Fond funciar. Decizia nr. 777/2012. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 777/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 14-11-2012 în dosarul nr. 777/2012

4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 777/R

Ședința publică din 14 Noiembrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. W.

Judecător: G. G. P.

Judecător: M. B. P.

Grefier: C. C.

Pe rol este soluționarea cererii de recurs formulată de petentul Sza­plan­czay Joszef prin mandatar F. A., cu domiciliul procesual ales în Si­ghetu Mar­ma­ției, ., nr. 48, județul Maramureș împotriva sen­tinței ci­vi­le nr. 346 din data de 26.06.2012, pronunțată de Judecătoria Dra­go­mirești, în do­sarul nr._ *, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea re­curentului S. Joszef - av. P. Cer­nea­nu L., lipsă fiind inti­ma­te­le Co­mi­sia Județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate pri­vată a­su­pra terenurilor și C. L. Dragomirești de aplicare a legilor fon­dului funciar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța pune în discuția reprezentantei recurentului S. Joszef, avocat P. Cer­nea­nu L. dacă se atacă cu recurs sentința prin care s-a constatat perimată cererea sau prin care s-a respins cererea de repunere pe rol.

Reprezentanta recurentului S. Joszef - av. P. Cer­nea­nu Leono­ra, arată că se atacă cu recurs hotărârea prin care s-a constatat perimarea, iar potrivit art. 282 alin.2 cod civil se înțelege că se atacă și încheierile ce nu au putut fi atacate pe cale separată. Arată că în ce privește încheierea de suspendare nu s-a uzat de calea de atac. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Alte cereri nefiind formulate, în baza art. 150 Cod procedură civilă instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentului S. Joszef - av. P. Cer­nea­nu Leono­ra solicită în temeiul art. 312 și 304 pct.9 C.proc.civ., admiterea recursului așa cum a fost formulat, împotriva hotărârii prin care s-a admis excepția perimării cererii reclamantului și trimiterea cauzei în rejudecare la instanța de fond. Arată că perimarea constituie o sancțiune procedurală, respectiv dacă partea nu formulează cerere de repunere pe rol în termenul de 1 an de zile, de la ultima încheiere, cea de suspendare. La data de 10.05.2011 cererea reclamantului a fost suspendată. reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol la data de 09.05.2012, cerere care a fost respinsă în 29.05.2012. În temeiul art. 249 Cod procedură civilă cererea de repunere pe rol a cauzei întrerupe cursul perimării. Instanța, respingând cererea de repunere pe rol a înțeles că termenul de perimare curge în continuare. Solicită ca la pronunțarea deciziei să se aibă în vedere dispozițiile art. 282 alin.2 raportat la 299 Cod procedură civilă coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

P. Sentința civilă nr. 346 pronunțată la data de 26 iunie 2012 de Judecătoria Dragomirești, a fost admisă excepția perimării cererii de chemare în judecată și s-a constatat perimarea plângerii formulate de petentul Szaplonczay P. Jozsef prin împuternicitul F. A. împotriva Hotărârii Comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș, cauza fiind soluționată cu citarea Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dragomirești.

În motivarea hotărârii pronunțate s-a reținut că plângerea petentului Szaplonczay P. a fost trimisă spre rejudecare, după casarea cu trimitere a Sentinței civile nr. 1098/24.12.2009 pronunțată de Judecătoria Dragomirești în Dosar nr._ .

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr._ *, având primul termen de judecată, după admiterea declarației de abținere formulată în cauză, la data de 22.03.2011 când, pentru petent, a răspuns dl. av. O. A., cu împuternicirea depusă la dosarul cauzei (f.21), acestuia punându-i-se în discuție îndrumarul deciziei de casare și, raportat la acesta, obligația de a face dovada cetățeniei române a petentului Szaplonczay P..

S-a încuviințat cererea de amânare formulată în acest scop, acordându-se două termene succesive, la data de 26.04.2011 și la data de 10.05.2011, când cea de-a treia cerere de amânare formulată pentru neîndeplinirea obligației referite a fost respinsă, iar judecata a fost suspendată în baza art. 155 ind.1 C.proc.civ. (f.29).

P. a rămas în nelucrare până la data de 08.05.2012, când împuternicitul petentului, dl. F. A., a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, fără însă a depune dovada îndeplinirii obligației a cărei neîndeplinire a determinat suspendarea judecății, considerent pentru care s-a respins cererea de repunere pe rol și s-a menținut măsura suspendării.

P. urmare, actul de procedură constând în cererea de repunere pe rol nu a întrerupt cursul perimării, cauza rămânând în nelucrare, din vina petentului, mai mult de 1 an, calculat de la data comunicării încheierii de suspendare a judecății – 11.05.2011.

S-a mai considerat de către instanța de fond că potrivit art. 248 al. 1 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor*) dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată.

Raportat la considerentele expuse, în baza textelor legale precitate, Judecătoria Dragomirești a admis excepția perimării și a constatat perimată plângerea petentului Szaplonczay P., introdusă împotriva HCJ Maramureș nr. 2104/C/27.03.2008.

Împotriva acestei sentințe, la data de 02.07.2012 (data poștei-plicul fiind atașat la fila 3 din dosarul de recurs), a fost formulat recurs de către Szaplonczay Jozsef prin împuternicitul său.

În motivarea recursului declarat s-a arătat că prin admiterea excepției perimării, reclamantului i s-a adus un grav prejudiciu fiindu-i afectat dreptul la apărare.

S-a mai învederat faptul că la data de 9 mai 2012 a fost formulată o cerere de repunere a cauzei pe rol, cerere ce nu a fost avută în vedere de instanță, care la data de 29.05.2012 a respins cererea de repunere a cauzei pe rol. Din acest punct de vedere s-a arătat că instanța trebuia să aibă în vedere data poștei, iar nu data la care a fixat termenul pentru discutarea cererii de repunere pe rol.

S-a mai invocat de către recurent și posibilitatea ca România să piardă un alt proces la CEDO.

În drept cererea de recurs nu a fost motivată.

LA data de 27 septembrie 2012 a fost formulată cerere de repunere în termenul de recurs potrivit art. 103 C.proc.civ., în ceea ce privește încheierea de ședință din data de 29.05.2012, iar la termenul din data de 14 noiembrie 2012 s-a renunțat la solicitarea de repunere în termen pentru formularea recursului susținându-se că prezenta cale de atac, împotriva Sentinței pronunțate de Judecătorie, vizează și încheierile care nu pot fi atacate pe cale separată.

Analizând actele și lucrările dosarelor, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța reține următoarele:

Recursul declarat de recurentul Szaplonczay Jozsef nu a fost motivat în drept, recurentul solicitând doar ca în baza art. 312 C.proc.civ., să se dispună modificarea sentinței atacate în sensul de a se respinge excepția perimării.

Cu toate acestea, instanța, având în vedere motivele invocate, respectiv faptul că instanța a interpretat greșit textul delege, a interpretat greșit modul de calcul al termenului de perimare reține că aceste motive pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În privința cauzei, se constată că judecătoria, în mod corect a reținut faptul că prezenta cauză a fost soluționată în fond, fiind pronunțată Sentința civilă nr. 1098/24.12.2009 a Judecătoriei Dragomirești, sentință ce a fost desființată cauza fiind trimisă spre rejudecare instanței de fond. Îndrumarul instanței de recurs pentru rejudecare a fost acela de a se verifica dacă petentul are cetățenia română și, în funcție de modul în care se va face dovada cetățeniei române a petentului să fie administrate alte probe.

În rejudecare, în fața instanței de fond, petentul Szaplonczay P. Joszef a fost reprezentat de avocatul O. A., potrivit delegației aflate la fila 21 din dosarul Judecătoriei Dragomirești nr._ *, dosar atașat prezentului dosar.

La data de 22 martie 2011, în ședință publică, reprezentantul petentului a arătat că nu are posibilitatea de a face dovada cetățeniei române a petentului la acest termen, motiv pentru care solicită acordarea unui nou termen de judecată. Încheierea de ședință de la termenul arătat se află la fila 22 din dosarul atașat, menționat mai sus.

La noul termen de judecată acordat la data de 26 aprilie 2011, nu s-a făcut dovada cetățeniei române a petentului, iar la termenul din data de 10 mai 2011 s-a formulat o nouă cerere de amânare pentru a se face dovada cetățeniei române.

P. Încheierea din 10 mai 2011 a Judecătoriei Dragomirești s-a dispus suspendarea judecății având în vedere faptul că au fost acordate mai multe termene pentru a se face dovada cetățeniei române a petentului, acest aspect constituind un element esențial al soluționării cauzei, astfel că s-a apreciat că judecarea cauzei nu poate continua din cauza conduitei petentului, reținându-se incidența dispozițiilor art.1551 C.proc.civ..

Încheierea prin care a fost suspendată judecarea cauzei a fost comunicată petentului la data de 19 mai 2011, astfel cum rezultă din procesul-verbal de comunicare aflat la fila 31 din dosarul atașat. Împotriva acestei încheieri de suspendare petentul avea posibilitatea de a formula calea de atac a recursului, posibilitate ce a existat pe toată durata suspendării cursului judecății.

O astfel de cale de atac nu a fost exercitată de petentul Szaplonczay P. Jozsef.

P. repunerea cauzei pe rol, petentul avea posibilitatea de a formula o cerere adresată instanței, prin care să solicite repunerea cauzei pe rol. De asemenea părții, îi revenea obligația de a face dovada că și-a îndeplinit obligațiile, pentru a căror neîndeplinire instanța a dispus suspendarea cauzei.

La data de 4 mai 2012, petentul Szaplonczay P. Jozsef a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol. Cererea nu a fost motivată și nu i-a fost atașat nici un înscris.

P. rezoluția din 08.05.2012, a fost fixat termen la data de 29 mai 2012, au fost citate părțile, petentul fiind citat cu mențiunea de a-și îndeplini obligațiile puse în sarcina sa de către instanța de judecată. Citația pentru termenul din data de 29 mai 2012, ce cuprinde mențiunea arătată mai sus, a fost depusă la fila 36 din dosarul Judecătoriei. Citația a fost comunicată sub semnătură împuternicitului petentului.

La termenul din 29 mai 2012, la prima strigare a cauzei s-a reținut că avocatul petentului, d-l O. A. nu este în măsură să facă dovada cetățeniei române a petentului, astfel că dezbaterea cererii de repunere a cauzei pe rol a fost lăsată la a doua strigare. La reluarea dezbaterilor,la același termen de judecată, reprezentantul petentului a arătat că nu poate face dovada calității de cetățean româna a petentului.

Potrivit art. 1551 alin. 2 C.proc.civ., repunerea cauzei pe rol se poate face doar după ce partea va face dovada îndeplinirii obligațiilor ce au dus la aplicarea măsurii suspendării judecății. Reținând faptul că nu s-a făcut dovada cetățeniei române a petentului, cererea de repunere a cauzei pe rol a fost respinsă, iar măsura suspendării a fost menținută.

Faptul că a fost formulată o cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere respinsă nu poate duce la concluzia că această cerere a întrerupt cursul perimării. Instanța a repus cauza pe rol pentru discutarea cererii de repunere pe rol, astfel cum rezultă și din cuprinsul încheierii de la termenul din 29 mai 2012, când cererea a fost respinsă, iar măsura suspendării dispuse anterior la data de 10 mai 2011 a fost menținută. Așadar, instanța nu a dispus o nouă suspendare a cauzei, astfel că nu se poate susține că a început să curgă un nou termen de perimare, dimpotrivă, termenul de perimare a curs din data de 10 mai 2011 și putea fi întrerupt printr-o cerere de repunere a cauzei pe rol, cerere admisă, părțile urmând să fie citate pentru continuarea judecății.

Susținerea petentului potrivit căreia instanța nu a avut în vedere data la care a fost expediată cererea de repunere a cauzei pe rol nu va fi avută în vedere de instanță. Instanța a avut în vedere această dată (4 mai 2012-data poștei) și în măsura în care petentul ar fi făcut dovada îndeplinirii obligațiilor impuse de instanță, cauza ar fi fost repusă pe rol pentru continuarea judecății. Cererea de repunere a cauzei pe rol a fost corect respinsă, nefiind îndeplinite condițiile art. 1551 alin. 2 C.proc.civ. („la cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin 1 au fost îndeplinite și, potrivit legii aceasta poate continua”), deoarece, nici la data formulării cererii de repunere pe rol și nici la termenul acordat pentru discutarea cererii de repunere a cauzei pe rol nu a fost făcut dovada cetățeniei.

Instanța de recurs consideră încheierea din data de 29 mai 2012 legală și temeinică, instanța de fond respectând drepturile procedurale ale petentului în privința solicitării de repunere a cauzei pe rol pentru continuare a judecății. Astfel constatând că nu s-a făcut dovada prevăzută de art. 1551 alin. 2 C.proc.civ., petentului i s-a mai acordat un termen și a fost citat cu mențiunea dea face dovada îndeplinirii obligațiilor, însă nici la acest termen nu s-a conformat.

Este adevărat că îndeplinirea oricărui act procedural face să fie întrerupt termenul de perimare (art. 249 C.proc.civ), însă acest act de procedură trebuie îndeplinit în vederea continuării judecății. Repunerea cauzei pe rol și citarea părților, s-a făcut doar pentru a se pune în discuție cererea de repunere pe rol, instanța considerând necesar și procedural, să ceară părților explicații în ceea ce privește cererea de repunere pe rol, cerere ce nu a cuprins și dovada îndeplinirii obligațiilor, pentru ca judecarea în fond a cauzei să se poată realiza. Din acest punct de vedere se consideră că instanța de fond nu a făcut altceva decât să respecte prevederile art. 129 alin. 4 C.proc.civ., respectiv ale art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor Omului, prin faptul că a dat posibilitatea părților de a formula concluzii asupra cererii de repunere pe rol.

Reținând cele de mai sus, se constată că termenul de perimare care a început să curgă de la data de 10 mai 2011, nu a fost întrerupt prin cererea de repunere pe rol depusă de petent, prin împuternicit la oficiul poștal la data de 4 mai 2012, deoarece cauza nu a fost repusă pe rol pentru continuarea judecății. D. o astfel de repunere pe rol poate întrerupe termenul de perimare.

La data de 1 iunie 2012 dată la care s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru perimare, respectiv la data de 26 iunie 2012 data la care instanța a admis excepția perimării termenul de 1 an prevăzut de art. 248 C.proc.civ. era împlinit, astfel că în mod corect s-a constatat perimată acțiunea.

În privința recursului declarat de recurentul Szaplonczay P. Jozsef, împotriva Sentinței civile nr. 346 pronunțată la data de 26 iunie 2012 de Judecătoria Dragomirești și a Încheierii de ședință din data de 29 mai 2012, pronunțată de aceeași instanță, tribunalul, în baza art. 312 C.proc.civ., raportat la prevederile art. 304 C.proc.civ., îl va respinge acesta fiind nefondat.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul declarat de recurentul Sza­plan­czay Joszef prin mandatar F. A., cu domiciliul procesual ales la acesta, în Si­ghetu Mar­ma­ției . nr. 48, județul Maramureș împotriva Sen­tinței ci­vi­le nr. 346 pronunțată în data de 26.06.2012 de Judecătoria Dra­go­mirești, în do­sarul nr._ * și a încheierii de ședință din data de 29 mai 2012, pronunțată în dosarul nr._ * al Judecătoriei Dragomirești.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 noiembrie 2012.

Președinte, Judecători, Grefier,

W. D. P. G. G., P. M. B. C. C.

Red. /dact./P.M.B. /30.11.2012

..12.2012

Judecător la fond E. M. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 777/2012. Tribunalul MARAMUREŞ