Servitute. Decizia nr. 598/2014. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 598/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 598/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 598/R
Ședința publică din 10 decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. D. M.
JUDECĂTOR: W. D.
JUDECĂTOR: C. M.
GREFIER: O. V.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile formulate de către pârâții V. G. și V. I., domiciliați în Săliștea de Sus, ., jud. Maramureș și G. Nița, domiciliată în Săliștea de Sus, . județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr.788/28.12.2012, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, având ca obiect servitute de trecere.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 26.11.2014, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul din 03.12.2014, iar apoi pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 788/28.12.2012, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii, întemeiate pe dispozițiile art. 618 C.civ. și respectiv art.617-619 C.civ., ambele invocate de către pârâți. A fost admisă acțiunea civilă intentată de reclamanții P. M. și P. I., în contradictoriu cu pârâții V. G., V. I., G. Nița, M. M. căsătorită Hotiyko A. și cu intervenientul forțat P. V. și în consecință:
A fost constituită o servitute de trecere cu piciorul și mijloacele de transport în tot timpul anului, în favoarea terenului reclamanților înscris în C.F._ nr. top. 1108/1, ca fond dominant, peste terenul proprietatea pârâților, potrivit variantei 1 din lucrarea de expertiză întocmită de expert topograf Fornvald A., identificată între punctele 4-18-20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-19-5-4, conturată cu culoarea albastră în anexa grafică nr. 2, anexă care face parte integrantă din dispozitivul sentinței și obligă pe pârâții V. G., V. I. și G. Nița să se abțină de la orice act prin care le-ar tulbura exercitarea liberă a dreptului.
Au fost obligați pârâții V. G. și V. I. să plătească, în solidar, reclamanților suma de 3.129 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la instanță la data de 24 noiembrie 2011, sub nr._, reclamanții P. M. și P. I. cu domiciliul în Săliștea de Sus, ., județul Maramureș, în contradictoriu cu pârâții V. G. și V. I., cu domiciliul în Săliștea de Sus, ., județul Maramureș, cu intervenientul forțat P. V. din Săliștea de Sus, nr. 129, județul Maramureș, precum și în contradictoriu cu pârâții nou chemați în judecată G. Nița domiciliată în Săliștea de Sus, ., județul Maramureș și pârâta cu domiciliul necunoscut M. M. căsătorită Hotiyko A., au solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța, în urma administrării probelor, să dispună constituirea unei servituți de trecere pe tot timpul anului cu picioarele și mijloace de transport, în favoarea terenului reclamanților înscris în C.F._ nr. top. 1108/1, peste terenul proprietatea pârâților, ca fond aservit cu obligarea pârâților să permită exercitarea acesteia în condițiile ce se vor stabili.
Reclamanții au mai solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii lor, reclamanții au arătat că sunt proprietarii tabulari ai imobilului descris mai sus, teren care are caracter de loc înfundat, accesul la calea publică putându-se face numai peste terenul proprietatea celor doi pârâții cu care se învecinează nemijlocit.
Pe teren este amplasată o casă de locuit a cărei construcție a început în anul 1975 de către fosta proprietară, numita I. M., bunica reclamantului, fiind obținută și autorizația de construcție nr. 74 din 21.05. 1975. De la această proprietară P. V., tatăl reclamantului a obținut terenul cu titlu de moștenire, persoană de la care au cumpărat terenul și și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.
Până în anul 2007 au practicat un drum cu lungimea de 73 m și lățimea de 3 m, din care pe o lungime de aproximativ 33 m, parcurgea proprietatea celor doi pârâții, iar diferența parcurgea terenul proprietatea tatălui reclamantului. După această dată au apărut probleme cu privire la porțiunea de drum ce parcurgea proprietatea pârâților, aceștia au început să le interzică accesul, fiind în imposibilitate să ajungă la calea publică. Învederează că drumul pe care îl solicită există și este practicat de către cei doi pârâți, însă ei le interzic accesul susținând că le este destinat exclusiv.
Mai arată că traseul drumului pretins a fost practicat și în timpul înființării C.A.P.-ului din localitate, întreaga zonă fiind cooperativizată.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.755-772 C.civil. și art. 274 C.pr.civ.
În probațiune, s-au depus înscrisuri și s-a solicitat proba cu martori și expertiza de specialitate.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Pârâții V. G. și V. I., legal citați au fost prezenți personal la instanță și asistați de avocat, iar la data de 14.12.2011 au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca nelegală și netemeinică, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de excepție au invocat inadmisibilitatea acțiuni pentru 3 motive, în primul rând excepția de inadmisibilitate întemeiată pe dispozițiile art. 755-772 C.civ., pe care reclamanții și-au întemeiat inițial acțiunea și care prin încheierea din 08.02.2012 s-a respins, având în vedere indicarea temeiului de drept invocat de către reclamanți, prin reprezentantul acestora; apoi pe dispozițiile art. 618 C.civ. care a fost discutată cu părțile la termenul din 21.11.2012 și care, față de prevederile art. 137 alin. 2 C.pr.civ., a fost unită cu fondul cauzei, iar în al treilea rând inadmisibilitatea acțiuni față de prevederile art. 617-619 C.civ., care a fost discutată cu părțile la termenul din 12.12.2012 ș, pentru motivele arătate prin încheiere, unită cu fondul cauzei.
În motivarea întâmpinării, pârâții au arătat că în cauză nu există o manifestare de voință a proprietarilor fiecăruia dintre fonduri privind folosirea terenului din litigiu ca și cale de acces pentru terenul proprietatea reclamanților. Reclamanții au ieșire la calea publică din terenul tatălui P. V. de la care au cumpărat, aceștia nu pot invoca o folosință anterioară, întrucât art. 619 impune ca și condiție o folosință continuă pe timp de 10 ani.
Se susține că lipsa accesului este imputabilă reclamanților care au înțeles să cumpere o parte din teren de la P. V., antecesorul lor, teren care avea ieșire la calea publică. Faptul că P. V. a înțeles să înstrăineze, ulterior soluționării litigiului ce a constituit obiectul dosarului nr._, parte din terenul proprietatea sa la reclamanți și astfel acest nou fond constituit prin vânzare nu are acces la calea publică este imputabil reclamanților care au înțeles a conveni cu antecesorul lor la încheierea actului de vânzare-cumpărare în aceste condiții, astfel încât o atare situație nu poate justifica stabilirea unui drept de trecere peste proprietatea vecinilor.
Atâta timp cât întreg imobilul cu nr.top. 1108 a avut acces la calea publică în partea de nord direct în drumul public, parcelarea terenului de către proprietar a dus la inexistența căii de acces pentru această nouă parcelă constituită prin dezmembrare și pe care P. V. a înțeles a o vinde reclamanților.
Dacă P. V. fostul proprietar, nu ar fi fost îndreptățit a obține un drept de servitute pentru . topo după dezmembrare, întrucât caracterul de loc înfundat s-a dobândit ca urmare a atitudinii proprietarului ce înstrăinând o parte din teren a determinat caracterul de loc înfundat, atunci nici fiul acestuia, care a cumpărat respectiva parcelă nu este îndreptățit să solicite această cale de acces.
Lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea întrucât acesta a fost de acord să dobândească dreptul de proprietate în aceste condiții. Nimic nu împiedică reclamanții să solicite trecerea peste terenul proprietatea lui P. V. de la care au cumpărat și care are ieșire drect la calea publică.
Împrejurarea că acest caracter de loc înfundat este imputabilă reclamanților și intervenientului forțat, respectiv vânzătorului P. V., rezultă și din faptul că anterior dezmembrării topo proprietatea lui P. V. și vânzării parcelei de la sud la reclamanți, s-au judecat cu P. V. pentru terenul din litigiu, cauză ce a constituit obiectul dosarului nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1128/21.12.2007 pronunțată de Judecătoria Dragomirești, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului formulat de P. V., instanța a validat convenția sub semnătură privată prin care Turlaș Năstaca a vândut cumpărătorilor V. G. și V. Ilișca terenul situat la locul denumit “Sesu Valea Homii” în suprafață de 135 m.p., înscris în C.F. 2451 nr. top. 1108/1 dintre vecinii P. I., P. D. și uliță, respectiv terenul peste care reclamanții solicită constituirea servituții de trecere.
Terenul cumpărat constituie drum de acces spre casa pârâților, este îngrădit și a fost cumpărat de aceștia tocmai pentru a deservi imobilului proprietatea lor. P. V. vânzătorul de la care au dobândit terenul reclamanții are ieșire la calea publică prin alt loc, a stabili acum o servitute peste terenul proprietatea pârâților ar însemna a înfrânge practic dispozitivul sentinței civile nr. 1128/2007.
Stabilirea dreptului de trecere nu se poate face decât cu respectarea prevederilor art. 617 alin. 2 C.civ ce prevăd că „în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce mai puține prejudicii”, ceea ce justifică ca trecerea să se facă peste terenului lui P. V. de la care reclamanții au cumpărat terenul.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115 C.pr.civ.
În probațiune, s-au depus înscrisuri și s-a solicitat proba cu interogatoriul reclamanților, precum și orice alte probe se vor dovedi necesare pe parcursul procesului.
În temeiul art. 57 C.pr.civ. au formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a intervenientului forțat P. V. din Săliștea de Sus, nr. 129, județul Maramureș, persoană de la care reclamanții au cumpărat imobilul și care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și ei.
Reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin cumpărare de la P. V.. Atâta timp cât se invocă caracterul de loc înfundat și se solicită un drept de trecere peste terenul lor, iar P. V. este vecinul de la nord de terenul reclamanților, și vecin cu ei la vest, este o persoană ce ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanții pentru acces la calea publică pentru aceiași cale de trecere pretinsă de reclamanți. În calitate de fost proprietar al terenului, ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanții în cazul anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu aceștia.
Analizând întreg ansamblul probator prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanța a reținut următoarele:
Intervenientul P. V. a dobândit dreptul de proprietate prin reconstituire în baza Legilor fondului funciar sens în care i-a fost emis T.P. nr. 1918/12/30.07.2007 pentru suprafața de 3900 m.p.
Intervenientul a vândut reclamanților P. I. și P. M. suprafața de 1921 m.p., diferența de 1261 m.p. rămânând în proprietatea extratabulară a acestuia. Prin expertiza și completarea acesteia, ambele întocmite de ing. Fornvald A. (f.84-93 și 115-117) imobilul proprietatea intervenientului a fost localizat între reperii 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-1, hașurat cu culoarea verde în anexa grafică nr. 1 din raport.
Reclamanții au solicitat validarea contratului și întabularea dreptului de proprietate în C.F. pe numele lor, astfel că prin sentința civilă 1050/15.12.2009 dată de Judecătoria Dragomirești în dosar nr._ a fost admisă acțiunea. În baza acesteia și-au înscris dreptul în C.F._ Săliștea de Sus cu același număr cadastral prin încheierea nr. 946/22.03.2010.
Terenul acestora a fost identificat de către același expert fiind localizat între reperii 12-11-10-28-27-26-25-45-44-43-42-41-40-39-50-49-48-47-46-12, hașuarat cu culoarea galbenă în anexă.
Pârâtul V. G. a dobândit dreptul de proprietate în baza sentinței civile nr. 1473/1979 dată de Judecătoria V. de Sus în dosar nr. 1317/1979 înscris prin încheierea nr. 333/05.10.1979 pentru suprafața de 250 m.p. în C.F. nou 3706 Săliștea de Sus, nr. top. 1107/1, restul suprafeței de 1508 m.p. este în folosința pârâților V. G. și V. I..
Pe acest teren pârâții și-au construit casa de locuit și anexele gospodărești însă în cursul anului 1972 au avut discuții cu privire la trecere cu numitul P. D.. Pe acest motiv pârâții V. G. și V. Ilișca a formulat o acțiune pentru servitute de trecere împotriva pârâților P. D. și P. V., aceasta făcând obiectul dosarului nr. 1410/1972 al Judecătoriei V. de Sus. Aceasta a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1730/14.09.1972, în sensul că acțiunea a fost admisă față de pârâtul P. D. care a fost obligat să le tolereze trecerea cu căruța și cu piciorul în tot timpul anului pe drumul din litigiu. Acțiunea față de pârâtul P. V. a fost respinsă ca nefondată.
În considerentele sentinței s-a reținut că față de pârâtul P. V. acțiunea este nefondată întrucât drumul solicitat nu trece peste proprietatea acestuia.
În cursul anului 2007, pârâții V. G. și Ilișca, împreună cu alte cinci persoane au formulat o acțiune având ca obiect validarea actului sub semnătură privată cu privire la vânzarea-cumpărarea suprafeței de 135 m.p. teren situat la locul numit Șesul Valea Homii, înscris în C.F. 2451 nr. top. 1108/1 dintre vecinii P. I., P. D. și uliță, cu înscrierea dreptului în C.F.. De fapt, este vorba despre același teren de la care s-a judecat pentru drept de trecere cu P. D.. Acțiunea a fost admisă prin sentința civilă nr. 1128/21.12.2007 dată în dosar nr._ al Judecătoriei Dragomirești.
De reținut că, P. V. a formulat cerere de intervenție n dosar și a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că terenul este inclus în titlul său de proprietate. Cererea acestuia a fost respinsă.
Împotriva sentinței intervenientul a formulat recurs, care prin decizia civilă nr. 348/R/26.03.2008 a Tribunalului Maramureș a fost respins.
Ca urmare, familia V. și-a înscris dreptul de proprietate în C.F.
Prin lucrarea și completarea de expertiză întocmite în cauza pendinte, s-a stabilit că drumul de acces din litigiu nu este inclus în titlul de proprietate eliberat pe numele intervenientului P. V..
Potrivit declarației martorului P. S., reclamanții și-au construit în urmă cu 15-20 de ani o casă de locuit pe terenul cumpărat de la tatăl acestora P. V.. Încă din momentul în care au început construcția casei aceștia au folosit drumul de acces a lui V. G..
În același sens declară și martorul C. M. care arată că reclamanții au folosit drumul „cu acceptul pârâtului V. G.”.
Martora G. Nița în vârstă de 77 de ani, care în final a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă, a declarat la data de 07.11.2012 că drumul din litigiu a fost constituit în urmă cu aproximativ 40 de ani. Acest lucru a fost confirmat prin schița depusă la dosar la data de 19.12.2012 și avizată tehnic la data de 16.06.1975 sub nr. 1802, în care apare drumul de acces între proprietatea lui P. D. și proprietatea lui P. V., adică exact drumul din litigiu. Aceiași situație este relevată și în schița întocmită de expert topo D. M. la data de 24.06.1979 (f.58 din dosarul_ al Judecătoriei Dragomirești), precum și în planul de situație întocmit în cauza dosarului nr. 1410 /1972 al Judecătoriei V. de Sus de către expert ing. Brândău A.. Acesta a fost folosit și de către familia P. I. și M. de când și-au construit casa de locuit, însă în urmă cu aproximativ 4 ani pârâtul V. G. le-a interzis reclamanților să mai circula pe drum.
Martora a mai declarat că reclamanții și-au transportat materialele de construcție pentru casă pe drumul lui V. G..
În consecință pârâții și-au dat acceptul ca reclamanții să folosească această cale de acces de cel puțin 20 de ani.
Ca urmare a faptului că pârâții V. le-au interzis folosirea drumului, reclamanții au formulat prezenta acțiune, prin care au solicitat constituirea servituții de trecere în temeiul legii și al vechiului Cod civil.
Potrivit art. 616 C.civ. proprietarul al cărui loc este înfundat, adică nu are ieșire la calea publică poate reclama o trecere pe terenul vecinului său pentru a-și putea folosi propriul fond având îndatorirea de a-l despăgubi pentru pagubele ce i le-ar cauza. În speță, pârâții nu au cerut despăgubiri.
Într-adevăr în practica judiciară s-a stabilit că potrivit art. 618 C.civ. dacă lipsa accesului provine din vânzare-schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea. Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului, care are acces la calea publică.
În speță, așa cum s-a reținut mai sus, pârâții V. G. și Ilișca, proprietari ai suprafeței de 135 m.p. cu destinația de drum de trecere, au fost de acord cu folosirea acestuia încă din momentul construirii casei de locuit și de către pârâții P. I. și M..
Având în vedere că această cale de acces, compusă din două suprafețe, una pe care pârâții s-au întabulat și cealaltă în continuare până la calea publică, proprietatea pârâtei G. Nița, a fost folosită de aproximativ 40 de ani, instanța apreciază că în momentul vânzării și a separării terenului lui P. V. de cel al reclamanților printr-un gard cu fundația din beton, nu s-a considerat că se creează un teren cu caracter de loc înfundat pentru că la acel moment și până în urmă cu patru ani familia V. a acceptat ca drumul lor de acces să fie folosit și de către ceilalți. Terenul a dobândit acest caracter, stabilit inclusiv prin expertiză, doar în momentul în care reclamanților li s-a interzis accesul pe drumul folosit de pârâții V..
Trecerea trebuie să se facă pe calea cea mai scurtă de ieșire la drumul public și prin locuri ce ar pricinui cea mai mică pagubă proprietarului fondului aservit.
În acest sens expertul a propus trei variante de trecere, în varianta întâi, în care drumul de acces este considerat cel mai economic și cel mai scurt, este localizat între reperii 4-18-20-21-22-23-24-25-26-29-30-19-5-4, colorat cu culoare albastră în anexa grafică nr. 2, urmează traseul celui folosit de către toate părțile. Pe acest traseu, lățimea drumului variază de la 4,4 m.l. până la 3 m.l. și are o lungime de 66 m.l.
În varianta a doua o parte din drum merge paralel cu drumul proprietatea pârâților V., după care, intră peste porțiunea de drum până la . aparține pârâtei G. Nița. A accepta această variantă ar fi un non sens ca doi vecini să aibă două drumuri învecinate nemijlocit și în același timp a scoate din circuitul agricol o suprafață de teren.
În varianta a treia, identificată în anexa grafică nr. 4, situația este și mai complicată pentru că cele două drumuri merg paralele, exact pe suprafața în care intervenientul forțat P. V. are livada, după care, această servitute ar trece prin curtea intervenientului, printre construcțiile acestuia. Inconvenientul este dublu, dacă nu triplu, în primul rând pentru că apar cele două drumuri paralele, în al doilea rând pentru că și în această situație ar trebui scoasă din circuitul agricol o suprafață de teren și nu în ultimul rând ca urmare a faptului că i s-ar crea o situație incomodă intervenientului P. V. prin circularea printre construcțiile lui, chiar prin mijlocul curții. Și toate acestea în situația în care există un drum de acces folosit cu această destinație de peste 40 de ani, iar la momentul vânzării suprafeței de teren pe care reclamantul și-au construi casa și anexele și până în urmă cu 4 ani, pârâții V. au fost de acord cu folosirea drumului.
Contrar susținerilor pârâților, reclamanții, în acest moment, nu au ieșire la calea publică din terenul tatălui P. V., iar calea de acces veche a fost folosită timp de peste 15-20 de ani de către reclamanți. În consecință nu sunt întrunite dispozițiile art. 617-619 C.civil din punctul acesta de vedere.
Pe de altă parte, potrivit art. 617 alin. 2 C.civ. în această situație în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se poate face pe fondul a celuia căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii. În această situație a fost propusă varianta 1 în lucrarea de expertiză.
Înainte ca instanța să se pronunțe asupra fondului cauzei, a soluționat cele două excepții invocate de către pârâți, aceea a inadmisibilității acțiunii, întemeiate pe dispozițiile art. 618 C.civ. și respectiv art.617-619 C.civ.. Față de cele reținute mai sus, instanța le-a respins ca neîntemeiate.
În primul rând pe dispozițiile art. 618 C.civ. s-a dovedit consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea publică, respectiv a pârâților V. G. și Ilișca.
Apoi luând în considerare dispozițiile art. 617-619 C.civ. s-a stabilit că reclamanții nu au ieșire la calea publică, au folosit drumul de acces timp de peste 165-20 de ani în mod continuu, iar caracterul de loc înfundat ca urmare a cumpărării terenului de la vânzătorul P. V. nu este imputabilă reclamanților, pentru că la acel moment, inclusiv în momentul construirii casei, a anexelor și până în urmă cu patru ani, pârâții V. le-a permis folosirea căii de acces. În consecință ei de bună credință au apreciat că terenul lor nu are caracter de loc înfundat.
În ce privește fondul cauzei, instanța în temeiul art. 616 și urm. C.civ. a admis acțiunea, potrivit dispozitivului.
Totodată li s-a pus în vedere pârâților V. G., V. I. și G. Nița să se abțină de la orice act prin care ar tulbura exercitarea liberă a dreptului de trecere al reclamanților, pentru că proprietarul fondului aservit este ținut să nu facă nimic de natură a împiedica realizarea intereselor legitime ale proprietarului fondului dominant.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. pârâții V. G. și I., care s-au opus admiterii acțiunii, au fost obligați să le plătească, în solidar, reclamanților cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial, onorariu expert și costul transportului la instanță.
Împotriva sentinței civile nr. 788/28.12.2012, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, în termen legal au formulat recurs, recalificat în baza art. 84 și art. 282 indice 1 Cod procedură civilă 1865 interpretat per a contrario drept apel, apelanții V. G.,V. I. și G. Nița, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca nelegală și netemenică și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivele de apel, apelanții-pârâți au arătat următoarele: în primul rând instanța analizează cauza pornind de la premisa greșita a existentei unei servituți de trecere convenționale, sens in care motivarea sentinței începe cu argumente în acest sens, omițând că prin cererea introductiva de instanța reclamanții au solicitat constituirea unei servituți iar nu constatarea existentei unei servituți stabilita printr-o convenție.
Ceea ce reclamanții au solicitat nu a fost a se constata o servitute convenționala ci a se institui o servitute de trecere legala pe considerentul că ar fi proprietarii unui imobil având caracterul de loc infundat.
Acesta este elementul fundamental de la care instanța trebuia să plece în analiza cauzei, iar nu dacă, ocazional, reclamanții mai erau sau nu lăsați să treacă printr-un anumit loc de către pârâți sau de alte persoane.
Analiza temeiniciei unei acțiuni în instituirea unei servituți de trecere, pe considerentul unui loc înfundat in ceea ce privește proprietatea reclamanților, nu poate face abstracție de dispozițiile legale care condiționează instituirea unei atare servituți de o împrejurare definitorie admiterii sau nu a acțiunii, respectiv, dacă locul înfundat a fost creat sau nu prin atitudinea proprietarului locului înfundat.
O atare situație se regăsește in prezenta cauza, întrucat terenul proprietatea reclamanților are această natura, urmare a contractului de vânzare cumpărare încheiat între reclamanți și intervenientul P. V..
Reclamanții au dobândit proprietatea prin cumpărare de la intervenient, care, în acest fel a făcut ca partea din spate a grădinii ce i-a aparținut (lui P. V.) și a vândut-o reclamanților, să devină loc înfundat.
Conivența reclamanților cu intervenientul de a tăia practic în două gradina proprietatea inițiala a lui P. V., face ca aceasta proprietate să devină loc înfundat, ceea ce nu poate justifica o lipsă de trecere și astfel o trecere peste terenul vecinului, în speță pârâții.
Este pur speculativă susținerea instanței și neargumentată de nicio probă că la momentul vânzării terenului de către P. V. reclamanților, nu s-ar fi creat un loc înfundat întrucât aveau reprezentarea că exista o cale de acces constituită peste terenul lui V. G. si V. Ilisca.
Din contra, în anul 2007, la momentul când s-a validat convenția de vânzare cumpărare prin care pârâții au achiziționat terenul in discuție, P. V. a încercat chiar să emită pretenții asupra acelui teren în contradictoriu cu pârâții, aspecte la care aceștia s-au opus, iar instanța respinge aceste pretenții formulate de P. V..
Prezenta acțiune nu constituie decât o altă modalitate de a obține până la urmă aceleași drepturi pe care P. V. a încercat a le obține in litigiul anterior.
Că nu se poate pune problema unei atare reprezentări a unui drum de acces pe care 1-ar avea reclamanții, rezultă chiar și din îngrădirea proprietății acestora pe linia de mejda cu terenul pârâților efectuată chiar de către reclamanți. Daca aveau reprezentarea că au un atare drum de acces, nu ar fi ridicat un gard care să le obtureze calea de acces.
Este inadmisibil a crea un loc înfundat prin vinderea părții din spate a unui teren și a reclama astfel o cale de acces peste terenul vecinilor spre partea din spate a grădinii pe care proprietarul încearcă să o vândă unui terț, fie el si o ruda a proprietarului vânzător.
Se ridică întrebarea cine trebuia să asigure calea de acces, vecinul sau proprietarul care înțelege să-și vândă partea din spate a grădinii. Răspunsul este unul singur, proprietarul care, parcelându-și grădina nu a stabilit și cale de acces pentru partea din spate a grădinii pe care ulterior o vinde cumpărătorului în acest fel, adică fără cale de acces.
Cumpărarea terenului de către reclamanți fără cale de acces, constituie acceptul lor la o atare situație si prin urmare, reclamarea unei căi de acces peste terenul apelanților nu are fundament legal.
Se încalcă de instanța fondului dispozițiile art. 618 Cod civil, ce prevăd că „dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi ceruta decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea ; când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilita numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea publică”. Pârâții s-au opus admiterii acțiunii.
În mod cert dacă P. V. - fostul proprietar nu ar fi fost îndreptățit a obține un drept de servitute pentru .. topo după dezmembrare, întrucât caracterul de loc înfundat s-a dobândit ca urmare a atitudinii proprietarului ce înstrăinând o parte din teren a determinat caracterul de loc înfundat, atunci nici fiul acestuia, care a cumpărat respectiva parcelă nu este îndreptățit să solicite această cale de acces. Mutatis mutandis este ca și cum P. V. ar fi rămas proprietarul parcelei de la sud (de după dezmembrare) și ar fi înstrăinat . către reclamanți. P. V. nu ar fi fost îndreptățit să solicite stabilirea unui drept de trecere, întrucât caracterul de loc înfundat s-a dobândit tocmai urmare a acestei operațiuni de dezmembrare și de vânzare a unei părți din teren.
Întreg imobilul corespunzător nr. topo 1108 a avut ieșire la calea publica în partea de nord direct în drumul public, iar parcelarea terenului de către proprietar (și apoi vânzarea unei atare parcele constituita după dezmembrare) a dus la inexistența căii de acces (loc înfundat) pentru această nouă parcelă constituită prin dezmembrare și pe care P. V. a înțeles a o vinde reclamanților.
Lipsa accesului este așadar imputabilă proprietarului care pretinde trecerea întrucât acesta a fost de acord să dobândească dreptul de proprietate în aceste condiții. Nimic nu împiedica reclamanții să solicite trecerea peste terenul proprietatea lui P. V., de la care au cumpărat și care are ieșire direct în calea publica.
Toate aceste aspecte au fost dovedite prin probatoriul administrat în cauză. Din planșele foto anexate se poate observa că există posibilitatea de acces cu mașina până în spatele grădinii intervenientului, respectiv până la casa reclamanților, prin curtea intervenientului. G. N. - înainte de precizarea de acțiune, în calitate de martor, sub prestare de jurământ, a arătat ca pârâții puteau și pot în continuare trece pe la intervenient, dar nu vor. În același sens au declarat și ceilalți martori.
Pe de alta parte, posibilitatea de acces este reliefată cât se poate de clar și în varianta a III-a indicata de expertul topograf în raportul de expertiza tehnică judiciară, acesta configurând (conturat cu culoare verde - anexa grafica 4, drum de acces localizat între reperele 2-3-7-8-9-10-51-52-53-2) o cale de acces pe proprietatea extratabulară a intervenientului P. V. cu o lățime de 3,5 m, din care lățime minimă 3,4 m între coltul casei și anexa (lățime corespunzătoare unei benzi de circulație rutiera) și o lungime totala de 167 m. Accesul este deci posibil și s-a și realizat, prin curtea intervenientului.
Argumentația că acest drum ar trece peste un teren arabil este lipsită nu doar de temei dar și de logică, întrucât pe un atare considerent orice vecin ar putea invoca o cale de acces peste terenul proprietarului mejdaș pentru a nu-și afecta grădina cu flori ori legume.
O cale de acces peste un fond dominat nu este condiționată de destinația dată acelui teren de proprietarul său.
Este absurd a susține o cale de acces peste terenul vecinului doar pe considerentul că acesta nu a dat o destinație agricola unei anumite porțiuni din terenul sau.
Se impune a analiza problematica nu doar prin prisma posibilității realizării accesului la casa pârâților peste terenul tatălui acestora, de la care au dobândit imobilul, ci și prin prisma unei obligații care incumba vânzătorului - intervenientul P. de a le asigura acces pârâților la fondul nou creat în favoarea acestora prin vânzarea unei parcele din teren.
Pentru aceste considerente, acțiunea este nu doar inadmisibilă - întrucât în sens juridic locul a devenit înfundat prin voința celor doua părți, respectiv vânzătorii si cumpărătorii P. (pârâții/intervenientul), dar este și nefondată întrucât posibilitate de acces există peste terenul intervenientului, căruia îi revenea o atare obligație de a asigura accesul.
Daca accesul s-ar fi realizat ca și o regulă prin curtea pârâților, atunci cum s-ar putea explica că cei care și-au îngrădit proprietatea nu au fost pârâții, ci reclamanții și aceasta cu mulți ani in urmă. Îngrădirea s-a realizat tocmai pe considerentul că accesul nu se făcea pe poartă și prin grădina pârâților ci pe poarta și prin grădina tatălui acestora (intervenientul).
În al doilea rând acțiunea nu este temeinică, având în vedere dispozițiile art. 617 -619 Cod civil, dar chiar și dacă ipotetic ar fi așa, acțiunea ar fi nelegala si netemeinică întrucât, pe de-o parte, reclamanții au ieșire la calea publică din terenul tatălui P. V. de la care au cumpărat iar pe de altă parte, nu se poate invoca o folosință anterioara, întrucât art. 619 impune ca și condiție o folosință continuă pe timp de 10 ani.
Terenul cumpărat constituie drum de acces doar spre casa pârâților V. G. si V. I., este îngrădit și a fost cumpărat de aceștia tocmai pentru a deservi doar imobilul proprietatea pârâților.
Intervenientul din cauza_ - vânzătorul de la care au dobândit terenul reclamanții, are ieșire la calea publica, prin alt loc.
A stabili acum o trecere peste terenul proprietatea pârâților V. ar însemna a înfrânge practic dispozitivul sentinței civile nr. 1128/2007.
Nu în ultimul rând stabilirea dreptului de trecere nu se poate face decât cu respectarea prevederilor art. 617 al. 2 cod civil ce prevăd că „în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publica, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii”, ceea ce justifică ca trecerea să se facă peste terenul lui P. V. de la care reclamanții au cumpărat.
Chiar dacă s-a motivat sentința pe prevederile art.616-619 din vechiul Cod civil, aceasta este nefondată deoarece terenul reclamanților a căpătat caracter de loc înfundat prin fapta acestora și construirea cu rea - credință a unui zid din beton.
Aceștia au construit acest gard din beton cu complicitatea intervenientului P. V., care este tatăl reclamantului, respectiv socrul reclamantei, pentru a justifica introducerea prezentei acțiuni. Permanent, reclamanții au folosit în comun acest teren cu intervenientul, care are ieșire directă in drumul public din Valea Holoaci.
Inițial, reclamanții au primit terenul ca zestre de la intervenient cu ocazia căsătoriei lor, unde și-au construit o casă de locuit și anexe gospodărești, iar ulterior l-au și cumpărat.
Prin raportul de expertiză tehnică în varianta 3 nu se precizează lungimea drumului de acces, așa cum a procedat expertul în varianta 1, sens în care apelanții au formulat obiecțiuni și sub acest aspect. De asemenea expertul nu a calculat despăgubirile ce li se cuvin anual în cazul trecerii peste terenul apelanților cu picioarele și atelajele, respectiv mijloacele de transport.
Intervenientul a mai trecut ocazional peste terenul apelanților în perioada fostului C.A.P din Săliștea de Sus, iar după anul 1990, s-a circulat prin curtea intervenientului, care se învecinează direct cu terenul reclamanților.
Prin exercitarea servituții de trecere peste terenul apelanților, acestora li se produc prejudicii, iar traseul cel mai scurt și rentabil, economicos, este prin curtea intervenientului, pe unde circulă reclamanții și în prezent.
În drept se invocă dispozițiile art.755-768 din Noul Cod Civil, art.l37-137, 274-277 și 304 Cod procedură civilă.
Intimații P. M. și P. I. au depus întâmpinare la declarate de către apelanții V. G.,V. I. și G. Nița, solicitând respingerea apelurilor ca nefondate și obligarea apelanților la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimații au arătat următoarele: apelanții au formulat apel împotriva sentinței 788 din 28.12.2012, criticând hotărârea cu argumentele conținute în întâmpinarea și concluziile orale susținute în fața instanței de judecată, respectiv că nu există un act din care să rezulte dreptul intimaților, precum și faptul că terenul nu a devenit înfundat în mod fortuit, neobservînd că intimații am cerut să se constituie o servitute de trecere și că nu au invocat un drept dobândit, iar referirea la situația anterioară declanșării litigiului pendite, s-a făcut pentru a arăta că terenul nu a devenit înfundat prin fapta intimaților, ci datorită situației creată de faptul că întreaga zonă a aparținut perimetrului comasat al fostului CAP și că autoarea intimaților, numita P. I. (bunica intimatului P. I. și mama intervenientului forțat P. V.) l-a primit în temeiul art.8 din fostul Statul al CAP, pentru a-și construi casa de locuit, parcelele constituite, printre care și ale pârâților-apelanți, având accesul asigurat către . traseul acordat de instanță și folosit și de către pârâții-apelanți.
În dovedirea celor de mai sus, intimații au depus autorizația de construcție eliberată pe numele numitei P. I., precum și schițele aparținând documentației cadastrale din care rezultă modul în care s-au făcut parcelările și modul în care se făcea accesul la calea publică, recte .>
După cum bine remarcă apelanții, nu se poate cere o altă cale de acces decât spre aceea pe care și întregul o avea înainte de parcelare, iar dacă prin parcelare apar fonduri înfundate, lor li se va asigura accesul peste parcelele formate, neputând fi angajate obligații în sarcina unor terți, ori intimații au ajuns înfundați tocmai datorită acestei parcelări și firesc este să primească accesul conform celor precizate. Terenul intimaților nu a devenit înfundat urmare a vânzării făcute de către intervenientul forțat P. V., pentru a exista obligații în sarcina lui legate de accesul intimaților.
Locuința intimaților a fost edificată pe amplasamentul aprobat și autorizat pentru autoarea P. I., intimații edificând pe fundația construită de către aceasta. In acest sens: autorizația 74/21.05.1975, precum și documentația aferentă depusă. Intimații nu au circulat pe alt traseu decât cel care, în final, le-a fost acordat de instanță. Faptul ca apelanții V. sunt proprietarii de CF ai terenului afectat de servitute nu reprezintă un impediment atâta timp cât servitutea este un dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Prealabil soluționării apelului, a fost administrată proba cu înscrisuri. Apelanții au depus la dosar planșe fotografice – filele 24-28 din dosar.
Prin scriptul intitulat „precizare a cererii de apel” și depus la dosar de către apelanții V. G. și V. I. la termenul de judecată din 17.10.2013, s-a menționat și proba testimonială, fără a se arăta numele și adresa martorilor propuși și teza probatorie. La același termen de judecată, în ședința publică din 17.10.2013, avocatul apelanților V. G. și V. I. a declarat că nu solicită niciun fel de probe în apel, aspect consemnat în încheierea de ședinței publice din 17.10.2013.
Prin decizia civilă nr. 235/A/31.10.2013 a Tribunalului Maramureș, s-a admis apelurile declarate împotriva sentinței civile nr.788/28.12.2012, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, și pe cale de consecință a fost schimbată sentința în sensul respingerii acțiunii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții P. I. și P. M., care a fost admis în parte prin decizia civilă nr. 221/R/24.01.2014 a Curții de apel Cluj, și pe cale de consecință a fost casată în întregime decizia civilă nr. 235/A/31.10.2013 a Tribunalului Maramureș, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, ca recurs, la aceeași instanță, Tribunalul Maramureș.
În rejudecare, cauza a fost reîndosariată sub numărul_ .
Intimații P. M. și P. V. au formulat întâmpinare în dosarul instanței de recurs, solicitând respingerea recursului, menținerea sentinței atacate și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimații au arătat în esență că terenul nu a dobândit caracterul de loc înfundat ca o consecință a încheierii contractului de vânzare cumpărare cu intervenientul forțat P. V. deoarece până în urmă cu aproximativ 4 ani, recurenții pârâți le-au permis folosirea căii de acces, inclusiv în momentul construirii casei și a anexelor gospodărești.
Analizând recursurile de față prin prisma motivelor invocate, a apărărilor expuse și a probelor administrate, tribunalul reține următoarele:
Prin cererile de recurs se invocă în esență reținerea în mod greșit a existenței unei servituți de trecere convenționale pentru că reclamanții au solicitat de fapt constituirea unei servituți de trecere pe considerentul că ar fi titularii dreptului de proprietate asupra unui loc înfundat, precum și reținerea greșită a faptului că prin înstrăinarea terenului către reclamanți nu s-ar fi creat un loc înfundat.
Față de precizările reclamanților P. M. și P. I. în fața primei instanțe, aceștia și-au fundamentat acțiunea pe prevederile art. 616 și art. 617 din Codul civil de la 1864, invocând principiul „tempus legit actum”.
Potrivit art. 59 din Legea nr.71/2011, dispozițiile art. 602-625 Cod civil nu se aplică situațiilor juridice născute anterior introducerii în vigoare a acestuia.
Terenul ce aparține reclamanților P. M. și P. I., terenul aflat în proprietatea intervenientului P. V., precum și terenul asupra căruia se solicită dreptul de trecere, inițial făceau parte din terenul înscris în CF_ Săliștea de Sus nr.top.1108 cu proprietar tabular M. M. căsătorită cu Hotziko A. (încheiere CF 4676/24.05.1901).
Intervenientul P. V. a dobândit în baza Titlului de proprietate nr. 1918/12 din data de 30.07.2007, dreptul de proprietate asupra terenului cu suprafața de 3900 mp.
Intimații reclamanții P. I. și P. M., au dobândit dreptul de proprietate în baza sentinței civile nr.1050 din 15.12.2009 a Judecătoriei Dragomirești în dosar nr._ asupra terenului înscris conform încheierii de carte funciară nr.946/22.03.2010, în CF_ Săliștea de Sus nr. cad._, pentru suprafața de 1921 mp. Prin această sentință instanța a pronunțat o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare între P. V., în calitate de vânzător, și fiul acestuia, P. I. împreună cu soția P. M., în calitate de cumpărători. Ca urmare a acestei înstrăinări, o suprafață de 1921 mp este proprietatea reclamanților P. I. și P. M. iar suprafața de 1261 mp este în proprietatea intervenientului P. V. - proprietate extratabulară.
Recurentul pârât V. G. a dobândit în baza sentinței civile nr. 1128 din 21.12.2007 a Judecătoriei Dragomirești pronunțate în dosar nr._, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 135 mp, număr cadastral_, înscris în cartea funciară conform încheierii nr. 1826/24.04.2012, iar asupra acestui teren se solicită dreptul de trecere.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuate în cauză, rezultă că raportat la procesul verbal de punere în posesie nr. 488/24.06.2007, în baza căruia s-a eliberat titlu de proprietate nr. 1918/12 din data de 30.07.2007 emis pe numele intervenientului P. V., frontul parcelei este de 21 ml, ce se întinde de la pct. 1-2-3-4 din planul de situație redat în anexa grafică nr. 1, ceea ce denotă faptul că drumul nu este inclus în titlul de proprietate nr. 1918/12 din data de 30.07.2007. În prelungirea terenului identificat prin numărul cadastral_, intimații reclamanți au solicitat drept de trecere inclusiv peste terenul deținut de către recurenta G. Nița, care se învecinează în partea de nord cu .>
Întreg imobilul corespunzător nr. topo 1108 a avut ieșire la calea publică în partea de nord direct în drumul public, iar parcelarea terenului de către proprietar (și apoi vânzarea unei atare parcele constituită după dezmembrare) a dus la inexistența căii de acces (loc înfundat) pentru această nouă parcelă constituită prin dezmembrare și pe care P. V. a înțeles a o vinde reclamanților.
Lipsa accesului este așadar imputabila proprietarului care pretinde trecerea întrucât acesta a fost de acord să dobândească dreptul de proprietate în aceste condiții. Reclamanții nu au solicitat trecerea peste terenul proprietatea lui P. V., de la care au cumpărat și care are ieșire direct în calea publică.
Potrivit art. 616 din Codul civil de la 1864 „proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona”.
Din interpretarea acestui test de lege rezultă că pentru a reclama un drept de trecere se cere ca originea înfundării să fie necunoscută sau provenită dintr-un caz fortuit, iar nu să provină din fapta proprietarului sau a autorului, or intimatul reclamant P. I. a cumpărat terenul de la tatăl său, intimatul intervenient P. V., creând astfel o parcelă care nu are acces la calea publică în mod separat ci doar pe . vânzătorului.
Față de aceste considerente, apreciind că cererea formulată având ca obiect constatarea unui drept de trecere nu este întemeiată, în temeiul art. 312 alin. 2, 3 raportat la art. 304 pct. 9 raportat la art. 3041 din Codul de procedură civilă, tribunalul urmează să admită recursul și pe cale de consecință să modifice sentința atacată în totalitate în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanții P. M. și P. I., în contradictoriu cu pârâții: V. G., V. I., G. Nița, și M. M. și cu intervenientul P. V., iar reclamanții urmează a fi obligați la plata către pârâții V. G. și V. I. a sumei de 2140 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
În temeiul art. 316 raportat la art. 298 raportat la art. 274-277 din Codul de procedură civilă, urmează a fi obligați intimații-reclamanți P. M. și P. I. la plata către recurenții V. G. și V. I. a sumei de 2200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de către recurenții V. G. și V. I., domiciliați în Săliștea de Sus, ., jud. Maramureș și G. Nița, domiciliată în Săliștea de Sus, . județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr.788/28.12.2012, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, pe care o modifică în totalitate în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de către reclamanții P. M. și P. I., ambii domiciliați în Săliștea de Sus, ., în contradictoriu cu pârâții: V. G., V. I., ambii domiciliați în Săliștea de Sus, ., G. Nița, domiciliată în Săliștea de Sus, ., M. M. căsătorită Hotiyko A. și cu intervenientul P. V., domiciliat în Săliștea de Sus ., jud. Maramureș, ca neîntemeiată.
Obligă pe reclamanți la plata către pârâții V. G. și V. I. a sumei de 2140 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
Obligă pe intimații-reclamanți P. M. și P. I. la plata către recurenții V. G. și V. I. a sumei de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2014.
Președinte Judecători Grefier
T. D. M., W. D., C. M. O. V.
Red. T.Red./T.D.M
12.12.2014/2 ex.
Judecător la fond: L. B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 599/2014. Tribunalul MARAMUREŞ | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
