Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 221/2012. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 221/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 14-02-2012 în dosarul nr. 221/2012
ROMÂNIA
T. MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR. 221
Ședința publică din 14.02.2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. Ț.
Grefier: V. P.
M. Public reprezentat prin procuror B. I. de la P. de pe lângă T. Maramureș
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile formulată de către reclamantul S. I.-H.-A., cu domiciliul în Baia M., ., ., jud. Maramureș, și domiciliul procesual ales în Târgu M., ./1, județul M., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat de M. Finanțelor P., cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect despăgubiri-L.221/2009.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 26.01.2012, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul din 31.01.2012, 07.02.2012, iar apoi pentru termenul de azi.
Se constată că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, concluzii scrise din partea reclamantului S. I. H. A..
T.
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș sub nr._, reclamantul S. I.-H.-A. a chemat în judecată în calitate de pârât S. Român reprezentat prin M. Finanțelor P. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate faptul că tatăl reclamantului a făcut obiectul condamnării cu caracter politic, fiind executat pe baza sentinței nr. 1448/4 octombrie 1958, din dosarul nr. 1193/1958 al Tribunalului M. al Regiunei a III-a Militară Cluj, dispunând obligarea Statului Român la plata despăgubirilor pentru prejudiciul material suferit în urma executării sale nedrepte, în sumă de 660.960 lei, calculată pe baza venitului mediu lunar pe economie ( 1.836 lei×30 de ani=360 luni); să dispună obligarea Statului Român la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, în sumă de 660.960 lei; în temeiul art. 1088 cod civil solicită obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale aferente acestor sume, începând cu data pronunțării sentinței; cu cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei, onorariu avocațial.
În motivarea acțiunii introductive de instanță, reclamantul a arătat că, tatăl reclamantului, defunctul S. C. C., s-a născut la data de 17.04.1904 și a fost executat la data de 2 decembrie 1958, alături de coinculpații Hollos I. Ș. și Balasko Wilhelm, în baza sentinței penale nr. 1448/4.10.1958, pronunțată de T. M. al Regiunii a III-a Militară Cluj.
Considerentele sentinței redau preconcepția regimului apus, potrivit cărora „forțele reacționare imperialiste au folosit și folosesc elementele dușmănoase regimului democrat-popular și regimului sovietic etc”. Reiese din considerentele și spaima regimului de influența revoluției maghiare din 1956, despre care se afirmă cu totul mincinos că „în R.P. Ungară de pildă sub îndrumarea directă a cercurilor imperialiste s-a creat o vastă organizație subversivă, denumită „mișcarea de rezistență”, care a dus o intensă activitate de subminare a statului democrat popular, ceea ce a culminat cu declanșarea rebeliunii fasciste, contrarevoluționare din toamna anului 1956”. (În paranteză să fie spus, conducătorul guvernului maghiar, răsturnat de intervenția armatei sovietice la 4 noiembrie 1956 era comunistul moscovit I. N., condamnat la moarte și executat, fiindcă a refuzat să aprobe „sprijinul frățesc”). Semnificativ, se pune în sarcina inculpaților faptul că erau în legătură cu afirmativa mișcare de rezistență din Ungaria, inventată de propaganda comunistă, dar inexistentă în realitate.
Din cuprinsul sentinței rezultă că trei persoane au fost condamnate la moarte și alte 13 persoane la muncă silnică pe viață fără să se fi administrat nicio probă în apărare, pe baza doar a declarațiilor smulse inculpaților cu metode securiste.
Tatăl reclamantului a rezistat la maltratări și nu a recunoscut săvârșirea faptelor de care fusese învinuit pe nedrept. Acesta a fost executat la 2 decembrie 1958, la vârsta de 54 de ani și putea să mai trăiască cel puțin 30 de ani, deci venitul aferent acestei perioade trebuie acordat cu titlu de daune materiale și cel puțin tot atât cu titlu de daune morale. La cuantificarea pagubei suferite se solicită a se lua în considerare și suferințele cauzate membrilor de familie, care au fost tratați drept dușmani de clasă, suferind măsurile coercitive aplicate acestei categorii sociale. Condamnarea și executarea defunctului a fost resimțită de membrii familiei și sub aspect psihic și moral, familia fiind expusă disprețului public și stresului permanent care a făcut imposibilă derularea vieții de familie în condiții de normalitate.
Suferințele îndurate justifică pe deplin și capătul de cerere privitor la compensarea prejudiciului moral suferit, întrucât valorile morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, precum și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării asupra personalității umane sunt de o importanță deosebită, ce țin de drepturile fundamentale ale oricărui om.
Ca urmare, luând în considerare caracterul, gravitatea și întinderea suferințelor psihice și fizice cauzate, ținând cont de necesitatea asigurării proporționalității între acordarea despăgubirilor și măsura în care această compensare poate aduce satisfacție echitabilă persoanelor vătămate, mărimea compensației pentru prejudiciul material și moral urmează să fie stabilită în sensul solicitat prin prezenta acțiune.
Plafonarea prejudiciului moral prin OUG nr. 62 din 30 iunie 2010, pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se referă doar la pedepsele privative de libertate și nu poate fi aplicată în cazul pierderii vieții.
În drept, s-au invocat, la modul generic, dispozițiile Legii nr. 221/2009, ar. 52 alin. 3 din Constituția României, art. 5 alin. 5 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
La data de 7 martie 2011, reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune, arătând că: Înțelege a solicita obligarea pârâtului la repararea daunelor materiale cauzate, după cum urmează: prin plata veniturilor salariale nerealizate, în sumă de 243.540 lei, conform adeverinței Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului nr. 320/2 martie 2011 și prin plata pensiei calculate până la împlinirea vârstei de 90 de ani, în sumă de 192.000 lei (20 de ani de pensie × 12 luni× 800 lei=192.000 lei); prin plata contravalorii bunurilor confiscate, potrivit proceselor verbale de asemeni anexate, mobile: 4 covoare lână semipersane, în stare bună, 3 dulapuri cu una ușă pentru haine, 1 pat dublu, și 1 recamier de o persoană, 2 noptiere și 1 masă de șase persoane, 4 scaune tapițate, una curbat tapițat și două fotolii, 1 mașină de cusut „Singer”, 1 masă de birou cu opt sertare și două corpuri, 1 cuier pentru haine, 1 oglindă de perete înrămată, 9 tablouri (picturi) valoroase, înrămate, 1 vază pentru fructe și 2 pentru flori, 1 vază de fructe tip cântar pentru fructe, 1 dulap bucătărie cu 4 uși, cu 2 vitrine de culoare verde, 1 dulap cu 4 sertare pentru lenjerie, 1 samieră de la o persană uzată, 1 dulap bibliotecă cu 2 rafturi, cu 400 de cărți, 1 masă de bucătărie, 1 sertar verde, 1 lavoar și 1 butoi pentru făină, 1 cântar cu greutăți, 1 serviciu de țuică cu 13 pahare, 1 tavă metalică, 1 serviciu de vin, cu 4 pahare, 1 tavă metalică, 1 serviciu cafea, cu 5 cești din porțelan, 1 cană cafea, 1 castron de supă din faianță, 1 farfurie pentru prăjitură, 3 borcane din sticlă, 1 damigeană de 5kg, 15 diferite sticle, 1 garnitură de mătură roșie, 5 cratițe între 4-8 kg, 1 cală fontă, 2 oale din fier smălțuite, 1 capac din tablă, 1 mașină de măcinat roșii, 1 mașină de tocat carne, 1 presă mână pentru cartofi, 1 topor fără coadă, 1 strecurătoare mare, 1 pentru ceai, 1 pâlnie, 1 răzătoare, 1 măsură de ½ litrii, 6 farfurii de porțelan întinse, 3 farfurii mari din marmură, 5 farfurii pentru salată, 1 cană ceai din porțelan, 5 căni din porțelan pentru ceai, 13 pahare diferite, 2 vase pentru piper din faianță, 1 vas din faianță pentru zahăr, 1 mașină de măcinat cafea defectă, 1 prinzător de hraz complet, 3 saltele („matrațe”), 6 covoare diferite uzate, 1 măsuță cu 3 picioare pentru flori, 1 fier de călcat pentru cărbune, 6 perne mici umplute cu pene, 2 perne mari umplute cu pene, 1 pilotă („dună” de culoare verde), 1 umbrelă neagră uzată, 1 cutie de șah, 215 dolari SUA, 1 masă de 6 persoane de sufragerie din lemn tare, 8 scaune tapițate, 1 bufet mare cu servantă pentru sufragerie, cu placă de marmură, 1 servantă mică cu placă marmură, care cuprindea și o oglindă mare, de cca. 1,80m., 2 dulapuri furnir sistem vechi pentru haine în stare bună, 1 haină bărbătească (costum) în stare bună, 1 butoi de 672 litri cu 550 litrii vin hibrizi pe drojdie, 1 butoi de 420 litri plin cu vin hibrizi pe drojdie, 1 butoi de 430 litri plin cu vin hibrizi pe drojdie, 1 butoi de 434 litri cu 300 l. vin hibrizi pe drojdie, 1 dulap negru de sufragerie cu gravuri fildeș, vitrină fără geamuri, cu gravuri motive religioase, bun pentru muzeu, 1 vas de ceramică spart, din epoca omului primitiv; imobile: una casă, construită din cărămidă, acoperită cu țigle, compusă din trei camere, una bucătărie, una cămară de alimente, un beci, cu terenul aferent, situată în localitatea Valea lui M., .. 23, înscrisă în c.f. nr. 2230-Valea lui M., nr. top. 2230.
Menține petitul privitor la obligarea pârâtului la plata daunelor morale și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea precizării de acțiune depuse la dosar pentru termenul de judecată din 7.03.2011, reclamantul a învederat instanței următoarele: Potrivit prevederilor art. 5, alin. (1), lit. b din Legea nr. 221/2009, înainte de pronunțarea deciziei de Curtea Constituțională, i se cuvin și „despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate”, dacă nu au fost restituite etc. Din păcate reclamantul nu a beneficiat de restituirea bunurilor confiscate, cu excepția terenului agricol confiscat prin procesul verbal din 13 noiembrie 1958, din dosar 479/58 al executorului judecătoresc (2/3 parte din 2 iugăre 1500stp.). având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, pensia de care a fost frustrat executatul politic trebuie să se calculeze cel puțin până la împlinirea vârstei de 90 de ani și nu potrivit vârstei medii de viață, avută în vedere de Eparhia Reformată. D. consecință acțiunea precizată este perfect legală și admisibilă.
Cu privire la întâmpinare: D. fiind faptul că victimele erorii judiciare au dreptul la despăgubiri integrale – inclusiv morale – în temeiul prevederilor art. 504 și urm. Cod procedură penală, cererea pentru acordarea daunelor morale cuvenite pentru curmarea vieții tatălui reclamantului, executat pe nedrept, cu încălcarea dreptului constituțional la viață este admisibilă.
Greșeala organică a justiției regimurilor comuniste a constat în faptul că în cursul judecății, în mod voit scopul procesului penal, de stabilirea adevărului, a vinovăției reale a fost asimilat cu scopul politic, cu lupta împotriva „reacțiunii”, cu „ascuțirea luptei de clasă”. În sens larg s-a urmărit crearea și consolidarea noului regim, zis democrat-popular, cu ajutorul legii penale. Legea penală a fost folosită nu pentru stabilirea adevărului și pedepsirea adevăraților vinovați, ci pentru suprimarea celor care au avut rol politic sau economic important în timpul regimului „burghezo-moșieresc” sau a celor care pur și simplu îndrăzneau să gândească altfel, decât le cerea doctrina oficială.
Neîndoielnic, s-a ajuns la condamnarea și executarea tatălui reclamantului datorită conexiunii care a existat între politică și justiție, prin săvârșirea unui „justizmord”.
Dacă punem întrebarea: cine săvârșește infracțiunea de trădare de patrie, infracțiune pentru care a fost condamnat la moarte și executat tatăl reclamantului, atunci trebuie să observăm că răspunsul depinde de momentul în care se aplică legea penală. Cei care s-au răsculat împotriva regimului C. înainte de 22 decembrie 1989 au fost împușcați de armată fără judecată, fiind considerați trădători de patrie, iar în prezent sunt – pe merit – glorificați pentru martiriul lor. Cei care au ordonat rafalele ucigătoare la Timișoara sau în alte localități au fost condamnați la ani grei de închisoare, fiindcă au ocrotit regimul comunist, în anul 1989, la fel de draconic ca T. M. al Regiunii a III-a Militară Cluj și T. Suprem, Colegiul M., în anul 1958.
Cei care s-au ridicat împotriva regimului comunist, ocrotit draconic, prin aplicarea pedepsei capitale, de instanțele militare, care erau uneltele oarbe ale partidului unic, au fost victimele erorii judiciare. Legiuitorul tocmai în cunoștință de cauză a edictat Legea nr. 221/2009, stabilind prin art. 1 că orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat în data de 6 martie 1945, are caracter politic – deci condamnații sunt victimele erorii judiciare!
Pentru termenul de judecată din 22.09.2011, reclamantul a depus o nouă precizare de acțiune, arătând că: În afara bunurilor indicate în precizarea de acțiune depusă la termenul din 7 martie 2011, ținând cont de conținutul procesului verbal de percheziție din 18 februarie 1957, întocmit de lt.maj. A. T., anexat la prezenta, solicită obligarea pârâtului la repararea daunelor materiale cauzate prin confiscarea bunurilor îsncrise în procesul verbal, după cum urmează: una mașină de cusut marca Singer, în stare de funcționare, șase dulapuri pentru haine din lemn de nuc, de culori diferite, două dulapuri cu sertare, de culoare maro, cu claranet mare, în stare de funcționare, un pat din lemn de nuc, de două persoane, un recamier pentru o persoană, două scaune tapițate tip fotoliu, una masă de bucătărie din lemn de nuc, două scaune tapițate din lemn de nuc.
În motivare s-a arătat în esență că, bunurile indicate în procesul verbal de confiscare din 18 februarie 1957 nu au fost incluse în petitul precizării de acțiune din 7 martie 2011. D. fiind faptul că s-a consemnat confiscarea bunurilor sus indicate, vocația reclamantului și la repararea acestui prejudiciu este mai presus de orice îndoială.
Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În motivare, pârâtul a arătat în esență: Prevederile art. 5 alin. 1 lit. A din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, astfel încât instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 de zile după publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.
În concluzie, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. A din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistența normei juridice, cu atât mai mult cu cât se prevede expres ca după împlinirea termenului menționat, dispozițiile legale își încetează efectele.
În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.
Decizia Curții Constituționale este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Rezultă că dispozițiile din lege declarate neconstituționale nu se mai pot aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplică norma declarată neconstituțională, având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
În prezent nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. 1 lit. b și c din Legea nr. 221/2009.
Față de obligativitatea Deciziei nr. 1358/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, S. Român nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale.
Cu privire la daunele materiale, cuantumul acestora este apreciat pornind de la premise care nu pot fi dovedite și care nu sunt realiste, în acest sens solicită diminuarea cuantumului acestora în ipoteza că instanța ar admite acțiunea pentru acest capăt de cerere.
În probațiune, reclamantul a depus, în fotocopie, înscrisuri.
S-au depus la dosar, în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisurile deținute de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, privind pe tatăl reclamantului.
La solicitarea instanței, Orașul Valea lui M. a comunicat informațiile vizând solicitările făcute de familia reclamantului în baza Legii 10/2001 – file 116-117, precum și dosarul intern de Lege 10/2001 privind pe reclamant – file 118-191.
În cauză s-a efectuat expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluare bunuri mobile. Raportul de expertiză întocmit de expert tehnic-judiciar Szmutku Z., aflat la filele 210-250, a fost comunicat părților. Pârâtul nu a formulat obiecțiuni.
În cadrul probei testimoniale, au fost audiate martorele B. M. – fila 260 și Facsar O. – fila 261, propuse de reclamant.
Reclamantul a depus la dosar concluzii scrise, însoțite de înscrisuri. P. concluziile scrise, se solicită: obligarea pârâtului la plata contravalorii bunurilor confiscate, în sumă de 385.035 ron, evaluate prin raportul de expertiză tehnică-judiciară, întocmit de expertul Szmutku Z., pe baza proceselor verbale de confiscare și obligarea pârâtului la plata veniturilor salariale nerealizate, în sumă de 243.540 ron, conform adeverinței Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului nr. 320/2 martie 2011 și la plata pensiei calculate până la împlinirea vârstei de 96 de ani, în sumă de 249.600 ron (26 de ani de pensie×12 luni=312 luni×800 lei=lei), venituri de care tatăl reclamantului a fost frustrat în urma executării sale nedrepte; obligarea pârâtului cu titlu de daune morale cuvenite în urma pierderii vieții tatălui prin executare, în principal la plata sumei de 7.000.000 ron și în subsidiar la plata sumei de 432.000 euro. Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (cheltuieli de deplasare, onorariu avocațial și onorariu de expertiză).
Cu privire la concluziile scrise, trebuie reținut că nu pot fi avute în vedere pretențiile și înscrisurile formulate respectiv depuse doar după închiderea dezbaterilor.
Depunerea unor cereri de natură să modifice sau să întregească acțiunea după închiderea dezbaterilor nu respectă disciplina procesuală instituită de Codul de procedură civilă, cererile și respectiv înscrisurile depuse la dosar după închiderea dezbaterilor neputând fi avute în vedere de către instanță la pronunțarea soluției.
La cuvântul pe fond, avocat Szekely C. apărătoarea reclamantului asistat, a solicitat: admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, a se constata faptul că tatăl reclamantului a făcut obiectul unei condamnări cu caracter politic, fiind executat prin sentința nr. 1448/4 octombrie 1958 din dosarul nr. 1193/1958 al Tribunalului M. al Regiunii a III-a Militară Cluj, dispunând obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul material suferit în urma executării sale nedrepte, în sumă de 660.960 lei, calculată pe baza venitului mediu lunar pe economie; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate rezultate din procesele verbale anexate, la suma stabilită în lucrarea de expertiză de d-nul expert Szmutku Z.; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit în sumă de 660.960 lei; obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale aferente acestor sume, începând cu data pronunțării sentinței, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei reprezentând onorariu de avocat, contravaloarea lucrării de expertiză și 3 deplasări la instanța de judecată în cuantum de 200 lei fiecare.
Trecând la soluționarea cauzei, pe baza probelor administrate, coroborate cu susținerile părților, prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată următoarele:
P. sentința penală nr. 1448/4.10.1958 pronunțată de T. M. Cluj, antecesorul reclamantului, defunctul S. C. C., a fost condamnat la moarte, pentru crimă de trădare de patrie, prin schimbare de calificare, conform art. 292 cjm, din fracțiunea prev. de art. 184 combinat cu art. 186 alin. 1 Cod penal; a mai fost condamnat pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzute de art. 209 pct. 2 alin penultim Cod penal, introdus prin Decretul 318/1958 la 25 de ani de muncă silnică și 10 ani de degradare civică, precum și pentru infracțiunea prevăzută de art. 5 pct. 2 combinat cu pct. 14 din Legea nr. 285/47, la 10 ani închisoare corecțională.
Conform art. 101 Cod penal, condamnatul a executat pedeapsa cea mai gravă, adică pedeapsa capitală – fila 40-41 din dosar.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009 cu modificările ulterioare:(1) Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. (2) Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în:
a) art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
P. urmare, condamnarea antecesorului reclamantului, S. C. C. prin sentința penală nr. 1448/4.10.1958 este o condamnare cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009:
(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: art. 5 lit. b
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare;
c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
În speță, din sentința penală nr. 1448/1958, din procesele verbale de confiscare și inventarul bunurilor confiscate aflate la filele: 4-41, 42-43, 77-78, 81, 88, 104, 105, 108, 147, rezultă că antecesorului reclamantului, i-au fost confiscate bunurile mobile acolo enumerate și care au fost solicitate de reclamant prin acțiune. Aceste bunuri au fost analizate în expertiza întocmită de expert Szmutku Z. care arată că, în elaborarea raportului de expertiză, a utilizat metoda comparațiilor, constând în culegerea de informații de la producător, vânzător, despre prețurile actuale, pentru bunurile ce urmează a fi evaluate. A optat pentru metoda comparațiilor, în care scop a cules prețurile de tranzacționare, de ofertare, de la magazinele de specialitate, de pe piața liberă și de internet. De asemenea s-a informat cu privire la prețurile din publicațiile naționale și internaționale, precum și din experiența acumulată pe parcursul activității de lichidator, ca vânzător ale bunurilor folosite din proprietatea firmelor aflate în faliment.
În conformitate cu definiția dată în literatura de specialitate „Valoarea de piață” reprezintă suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte acționează în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângeri.
Valorile actuale, cele la prețul actual de circulație le-a înscris în Anexa 1, pentru fiecare bun în parte. Aceste valori sunt stabilite pe baza prețurilor culese din comerț, național și internațional, de pe internet, cât și pe baza datelor rezultate prin comparare cu alte bunuri pe care le-a avut în vânzare cu ocazia lichidării patrimoniului societăților aflate în faliment.
Pentru prețurile obținute din tranzacțiile în străinătate a estimat valorile în Euro făcând apoi transformarea în lei la cursul de schimb din zilele precedente de 4,34 lei/euro.
Pentru suma de 215 dolari SUA la transformarea în lei, respectiv actualizare a folosit cursul valabil pe 16.11.2011 de 3,21 lei/dolar.
Valoarea totală a bunurilor mobile și a sumei de 215 dolari SUA confiscate pentru care se solicită despăgubiri la prețul actual de circulație este de 385.035 lei.
Din bunurile expertizate, vor fi avute în vedere doar cele cu privire la care există documente: file 42-43, 77-78, 81-88, 104-105, 108, 147, înscrisuri ce se coroborează și cu depozițiile martorilor audiați, care au descris sub prestare de jurământ, bunurile, natura bunurilor văzute în casa defunctului – file 260-261.
Cu privire la suma de 377.990 lei reprezentând contravaloarea actualizată a bunurilor confiscate prin sentința de condamnare a defunctului S. C. C., sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. 1 litera b din Legea nr. 221/2009, așa încât, în baza art. 5 alin. 1 litera b din Legea nr. 221/2009, tribunalul va admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată și va obliga pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 377.990 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate.
În ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata către reclamant a contravalorii veniturilor salariale nerealizate, tribunalul reține că acest capăt de cerere este neîntemeiat și va fi respins deoarece art. 5 alin. 1 litera b reglementează acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, în condițiile arătate mai sus și nicidecum acordarea de despăgubiri pentru veniturile salariale nerealizate.
În ceea ce privește capătul de cerere vizând acordarea de despăgubiri materiale pentru casa situată în localitatea Valea lui M., .. 23, înscrisă în CF nr. 2230 Valea lui M., nr. top. 2230,- fila 62 – acest capăt de cerere nu a mai fost susținut după ce Orașul Valea lui M. a comunicat informațiile solicitate, însă nu s-a renunțat în mod expres la judecată de către reclamant.
Acest capăt de cerere va fi respins ca neîntemeiat, deoarece, așa cum rezultă din adresa nr. 1926/18 august 2011 a Primăriei Valea lui M.: În baza Legii nr. 10/2001 – în prezent republicată, numita Orth M. (născută Tökes) – decedată la data de 19 mai 2004, cu ultimul domiciliu în Oradea . .. 3, ., a depus notificarea nr. 761/21 septembrie 2001, prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul – teren și construcții -, înscris în CF nr. 2230 – Valea lui M., nr. top. 1018/5 – casă și curte în intravilan – în suprafață de 1.241 mp, care a fost situat în Valea lui M., . nr. administrativ 23, (în prezent . Bihor, imobil dobândit de notificatoare prin cumpărare, în anul 1950 – întocmindu-se dosarul intern nr. 19/2001.
Întrucât notificatoarea a decedat, prin Dispoziția primarului orașului Valea lui M., nr. 389/2008 privind soluționarea dosarului întocmit în baza Notificării nr. 761/2001 a d-nei Orth M., s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificator d-lor U. G.-M., S. Kalman, S. B.-Z. și S. I.-H.-A. – moștenitorii notificatoarei, dosarul administrativ fiind depus de mai multe ori la Instituția Prefectului-județului Bihor, respectiv la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu completările solicitate de Autoritate, dar până în prezent nu s-au acordat despăgubiri, dosarul fiind retrimis în data de 04 august 2011 Instituției Prefectului – Județului Bihor pentru a fi depus la Autoritatea competentă.
Propunerea de acordare de măsuri reparatorii este motivată de faptul că imobilul - clădire notificat a fost demolat în anul 1988, iar imobilul teren înscris în CF nr. 2230 – Valea lui M., nr. top. 1018/5, a fost proprietatea ., dreptul de proprietate fiind dobândit în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii și societăți comerciale și a HG nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat (Certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 2121/1995) iar din anul 2007 este proprietatea d-lor N. A. și soția N. P., cu titlu de cumpărare.
Aceste aspecte sunt confirmate de documente din dosarul intern de lege 10 aflate la filele 118-191 din dosarul cauzei.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 se pot acorda despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie_89, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
P. urmare, cu privire la bunurile pentru care s-a urmat calea prevăzută de Legea 10/2001 cu modificările ulterioare nu pot fi acordate despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la daune morale va fi respins ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 761 din data de 15 noiembrie 2010 au fost publicate Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Obiectul celor doua excepții de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Curtea a apreciat că textul legal care trebuie supus examinării este art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, având următorul cuprins:
”(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]”.
În motivarea acestei aprecieri, Curtea Constituțională a observat că autorul excepției de neconstituționalitate – S. Român, prin M. Finanțelor P. – Direcția G. a Finanțelor P. C. – a criticat doar soluția acordării de despăgubiri, neavând relevanță împrejurarea că ulterior sesizării Curții textul legal menționat mai sus a fost modificat, în sensul plafonării despăgubirilor. De altfel, Curtea a subliniat și că cea de-a doua soluție legislativă cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a), astfel cum a fost modificat și completat, referitoare la plafonarea cuantumului despăgubirilor, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1.354/2010.
Curtea a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În esență Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Astfel, observând paralelismul de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, Curtea conchide că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Tot astfel, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echitații și dreptății.
Curtea a constatat și încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia ”În România, respectarea [...] legilor este obligatorie”, având în vedere că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată. Astfel, în primul rând, violarea acestei legi s-a produs prin paralelismul de reglementare privind daunele morale realizat prin Decretul-lege nr. 118/1990, și OUG nr. 214/1999, pe de o parte, și prin Legea nr. 221/2009, pe de altă parte. În al doilea rând, încălcarea Legii nr. 24/2000 s-a produs prin faptul că reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată, astfel cum pretind expres dispozițiile acestui act normativ. În al treilea rând, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Conform art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, dispozițiile din legea sau ordonanța în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicare. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de Legea nr. 221/2009 care să permită acordarea de daune morale.
P. Decizia nr. 12 pronunțată la data de 19.09.2011 în dosarul nr. 14/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Decizia este obligatorie, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Legea nr. 221/2009 este o lege specială și a creat un cadru special pentru introducerea unei acțiuni civile în reparații patrimoniale a daunei morale, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește aplicarea în timp a dispozițiilor Legii nr. 221/2009, sunt de reținut următoarele: legea civilă este de imediată aplicare de la momentul intrării ei în vigoare.
P. principiul aplicării imediate a legii noi se înțelege regula de drept conform căreia, de îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după ., excluzând aplicarea legii civile vechi.
Legea civilă nouă se aplică atât situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la momentul intrării ei în vigoare, cât și efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute.
Simpla recunoaștere prin lege a unor drepturi generale și abstracte nu înseamnă că legiuitorul nu va putea pe viitor modifica (fie în sensul restrângerii, fie în sensul extinderii, fie în sensul suprimării, respectivele prevederi legale. O astfel de modificare, completare sau abrogare este posibilă fără a se încălca principiul neretroactivității dacă drepturile respective au rămas la stadiul de situație legală abstractă sau dacă în urma manifestării de voință a subiectului de drept, respectiva situație legală nu s-a concretizat până la momentul intrării în vigoare a legii noi, fie printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fie printr-un alt act de autoritate generator de drepturi concrete.
În consecință, atâta timp cât dreptul persoanei îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii nu era stabilit prin hotărâre definitivă, instanțele trebuie să aplice normele de drept material în vigoare la momentul soluționării pricinii.
Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
Dar, în măsura în care raporturile juridice nu erau încă pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a noii legi, acele raporturi nu se vor putea consolida decât în limitele determinate de legea nouă și nu vor produce decât efectele pe care această lege le îngăduie.
Ca urmare, în cazul în care legea ulterioară modifică efectele viitoare sau le exclude, dispozițiile din legea ulterioară se aplică și la efectele actului anterior nerealizate încă sub vechea lege, întrucât ordinea publică trebuie să aibă în esența ei un caracter de unitate și de uniformă obligativitate pentru toți.
De asemenea, este de reținut că nu se poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea unei legi. Neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009 este definitivă și obligatorie, dispozițiile declarate neconstituționale nemaiputând fi aplicate, deoarece și-au încetat efectele. Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu Constituția. Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căruia reclamantul își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei Curții Constituționale, cu toate implicările ce decurg din aceasta asupra acțiunii pronunțate de reclamant. La momentul pronunțării prezentei sentințe nu mai există un temei juridic în Legea nr. 221/2009 pentru acordarea daunelor morale.
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
P. urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și Legea nr. 221/2009, având acest scop.
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii CEDO, în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 221/2009 pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1358/2010, reclamanții au un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Distinct de considerentele de mai sus trebuie arătat totuși că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
P. urmare, se constată prin aceeași decizie nr. 1358/2010, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Or, Curtea Constituțională observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
P. urmare, în prezenta cauză că nu se poate susține că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă – dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.
Curtea Constituțională mai constată prin decizia nr. 1358/2010 că, astfel cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincová și Pinc contra Cehiei, Hotărârea din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevičius contra Lituaniei). Totodată, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției", și al art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia "În România, respectarea [...] legilor este obligatorie", Curtea constată că reglementarea criticată încalcă și normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată.
Or, față de cele reținute prin decizia nr. 1354/2010, anume că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către instanțele de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, se constată că S. a creat o inechitate dat fiind că persoanele ce au obținut hotărâri judecătorești irevocabile anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor legale incidente și în prezenta cauză sunt în mod evident într-o situație de avantaj care induce o situație de discriminare față de persoanele ale căror proceduri judiciare sunt încă în curs de desfășurare.
Cele reținute mai sus prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamanții nu pot solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.
Cu privire la stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei, Curtea Constituțională mai reține că este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.
Astfel, durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o . factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei. De asemenea, nu ține seama de faptul că, în numeroase cazuri, durata proceselor și, în consecință, data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a rolurilor instanțelor judecătorești.
În ceea ce privește modul de acordare a despăgubirilor, reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, Curtea observă existența unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă - deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009 -, și consideră că acesta este determinat de o . elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză.
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Legea nr. 221/2009 este o lege specială și a creat un cadru special pentru introducerea unei acțiuni civile în reparații patrimoniale a daunei morale, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009.
Având în vedere declararea ca neconstituțională a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, în prezent nu mai există temei juridic pentru acordarea de daune morale în cauza de față.
Rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei sau Declarația asupra prinicpiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere adoptate de Adunarea G. O. nu pot constitui temeiuri de drept pentru acordarea despăgubirilor deoarece declarațiile și rezoluțiile nu sunt prevăzute de tratat sau sunt folosite de Consiliul Miniștrilor UE pentru a-și exprima poziția cu privire la o anumită problemă, și ulterior pot să stea la baza unor acte normative. Așadar rezoluțiile și declarațiile nu pot constitui temei legal pentru acordarea despăgubirilor.
Art. 52 alin. 3 din Constituția României, invocat de reclamant, stabilește cu valoare de principiu constituțional că: „S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare”.
Art. 504 Cod procedură penală invocat de reclamant presupune existența unei hotărâri de achitare survenită ulterior ca urmare a rejudecării cauzei și nu este aplicabil în speță.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie reținut că înlăturarea unor dispoziții legale din dreptul intern nu poate avea loc decât în contextul priorității blocului de convenționalitate (Convenția, unită cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, sens în care sunt și dispozițiile art. 11 și art. 20 din Constituția României, sau a priorității dreptului comunitar, ceea ce nu este cazul în speța de față, după cum, anumite pretenții concrete ar putea fi formulate, invocându-se direct Convenția și jurisprudența creată în aplicarea sa, în contextul unui vid legislativ în dreptul național (absența căilor de recurs interne sau a dreptului la un recurs efectiv – art. 13 din Convenție) în domeniul drepturilor și intereselor legitime pentru protejarea cărora, un resortisant al unui stat membru al Convenției, solicită antrenarea mecanismului judiciar național. Or, în sistemul românesc s-a creat cadrul legal pentru realizarea drepturilor reclamantului, prin Legea nr. 221/2009, astfel cum s-a arătat în considerentele ce preced.
Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul va admite în parte acțiunea civilă precizată, va constata caracterul politic al condamnării defunctului S. C. C., prin sentința penală nr. 1448/4.10.1958, pronunțată în dosarul nr. 1193/1958 al Tribunalului M. Cluj, la pedeapsa capitală; va obliga pe pârât la plata către reclamant a sumei de 377.990 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate și a dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la pronunțarea prezentei sentințe și până la achitare; va respinge toate celelalte capete de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri materiale și la daune morale.
În baza art. 274-276 Cod procedură civilă, pârâtul va fi obligat la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale către reclamant, reprezentând onorariu de expert (parțial raportat la pretențiile admise), cheltuieli de judecată justificate cu chitanțele aflate la dosar.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat, deplasări, transport, în absența oricăror înscrisuri doveditoare, aceste cheltuieli nu au fost acordate, nefiind probate în condițiile art. 1169 Cod civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamantul S. I. H. A., domiciliat în Baia M., . ., Maramureș, cu domiciliul procesual ales în Târgu M., ./1, jud. M., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin M. Finanțelor P., cu sediul în București, ., sector 5, și sediul procesual ales în Baia M., ., la Direcția G. a Finanțelor P. Maramureș;
Constată caracterul politic al condamnării defunctului S. C. C., prin sentința penală nr. 1448/4.10.1958, pronunțată în dosarul nr. 1193/1958 al Tribunalului M. Cluj, la pedeapsa capitală;
Obligă pe pârât la plata către reclamant a sumei de 377.990 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate și a dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la pronunțarea prezentei sentințe și până la achitare;
Respinge toate celelalte capete de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri materiale și la daune morale.
Obligă pe pârât la plata către reclamant a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 14.02.2012.
PREȘEDINTEGREFIER
Ț. DanielaPetrar V.
Red. Ț.D./09.03.2012
T.Red. P.V./13.03.2012
6 ex.
.>
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Încheierea nr. 227/2012.... | Fond funciar. Decizia nr. 635/2012. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
