Obligaţie de a face. Decizia nr. 231/2012. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 231/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 04-10-2012 în dosarul nr. 231/2012

4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 231/A

Ședința publică din 04.10.2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. G.

Judecător: A. S.-T.

Grefier: C. M.

Pe rol este soluționarea apelului declarat de către reclamanta ASOCIAȚIA C. C., cu sediul în B. ., jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 892 din 28.03.2011, pronunțată de Judecătoria V. de Sus, în dosarul nr._, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul apelantei Asociația C. C., dl. Ș. T., intimatul B. P., personal și asistat de avocat V. I., intimatul B. F..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul apelantei Asociația C. C., dl. Ș. T. depune la dosar un înscris intitulat „tranzacție”.

Intimatul B. P. prezintă cartea de identitate . nr._ din care rezultă exactitatea domiciliului indicat, B. ..

Reprezentantul apelantei Asociația C. C., dl. Ș. T. prezintă cartea de identitate ., nr._, domiciliul acestuia fiind B. ., jud. Maramureș.

Intimatul B. F. prezintă cartea de identitate . nr._, care relevă că domiciliul său este în B. . jud. Maramureș.

Părțile, întrebate fiind, arată că această tranzacție reprezintă manifestarea lor de voință liberă în vederea stingerii litigiului și procedează la semnarea acesteia.

Instanța, în ședință publică, comunică câte un exemplar din tranzacție reprezentantului apelantei, dl. Ș. T. și intimaților B. P., B. F..

Reprezentantul apelantei Asociația C. C., dl. Ș. T. solicită instanței să ia act de tranzacția încheiată între părți.

Intimații pun aceleași concluzii.

Instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 892/2011 din 28.03.2011, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamanta Asociația C. C. B., a fost obligat pârâtul Barany F. să-și desființeze construcția tip cabană de pe terenul reclamantului înscris în c.f._/N nr. cadastral_ UP III u.a 57 A, iar în caz contrar a fost autorizată reclamanta să facă acest lucru pe cheltuiala pârâtului. S-a respins acțiunea față de pârâtul Barany P., iar pârâtul Barany F. a fost obligat să plătească reclamantei suma de 2094 lei cheltuieli de judecată. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului Barany P. suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta i-a solicitat sa dispună obligarea pârâților să-și demoleze construcțiile de natură anexă-gater si casă de vacantă(cabană) edificate pe terenul proprietatea sa, iar în caz contrar sa o autorizeze sa facă acest lucru pe cheltuiala pârâților, învederând că deține titlu de proprietate nr._/2.XI.2006 asupra suprafeței de 6056 ha si 9000 mp, înscris în cartea funciară. Reclamanta a susținut că pârâtul Barany P. si-a amplasat un gater si o anexă de circa 10 m in UP III ua 61M, iar pârâtul Barany F. o cabană in UP III ua 57, fără nici o autorizație de construcție.

Din probele administrate in cauză, prima instanță de fond a reținut că potrivit titlului de proprietate nr._/2.XI.2006, Composesoratului „C.” B. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 6056 ha 9000 mp teren cu vegetație forestieră. Reclamanta si-a înscris dreptul de proprietate si in cartea funciară. Terenul care interesează in cauză este cel în suprafață de 23 ha 9800 mp ce face parte din UP III ua 57 A Vinisoru si respectiv cel cu suprafața de 4000 mp ce face parte din UP III ua 61 M Vinisoru.

S-a reținut că pârâtul Barany P. a edificat un gater cu suprafața construită la sol de 178 mp, fără autorizație de construcție pe nr. top. dezmembrat 9598/5. Gaterul nu este situat nici pe nr. cadastral_ cuprins in Cf_/N Borsa si nici pe nr. cadastral_ cuprins in Cf_/N Borsa proprietatea reclamantei, ci este amplasat in imediata vecinătate, între cele două numere cadastrale, pe un teren ce nu face parte din amenajamentul silvic (UP III ua 61 M Vinisoru).

În privința pârâtului Barany F. instanța de fond a constatat că acesta a edificat . fără autorizație de construcție, o cabană cu suprafața construită la sol de 33 mp, terenul fiind de sub nr. cadastral_ cuprins in Cf_/N Borsa, amenajament silvic UP III ua 57 A Vinișorul, proprietatea reclamantei. S-a considerat că acest pârât a fost de rea-credință la edificarea construcției, astfel că reclamanta este îndreptățită în temeiul art.480 si 494 al. 2 c. civ. sa solicite desființarea ei pe cheltuiala pârâtului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Asociația C. C., solicitând modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii acțiunii și față de pârâtul Barany P..

În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că prin raportul de expertiză efectuat în cauză, d-nul expert S. I. L. a concluzionat că pârâtul Barany F. a construit fără autorizație o cabană situată pe nr. cadastral_ cuprins în CF_/N proprietatea apelantei. Referitor la gaterul construit de Barany P. d-nul expert a concluzionat că acesta se află situat pe nr. topo 9598/5 cuprins în CF nr. 6795 B., motiv pentru care, cunoscând cu certitudine că și această construcție se află pe terenul apelantei, la primul termen după depunerea lucrării a solicitat motivat efectuarea unei contraexpertize, cerere respinsă de către instanță. Deși instanța observase că există o contradicție între schițe (anexa 1,3 din care rezultă că cel puțin parțial gaterul le ocupă proprietatea) și concluziile expertului, deși s-au opus, instanța a considerat că este suficientă revenirea la același expert pentru a-și completa precizând punctual dacă gaterul se află sau nu pe proprietatea composesoratului.

S-a mai invocat faptul că prin hotărârea atacată instanța a omis să se pronunțe asupra construcției de tip anexă construită de pârâtul Barany P., deși se observă chiar din anexa 3 a raportului de expertiză că aceasta le ocupă proprietatea.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

S-a efectuat o expertiză în specialitatea topografie de către expert Brodacs I., raportul cu anexele fiind depus la filele 21-31 dosar, iar completarea la acesta a fost atașată la filele 55-61 dosar.

În ședința publică din data de 4 octombrie 2012 reprezentantul apelantei, Ș. T., în calitate de președinte al Asociației Composesoratului C., precum și intimații Barany P. și Barany F. au înfățișat în scris tranzacția încheiată în vederea stingerii litigiului din dosarul nr._, arătând că aceasta reprezintă manifestarea lor de voință liberă, procedând la semnarea tranzacției în cadru judiciar.

Tribunalul reține că prevederile art. 271 Cod procedură civilă conferă părților dreptul de a se înfățișa oricând în timpul judecății, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească învoiala lor. Dreptul de tranzacționare pe tot parcursul procesului civil, inclusiv în căile de atac, reprezintă o formă concretă de aplicare a principiului disponibilității specific procedurii civile.

Reținând și prevederile art. 2267-2272 Cod civil, constatând că înțelegerea părților a fost prezentată în forma scrisă reglementată de lege, că potrivit declarației acestora, corespunde manifestării lor de voință, Tribunalul va lua act de tranzacție, astfel cum a fost aceasta înfățișată instanței.

Întrucât stingerea prin tranzacție a procesului a intervenit ulterior pronunțării unei hotărâri de primă instanță, în aplicarea disp. art. 296 teza a II-a C.pr.civ., Tribunalul va admite apelul și va schimba în tot hotărârea apelată, luând act și consfințind tranzacția părților conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta Asociația C. C., cu sediul în B., ., județul Maramureș, în contradictoriu cu intimații Barany P., domiciliat în B., ., județul Maramureș și Barany F., domiciliat în B., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 892/2011 din 28 martie 2011, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, pe care o schimbă în tot, în sensul că în temeiul prevederilor art. 271-273 Cod procedură civilă, ia act și consfințește tranzacția părților, având următorul conținut:

„Tranzacție

Intervenită între

-Asociația Composesoratului C., cu sediul în B., ., jud. Maramureș, RO18064040, înființat prin Sentința Civilă nr. 2/06.10.2005 a Judecătoriei V. de Sus, reprezentată de Pretedinte Ș. T.,

-Barany P., domiciliat în B., ., jud. Maramureș

-Barany F., domiciliat în B., ., jud. Maramureș

în vederea stingerii litigiului cu dos. nr._ a Tribunalului Maramureș, litigiu având ca obiect solicitarea Asociației Composesoratului C., făcută instanței de judecată să dispună obligarea D-lor Barany P. și Barany F. să demoleze construcțiile anexă-gater și casă de vacanță edificate pe terenul proprietatea Asociației.

Astfel Asociația Composesoratului C. renunță la cererea adresată instanței de judecată, D-nii Barany P. și Barany F. urmând să achite o chirie anuală în sumă de 900 lei pentru terenurile aferente construcțiilor din cauză, Asociația Composesoratului C. fiind de acord să înstrăineze terenurile din cauză aferente construcțiilor cu suma de 1 leu, cu condiția ca D-nii Barany P. și Barany F. să înceapă și să finalizeze, împreună cu Asociația, dacă va fi cazul, pe cheltuiala Dânșilor toate demersurile necesare pentru scoaterea din fond forestier a terenurilor aferente construcțiilor mai sus-enumerate.

În acest sens Asociația C. C. în termen de 6 luni va înregistra la OCPI documentație de repoziționare a corpului de proprietate astfel încât să evite suprapunerea cu alte proprietăți ale D-lor Barany P. și Barany F. din zona gaterului cu nr. top. 9598/4/2 și 9598/4/1, dar proprietatea Asociației să cuprindă și terenul de la liziera pădurii și până la pârâul C. făcând parte din nr. top. 9598/5, identificată separat cu nr. cadastral, pentru ca acest teren pe care este amplasată clădirea gaterului să poată fi înstrăinat către D-l Barany P..

Părțile sunt de acord ca după repoziționare imobil și acordare de 2 numere cadastrale noi terenurilor din cauză, respectiv după finalizarea procedurilor de scoatere a terenurilor din fondul forestier să se prezinte la notarul public în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare în fața notarului public.

Asociația C. C. înțelege să renunțe la judecată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, fără cheltuieli de judecată.

Pârâții Barany P. și Barany F. renunță să solicite cheltuieli de judecată în dosarul sus indicat”.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 4 octombrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

G. B. S.-T. A. M. C.

Red.: S.T.A./31.10.2012

T.red.: M.C./05.11.2012/5 ex.

Judecător la fond: M. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 231/2012. Tribunalul MARAMUREŞ