Fond funciar. Decizia nr. 642/2012. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 642/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 27-09-2012 în dosarul nr. 642/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 642/R
Ședința publică din 27.09.2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. M. B.
JUDECĂTORI: W. D.
H. D. M.
GREFIER: M. R.
Pe rol este soluționarea cererii de recurs formulată de petenta D. Floarea S. domiciliată în com. Nimigrea, ., jud. Bistrița Năsăud împotriva încheierii civile din 09.05.2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ 0*, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentei D.ciu F. S. și a intimaților Dr. Maninger G., R. P. Joseph, Dr. P. G., P. comunei R. în calitate de președinte al Comisiei Locale R. de aplicare a legilor fondului funciar, C. Județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Direcția Silvică Maramureș, Ocolul S. P., T. M., Ț. P., P. M. și H. V.. Se prezintă intimatul C. C. asistat de av. C. D..
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că s-au depus la dosar prin serviciul registratură al instanței note de ședință formulate de intimații Dr. Maninger G., R. P. Joseph și Dr. P. G. prin av. Bonyhai G. E., prin care se solicită respingerea recursului și menținerea măsurii suspendării judecării prezentei cauze ca urmare a începerii urmăririi penale contra recurentei D. F. S..
Reprezentantul intimatului C. C. - av. C. D. arată că nu mai are cereri de formulat și nici acte de de depus.
Instanța constată lămurită cauza, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Reprezentantul recurentului C. C. - av. C. D. solicită respingerea recursului declarat de petenta D. F. S. și pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală a încheierii atacate, având în vedere că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea judecății prezentei cauze ca urmare a faptului că, împotriva petentei a fost începută urmărirea penală pentru acuzațiile de fals și uz de fals. Arată că acțiunea penală vizează filiația și îndreptățirea petentei la reconstituirea dreptului de proprietate, precum și suprafața solicitată, având în vedere că antecesorii acesteia au deținut 62 ha iar solicitarea de reconstituire s-a făcut pentru 700 ha. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, raportat la actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele.
Prin Încheierea din data de 9 mai 2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ 0* s-a dispus suspendarea soluționării cererii formulate de reclamanta D. F. S., cerere având ca obiect fond funciar.
P. a dispune astfel s-a reținut că cererea de suspendare a soluționării cererii formulate este justificată fiind îndeplinite condițiile art.244 pct.2 Cod proc. civilă, în sensul că împotriva petentei D. F. S., așa cum rezultă din adresa din data de 04.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria V. de Sus, s-a început urmărirea penală pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.291-292 C.pen.
Rezultatul cercetărilor penale ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, având în vedere că urmărirea penală începută ar avea consecințe asupra suprafețelor de teren ce fac obiectul cauzei de față, care se solicită de către petentă a fi puse la dispoziția C. Locale de către intimații pârâți.
Împotriva acestei încheieri a fost declarat recurs din partea reclamantei D. F. S., în cuprinsul căruia a arătat că soluția de suspendare a soluționării cererii este o măsură nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat în esență faptul că în dosarul dedus judecății s-a solicitat ca reclamanta să fie pusă în posesie asupra terenurilor pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate potrivit Sentinței civile nr. 839 din 9 aprilie 2009.
Datorită unor presiuni, recurenta a arătat că a fost începută urmărirea penală împotriva sa.
Instanța are posibilitatea de a suspenda soluționarea cererii, însă textul nu obligă la suspendare cererii. Pe de altă parte procesele funciare se soluționează de urgență și cu precădere, Direcția S. Maramureș nu avea posibilitatea de a formula plângerea penală, iar interesul acesteia este acela de a exploata fondul funciar ce i se cuvine recurentei.
S-a mai învederat instanței de recurs faptul că recurentei i se cauzează pagube importante, comportamentul intimatei fiind unul abuziv.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, instanța reține următoarele:
Obiectul dosarului nr._ 0* aflat în rejudecare pe rolul J.cătoriei V. de Sus îl constituie cererea formulată de reclamanta D. F. S. prin care a solicitat obligrea intimatelor la punerea sa în posesie și eliberarea titlului de proprietate.
Din susținerile părților, susțineri confirmate de actele dosarului arătat mai sus, aspecte necontestate în nici un fel de recurentă, împotriva reclamantei-recurente D. F. S. a fost începută urmărirea penală, fiind cercetată pentru presupusa săvârșire a faptelor arătate în adresa aflată la fila 166 din dosarul nr._ 0* al Judecătoriei V. de Sus.
Se mai reține că presupusele fapte au legătură cu prezenta cauză, având o înrâurire asupra hotărârii ce urmează a fi pronunțată în acest dosar. Din acest punct de vedere se consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., fiind începută urmărirea penală, iar între cele două dosare (prezentul dosar civil și dosarul înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria V. de Sus) există o legătură.
Susținerea recurentei potrivit căreia cererile formulate în materia fondului funciar se judecă de urgență și cu precădere este conformă, însă acest fapt nu face inaplicabil textul art. 244 C.proc.civ., instanța având dreptul și obligația de a verifica dacă cererea de suspendare a cursului judecății este sau nu întemeiată. În prezenta cauză se apreciază că se impune suspendare soluționării cererii.
În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora plângerea penală a fost formulată de o persoană fără capacitate, acest aspect excede prezentului dosar astfel că instanța nu se va pronunța asupra acestei apărări, fiind în sarcina autorităților ce instrumentează dosarul penal să se pronunțe.
Apărarea formulată de recurentă privind comportamentul abuziv al intimatei Direcția S. Maramureș care pe de o parte nu a pus în posesie recurenta și urmărește cauzarea unor pagube acesteia prin exploatarea masei lemnoase nu vor fi reținute. Se constată că există un diferend între recurentă și Direcția S. Maramureș privind punerea în posesie a recurentei, diferend ce urmează a fi soluționat de instanța de judecată. Buna sau reaua credință a intimatei nu poate constitui motiv pentru suspendarea sau respingerea cererii de suspendare a soluționări cererii recurentei.
Reținând cele de mai sus, având în vedere și prevederile art. 312 raportat la prevederile art. 304 C.proc.civ., instanța va respinge recursul formulat de recurenta D. F. S. împotriva Încheierii din data de 9 mai 2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ 0*.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta D. F. S. împotriva încheierii din data de 09 mai 2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus, în dosarul nr._ 0*, privind suspendarea cursului judecății.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 septembrie 2012.
PREȘEDINTEJUDECĂTORIGREFIER
P. M. BogdanWaltner DanielaHaidu D. MihaelaMăndicescu R.
Red. P.M./02.10.2012
Dact. M.R./15 ex./2012
.
Judecător la fond: G. M.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 640/2012. Tribunalul MARAMUREŞ | Fond funciar. Decizia nr. 618/2012. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








