Conflict de competenţă. Sentința nr. 704/2015. Tribunalul MARAMUREŞ

Sentința nr. 704/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 04-08-2015 în dosarul nr. 704/2015

ROMÂNIA

T. MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 704

Camera de Consiliu

Ședința din 4 august 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Ț. D.

Grefier: B. M.

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Judecătoria V. de Sus și Judecătoria Baia M. în cauza privind pe reclamantul R. V., domiciliat în orașul B., ., județul Maramureș, în contradictoriu cu pârâta D. M. N., cu domiciliul procesual ales în Baia M., ., județul Maramureș, având ca obiect pretenții.

S-a dispus soluționarea cauzei fără citarea părților conform art. 135 alin. 4 Noul Cod de procedură civilă.

Instanța, analizând actele de la dosar, reține cauza în pronunțare.

T.

Prin sentința civilă nr. 761/14.05.2015, pronunțată de către Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei V. de Sus, invocată de instanță din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii având ca obiect pretenții, formulată de către reclamantul R. V., în contradictoriu cu pârâta D. M. N., în favoarea Judecătoriei Baia M..

În considerentele sentinței civile nr. 761/14.05.2015 se reține că la primul termen de judecată, instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 din Cod procedură civilă și-a verificat din oficiu competența și, raportat la sediul profesional principal al pârâtei, respectiv municipiul Baia M., jud. Maramureș, a rămas în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei V. de Sus, invocată de instanță, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 din Cod procedură civilă, prealabil judecării fondului acțiunii, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Având în vedere cererea reclamantului, înscrisurile existente la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unor sume de bani în lei, cu titlu de pretenții, generate de neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu .

Articolul 107 din Noul Cod procedură civilă consacră regula generală în materie de competență teritorială, statuând că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și verificările făcute de instanță a reieșit că pârâta are domiciliul procesual la T. Maramureș.

Cum nu s-a constatat prezența niciunei din situațiile ce ar permite o competență teritorială alternativă potrivit art. 113 Cod procedură civilă, s-a apreciat că dispozițiile art. 107 Cod procedură civilă sunt imperative, impunând o competență teritorială exclusivă, astfel că părțile sau instanța nu o pot înlătura, așa cum prevăd dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 din Cod procedură civilă.

Așa cum statuează art. 132 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă și, când se declară necompetentă, dosarul va fi trimis de îndată instanței competente, hotărârea nefiind supusă niciunei căi de atac.

Față de domiciliul procesual al pârâtei, respectiv municipiul Baia M., jud. Maramureș și raportat la faptul că nu se poate declara competentă teritorial potrivit vreunui text legal, instanța a constatat că nu este competentă în soluționarea prezentei cauze și în temeiul art. 132, art. 129 alin. 2 pct. 3, 107 din Cod procedură civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia M., în a cărei circumscripție se află localitatea unde își are domiciliul pârâta.

Judecătoria Baia M., prin sentința civilă nr. 5109/06.07.2015, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Baia M. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei V. de Sus, a constatat ivirea conflictului negativ de competență între Judecătoria V. de Sus și Judecătoria Baia M., a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului de competență și a sesizat T. Maramureș în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Baia M. a reținut că în ipoteza unei acțiuni în răspundere civilă delictuală - cum este cauza de față -, codul de procedură civilă reglementează o competență teritorială alternativă a instanței de soluționare a acesteia, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 107 alin. (1) și ale art. 113 alin. (9) din același cod.

Potrivit prevederilor art. 107 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat - norma generală referitoare la competența teritorială a judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel -, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are reședința pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Conform dispozițiilor art. 113 alin. (9) din Codul de procedură civilă, republicat, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, în materia acțiunilor în răspundere civilă delictuală, mai este competentă teritorial să soluționeze astfel de cauze instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudicial, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Relativ la natura competenței, dispozițiile art. 129 al Codului de procedură civilă, republicat, prevăd că:

,,(1) Necompetența este de ordine publică sau privată.

(2) Necompetența este de ordine publică:

1. în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești;

2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad;

3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

(3) În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.”

Neconstituind o ipoteză de competență teritorială absolută, competența, în prezenta cauză, era una de ordine privată.

În cazul în care competența este ordine privată, aceasta poate fi invocată numai în condițiile dispozițiilor art. 130 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat, respectiv doar de către pârât, prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

A rezultat, așadar, că instanța nu poate invoca necompetența de ordine privată.

În situația în care pârâtul, fiind legal citat, nu invocă necompetența teritorială relativă prin întâmpinare sau, după caz, la primul termen de judecată, competența teritorială a instanței devine definitiv câștigată și, astfel, nu mai poate fi invocată excepția de necompetență teritorială.

În cauză, instanța inițial învestită, dincolo de faptul că a avut în vedere domiciliul procesual ales al pârâtei - indicat de reclamant -, și nu domiciliul propriu-zis al acesteia, a invocat din oficiu necompetența sa teritorială, în temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, care reglementează o competență teritorială relativă a instanțelor, deși competența rămăsese definitiv câștigată prin neinvocarea acesteia de către pârâtă.

Față de aceste considerente, instanța a apreciat că, în cauză, competența teritorială a devenit, în urma declinării, una de ordine publică, astfel că s-a impus declinarea soluționării cauzei în favoarea instanței inițial învestite, respectiv Judecătoria V. de Sus.

Întrucât competența soluționării cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei V. de Sus, în cauză s-a ivit un conflict negativ de competență, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 134 al Codului de procedură civilă, republicat, instanța a suspendat judecata pricinii și, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (1) din același cod, a sesizat T. Maramureș, instanța ierarhic superioară comună, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

T. Maramureș, sesizat în vederea pronunțării regulatorului de competență reține urătoarele:

Potrivit art. 133 Cod procedură civilă alin. 2, există conflict de competență când „două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță investită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 Cod procedură civilă alin. 1, conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești se soluționează de instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

Conform art. 135 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă.

Având a stabili competența teritorială în prezenta cauză, tribunalul constată următoarele:

Reclamantul a introdus acțiunea în răspundere civilă delictuală, înregistrată la data de 02.02.2015 pe rolul Judecătoriei V. de Sus.

Pârâta nu a invocat prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 1.04.2015, aflată la fila 26 din dosarul Judecătoriei V. de Sus excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe. Pârâta nu a invocat această excepție nici la primul termen de judecată.

Art. 129 Cod procedură civilă prevede că necompetența este de ordine publică sau privată (pct. 1).

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 2 Cod procedură civilă necompetența este de ordine publică: 1. în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

În speță nu există un caz de necompetență de ordine publică, ce ar fi putut fi invocat din oficiu de către judecător la primul termen de judecată.

Reclamantul a sesizat Judecătoria V. de Sus cu o acțiune în răspundere delictuală, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 107 alin. 1 ți art. 113 alin. 9 Cod procedură civilă.

În prezenta cauză competența teritorială este de ordine privată.

Codul de procedură civilă prevede în art. 130 alin. 3 că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În speță pârâta nu a invocat nici prin întâmpinare și nici la primul termen de judecată excepția de necompetență teritorială care, fiind de ordine privată nu putea fi invocată din oficiu de către instanță.

Reclamantul a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Baia M., întemeiată pe dispozițiile art. 130 alin. 3 Cod procedură civilă – fila 39 din dosarul primei instanțe.

Așadar, constatând că instanța inițial învestită nu putea invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială ci trebuia să constate că, prin neinvocarea excepției de necompetență, de ordine privată, de către pârâtă, conform art. 130 alin. 3 Cod procedură civilă, competența Judecătoriei V. de Sus nu putea fi pusă în discuție, T., în baza art. 135 alin. 4 Cod procedură civilă va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei V. de Sus, instanța inițial investită, căreia i se va trimite de îndată dosarul spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a acțiunii civile formulate de către reclamantul R. V., domiciliat în orașul B., ., Maramureș, în contradictoriu cu pârâta D. M. N., cu domiciliul procesual ales în Baia M., ., județul Maramureș în favoarea Judecătoriei V. de Sus, județul Maramureș.

Dispune trimiterea dosarului Judecătoriei V. de Sus.

Definitivă.

Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 04.08.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Ț. D. B. M.

Red: Ț.D./05.08.2015

T. red.: B.M./05.08.2015

2 ex.

ROMÂNIA

T. MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

Din 05.08.2015

CĂTRE

JUDECĂTORIA V. DE SUS

Vă înaintăm alăturat dosarul cu nr. mai sus menționat, întrucât prin sentința civilă nr. 704/04.08.2015 pronunțată de T. Maramureș s-a soluționat conflictul negativ de competență intervenit între Judecătoria Baia M. și Judecătoria V. de Sus, în sensul că s-a stabilit competența teritorială de soluționare a cererii formulată de reclamantul R. V., în favoarea Judecătoriei V. de Sus, județul Maramureș.

Dosarul conține un număr de . file, având atașate: dosarul nr._ al Judecătoriei Baia M. (conținând 14 file), dosarul nr._ al Judecătoriei V. de Sus (conținând 51 file) și dosarul nr._ /a1 al Judecătoriei V. de Sus (conținând 3 file)

PREȘEDINTE GREFIER

Ț. D. B. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 704/2015. Tribunalul MARAMUREŞ