Acţiune în constatare. Decizia nr. 243/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 243/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 243/2015
4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 243/R
Ședința publică din 25.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-T. A.
JUDECĂTORI: G. B.
W. D.
GREFIER: M. R.
Pe rol este pronunțarea soluției în recursul formulat de reclamanta . Distribuție a E. E. „E. Distribuție Transilvania Nord” SA Sucursala B. M. cu sediul în B. M., ., jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 8791 din 15.10.2014 și a încheierii civile din data de 08.10.2014, ambele pronunțate de J.cătoria B. M. în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 11.06.2015, susținerile și concluziile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea la data de 18.06.2015, iar apoi la termenul de azi.
Instanța, în urma deliberărilor, a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 8791/2014 din 15.10.2014, pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea reclamantei ..E. E. Distribuție Transilvania Nord SA, Sucursala de Distribuție a E. E. B. M., formulată în contradictoriu cu pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, Orașul B. S. prin P., C. L. B. S. și s-a constatat că reclamanta este proprietara bunului reprezentând Stație de Transformare 35 KV Șuior.
S-au respins capetele de cerere referitoare la constatarea dreptului de administrare asupra terenului de 2.420 mp înscris în CF 405 B. S., nr. topo. 2636/2/4/2/13/3/10/17/5/6/1 și la notarea drepturilor în cartea funciară.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat să se constate dreptul acesteia de administrare asupra suprafeței de 2.420 mp teren situat în incinta Exploatării Miniere Șuior, loc. B. S., jud. Maramureș, teren identificat în CF 405 B. S. nr. top. 2636/2/4/2/13/3/10/17/5/6/1, și dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acesta, reprezentând Stație de Transformare 35 KV Șuior și să se dispună notarea acestor drepturi în evidențele de publicitate imobiliară.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că .tribuție a E. E. „E. Distribuție Transilvania Nord” SA – Sucursala B. M., înființată prin H.G. nr. 675/2007 în urma reorganizării parțiale a . Nord” SA - înființată prin H.G. nr. 1342/2001, în urma reorganizării în baza H.G. nr. 627/2000, a Companiei Naționale de Electricitate SA - înființată prin H.G. nr. 365/1998, este succesoarea de drept a Regiei Autonome de Electricitate RENEL, regie înființată prin H.G.R. nr. 1199/1990 modificată prin H.G.R. nr. 846/1994, având în structură sucursale și alte unități, regie care a fost succesoarea de drept a fostelor unități economice de stat din subordinea Ministerului E. E., reorganizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990 și, în această calitate, este proprietara bunurilor din patrimoniul său potrivit art. 5 din Legea nr. 15/1990.
Fostele subunități din subordinea Ministerului E. E. (în prezent Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri) au trecut prin mai multe reorganizări de la înființare, însă s-a omis evidențierea drepturilor reale corespunzătoare și înscrierea lor în evidențele de publicitate imobiliară. Potrivit prevederilor Legii nr. 7/1996, a cadastrului și publicității imobiliare, societatea și-a întocmit documentația cadastrala, având viza O.C.P.I. Maramureș și a Serviciului Urbanism a Primăriei Orașului B. S..
A mai arătat reclamanta că deține acest teren și a construit supraedificatele din anul 1963, fără a fi tulburată în niciun fel. Potrivit art. 250 alin. 1 pct. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, imobilul Stație de transformare 35 kV Șuior, este scutit de impozit.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 15/1990, art. 579 și art. 876 și urm. din Noul Cod Civil, art. 18 și 111 Cod procedură civilă și Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
Analizând cererea reclamantei, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut că prin H.G. 1199/1990 s-a înființat Regia autonomă de electricitate „Renel”, regie ale cărei subunități s-au reorganizat prin H.G. 846/ 1994, înființându-se societăți comerciale pe acțiunii, care vor prelua o parte din patrimoniul Renel-ului. P. HG nr. 365/1998 s-a procedat la o nouă reorganizare a regiei autonome, înființându-se Compania Națională de Electricitate SA, reorganizată și aceasta, la rândul ei, în temeiul HG nr. 627/2000.
Astfel, prin HG nr. 1342/2001 s-a înființat .silvania Nord SA, care, la rândul ei, a fost reorganizată, înființându-se prin HG nr. 675/2007 . a E. E. „E. Distribuție Transilvania Nord” SA.
P. Legea nr. 15/1990, prin art. 5, se stabilește că regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său. Coroborând aceste dispoziții legale cu cele ale HG nr. 675/2007, înseamnă că bunurile preluate de reclamantă în urma înființări sale, bunuri ce formează patrimoniul său, constituie proprietatea sa.
Un astfel de bun preluat reclamantei și care a devenit astfel, parte din patrimoniul său, este și stația de transformare 35 KV Șuior. Aceasta a fost predată în 2010, conform fișei de inventar depusă la fila 8 de la dosar.
P. urmare, în temeiul art. 5 din Legea nr. 15/1990, modificată, s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestui bun.
Potrivit fișei de inventar de la fila 8 de la dosar, această stație a fost dată în folosință în anul 1963. La această dată, dreptul de proprietate asupra terenului pe care era construită stația aparținea Statului R..
La fel ca în prezent, și la momentul construirii stației, bunurile aparținând Statului puteau fi date în administrarea instituțiilor centrale (regiilor autonome din prezent) în baza unor acte emise de instituțiile abilitate la acea vreme.
În anul 1963 era în vigoare Decretul nr. 409/1955, care, în art. 8 prevedea că bunurile proprietatea Statului se puteau atribui instituțiilor centrale de către Ministerul Finanțelor cu acordul Comitetului de Stat al Planificării.
Deci, terenul aferent stație de transformare, teren aparținând Statului, putea fi atribuit „autoarei” reclamantei în baza unui act emis de autoritatea . data dării în administrare.
Ulterior, odată cu apariția Legii nr. 213/1998, prin art. 12 s-a statuat că bunurile din domeniul public pot fi date în administrarea regiilor autonome, prin hotărârea Guvernului sau a consiliului județean sau a consiliului local, după caz.
Cum terenul pe care se află stația de transformare face parte din domeniul public al Statului, pentru a se putea constata dreptul de administrare, reclamanta trebuia să prezinte fie un act dat în acest sens de către autoritatea . la data dării în folosință a construcției, fie o hotărâre de guvern prin care să i se dea în administrare terenul aferent acestuia, conform art. 12 din Legea nr. 213/1998.
Cum nu a prezentat actul de administrare asupra trenului aferent stației de transformare, singurul act care putea da naștere acestui drept, instanța a respins capătul de cerere vizând constatarea dreptului de administrare și înscrierea acestuia în cartea funciară.
În ceea ce privește cererea referitoare la înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra stație de transformare, a fost respinsă și aceasta, întrucât mai întâi trebuia stabilit dacă reclamanta are sau nu un drept asupra terenului aferent, numai acest drept dându-i posibilitatea să-și înscrie dreptul de proprietate asupra construcției.
În caz contrar, ar însemna ca, fără nici un temei legal (adică în absența oricărui drept), să se înscrie asupra unui teren aparținând unei persoane dreptul de proprietate asupra construcției aparținând altei persoane.
În ceea ce privește dispozițiile art. 59 noul Cod civil, acestea reglementează accesiunea și superficia. Adică dreptul prezumat al proprietarului terenului asupra construcției edificate pe terenul său, poate fi răsturnat prin invocarea unui drept de superficie de către constructor, drept ce se poate naște prin încheierea unei convenții între proprietarul terenului și constructorul ce a edificat un imobil pe terenul lui.
Aceste dispoziții legale nu se aplică în speță, întrucât constituirea dreptului de superficie se aplică numai asupra terenurilor aflate în domeniul privat, și nu în domeniul public. Terenurile din domeniul public pot fi doar date în administrare, pot fi închiriate sau concesionate (Legea nr. 213/1998).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta solicitând a se dispune modificarea în parte a acesteia și admiterea în totalitate a acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.
În motivarea recursului s-a învederat Tribunalului că prin încheierea din 08.10.2014 pronunțată în dosar nr._, instanța de fond în mod greșit a revenit asupra probei cu expertiza tehnică judiciară topografică încuviințată în favoarea reclamantei, motivat de faptul că nu s-a depus la dosar dovada dobândirii dreptului de administrare, prin această încheiere dispunând a se reveni cu adresă la expertul judiciar A. A., pentru a-i comunica să nu procedeze deocamdată la efectuarea lucrării de expertiză, amânând, totodată, pronunțarea hotărârii pentru data de 15.10.2014. Așadar, prin încheierea recurată, instanța de fond nu a respins proba cu expertiza, ci a amânat efectuarea lucrării de expertiză și cu toate acestea a închis dezbaterile și a amânat pronunțarea hotărârii, fiind încălcate principiile contradictorialității și a dreptului la apărare.
Recurenta consideră că soluția instanței de fond nu este temeinică și legală, în speță fiind incidente motivele de nelegalitate cuprinse în art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă. În mod greșit a fost respins capătul de cerere referitor la constatarea dreptului de administrare asupra terenului ocupat de Stația de Transformare 35 kV Șuior al cărui proprietar este și cel referitor la înscrierea dreptului de proprietate asupra acestei stații de transformare în cartea funciară. În cuprinsul sentinței recurate se reține că pârâții nu au formulat întâmpinare, lucru care nu este adevărat. Pârâtul Orașul B. S. prin primar a depus întâmpinare în cauză și a arătat că nu se opune admiterii acțiunii, considerând-o ca fiind temeinică.
S-a precizat că stația de Transformare 35 kV Șuior a fost construită și pusă în funcțiune în anul 1963. De la momentul construirii până în prezent, recurenta a avut și are drept de administrare asupra terenului ocupat de stația de transformare, dar în arhivele sale și respectiv ale pârâtului Orașul B. S. nu se mai regăsește actul de dare în administrare, însă acesta cu siguranță a existat. Acest lucru nu a fost negat de către pârât, astfel cum se poate observa și din întâmpinarea depusă în cauză.
Recurenta este succesoarea de drept a Regiei Autonome de Electricitate RENEL și, în această calitate, potrivit art. 5 și art. 20 din Legea nr. 15/1990 este proprietara bunurilor din patrimoniul său. În calitate de prestatoare a unui serviciu de utilitate publică are anumite drepturi stabilite de legea specială care reglementează domeniul distribuției energiei electrice. Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale stabilește în favoarea societății, ca operator de distribuție, o . drepturi. Potrivit art. 12 și art. 14 din Legea nr. 123/2012 legiuitorul stabilește în favoarea societății, un drept de uz și servitute legală de trecere, precum și dreptul de acces la utilitățile publice, pe terenurile și bunurile proprietatea publică sau privată a altor persoane, pentru lucrările de realizare, retehnologizare și de asigurare a funcționării normale a capacității energetice, precum și a celor de reparație, revizie și de intervenție în caz de avarie. Aceste drepturi au caracter legal și se exercită pe toată durata de existență a capacității energetice, cu titlu gratuit.
S-a mai arătat că potrivit art. 12 alin. 3 din Legea nr. 123/2012, drepturile de uz și de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 14 și se exercită fără înscriere în cartea funciară pe toată durata existenței capacității energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie. De asemenea, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit, pe toată durata existenței acestora.
Titularii de autorizații și licențe beneficiari ai drepturilor de uz și de servitute asupra proprietății publice sau private a statului și a unităților administrativ-teritoriale sunt scutiți de plata de taxe, impozite și alte obligații de plată instituite de autoritățile administrației publice centrale și locale (art. 12 alin. 13 din Legea nr. 123/2012).
P. sentința recurată instanța de fond a respins cererea de înscriere în CF a dreptului de proprietate asupra stației de transformare, reținând faptul că nu are niciun drept asupra terenului, dar recurenta are dreptul de uz și drept de servitute asupra acestuia, stabilite prin Legea nr. 123/ 2012, existând temei pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra stației de transformare. Prevederile Legii nr. 123/2012 au fost cuprinse identic și în reglementările anterioare, respectiv în Legea nr. 13/2007, Legea nr. 318/2003, OUG nr. 63/1998 și Decretul nr. 76/1950).
Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, învederând că reclamanta recurentă nu a dovedit faptul că terenul a fost dat în administrarea acesteia, așa cum prevede legea. S. R. nu poate fi de acord cu solicitarea reclamantei de constatare a dreptului de administrare asupra suprafeței de 2.420 mp teren, situat în incinta Exploatării Miniere Șuior, loc. B. S., în favoarea acesteia. Proprietar al terenului este S. R. și este de acord cu dreptul de administrare numai în conformitate cu documentele care atestă acest drept.
Analizând sentința recurată, Tribunalul reține următoarele:
Ca temei de drept al acțiunii introductive, reclamanta–recurentă s-a prevalat de dispozițiile Legii nr. 15/1990, art. 579 și art. 876 și următoarele din Noul Cod Civil, art. 18 și art. 111 Cod Procedură Civilă și Legea nr. 7/1996. P. acțiunea precizată (fila 38 dosar prima instanță), reclamanta a făcut trimitere și la dispozițiile art. 12 din Legea nr. 213/1998, art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 și art. 20 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 (R). Precizări în acest sens au fost făcute de reprezentanta reclamantei și în ședința publică din data de 20.02.2014 (art. 6 alin. 6 Noul Cod Civil, art. 579 Noul Cod Civil, art. 876 Noul Cod Civil, art. 5, art. 12 și art. 15 din Legea nr. 15/1990 republicată).
Raportat la aceste temeiuri de drept, în mod corect în ședința publică din data de 08.10.2014 instanța de fond a revenit asupra probei cu expertiza tehnică judiciară topografică încuviințată reclamantei, respectiva dovadă nefiind de natură a aduce dezlegarea pricinii, în sensul prevederilor art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța apreciind că se impune luarea acestei măsuri întrucât nu s-a depus la dosar dovada dobândirii dreptului de administrare a reclamantei (proba nefiind așadar utilă). Nu se poate reține o încălcare a principiului contradictorialității ori al dreptului la apărare, câtă vreme reclamanta avea termen în cunoștință, neprezentarea acesteia la dezbateri neputând împiedica soluționarea cauzei.
De asemenea, s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 8 din Decretul nr. 409/1955, art. 12 din Legea nr. 213/1998, în contextul în care reclamanta nu a depus actul de atribuire (de dare în administrare) a terenului, prevăzut de lege.
Poziția pârâtului Orașul B. S. prin primar, exprimată prin întâmpinarea depusă la fila 25 din dosarul primei instanțe, în sensul neopunerii la acțiunea reclamantei este irelevantă în contextul în care sarcina probei temeiniciei pretenției afirmate și deduse judecății revenea titularului cererii introductive.
Reclamanta s-a prevalat de un drept de administrare asupra terenului în litigiu, care ar justifica în accepțiunea sa reflectarea tabulară, astfel încât invocarea în recurs a prevederilor art. 12 și 14 din Legea nr. 123/2012, în sensul existenței unui drept de uz și servitute legală de trecere (care de altfel se exercită fără înscriere în cartea funciară, conform prevederilor art. 12 alin. 3) reprezintă o modificare a cauzei acțiunii prin raportare la petitul evocat, interzisă prin dispozițiile art. 316 raportate la art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă 1865.
În considerarea acestor aspecte, recursul se va respinge ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a 2-a Cod procedură civilă 1865.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta . a Energiei E. „E. Distribuție Transilvania Nord” SA, Sucursala B. Mare, cu sediul în B. M., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 8791/2014 din 15.10.2014, pronunțată de J.cătoria Baia M. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTORIGREFIER
S.-T. A. G. B., W. DanielaMăndicescu R.
Red. S.T.A./Tehn.M.R.
2 ex./03.09.2015
Judecător la fond: R. D. D.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 317/2015. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 314/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
