Pretenţii. Decizia nr. 695/2012. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 695/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 10-10-2012 în dosarul nr. 695/2012
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr.695/R
Ședința publică din 10 Octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. W.
Judecător A. S. T.
Judecător D. T.
Grefier A. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul M. B. M. P. P., cu sediul în B. M., .. 37, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 4044/19.04.2012 pronunțată de Judecătoria B. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică este lipsă recurentul se prezintă intimatul S. R. personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care intimatul depune la dosar chitanța MMAPC nr._/10.09.2012 eliberată de M. B. M., Direcția Venituri și prezintă spre vedere instanței originalul chitanței. Arată a achitat obligațiile stabilite în sarcina sa. Apreciază că nu mai datorează alte sume de bani recurentului.
Intimatul S. R. arată că în opinia sa nu datorează alte sume de bani decât ceea ce a achitat deja.
Instanța pune în discuție, raportat la prevederile art. 129 Cod procedură civilă, dacă sunt cereri în probațiune de formulat.
Intimatul S. R. arată că nu înțelege să formuleze cereri în probațiune.
Tribunalul constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra recursului.
Intimatul S. R. solicită respingerea recursului motivat de faptul că și-a achitat obligațiile stabilite. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
P. sentința civilă nr. 4044/19.04.2012 pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul M. B. M.-prin P. în contradictoriu cu pârâtul S. R. și a fost obligat pârâtul S. R. să plătească reclamantului suma de 320,4 lei, reprezentând chirie restantă aferentă lunilor februarie 2011-noimebrie 2011, precum și dobânda legală aferentă debitului, calculată de la data de 22 decembrie 2011 și până la plata integrală a debitului.
S-au respins celelalte pretenții privind utilitățile, cerere formulată de reclamant.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere cu privire la obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere de 0,1 %/zi.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în data de 1 aprilie 2011 între Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități și S. R. a fost încheiat un contract de închiriere având ca obiect locuința din B. M. ./54 compusă dintr-o cameră în suprafață desfășurată construită de 17,90 lei.
Contractul a fost încheiat până la data de 31.12.2011. Potrivit actului juridic încheiat de părți, s-a stabilit ca valoarea chiriei să fie de 32,02 lei lunar, aceasta devenind scadentă în data de 10 a fiecărei luni, pentru chiria datorată pentru luna în curs.
Potrivit susținerilor reclamantului, pârâta nu a achitat decât parțial chiria, astfel că debitul restant aferent acestei perioade este de 320,4 lei.
Din fișa personală depusă la dosarul cauzei, odată cu cererea de chemare în judecată, (f.9-10), a rezultat faptul că restanța înregistrată pentru neplata chiriei este 320,4 lei.
Pârâtul nu a contestat acest fapt, astfel că analizând actele depuse la dosarul cauzei de reclamant, s-a considerat că pentru chiria restantă pârâtul datorează suma de 320,4 lei. Având în vedere restanța la plată, precum și prevederile art. 969 C.civ., instanța a considerat că revenea pârâtului obligația de a achita suma de restantă, astfel că a admis capătul de cerere cu privire la chiria restantă.
Reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. Analizând contractul de închiriere depus la dosarul cauzei, a rezultat că, potrivit clauzelor contractuale, părțile au stabilit ca în cazul în care sumele scadente nu vor fi achitate la timp, partea în culpă să achite penalități de întârziere de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere.
Potrivit OG 9/2000, „P. dobânda se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, dar și alte prestații sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obliga drept echivalent al folosinței capitalului.” (art. 6 din actul mai sus arătat). Din acest punct de vedere s-a considerat că penalitățile solicitate de reclamant au natura juridică a dobânzii la care face referire OG 9/2000, penalitățile menționate în cuprinsul contractului fiind echivalentul lipsei de folosință a sumei de bani datorate de pârât.
Contractul la care se face referire în cererea de chemare în judecată este un contract civil. În relațiile contractuale de drept civil, părțile pot stabili nivelul dobânzii datorate, însă potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din OG 9/2000 în raporturile civile dobânda stabilită de părți nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50%.
Stabilirea unor penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere echivalează cu stabilirea unei „dobânzi” în înțelesul OG 9/2000 de 36,5% /an. În condițiile în care dobânda legală este de aproximativ 8% pe an s-a constatat că 36,5%/an depășește cu mai mult de 50% valoarea dobânzii legale.
Legiuitorul a înțeles să sancționeze o astfel de conduită, fapt ce rezultă din dispozițiile OG 9/2000, prevederi ce ar fi încălcate, arătând în cuprinsul art. 9 din același act normativ că orice clauză prin care se stabilește o dobândă mai mare decât cea arătată în acest text va fi nulă de drept.
Reținând cele de mai sus, instanța nu a avut în vedere clauza contractuală prin care părțile au stabilit penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi. Chiar dacă pârâtul nu a solicitat reconvențional constatarea nulității absolute a acestei clauze contractuale, instanța nu a putut obliga pârâtul să suporte penalitățile solicitate în baza unei clauze contractuale calificate de legiuitor ca fiind nulă de drept, expresie ce definește nulitatea absolută a clauzei.
Constatând că părțile au stabilit ca neplata datoriei să fie sancționată cu penalități de întârziere, instanța a considerat că revine pârâtei obligația de a achita dobânda legală aferentă sumei restante de 250,46 lei de la data la care această sumă a devenit producătoare de dobânzi, respectiv de la data la care pârâta a fost pus în întârziere.
Potrivit art. 1079 C.civ., punerea în întârziere se face prin somația adresată prin executorul locului sau prin cererea de chemare în judecată. Emiterea somației de către reclamant nu poate avea semnificația unei puneri în întârziere a pârâtei.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală aferentă debitului restant de 320,4 lei de la data la care acesta a fost pus în întârziere cu privire la debit, respectiv de la data formulării cererii precizatoare, deoarece reclamantul a formulat și solicitări noi cu privire la chiriile restante aferente altor perioade pentru care nu s-a solicitat anterior plata chiriei, respectiv 22 decembrie 2011 și până la achitarea integrală întregului debit.
În ceea ce privește celelalte pretenții ale reclamantului, cu privire la penalitățile de întârziere, având în vedere cele reținute mai sus, instanța a considerat că nu sunt întemeiate, astfel că au fost respinse.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor ce reprezintă consumul de apă rece, apă caldă, energie electrică, energie termică și pentru serviciile de salubrizare. La dosarul cauzei, reclamantul a depus facturi din cuprinsul cărora rezultă că au fost facturate reclamantului toate serviciile imobilului situat în B. M. ., respectiv 13A, deci inclusiv cele furnizate apartamentului cu nr. 54 din imobilul cu nr. 13.
Cu toate acestea s-a reținut că nu s-a menționat modul de clacul al cheltuielilor comune pentru fiecare apartament. Mai mult decât atât, printre obligațiile asumate de pârâtă nu s-a numărat și obligația de plată a acestor cheltuieli, iar la dosarul cauzei nu a rezultat că reclamantul a achitat aceste sume.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a considerat că pârâtul nu poate fi obligat la plata acestor cheltuieli, astfel cum a solicitat reclamantul, pentru serviciile de încălzire, apă caldă, apă-canal, energie electrică și a serviciilor de salubrizare.
Împotriva sentinței civile nr. 4044/19.04.2012 a Judecătoriei B. M. a formulat recurs recurentul-reclamant M. B. M., reprezentat prin P., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat următoarele: critica pe care o suferă sentința recurată constă în aceea că, în mod eronat, instanța de fond a respins petitele privind obligarea intimatului-pârât la plata consumului de apă rece, a consumului de apă caldă și energie termică, a consumului de curent electric și prestarea serviciului de salubrizare facturate de către societățile furnizoare de servicii, precum și a penalităților de întârziere calculate pentru neplata la termen a chiriei.
Aprecierea instanței, potrivit căreia obligarea intimatului-pârât la plata acestor servicii este neîntemeiată, este total nefondată, reținând în mod eronat că potrivit obligațiilor contractuale intimatul-pârât nu ar fi obligat la plata acestor cheltuieli cu titlu de taxe comunale.
Conform Cap. III, lit. B, alin. 5 din Contractul de închiriere nr. 4098/01.04.2011, chiriașul s-a obligat „să achite lunar obligațiile ce-i revin din cheltuielile comune (taxele comunale) până la cel mai târziu la data de 30 a lunii pentru luna expirată”.
Contractele-cadru au fost încheiate de către fostul Serviciu Public Administrarea patrimoniului local și Utilități cu furnizorii de utilități ca urmare a prevederilor art. 34 din Legea nr. 114/1996 – legea locuinței, republicată, conform cărora recurentul avea obligația să efectueze formalitățile necesare în angajarea contractelor cu furnizorii serviciilor pentru exploatarea și întreținerea clădirii, derularea și urmărirea realizării acestora contracte, cu mențiunea că locatarii din acest imobil, având calitatea de chiriași, nu aveau posibilitatea să se organizeze în asociații de proprietari. Astfel, chiriașii din acest imobil achită la casieria recurentului contravaloarea acestor servicii facturate de către societățile furnizoare de servicii iar recurentul achită contravaloarea acestor facturi furnizorilor.
În speță, facturile emise de către . Electrica SA și . perioada ianuarie 2011 – noiembrie 2011 au fost achitate de către recurentă furnizorilor, însă instanța de fond nu a solicitat în probațiune dovada achitării acestor facturi, sau lămuriri privind modul de calcul al acestor cheltuieli comune pentru fiecare apartament.
În privința modului de calcul al utilităților aferente imobilului situat în B. M., ., acele cheltuieli care sunt determinate de numărul persoanelor care locuiesc în condominiu și care nu pot fi individualizate pe fiecare proprietate pe baza unor dispozitive de măsură, se repartizează proporțional cu numărul de persoane care locuiesc în clădire în luna pentru care se calculează lista de plată și reprezintă cheltuieli pentru: apă, apă caldă, combustibil pentru prepararea apei calde de consum, energie electrică utilizată pentru funcționarea instalațiilor comune, colectarea deșeurilor menajere, vidanjare.
De asemenea, prin acțiunea introductivă a arătat că penalitățile de întârziere solicitate sunt penalități contractuale, acestea fiind prevăzute la cap. II alin. 5 din Contractul de închiriere nr. 4098/01.04.2011 depus la dosarul cauzei.
Contractul de închiriere nr. 4098/2011 este un contract ce conține o clauză penală – prevăzută la cap. II alin. 5 – stipulată în contract pentru întârzierea la plată. Codul civil art. 1069 arată „Clauza penală este o compensație a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale” – aflându-se astfel în prezența unei evaluări convenționale.
În conformitate cu dispozițiile Codului civil art. 1070 penalitatea poate fi împuținată când obligația principală a fost executată în parte – ea nu poate fi micșorată sau majorată, fiind obligatorie pentru părți.
Totodată în conformitate cu art. 969 cod civil – convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante - clauza de penalitate fiind stipulată la cap. II alin. 5 din Contractul de închiriere nr. 4098/2011, instanța fondului nu a reținut ca fiind incident acest articol și a intervenit în clauzele contractului de închiriere, dând o altă putere și interpretare clauzelor contractuale decât cea stabilită de art. 969, 1069, 1070 Cod civil.
Având în vedere cele relatate mai sus, în conformitate cu dispozițiile legale și cu prevederile contractuale, aplicabil în prezenta cauză este cap. II alin. 5 din Contractul de închiriere nr. 4098/01.04.2011, respectiv penalitatea datorată de intimat este de 0,10% zi de întârziere asupra sumei datorate începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, calculată fiind până la data de 23.11.2011 în înscrisul Fișă personală depusă la dosarul cauzei.
Suntem în prezența unei evaluări convenționale a daunelor interese și nu în prezența unei evaluări legale cum a reținut instanța fondului prin sentința pronunțată.
În conformitate cu art. 1079 alin. 1 Cod civil „debitorul este de drept pus în întârziere: 1. în cazurile anume determinate de lege, 2. când s-a contractat expres că debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesitatea de notificare; 3. când obligația nu putea fi îndeplinită decât într-un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă”.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu dispozițiile legale și cu prevederile contractuale, intimatul-pârât este de drept pus în întârziere, contractul de închiriere nr. 4098/2011 care este depus în probațiune la dosarul acțiunii introductive, conține clauză care arată data până la care trebuie făcută plata – cap. II alin. 1 și mențiunea că „neplata la termen a chiriei atrage o penalizare de 0,10%...”. Deopotrivă fiind din nou incident art. 969 Cod civil – acel contract având putere de lege între părțile contractante.
În drept, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Intimatul s-a prezentat în fața instanței de judecată la primul termen în recurs și a depus chitanța MMAPC_/10.09.2012 eliberată de M. B. M., Direcția Venituri din care rezultă că a achitat întreaga sumă menționată în petitul acțiunii introductive de instanță și a solicitat să se ia act că a achitat întreaga datorie.
Analizând sentința civilă nr. 4044/19.04.2012 pronunțată în dosarul nr._, pe baza motivelor de recurs formulate și în considerarea dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Între Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități B. M., al cărui succesor în drepturi este recurentul și intimatul-pârât s-a încheiat contractul de închiriere nr. 4098/11.04.2011, semnat de pârât.
În baza acestui contract de închiriere, precum și a contractelor-cadru încheiate cu furnizorii de utilități, depuse la dosar, recurentul-reclamant a formulat acțiunea introductivă de instanță, solicitând obligarea pârâtul la plata debitului restant în sumă totală de 2500 lei.
În fața primei instanțe, la primul termen de judecată, în data de 15 martie 2012, pârâtul s-a prezentat și a declarat că recunoaște întreaga datorie invocată de reclamant prin acțiune și a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru achitarea integrală a debitului – fila 18.
În fața instanței de recurs, pârâtul s-a prezentat și a făcut dovada achitării integrale a debitului, astfel cum acesta a fost menționat în acțiunea introductivă de instanță, depunând la dosar în fotocopie, chitanța MMAPC_/10.09.2012 eliberată de M. B. M., Direcția Venituri și prezentând totodată spre vedere originalul acestui înscris.
Prima instanță avea a constata, prin urmare, achiesarea pârâtului la pretențiile reclamantului, achiesare ce a avut lor în ședința publică din 15 martie 2012 – fila 18 din dosarul de fond.
Achiesarea pârâtului la pretențiile reclamantului nu are doar o semnificație de ordin probatoriu, ci este un act de dispoziție.
Pârâtul a recunoscut întreaga datorie invocată de reclamant și a achitat-o de bună voie, făcând dovada în recurs, cu chitanța mai sus menționată.
Prima instanță, prin hotărârea pronunțată a încălcat principiul disponibilității, potrivit căruia părțile au dreptul de a dispune de obiectul procesului (dreptul subiectiv sau interesul născut din raportul de drept civil dedus judecății) și de mijloacele procedurale acordate de lege, în acest sens.
P. principiul disponibilității se înțelege faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și a etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge. Principiul disponibilității cuprinde dreptul părților de a efectua acte procedurale de dispoziție, unul dintre acestea fiind și achiesarea pârâtului la pretențiile reclamantului.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă nr. 4044/19.04.2012, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii introductive de instanță, reținând obligarea pârâtului la plata sumei totale de 2.500 lei.
De asemenea, tribunalul va constata că pârâtul S. R. a achitat în întregime debitul conform chitanței depuse la dosar în recurs . nr._ – file 9-10 dosar în recurs.
În ceea ce privește cererea privind cheltuielile de judecată, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificările și completările ulterioare, sunt scutite de taxă judiciară de timbru, cererile și acțiunile inclusiv căile de atac formulate de instituții publice, în speță de M. B. M., indiferent de calitatea acestora, când au ca obiect venituri publice.
Pretențiile formulate prin acțiunea introductivă de instanță intră în categoria de venituri publice, astfel cum se arată în dispozițiile Codului de procedură fiscală și ale Codului fiscal incidente.
P. urmare, acțiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru atât la fond cât și în recurs, pârâtul nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru.
De altfel, în speță sunt incidente și dispozițiile art. 275 Cod procedură civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare – fila 18 dosar fond – pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurentul-reclamant M. B. M. reprezentat prin P., împotriva sentinței civile nr. 4044/19.04.2012, pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că admite în totalitate acțiunea civilă formulată de reclamantul M. B. M. prin P. împotriva pârâtului S. R., domiciliat în B. M., ./54, jud. Maramureș, obligă pe pârât la plata către reclamant a sumei totale de 2500 lei.
Constată achitarea integrală a debitului.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 10 octombrie 2012.
PREȘEDINTEJUDECĂTORI GREFIER
W. D. S. T. A. Ț. D. S. A.
Red. DȚ/11.10.2012
Tred. A.S. / 15 Octombrie 2012 - 4ex
Judecător la fond: P. M. B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 651/2012. Tribunalul MARAMUREŞ | Întoarcere executare. Decizia nr. 665/2012. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
