Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 317/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 317/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 317/2015
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 317/A
Ședința publică din 02 iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S.-T.
Judecător: G. G. P.
Grefier: C. M.
Pe rol este soluționarea apelului civil declarat de reclamanții B. F. C., domiciliat în Baia M., ., jud. Maramureș, B. A. Ș., domiciliată în localitatea Baia M., ., jud. Maramureș, B. F., domiciliat în localitatea Baia M., ., jud. Maramureș, B. I., domiciliată în localitatea Baia M., ., jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 3692 din 15.05.2015, pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul B. F., personal și asistat de avocat H. C., care se prezintă și pentru apelanții-lipsă B. F. C., B. A. Ș., B. I., reprezentanta intimatului C. I. C., avocat Palenciar C., lipsă fiind intimații B. C., B. S. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul B. F., solicitându-i-se să se legitimeze, învederează că nu are cartea de identitate asupra sa.
Reprezentantul apelanților, avocat H. C. susține apelul așa cum a fost formulat, având în vedere modul în care instanța de fond a înțeles să-și motiveze pe de o parte hotărârea, iar pe de altă parte motivele pentru care a înțeles să revină asupra acelor probe. În temeiul art. 259 Cod procedură civilă, instanța a revenit asupra probelor încuviințate în principiu la primul termen și în ceea ce privește două probe care deveneau esențiale, a fost omis a mai fi administrate de către instanță, neregăsindu-se în încheierea de ședință nici faptul că s-a pus în discuția părților această revenire asupra probelor, ci instanța a revenit asupra lor. Instanța apreciază ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, dar o apreciază ca fiind neîntemeiată. În ce privește temeiul cererii introductive, s-a arătat că nu s-a făcut dovada unui abuz sau unor tulburări. Aceste manifestări pe care apelanții le-au criticat nu sunt motive temeinice, dar sunt anumite șicanări. Instanța spune că nu s-au dovedit, cu toate că recunoaște că sunt anumite șicanări, dar spune că nu sunt atât de grave încât să ducă la motive temeinice. Un lucru pe care nu-l face instanța, nici măcar nu le individualizează, acestea trebuiau identificate, dacă s-a constatat că există, instanța trebuia să se pună în discuția părților necesitatea suplimentării probațiunii, nu să revină asupra probelor. Apreciază că se impune suplimentarea probațiunii, respectiv audierea martorul P. R. și interogatoriul reclamanților, pentru a discerne ceea ce înseamnă aspecte de natura unor motive temeinice sau a doar simple șicanări. Din punctul său de vedere, se impune desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru că instanța fondului nu le individualizează. Susține necesitatea suplimentării probațiunii în sensul completării, în temeiul dispozițiilor 478 și 479 Cod procedură civilă, cu probele pe care le-a solicitat prin apel, respectiv depoziția martorului P. R., adresa la Poliția Locală și cel puțin, interogatoriul reclamantului prezent, B. F..
Reprezentanta intimatului C. I. C., avocat Palenciar C. susține că la fila 4 din încheierea de ședință din 14 mai 2015 se menționează că instanța pune în discuția părților necesitatea administrării probelor solicitate, reprezentanții părților au solicitat administrarea probelor, însă instanța raportat la probațiunea administrată la termenul din 14 mai în baza art. 259 C.pr.civ. a apreciat că nu se mai impune. Cu privire la cererile în probațiune, proba cu interogatoriul reclamanților nu a fost solicitată prin motivele de apel, ea a fost solicitată la fond printr-o cerere în probațiune formulată de către reprezentantul intimatului C., respectiv de către ea, solicită instanței a respinge această cerere, să fie aplicată sancțiunea decăderii pentru că nu a fost solicitată prin motivele de apel. În ce privește proba cu efectuarea adreselor la Poliția locală și la Poliția municipală Baia M., apreciază că nu se impune efectuarea acestor adrese, pentru că aspectele și împrejurările care probabil ar urma să fie dovedite, au fost dovedite prin depoziția martorului S. C. V., care a însoțit pe reclamantul-apelant când a sunat la Poliție, s-a comunicat apelantului că organele de poliție nu înțeleg să intervină pentru că neînțelegerile cu privire la poartă privesc un drum privat. Nu s-a făcut dovada faptului că personal apelantul care a solicitat intervenția organelor de poliție, a făcut demersuri pentru a i se comunica relațiile solicitate și urmare a refuzului, eventual instanța putea emite acele adrese. Cu privire la martorul P. R., apreciază că nu se impune audierea lui, pe considerentul că acest martor este persoana care a vândut imobilul din litigiu atât reclamanților apelanți cât și intimaților-pârâți. Această persoană cunoaște aspecte și împrejurări de la momentul când au dobândit părțile dreptul de proprietate asupra imobilelor, aceste aspecte au fost relatate de martorul S., care cunoștea că acea poartă există, accesul în imobile se realiza prin acea poartă, că erau în posesia și folosința unei telecomenzi atât reclamanții cât și pârâții, martorul a asistat atunci când a fost dechisă-închisă poarta chiar prin accesarea acelei telecomenzi. Dacă instanța va aprecia că se impune suplimentarea probatoriului cu acest martor, a solicitat și prin întâmpinare, audierea martorei C. R., vecină cu părțile din litigiu și care cunoaște împrejurări de la data când s-a dobândit dreptul de proprietate al părților asupra imobilului și până în prezent.
Reprezentantul apelanților, avocat H. C. susține că în ceea ce privește cererile în probațiune și-a întemeiat cererile în probațiune pe art. 478 alin. 2 C.pr.civ., în raport de considerente, în ceea ce privește interogatoriul, nu a fost solicitat prin apel, dar este necesară administrarea unei astfel de probe.
Deliberând asupra cererilor în probațiune formulate de ambele părți, instanța urmează a le respinge, apreciind că acestea pe de o parte nu sunt concludente și utile soluționării apelului, dată fiind natura și limitele specifice procedurii de ordonanță președințială, iar în ceea ce privește proba cu interogatoriu apreciază că poziția tuturor reclamanților a fost în mod clar și complet relevată prin cererea de apel, prin cererea de chemare în judecată, administrarea acestei probe nu ar fi de natură să conducă la soluționarea acestei cauze.
Reprezentantul apelanților, avocat H. C. depune la dosar un înscris privind o eroare în ceea ce privește o declarație din interogatoriu și planșe foto, chitanța privind onorariu avocațial în cuantum de 2000 lei.
Instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelanților, avocat H. C. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond. În momentul în care au cumpărat acel imobil, reclamanții au cumpărat un complex imobiliar la care se putea accede pe calea unui drum, care face obiectul unei servituți de trecere. O primă critică are în vedere considerentele instanței de fond, în ce privește nedovedirea abuzului sau a acelei tulburări, s-a discutat foarte succint, iar instanța de fond a apreciat că toate aceste stări sunt simple șicane, fără a le identifica și a le nominaliza, dar a tranșat pe mai departe că nu sunt motive temeinice și o astfel de cerere este neîntemeiată. Este o critică din punct de vedere al legalității. În anul 2013 exista o poartă, exista o curte comună, din toate probele rezultă o stare de drept și de fapt contrară, nu vorbim de o curte, ci vorbim de o cale de acces comună, de un drum, o servitute de trecere, care la acel moment avea în vedere patru din cei zece coproprietari. Între timp C. a obținut dreptul de servitute pe acea cale de acces. Existau din punct de vedere juridic două proprietăți despărțite de un drum aflat în coproprietate, în condițiile în care o astfel de coproprietate este deservită cu un scop, de a asigura accesul, și este în folosul tuturor părților care dețin acel drept. Din punct de vedere public este folosit ca o cale de trecere de către toate persoanele interesate și care urmează să se deplaseze la acele locații. A avut în vedere Ordinul nr. 163 din 2007 care reglementează norme generale de prevenire a incendiilor, care interzic astfel de obstacole. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului C. I. C., avocat Palenciar C. solicită respingerea apelului declarat, menținerea sentinței atacate, apreciind-o legală și temeinică, cu obligarea apelanților în solidar la 1000 lei cheltuieli de judecată în apel. Își menține în totalitate poziția procesuală formulată prin întâmpinare, iar concluziile pe care le va formula vor viza în mod direct și nemijlocit cererea de ordonanță președințială cu care este investită instanța să o soluționeze, pentru că prin prisma dispozițiilor legale și a concluziilor puse de către reprezentantul apelanților, apreciază că acestea vizau fondul dreptului, fondul cauzei și nicidecum o cerere de ordonanță președințială. Instanța trebuie să verifice dacă sunt întrunite cerințele prev. de art. 997 cod civil pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială, respectiv cumulativ cele trei cerințe: aparența dreptului, urgența și caracterul provizoriu. În ce privește urgența, este o condiție esențială pentru admisibilitatea ordonanței președințiale, legea prevede trei situații în care instanța poate aprecia existența urgenței în situația promovării cererii de ordonanță președințială. Acțiunea formulată de către reclamanți, motivată prin prisma dispozițiilor privind ordonanța președințială, aprecia existența urgenței prin referire la ipoteza că prin neadmisibilitatea acestei cereri de ordonanță președințială s-ar crea o pagubă iminentă apelanților-reclamanți, care nu ar mai putea fi înlăturată. Urgența este motivată cu aceea că s-a interzis prin actele întreprinse de către intimatul C. accesul, s-a blocat accesul la imobilul proprietatea reclamanților, se impune a fi înlăturate aceste acte abuzive pentru a asigura accesul la imobilul proprietatea reclamanților. Probațiunea testimonială cu depoziția martorului S. a dovedit împrejurarea că acea poartă de acces a existat în momentul când părțile au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor. Natura juridică a acelei porți excede cererii de ordonanță președințială, este o acțiune pe fondul cauzei și pe fondul cauzei se va stabili natura juridică. Accesul la imobilele proprietatea părților din litigiu se poate face atât manual, cât și automat, prin accesarea telecomenzii care de către vânzător a fost predată atât reclamanților cât și pârâților. Starea de fapt existentă în anul 2013, există și în prezent, accesul se realizează în aceeași modalitate, reclamanții nu doresc să deschidă manual poarta pentru că dacă ar deschide manual, ar trebui să pășească pe terenul proprietatea pârâților și nu doresc acest lucru, iar pe de altă parte cu deschiderea automată, refuză să folosească telecomanda, refuză să folosească această poartă pe considerentul că reclamanții-apelanți și-au îngrădit terenul și și-au edificat o nouă poartă. Urgența invocată constă în atitudinea culpabilă a reclamanților care refuză să-și deschidă propria poartă care asigură accesul la imobilul proprietatea acestora. Prin cererea de ordonanță președințială se urmărește o stare de fapt nouă, se urmărește a se desființa acea poartă.
Reprezentantul apelanților, avocat H. C. susține în replică faptul că, criticile de admisibilitate nu fac obiectul prezentului apel, instanța fondului, la pagina 3 alin. 4, arată că sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate. Eventual intimații puteau promova un apel împotriva considerentelor, dacă erau nemulțumiți. Nu desființarea o solicită, ci menținerea acestei situații, oricând dacă se închide această poartă până se judecă acest proces, continuă șicanările.
Instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3692 din 15.05.2015, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ s-a respins cererea privind emiterea ordonanței președințiale formulată de reclamanții B. F. C., B. A. Ș., B. F. și B. I. în contradictoriu cu pârâții B. C., B. S. D. și C. I. C., ca neîntemeiată. Au fost obligați reclamanții, în solidar, la plata sumei de 1000 lei către pârâtul C. I., cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, pe calea ordonanței președințiale, să dispună obligarea pârâților la deblocarea căii de acces înspre imobilul reclamnaților, prin deschiderea porții sau înlăturarea acesteia iar în caz contrar să autorizeze pe reclamanți să deblocheze calea de acces prin dezafectarea porții pe cheltuiala pârâților, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond aflat pe rolul acestei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că reclamanții B. F. C. și B. A. Ș. sunt proprietari tabulari ai imobilelor situate în Baia M., . G, înscrise în CF nr._, nr. cad._ Baia M., constând în teren în suprafață de 606 mp și casă de locuit P+M, cât și asupra unei cote de 1/18 parte din suprafața de teren de 1432 mp situată în Baia M., . în CF_ Baia M., nr. cadastral_, cotă de teren asupra căreia există instituit un drept de servitute de trecere, înscris în CF în favoarea nr. cad. 8055 din CF_, nr. cad. 8056 din CF_, nr. cad. 8059 din CF_, nr. cad. 8060 din CF_, nr. cad. 8061 din CF_, nr. cad. 8062 din CF_, nr. cad. 8063 din CF_, nr. cad. 8064 din CF_, nr. cad. 8065 din CF_, nr. cad. 8066 din CF_, 8067 din CF_. De asemenea, reclamanții B. F. și B. I. locuiesc în imobilul situat în Baia M., . G, în baza unui contract de comodat. Acest imobil se învecinează cu imobilul proprietatea tabulară a pârâților B. C., B. S. D., amplasat la nr. 150G pe . în realitate este proprietatea pârâtului Căvăsan I. C.. Aceste imobile sunt despărțite de un drum de acces privat asupra căruia este instituit un drept de servitute de trecere înscris în CF în favoarea proprietăților situate la nr. 150 B - 150 I. De câteva zile însă, pârâtul Căvăsan I., care locuiește în imobilul situat la nr. 150 H, a blocat în totalitate drumul de acces către locuința reclamanților, în mod abuziv, prin închiderea porții amplasate de-a latul drumului de acces.
Măsura deblocării căii de acces este urgentă și imperios necesară, pentru a permite reclamanților să intre în propria locuință, precum și a permite autoturismelor pentru intervenție să ajungă la locuința reclamanților, în caz de nevoie, fiind totodată de natură să prevină pagube iminente și care nu s-ar mai putea repara. Condiția vremelniciei este îndeplinită, hotărârea pronunțată în prezenta cauză urmând a produce efecte până la soluționarea definitivă a acțiunii de drept comun aflată pe rolul acestei instanțe. De asemenea, este îndeplinită condiția neprejudecării fondului, întrucât măsura dispusă în această are caracter provizoriu și dat fiind că pe calea acestei acțiuni reclamanții urmăresc încetarea actelor abuzive săvârșite de pârât.
Pârâții nu au formulat întâmpinare, însă s-au prezentat la judecată, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că în ce privește condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, din cuprinsul dispozițiilor art. 996 Cod proc.civ. rezultă că pentru a se dispune o măsură pe cale de ordonanță președințială, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (i) instanța, fără a prejudeca fondul să concluzioneze că aparența dreptului este de partea reclamantului; (ii) măsura să aibă caracter vremelnic, iar (iii) din circumstanțele cauzei să reiasă necesitatea luării măsurii pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În cauză, sunt întrunite cele trei condiții de admisibilitate ale ordonanței președințiale. Astfel, urgența este dată de faptul că se impune deblocarea accesului reclamanților la imobilul în care locuiesc, drumul pe care se află montată poarta constituind singura cale de acces a acestora în imobilul respectiv. Condiția vremelniciei este de asemenea îndeplinită, efectele juridice ale ordonanței urmând a se produce până la soluționarea acțiunii de drept comun, având ca obiect obligație de a face și cerere confisorie de servitute, înregistrată sub nr._ pe rolul acestei instanțe, fiind așadar provizorii. Referitor la neprejudecarea fondului, cerința este de asemenea îndeplinită, cel puțin în ce privește petitul constând în deblocarea căii de acces prin deschiderea sau dezafectarea porții, deoarece reclamanții urmăresc înlăturarea unui act abuziv din partea pârâtului C. I., în urma constatării faptului că reclamanții justifică un interes legitim în acest sens, invocând în favoarea lor aparența unei situații juridice legale.
Cât privește analiza temeiniciei cererii, instanța a reținut că potrivit declarațiilor părților, reclamanții locuiesc la imobilul situat în Baia M., . G, imobil vecin cu cel situat la nr. 150 H, în care locuiește pârâtul C. I. C.. Din extrasele și schițele CF, precum și din planșele fotografice aflate la dosar, rezultă faptul că cele două imobile sunt despărțite de un drum de acces asupra căruia este instituit un drept de servitute de trecere înscris în CF în favoarea mai multor proprietăți învecinate, printre care și imobilul reclamanților de la nr. 150 G.
Înspre capătul acestui drum de acces, se află o poartă care îngrădește imobilele în care locuiesc părțile și le delimitează de celelalte imobile de pe ., așa cum se observă în planul topografic CF de la fila 15. Susținerile reclamanților potrivit cărora această poartă reprezintă singura cale de acces la imobilul locuința lor sunt confirmate de întreg probatoriul administrat în cauză. Totodată, probele administrate atestă faptul că în zilele de 27 și 28 aprilie 2015, reclamanții au solicitat intervenția organelor de poliție întrucât poarta respectivă era închisă.
Cu toate acestea, alegațiile potrivit cărora pârâtul Căvăsan I. a blocat drumul de acces către locuința reclamanților în mod abuziv, prin închiderea porții amplasate de-a latul drumului de acces, sunt infirmate atât de declarațiile pârâților luate în cadrul interogatoriului, cât și de depoziția martorului audiat în cauză, la propunerea reclamanților. Astfel, potrivit acestei depoziții, poarta respectivă era edificată la momentul în care reclamanții s-au mutat în imobilul în care locuiesc în prezent, iar aceștia au folosit vreme îndelungată o telecomandă pentru a deschide poarta. De asemenea, potrivit declarațiilor pârâților, poarta este și a fost întotdeauna închisă de către pârâtul C. I. pentru motive de siguranță, așa cum este firesc.
Așadar, reclamanții nu au făcut dovada unui abuz ori a unei tulburări din partea pârâților – constând în blocarea cu o poartă a drumului de acces asupra căruia există un drept de servitute – câtă vreme se menține situația existentă la momentul cumpărării locuinței de către reclamanți, în anul 2013 (conform contractului de vânzare-cumpărare aflat la filele 10-13 din dosar), și anume poarta este utilizată pentru delimitarea celor două imobile învecinate și pentru accesul în curtea comună a părților.
Mai mult, din declarația pârâtului C. I. reiese faptul că reclamanții nu doresc să folosească poarta, cu toate că o pot deschide atât manual cât și automat, cu ajutorul telecomenzii pe care o dețin, deoarece reclamanții și-au edificat între timp un alt gard prevăzut cu o poartă, care delimitează proprietatea lor de imobilul pârâților. Aceste aspecte sunt confirmate de martorul audiat, care a arătat că din discuțiile purtate cu reclamantul B. F. a înțeles că acesta nu dorește să folosească poarta, pentru că nu e poarta lui și nu o vrea. De asemenea, reprezentanta reclamanților, având cuvântul pe fondul cauzei, a arătat că reclamanții nu pot fi obligați să folosească telecomanda pentru a activa poarta sau să folosească poarta.
În ce privește intervenția agenților de poliție, potrivit depoziției martorului, reclamantul B. F. a apelat la autorități deoarece nu a putut să deschidă poarta. Martorul a mai declarat că reclamantul susține că nu are telecomandă pentru a activa electronic poarta. Trecând peste faptul că în această privință depoziția martorului constituie o probă indirectă, referindu-se la relatările uneia dintre părți, instanța apreciază că acest aspect este irelevant în cauză, față de cererea cu care a fost învestită, reclamanții solicitând pe calea ordonanței președințiale deschiderea porții, înlăturarea ori dezafectarea acesteia, fiind evident așadar că nu urmăresc obținerea unei modalități de a folosi această poartă. Astfel, reclamanții au încercat să sugereze faptul că doar pârâtul C. posedă o telecomandă cu care se deschide poarta, însă cel puțin o perioadă și aceștia s-au aflat în posesia unei telecomenzi. Or, în cuprinsul motivării cererii nu au învederat faptul că au pierdut-o ori că din alte motive nu mai dețin telecomanda respectivă și nici nu au formulat un petit în sensul obligării pârâtului, ca administrator al porții, la predarea telecomenzii pe care o deține în vederea realizării unei copii.
Totodată, din susținerile părților și în urma întregului probatoriu administrat, instanța a reținut faptul că, din interiorul curții, reclamanții au posibilitatea de a deschide poarta manual, având acces la dispozitivul de activare manuală a porții, așa cum se observă în planșa nr. 4, însă refuză, invocând că dispozitivul de deschidere se află pe o porțiune aflată proprietatea privată pârâților. Raportat la distanța extrem de mică dintre limita dreptului de proprietate al pârâților asupra acelei porțiuni de teren și cea a dreptului de servitute, reiese cu claritate faptul că solicitarea dezafectării porții are la baza în realitate existența unor șicane între părți, și nu motive temeinice. În plus, situarea dispozitivului de deschidere a porții pe proprietatea pârâților reprezintă o chestiune de fond, neputând fi examinată sau tranșată în procedura ordonanței președințiale.
Este adevărat că din exterior, în ipoteza în care poarta ar fi închisă și asumând faptul că nu dețin o telecomandă, reclamanții nu ar putea să activeze mecanismul de deschidere manuală, însă din motivele dezvoltate în cuprinsul cererii formulate și din declarațiile persoanelor audiate, instanța reține că prin prezentul demers reclamanții nu au urmărit în realitate să găsească o rezolvare concretă a problemei accesului la locuința lor, ci să se ajungă la demontarea sau dezafectarea porții. Or, această poartă este destinată a îngrădi imobilul proprietatea pârâților, existența ei fiind justificată în mod evident de motive de siguranță și intimitate.
Ținând seama de toate considerentele de fapt mai sus expuse, instanța a respins ca neîntemeiată cererea și în temeiul art. 453 Cod proc.civ, a obligat reclamanții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, justificate de pârâtul C. I., conform chitanței de la fila 33 și a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții B. F.-C., B. A.-Ș., B. F., B. I., solicitând a se dispune admiterea apelului și pe cale de consecință, schimbarea în tot a hotărârii atacate dispunând obligarea pârâților la deblocarea căii de acces înspre imobilul reclamanților situat în Baia M., ., județul Maramureș prin deschiderea, menținerea ca deschisă sau înlăturarea acesteia, iar în caz contrar să autorizeze reclamanții să deblocheze calea de acces prin dezafectarea porții până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ a Judecătoriei Baia M., permițând astfel accesul la imobilul mai sus nominalizat în mod neîngrădit, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că hotărârea este nelegală, reclamanții-apelanți locuiesc la imobilul situat în Baia M., ., imobil care se învecinează cu imobilul situat la nr. administrativ 150H la care locuiește pârâtul C. I. C.. Înscrisurile depuse la dosar confirmă împrejurarea că, cele două imobile sunt despărțite de un drum de acces asupra căruia este instituit un drept de servitute de trecere înscris în cartea funciară în favoarea mai multor proprietari care locuiesc pe . nr. administrativ 150B-150H, din Baia M..
Apelanții menționează că, în urmă cu câteva zile, pârâtul C. I., în mod abuziv a îngrădit drumul de acces către locuința reclamanților de la nr. administrativ 150G de pe . porții amplasată de-a latul drumului. Având în vedere acest comportament abuziv al pârâtului C. I., reclamanții sunt în imposibilitate de a ajunge la propriul lor imobil, neexistând nicio altă cale de acces la proprietatea lor. Această poartă a fost amplasată de vechiul proprietar împreună cu pârâtul C. I., anterior achiziționării imobilului de către reclamanții B., pentru a deservi curtea comună a celor două imobile care erau situate în capătul înfundat al străzii V.. După promovarea prezentei cereri, pârâtul C. a dezafectat poarta permițând neîngrădit accesul la imobilul proprietatea reclamanților-apelanți.
S-a apreciat relevantă împrejurarea că, în prezent situația de fapt de la data achiziționării imobilului de către reclamanții B. s-a modificat, deoarece cele două imobile nu mai au o curte comună, ci sunt despărțite de un drum de acces și un gard.
Apelanții au susținut că instanța fondului a revenit în mod nejustificat și nelegal asupra unor probe esențiale și care dovedesc tocmai abuzul obiectiv și subiectiv manifestat de pârâtul C. I. care în fapt, este și autorul acelor fapte pe care instanța fondului le definește ca fiind „șicane între părți”, fără a arăta care sunt actele sau faptele ce pot reprezenta „șicane” din partea reclamanților B.. Instanța fondului a revenit asupra unor probe încuviințate solicitate de către reprezentanții părților în condițiile în care, tocmai aceste probe conturau abuzuri de drept manifestate de către pârâtul C. I. prin îngrădirea accesului la imobilul aparținând reclamanților.
Apelanții au învederat că orice tulburare obiectiv conturată ca un abuz poate fi obiectivă și prezumată, dar poate avea un caracter previzibil și viitor. „Prin șicane” pârâtul C. a restricționat de mai multe ori accesul la imobilul proprietatea reclamanților, provocând chiar deplasarea organelor de ordine la fața locului. Din administrarea probelor a rezultat în mod neîndoielnic cel puțin că, în zilele de 27.04._15, accesul la imobil a fost îngrădit prin arsenarea porții de către pârâtul C. I..
S-a arătat că instanța fondului pierde din vedere cel puțin două aspecte: că „existând șicane între părți” o astfel de situație conflictuală poate deveni reprobabilă și că acea cale de acces are un caracter public fiind utilizată nu doar de către părțile impricinate ci și de către alte persoane terțe cum ar fi prieteni, rude sau chiar organe publice (poliție, salvare). Instanța fondului pierde în mod neechivoc din analiza circumstanței juridice în strictă legătură cu situațiile de securitate și siguranță publică, prezentând spre exemplificare – obligațiile instituite de Ordinul nr. 163/28.02.2007, care reglementează normele generale de prevenire și reducerea riscurilor de incendii și asigurarea condițiilor pentru limitarea propagării și dezvoltării incendiilor.
S-a arătat că instanța are în vedere că situația existentă la momentul cumpărării imobilului de către reclamantul B. a rămas neschimbată, cu toate că, din toate probele administrate a rezultat în mod neîndoielnic că suntem în prezența a două curți distincte despărțite de o cale de acces și un gard edificat în anul 2014, în baza Autorizației de construire nr. 180/21.05.2014, nu mai există vechea situație de la momentul achiziționării imobilului de către reclamanți, în sensul că, cele două imobile învecinate nu mai au o curte comună, deoarece, în prezent, starea de fapt s-a modificat în sensul că, închiderea acelei porți nu se mai justifică, pentru că: nu mai există curte comună care să deservească celor două imobile, deoarece cele două imobile sunt despărțite de un drum de acces public; între cele două imobile există o cale de acces pe care este constituit un drept de servitute în favoarea proprietarilor de pe .; reclamanții B. și-au edificat propriul gard și propria poartă la imobilul lor. Această împrejurare privind existența, în prezent, a unui drum public de acces între cele două imobile învecinate este confirmată chiar de pârâtul C. I., care în răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriul luat cât și la interogatoriul suplimentar luat de instanța de judecată, confirmă împrejurarea că: „cele două imobile sunt despărțite de un drum de acces”.
Toate aceste aspecte de fapt dovedesc că, în prezent, între cele două imobile nu este o curtea comună ci între cele două imobile există un drum care are destinația de drum de acces instituit în favoarea tuturor coproprietarilor care locuiesc pe acea stradă și pe care există un drept de servitute, motiv pentru care acest drum de acces nu trebuie să fie restricționat prin îngrădiri de orice fel al pârâtului, acesta având obligația de a lăsa să se folosească acel drum de acces.
Un argument în plus vine și din perspectiva faptului că acea poartă a fost defectă și impracticabilă o perioadă lungă de timp, așa cum de altfel a și arătat și susținut pârâtul C. I. în răspunsul la întrebarea nr. 10 din interogatoriul luat, fapt care are un caracter de asemenea reprobabil. Este lipsită de relevanță aprecierea instanței în raport de voința subiectivă a părților de a folosi sau nu o telecomandă de control a porții în condițiile în care, vorbim de o cale de acces care trebuie să permită accesul tuturor părților ce dețin o servitute de trecere, precum și a tuturor aparținătorilor sau persoanelor care în mod licit se deplasează spre unul sau celălalt imobil.
În mod cert și neechivoc s-a subliniat din chiar cererea introductivă, dorința neîngrădită de folosire a căii de acces fără a se avea în vedere dorința de a obține o modalitate de acces la un instrument de acționare electrică a porții, motiv pentru care argumentele instanței de fond sunt nejustificate și în afara cauzei.
Trebuie nuanțat și faptul că, petitul subsidiar al cererii constând în dezafectarea porții nu era de demolare a acelei porți ci de a nu se mai activa pe viitor acea poartă, cu consecința îngrădirii accesului, așa cum în mod greșit a înțeles instanța de fond, adică s-a dorit o rezolvare privind neutilizarea pe viitor a acelei porți care în momentul închiderii blochează drumul de acces la imobilul reclamanților. Contradictorie este și aprecierea instanței din alineatele (2) și (3) de la pagina 5 din hotărârea atacată, când pe de o parte se consideră că, din interiorul curții acționarea mecanică, manuală a fost și este posibil, iar din exterior o astfel de manifestare este imposibilă fără argumentație ci își reduce întreaga disertație la o concluzie că, toată această polemică se reduce doar la noțiunea de „șicane între părți”.
În condițiile în care apelanții din „motive de siguranță și intimitate” și-au edificat în mod legal un gard și au montat camere de supraveghere și pârâții au dreptul corelativ în raport de drepturilor lor de proprietate sau folosință. În mod greșit instanța de fond a concluzionat, prevalându-se de afirmațiile pârâților că acea poartă este utilizată pentru delimitarea celor două imobile învecinate, în condițiile în care acea poartă nu delimitează cele două imobile învecinate, chiar din contră, acea poartă delimitează cele două imobile de restul imobilelor aflate pe . între capătul drumului de acces. Nu era și nu este instituită nicio obligație privind menținerea acelei curți comune pentru cele două imobile, motiv pentru care reclamanții B. și-au edificat un gard și o poartă pentru îngrădirea propriului lor imobil, în baza unei autorizații de construire având avizele necesare. Chiar și dispozițiile legale ale art. 561 C.civil, permit îngrădirea proprietății. În raport de această împrejurare pârâții, în calitate de vecini trebuie să conviețuiască în raporturi de bună vecinătate, așa cum prevăd dispozițiile art. 603 C.civil.
Intimatul C. I. C. a formulată întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul a arătat că pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială dispozițiile art. 996 alin. 1, 2 și 5 din codul de procedură civilă cer a fi întrunite cumulativ trei cerințe: aparența dreptului; urgența; caracterul provizoriu al măsurii luate. Aparența dreptului este determinată de însăși caracterul vremelnic, provizoriu al măsurilor ce pot fi ordonate de către instanță pe calea ordonanței președințiale. În cadrul cererii de ordonanță președințială nu se cercetează fondul litigiului dintre părți ci se realizează un examen sumar al cauzei pentru a stabili de partea cui este aparența dreptului. Poarta amplasată înspre capătul drumului de acces era edificată și exista la momentul în care reclamanții apelanți au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în care locuiesc în prezent și au folosit apelanții reclamanți o telecomandă care asigura deschiderea-închiderea porții.
Apelanții reclamanți motivează condiția urgenței prin aceea că pârâtul intimat a blocat unica cale de acces la imobilul proprietatea apelanților reclamanți și, se justifică pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.Refuzul apelanților reclamanți de a folosi în prezent poarta ce există la momentul cumpărării imobilului de către apelanții reclamanți și care asigura și asigură și în prezent prin deschidere manuală sau automată accesul la imobilele proprietatea părților din litigiu nu justifică urgența în luarea măsurii dezafectării porții. Nu s-a blocat accesul reclamanților apelanți pe poarta existentă ci refuză apelanții reclamanți să folosească poarta.
S-a susținut că nu există nicio tulburare, starea de fapt existentă în anul 2013, dată la care apelanții reclamanți au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Baia M., ., județul Maramureș, cu titlu de drept cumpărare, se menține și în prezent. Practica judiciară în mod constant a statuat că este admisibil că pe calea ordonanței președințiale să se solicite încetarea actelor abuzive situație în care i se poate impune pârâtului chiar și o obligație de a face. În speță pârâtul intimat nu a săvârșit niciun act abuziv.
Este de observat și faptul că apelanții reclamanți prin cererea de ordonanță președințială nu au urmărit încetarea pretinselor acte abuzive ale pârâtului intimat, cererea apelanților reclamanți nu a vizat restabilirea unei situații anterioare pretinselor acte abuzive ale pârâtului intimat ci crearea unei situații de fapt noi, ce rezidă în desființarea porții existente în anul 2013, dată la care apelanții reclamanți au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Baia M., ., județul Maramureș, cu titlu de drept cumpărare, poartă ce asigură accesul la imobilele proprietatea părților din litigiu.
Prin răspunsul la întâmpinare apelanții au arătat că, criticile lor din apelul formulat au vizat aspecte legate de netemeinicia hotărârii primei instanțe și nu au avut în vedere critici legate de admisibilitatea cererii de ordonanță președințială, întrucât instanța de fond a concluzionat în pag. 3, paragraful 4 din hotărârea atacată că: cele trei condiții de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială în prezenta cauză sunt îndeplinite. În condițiile în care instanța fondului s-a pronunțat asupra condițiilor privind admisibilitatea ordonanței președințiale, aceste aspecte nu mai pot face obiectul unor apărări ale intimaților, având în vedere că există autoritate de lucru judecat pe aceste aspecte. Prin apelul declarat s-au criticat aspecte care vizau reanalizarea temeiniciei cererii apelanților având ca obiect deblocarea căii de acces a reclamanților-apelanți.
Analizând sentința apelată, Tribunalul o apreciază legală și temeinică, urmând a o păstra, pentru considerentele ce succed:
Reclamanții au solicitat, în procedura ordonanței președințiale, obligarea pârâților la deblocarea căii de acces înspre imobilul proprietatea lor, prin deschiderea porții sau înlăturarea acesteia, iar în caz contrar autorizarea reclamanților să deblocheze calea de acces prin dezafectarea porții pe cheltuiala pârâților, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond. Reclamanții au învederat că pârâtul C. I. în mod abuziv a blocat în totalitate drumul de acces către locuința lor, prin închiderea porții amplasate de-a latul drumului de acces.
Din coroborarea răspunsurilor pârâților la interogatoriu cu depoziția martorului S. C., propus de reclamanții-apelanți, a rezultat că încă de înainte de cumpărarea imobilului, în iarna 2011 – primăvara 2012, pe respectiv drum era montată o poartă electrică, pentru siguranță, ce se acționează din telecomandă și manual, însă reclamanții dețin o telecomandă cu care pot deschide poarta. Poarta a fost montată când unic proprietar al celor două imobile era numitul P. R..
Martorul S. C. a arătat că pentru a trece poarta pe modulul manual, reclamantul trebuie să intre pe proprietatea vecinului, dar refuză acest lucru, reclamantul nu mai vrea poarta, nu dorește să o folosească, iar din data de 28 aprilie poarta nu a mai fost închisă, aspect de altfel relevat și prin motivele de apel (fila 24 dosar – „după promovarea prezentei cereri, pârâtul C. a dezafectat poarta, permițând neîngrădit accesul la imobilul proprietatea reclamanților-apelanți”).
Prima instanță a administrat doar probele utile soluționării cauzei, revenind în mod corect conform art. 259 C.pr.civ. asupra celor ce nu mai erau necesare, a apreciat că din perspectiva condițiilor generale de admisibilitate a ordonanței președințiale, acestea sunt întrunite: urgența, vremelnicia, neprejudecarea fondului, dar a considerat cererea netemeinică deoarece nu s-a dovedit vreun abuz ori tulburare din partea pârâților (constând în blocarea cu o poartă a drumului de acces asupra căruia există un drept de servitute) câtă vreme se menține situația existentă la momentul cumpărării locuinței de către reclamanți, în anul 2013, și anume poarta este utilizată pentru delimitarea celor două imobile învecinate și pentru accesul în curtea comună a părților.
De asemenea, instanța a reținut, în ce privește posibilitatea de acces la dispozitivul de activare manuală a porții, că este o distanță extrem de mică dintre limita dreptului de proprietate al pârâților asupra acelei porțiuni de teren și cea a dreptului de servitute, sens în care reiese cu claritate că solicitarea de dezafectare a porții are la bază în realitate existența unor șicane între părți, iar nu motive temeinice.
Prin cererea de apel s-a admis de altfel faptul că poarta a fost amplasată de vechiul proprietar împreună cu pârâtul C. I., anterior achiziționării imobilului de către reclamanții B., pentru a deservi curtea comună a celor două imobile care erau situate în capătul înfundat al străzii V., dar s-a precizat că această situație s-a modificat deoarece cele două imobile nu mai au o curte comună, ci sunt despărțite de un drum de acces și un gard.
Apelanții au insistat asupra „șicanării” lor de către pârâtul C. I., prin restricționarea repetată a accesului la imobilul proprietatea lor, ceea ce finalmente reprezintă un abuz de drept, precum și asupra caracterului public al căii de acces. De asemenea apelanții au insistat asupra modificării situației de fapt, urmare a îngrădirii proprietății lor.
Rezultă astfel că până la acel moment, al îngrădirii proprietății reclamanților, amplasarea efectivă și modalitatea de folosire a porții nu au constituit realmente motiv de dispută între părți, nici sub aspectul caracterului de drum asupra căruia este instituită o servitute de trecere în favoarea mai multor persoane, nici sub aspectul utilizării, reclamanții deținând o telecomandă, iar pe modulul manual, poarta putând fi deschisă din exterior. Abia după acest moment reclamanții nu au mai apreciat utilitatea amplasării porții, făcând trimitere la disp. art. 603 C.Civil.
O obligație de a face poate fi dispusă pe calea ordonanței președințiale dacă se tinde la încetarea unor acte abuzive, cu cercetarea sumară a aparenței de drept.
Independent de existența acestor „șicane”, a neînțelegerilor dintre părți, trebuie verificat dacă manipularea porții de către intimați constituie sau nu un act abuziv, deoarece această manipulare (închidere-deschidere) practic este cea care îi nemulțumește pe apelanți. Aceștia au arătat că petitul subsidiar al cererii lor era de a nu se mai activa pe viitor poarta, cu consecința îngrădirii accesului, așadar ca poarta să nu mai fie închisă de către pârâți.
Or în aprecierea Tribunalului un atare act de închidere a porții în cadrul utilizării ei firești, în condițiile în care reclamanții dețin telecomandă și de asemenea pot activa manual poarta, în condițiile în care de la cumpărarea imobilelor, poarta a fost folosită în această modalitate, fiind deschisă și închisă conform nevoilor de acces ale celor două familii ori ale vizitatorilor, nu reprezintă un act abuziv, evident cu respectarea cerinței de neprejudecare a fondului, conform prevederilor art. 996 alin. 5 C.pr.civ. și a aparenței dreptului.
Relațiile „de șicană” dintre părți, în contextul modificării afirmate a situației de fapt - prin îngrădirea proprietății reclamanților-apelanți – analiza incidenței prevederilor art. 561 C.Civ., art. 603 C.civil din perspectiva modului de utilizare ori a legitimității utilizării actuale a porții, sunt aspecte de fond, ce urmează a fi analizate într-un cadru procesual diferit de cel sumar al procedurii ordonanței președințiale.
Raportat la aceste aspecte, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ. apelul se va respinge ca nefondat, iar în aplicarea disp. art. 482 raportate la art. 451-452 C.pr.civ., apelanții vor fi obligați să achite intimatului C. I.-C. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la fila 54 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții B. F.-C., CNP_, B. A.-Ș., CNP_, B. F., CNP_ și B. I., CNP_, toți cu domiciliul în Baia-M., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 3692 din 15.05.2015, pronunțată de Judecătoria Baia-M. în dosarul nr._ .
Obligă pe apelanți în solidar să achite intimatului C. I.-C., domiciliat în Baia-M., ., județul Maramureș, suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 iulie 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR GREFIER
S.-T. A. P. G. G. M. C.
Red.: S.T.A./06.07.2015
T.red.: M.C./06.07.2015
9 ex./.>
Judecător la fond: C. A. T.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 322/2015. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 243/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
