Revendicare imobiliară. Decizia nr. 545/2014. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 545/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 545/2014
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 545/A
Ședința publică din 17 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S.-T.
Judecător D. T.
Grefier M. H.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului formulat de apelanta Ș. A., domiciliată în Sighetu Marmației, ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2098 din 23.09.2014, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară revizuire.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 3.12.2014, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea la data de 10.12.2014, apoi pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2098 din 23.09.2014, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, s-a respins ca tardiv introdusă cererea de revizuire formulată de revizuenta Ș. A..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr.2786/_ a Judecătoriei Sighetu-Marmației s-a admis acțiunea înaintată de Federația Comunităților Evreiești D. R. -Cultul Mozaic împotriva lui Ș. A., Madzur A. și Madzur I., hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă la data de 9 decembrie 2010. Cu privire la temeiul de drept invocat, instanța s-a pronunțat în ședința publică din 23 septembrie 2014, constatând că prezenta cerere este supusă dispozițiilor vechiul Cod procedură civilă.
Cu privire la excepția inadmisibilității instanța a reținut că inadmisibilitatea nu este o excepție supusă prevederilor art. 137 Cod procedură civilă. Excepțiile de fond constituie mijloace de apărare specifice, caracterizate prin trăsături care le apropie și în același timp le deosebesc atât de apărările de fond, cât și de excepțiile de procedură. Prin intermediul lor, pârâtul, fără a contesta direct dreptul invocat de adversarul său, se opune acțiunii acestuia, declarând-o inacceptabilă. Este artificială încercarea de a consacra o instituție distinctă a inadmisibilităților, cu atât mai mult cu cât din codul de procedură civilă rezultă o clasificare a excepțiilor procesuale în excepții de procedură și excepții de fond, iar nu în excepții de procedură și inadmisibilități. Noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția, ci efectul spre care tinde aceasta, o anumită modalitate de respingere a cererii, astfel că argumentele invocate în susținerea inadmisibilității au fost analizate pe fondul cauzei.
Cu privire la excepția tardivității, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 324 alin. 1, pct. 4, în cazurile prev. de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, termenul de revizuire este de 1 lună din ziua în care s-au descoperit înscrisurile. Revizuenta invocă OG nr. 105/30.08.1999 (actualizată) care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 553/ 8.11.2000, iar ultimele actualizări s-au publicat în iulie 2007.
În conformitate cu art.1, alin. 6 din Constituția României, "respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".
Astfel, există în drept principiul conform căruia "nimeni nu se poate scuza, invocând necunoașterea legii" („nemo censetur ignorare legem").
În cazul în care ar fi admisă invocarea necunoașterii legii s-ar ajunge la o stare de instabilitate juridică și haos, fapt pentru care este general admisă prezumția absolută a cunoașterii legii.
În baza acestei prezumții, toți cetățenii trebuie să cunoască legile, prezumția neputând fi răsturnată prin proba contrarie.
OG nr. 105/30.08.1999 a fost astfel publicată în Monitorul Oficial la 8.11.2000, de la acea dată prezumându-se că revizuenta a luat la cunoștință despre dispozițiile legale pe care le invocă.
Sentința civilă nr.2786/_ a rămas definitivă la data de 9 decembrie 2010, iar prezenta cerere a fost introdusă la instanță la data de 19 august 2014, deci cu mult după expirarea termenului de o lună prev. de art. 324 alin. 1, pct. 4 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea de revizuire ca tardiv introdusă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în aplicarea prevederilor art. 328 alin. 1 Cod procedură civilă, revizuenta Ș. A., solicitând în prealabil conexarea cu dosarul nr._ conform dispozițiilor art. 164 Cod procedură civilă și modificarea sentinței apelate.
Apelanta a învederat că instanța de fond a motivat lapidar examinarea probelor anexate, folosind termeni generali privind admiterea revizuirii prevăzut la art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, și a ignorat examinarea probelor privind revizuirea prevăzută de art. 322 pct. 3 Cod procedură civilă.
Apelanta a solicitat reexaminarea probelor privitor la revizuirea prevăzută la art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, consideră nelegală anularea probelor deoarece legea nu a instituit limitări exprese și exclusive în privința mijloacelor de probă, iar cerința legii este ca actul să aibă dată certă, să fi existat la data emiterii sentinței atacate, pârâtul să nu fi participat la emiterea înscrisului, să nu fie un act juridic negociat, să-i fie opus pârâtului prin conținut, pârâtul avea interes să nu-l prezinte în fața instanței cu scopul de a-i fi admise niște pretenții contra apelantei. Probele și cauza privesc o instituție, persoană juridică. Pretenția instanței de fond, că este obligatorie cunoașterea legilor și a constituției este greșită, deoarece Constituția obligă doar la respectarea ei, fie că o cunoști sau nu, la fel se prezumă și cu privire la legi.
Apelanta a mai susținut că publicarea unor acte se face pentru a intra în vigoare, pentru a-l putea folosi beneficiarul, nu au obligația să o cunoască pe dinafară, pe de rost, cum i se impută apelantei.
De asemenea, apelanta a mai solicitat verificarea sentinței atacate și privitor la examinarea probelor anexate, acestea fiind valabile și pentru admiterea revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 3 Cod procedură civilă sau 4 Vechiul Cod procedură civilă. Învederează instanței de control că probele găsite indică de fapt comiterea unei infracțiuni în flagrant de către pârât în sensul că acesta cu intenție a pus în executare silită o hotărâre despre care știa precis că s-a întemeiat pe un titlu fals, deoarece actul normativ în baza căruia l-a revendicat, este desființat de noile acte normative, depuse drept probe în acest dosar. Pârâtul ignoră noile reglementări instituite de OUG 105/1999 (actualizat) și OUG 36/2002 care au scos din uz vechiul act normativ, Decretul 113/1948, înlocuindu-l întrutotul. Prin urmare și dreptul de proprietate însușit în baza vechiului decret se desființează odată cu el, împreună cu înscrierea dreptului în CF, deoarece nu mai este în ființă actul care a determinat înscrierea.
S-a mai arătat că sentința 2786/2009, fiind întemeiată în baza dreptului tabular, se desființează pentru că nu mai există dreptul care a născut obligațiile (art. 27 și art. 34 din Legea nr. 7/1996 cu modificările și completările ulterioare), prin urmare se poate constata că orice încercare de a pune în executare sentința civilă nr. 2786/2009 se realizează de fapt pe un titlu fals (inexistent).
Apelanta solicită instanței de judecată să întocmească un proces verbal de constatare asupra faptului infracțional, pe care să-l înainteze procurorului pentru ca acesta să facă cercetările de urmărire penală, pentru că pârâtul are pretenții în baza unui fals titlu. De asemenea, prin hotărâre judecătorească să fie obligat pârâtul să-i restituie apelantei sumele poprite prin intermediul executorului judecătoresc B. P., prin dosarul execuțional nr. 110/2014 care trebuie desființat. Pârâtul face confuzia privind persoanele juridice, în sensul că aceștia nu sunt în același timp și persoane fizice, impunând în prelegerile sale că, deoarece instituția pârâtului este persoană juridică (având statut potrivit legii române) absolut toate persoanele care fac parte ca membri simpli, fără însărcinări de a reprezenta instituția, la ora actuală sau în trecut, sunt numai persoane juridice, fără a fi și persoane fizice. În actul normativ se face trimitere la persoane fizice, române, pârâtul nu intră în această categorie. Actul normativ 113/1948 s-a modificat în întregime, nu e nevoie să fie și abrogat expres, cum pretinde pârâtul în apărările sale depuse în dosare.
Prin precizările depuse în data de 26.11.2014 apelanta a solicitat admiterea excepției de nulitate absolută a titlului de proprietar tabular-act juridic- în baza căruia s-a întemeiat hotărârea atacată, sentința civilă nr. 2786/2009. Executarea sentinței 2786/2009 este suspendată de la executare și există posibilitatea ca potrivit art. 325 Cod procedură civilă să fie cerută suspendarea executării chiar dacă există somație de executare fiind aplicabile dispoz. art. 403 alin 3-4, art. 284 și art. 300, fiind plătită cauțiunea la valoare, nu există alt motiv de neconexare a dosarelor numite.
Privitor la noua lege a cultelor nr. 489/2006, lege care a impus un alt statut de organizare și funcționare pentru cultul mozaic, respectiv H.G. 999/2008, apelanta a susținut că intimatul cu ajutorul organelor statutare ale cultului, care au redactat actul, au introdus de la sine putere, la art. 43 alin. (6) al actului normativ (probabil un duplicat), vechiul Decret 113/1948 nelegal, pentru a fi aplicat sub forma sa inițială, deși erau în vigoare legile sus amintite cu care era în contradicție, în plus chiar cu legea care a dictat noul statut de funcționare, era contrara cu ea, fiind încălcate dispozițiile art. 9 și art. 29 din lege, dar era contră și cu dispozițiile art. 6 și 16 din Constituția în vigoare a României. Această aberație este contrazisă de existența O.U.G, 105/1999, act normativ care soluționează problema persoanelor persecutate de regimul instaurat în R. cu începere de la 06.03.1945 până la 22.12.1989 din motive politice sau constituite în prizonieri, modificare dictată de legea nr. 189/2000. Actul normativ O.U.G. 105/1999 nu se desființează prin faptul că intimata, prin organele sale a introdus în statutul său, religios în fond, decretul 113/1948, care nu are tangență cu practicarea cultului mozaic, deoarece nu există o lege în acest sens.
S-a mai arătat că în dosarul nr._ erau conexate două cereri, ale intimatului cu nr. vechi 1696/2006, acțiune în grănițuire și alte obligații și a fam. Madzur și Ș., acțiune de uzucapiune nr. 2066/2006 nr. nou_, acțiune respinsă din cauza titlului de proprietate al pârâtului, acțiune soluționată printr-o singură hotărâre. Nulitatea absolută constatată prin hotărâre judecătorească care se va pronunța în această cale de atac nu poate anula și cererea de uzucapiune dar poate dispune rejudecarea fără prezența intimatului, deoarece acesta nu a posedat prin altul neavând un contract încheiat în condiții legale. Apelanta solicită un titlu pentru folosința îndelungată a bunului litigios, termenul legal era îndeplinit înainte ca intimatul să promoveze acțiunea sa de revendicare contra fam. Madzur și Ș., iar acest teren figurează pe aceste nume în registrele Biroului Agricol încă din anul 1992 și îl deține în folosința utilă încă din anul 1967.
Intimata Federația Comunităților Evreiești din R.-Cultul Mozaic a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului (apelului) arătând că față de data sesizării instanței de fond 19.08.2014 și a comunicării sentinței supuse revizuirii-sentința civilă nr. 2786/4.11.2009, definitivă și irevocabilă, excepția tardivității este legală și temeinică.
S-a precizat că sentința instanței de fond a fost criticată pentru aspecte ce nu țin de nelegalitatea hotărârii și nu înlătură excepția de tardivitate. Motivarea succintă a hotărârii criticate nu este un motiv de casare sau de nelegalitate, nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă 1865. Respingerea cererii de revizuire s-a făcut pe o excepție, dezvoltată suficient de instanță, cu raportare la situația de fapt și de drept, prevăzută de cadrul legislativ în materia exercitării căii excepționale de atac-revizuirea. Invocarea art. 322 pct. 3 Cod procedură civilă 1865, nu este dezvoltată și nu are legătură cu temeiul de drept invocat la fond pentru revizuire-art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă 1865.
Intimata a mai arătat că revizuirea este o cale extraordinară de atac, nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres prevăzute de art. 322 Cod procedură civilă 1865, revizuenta trebuia să prezinte înscrisuri noi în condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, instanța de fond nu putea extinde cercetarea la alte înscrisuri decât cele invocate chiar de revizuentă. Principiul „Nemo censetur ignorare legem” este imperativ. Înscrisurile anexate cererii de revizuire exced obiectului acesteia, au făcut obiectul cercetării judecătorești și pronunțării unei hotărâri irevocabile, sentința civilă nr. 2786/4.11.2009, în prezent în procedura de executare silită. Toate susținerile nu au o altă finalitate decât împiedicarea executării silite a unei hotărâri judecătorești, . Federația Comunităților Evreiești din R., după mulți ani de litigii nesfârșite, a unui imobil a cărui proprietar este din anul 1952.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor evocate prin motivele de apel, Tribunalul reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sighetu Marmației în data de 19.08.2014, apelanta a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 2786 din 4.11.2009, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, invocând prevederile art. 509 alin. 1 pct. 5 și pct. 3 Noul Cod procedură civilă.
Această sentință a fost schimbată în parte prin decizia civilă nr. 152/A din 20.09.2010 a Tribunalului Maramureș, iar recursul declarat a fost respins prin decizia civilă nr. 5773/R/2010 din 09.12.2010 a Curții de Apel Cluj.
Părți în litigiul anterior au fost revizuenta, numita Madzur A. (decedată), intimata Federația Comunităților Evreiești din R. și numitul Madzur I., care nu a fost atras în cadrul procesual al revizuirii de către Ș. A..
Revizuenta a invocat prevederile art. 509 alin. 1 pct. 5 și pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă, însă cererea acesteia a fost în mod corect analizată de prima instanță cu aplicarea dispozițiilor Codului de procedură civilă de la 1865, raportat la împrejurarea că sentința a cărei revizuire s-a solicitat a fost pronunțată sub imperiul acestei legislații procesuale și la dispozițiile art. 24 și 27 din Noul Cod de procedură civilă.
Deși revizuenta s-a prevalat textual de două motive de revizuire (art. 509 alin. 1 pct. 5 și pct. 3 Noul Cod de procedură civilă-în apel art. 322 pct. 5 și pct. 3 Cod procedură civilă, care nu a fost invocat la fond), argumentarea în fapt a pretențiilor sale se subsumează practic doar cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă 1865 și anume ipotezei în care după darea hotărârii s-ar fi descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Revizuenta a invocat în esență că a descoperit ca înscris nou, OUG nr. 105/1999 care a scos din vigoare vechiul act normativ nr. 113/1948 și ca o consecință a acestui act normativ invocă art. 509 pct. 3 Noul Cod de procedură civilă (ce reglementează cazul în care hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecății – art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865), susținând în esență că aplicarea decretului nr. 113/1948 nu se justifică, dreptul intimatei fundament pe acest act normativ nefiind valabil.
Pe cale de consecință, în mod corect prima instanță, raportându-se la prevederile art. 324 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă 1865, a admis excepția de tardivitate a cererii de revizuire, termenul de o lună de la descoperirea înscrisului fiind depășit, în condițiile în care OG nr. 105/1999 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 426 din 31.08.1999, a fost aprobată prin Legea nr. 189 din 02.11.2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 553/08.11.2000, fiind ulterior succesiv modificată și completată.
Urmare a publicării în Monitorul Oficial, actul normativ a fost „descoperit” în sensul legii, fiind instituită prezumția cunoașterii conținutului de către toți cetățenii, contrar susținerilor și argumentelor apelantei.
D. perspectiva soluției pronunțate, hotărârea primei instanțe satisface cerințele prevăzute de art. 260 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, fiind motivată de o manieră rezonabilă, care permite exercitarea controlului judiciar.
În cauza R. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care implică, între altele, ca soluția dată în mod definitiv într-un litigiu să nu fie supusă unor revizuiri ulterioare. În virtutea acestuia principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre în acest scop.
Instituirea căilor extraordinare de atac nu reprezintă o nesocotire a acestui principiu, câtă vreme ele pot fi exercitate pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, în termene și circumstanțe strict determinate.
Celelalte critici formulate prin cererea de apel exced obiectului concret al analizării admisibilității revizuirii, tinzând la reformarea pe fond a soluției pronunțate în mod irevocabil, cererile apelantei nu pot fi valorificate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța de apel verificând în primul rând corecta apreciere asupra excepției peremptorii. În același sens, conexarea cu dosarul nr._, a prezentului apel, era lipsită de utilitate, între pricini neexistând o strânsă legătură.
Raportat la aceste considerente, în aplicarea prevederilor art. 296 teza I Cod procedură civilă 1865, apelul se va respinge, cu consecința păstrării hotărârii primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta Ș. A., domiciliată în Sighetu Marmației, ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2098 din 23.09.2014, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2014.
Președinte Judecător Grefier
S.-T. A.-A. Ț. D. H. M.
Red.S.T.A./7.01.2015
Tred. M.H./9.01.2015 - ex
Judecător la fond: M. L. A.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 543/2014. Tribunalul MARAMUREŞ | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|
