N. T.. Aceste aspecte nu sunt reale și n-au fost dovedite în cauză, niciodată pârâtul N. T. nu a discutat cu reclamantul despre terenurile cu nr. topo 3864 și 3865, pe unde s-a făcut sau se va face trecerea, deoarece N. folosea terenul din 1964. S. I. nu a avut nicio înțelegere cu N. T. în privința accesului la terenul cu nr. topo 3865 și 3864, iar S. I. nu a folosit aceste terenuri din 1964.
Terenul de sub nr. topo 3865 are caracter de loc înfundat, însă acest caracter de loc înfundat l-a creat autoarea reclamantului, S. I. prin vânzarea în 1965 către N. G. a terenului de sub nr.topo 3866/2 teren care are ieșire la stradă. Atunci când reclamantul a cumpărat terenul în anul 2004 cunoștea că acesta nu avea ieșire la drumul public.
La dosar au fost depuse în probațiune înscrisuri.
Au fost audiați sub prestare de jurământ martorii P. I. T., Nebella E. M., D. N., P. N., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Analizând sentința apelată, prin prisma dispozițiilor legale incidente și cu respectarea limitelor determinate prin cererea de apel, Tribunalul reține următoarele:
Parcelele înscris în CF nr.189 B. M., nr. topo 3864, 3865 și 3866 au aparținut inițial numitei S. I., conform încheierii de CF nr.915 din 26.08.1948.
În baza declarației de parcelare din 27.01.1965, autentificată sub nr.226 și a schiței de dezmembrare din 14.03.1964, imobilul identificat sub nr. topo 3866 s-a dezmembrat în nr. topo 3866/1 (496 mp) și 3866/2 (1237 mp), acest ultim nr. topo fiind înstrăinat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din 08.02.1965 către N. G. și transcris în CF 6442 B. M. în favoarea lui N. G. și soția N. E.. Urmare a decesului cumpărătorului, întregul drept de proprietate a fost dobândit prin moștenire și cumpărare de pârâții N. T. și N. E. M..
Celelalte parcele au fost dobândite pe calea moștenirii testamentare de legatarul universal al defunctei S. I., numitul Blomstein I. G., care în data de 3.08.2004 conform contractului autentificat sub nr.3015 de notar public N. C. le-a vândut reclamanților. Finalmente aceștia au rămas proprietari asupra parcelelor identificate cu nr. topo 3864 și 3865.
Servitutea de trecere este o servitute legală, reglementată prin prevederile art. 616-619 Cod civil 1864 (aplicabile litigiului). Pentru a se recunoaște dreptul de trecere este necesar a se stabili pe lângă caracterul de loc înfundat al fondului dominant și faptul că lipsirea de acces la calea publică este străină de conduita proprietarului acestuia. Or, în speță, după cum corect a reținut prima instanță, cea care a generat caracterul de loc înfundat al parcelelor proprietatea actuală a reclamantului este chiar autoarea comună a acestuia și a pârâților N., defuncta S. I., care prin contractul de vânzare-cumpărare din 08.02.1965 (fila 41 dosar apel) a înstrăinat lui N. G. și N. E. .. topo 3866/2, fără a-și rezerva o cale de acces la parcelele nr. topo 3864 și 3865, rămase în proprietatea sa.
Într-adevăr pentru verificarea, în sensul prevederilor art. 617-618, a căii de acces celei mai scurte și mai puțin împovărătoare, se impune ca în cadrul acțiunii în stabilirea servituții de trecere să fie chemați în judecată toți proprietarii învecinați, peste ale căror terenuri se poate ajunge la calea publică, astfel încât aprecierea instanței de judecată să se poată realiza potrivit dispozițiilor legale anterior evocate.
Reclamantul însă a renunțat la judecata cererii față de ceilalți pârâți inițial atrași în cadrul procesual, deși prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a evidențiat că varianta de trecere optimă la calea publică este cea care afectează parcela topo cadastrală_.
Conform raportului de expertiză efectuat în primul ciclu procesual de expert P. C. G., terenul reclamantului are caracter de loc înfundat (. baza declarației de parcelare nr.226/1965 și a contractului de vânzare-cumpărare nr.321/1965. Servitutea de trecere în favoarea parcelei 3865 nu este notată în CF 189 B. M. și nici în schița de dezmembrare a parcelei topo 3866 din 14.03.1964, dreptul de servitute nefiind notat nici în CF 6442.
Expertul a relevat că între terenul reclamantului și cel al pârâților N. este amplasat gard (punctele 7-6-plan de amplasament și delimitare- fila 137 dosar). Pârâții N. au susținut că pe terenul propus drept cale de acces se situează conducta de gaz, gard betonat cu fier forjat și rețeaua de canalizare a casei lor.
Reclamantul a invocat ulterior prevederile art. 623 Cod civil 1864.
Astfel, acesta a susținut că dreptul de servitute solicitat a luat naștere prin destinația proprietarului, S. I. atribuind calitatea de fond aservit terenului cu nr. topo 3866/2 pentru terenul cu nr. topo 3865, iar la momentul vânzării către N. G. această situație s-a transformat într-o servitute prin destinația proprietarului, S. I. continuând, după vânzare, să folosească terenul cu nr.topo 3866/2 ca drum de acces la proprietatea sa.
Ulterior reclamantul a arătat că servitutea poate lua naștere și prin titlu, fiind guvernată de principiul consensualismului, iar între S. I. și N. G. a existat o asemenea convenție de stabilire a servituții de trecere la momentul înstrăinării parcelei cu nr.topo 3866/2.
Prevederile art. 623 Cod civil 1864 se circumscriu unei a treia categorii de servituți (pe lângă cele naturale și legale), singurele veritabile, și anume servituțile stabilite prin faptul omului. Limitele acestor servituți se stabilesc conform titlului care le constituie, iar în lipsa lui, potrivit regulilor legale.
În speță, un atare titlu (act juridic) de constituire a servituții în favoarea terenului proprietatea reclamantului nu există. Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1965 vânzătoarea S. I. nu și-a rezervat vreo servitute de trecere, nu a constituit-o, nefăcând nicio mențiune relativă la aceasta. La momentul respectiv, erau în vigoare dispozițiile Decretului-lege nr.115/1938. Conform prevederilor art. 11, dreptul de servitute ca drept real reprezenta un drept tabular, supus cu efect constitutiv înscrierii în cartea funciară (art. 17, art.32, art.62). Ca atare, nu poate fi primită teza consensualismului unui astfel de titlu de constituire a servituții, invocată de apelant. De asemenea, urmează a se observa și considerentele ce succed.
În ce privește servituțile stabilite prin destinația proprietarului, constituirea în această modalitate intervine când unul și același proprietar a două imobile învecinate stabilește între ele o stare de fapt care, dacă respectivele imobile ar aparține unor proprietari diferiți, ar reprezenta o servitute.
În momentul înstrăinării unuia dintre cele două imobile, această situație de fapt se transformă într-o servitute propriu-zisă, dacă nu există o clauză contractuală sau testamentară diferită.
Pe această cale pot fi constituite numai servituțile continue și aparente, după cum rezultă expres din dispozițiile art.625 și art.627 Cod civil.
Astfel, potrivit prevederilor art.622 Cod civil 1864, dreptul de trecere este o servitute necontinuă (necesită fapta omului pentru a fi exercitat) și, în aprecierea Tribunalului, aparentă sau neaparentă în funcție de situația concretă.
Fiind o servitute necontinuă, dreptul de trecere nu poate fi dobândit prin destinația proprietarului, modalitate indicată de apelant.
De altfel, montarea portiței de acces înspre terenul lui S. I., efectuată de N. G. după împrejmuirea parcelei cumpărate (relevată prin depoziția martorilor P. I. T. și Nebella E. M.) nu semnifică neapărat recunoașterea dreptului de trecere al acesteia, deoarece din depozițiile martorilor audiați a rezultat că S. I. (decedată în data de 06.04.2012 – fila 39 dosar prima instanță) a dat livada lui N. G. cel puțin spre întreținere, N. G. folosea tot terenul, chiar reclamantul a precizat prin cererea de apel că a intrat efectiv în posesia terenurilor din anul 2012. Ca atare, montarea respectivei portițe putea avea în mod rezonabil ca finalitate asigurarea unui acces facil al familiei N. la livadă.
Martora Nebella E. M. a arătat că nici chiriașii din casa de pe teren nu treceau pe la familia N. deoarece nu au fost lăsați, iar reclamantul trecea pe la surorile Ș.. În cuprinsul plângerii adresate Parchetului de pe lângă Judecătoria B. M. (fila 16 dosar prima instanță, prim ciclu procesual), reclamantul a arătat că a primit o cheie de la poartă de la vecina Ș..
În contextul dezbaterii cauzei la prima instanță reclamantul a arătat că (fila 57 verso) gardul forjat se află în fața casei, dar se poate face o poartă din el.
Așadar respectiva portiță, chiar existând, asigura în mod evident accesul lui N. G. la . sale, pe care o folosea.
În considerarea tuturor acestor aspecte, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat, cu aplicarea prevederilor art.296 teza I Cod procedură civilă 1865, iar prin raportare la dispozițiile art. 298, art.274 Cod procedură civilă 1865 îl va obliga pe apelant să achite intimaților N. T. și N. E. M. suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocat conform actelor justificative depuse la fila 16 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul S. S. Ș., domiciliat în B. M., ., județul Maramureș, cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat A. Ș., în B. M., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr._/2014 din 16.12.2014, pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._ .
Obligă pe apelant să achite intimaților N. T. și N. E. M., domiciliați în B. M., ., județul Maramureș, suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
S.-T. A.-A. G. B. R. M.
Red./S.T.A./17.07.2015
Tehnred./R.M./22.07.2015/10.ex.
Red./Judecător la fond:P. R. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 271/2014. Tribunalul MARAMUREŞ | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 14/2015.... → |
|---|
