Acţiune posesorie. Sentința nr. 2630/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2630/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 3070/332/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 933/R
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător V. R.
Judecător C. P.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta-reclamantă C. G. împotriva sentinței civile nr.2630/15.12.2011 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în contradictoriu cu intimații-pârâți C. I.(I.), Ș. V. Jr., având ca obiect acțiune posesorie.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se ia act că, din oficiu, a fost repusă cauza pe rol pentru ca în conformitate cu dispozițiile art.248 și 252 cod procedură civilă să se constate intervenită perimarea.
Constatând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an de la data suspendării, instanța invocă excepția perimării și reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vânju M. la data de 02.09.2011, reclamanta a cerut instanței să dispună obligarea pârâților să –i respecte posesia terenului situat pe raza Comunei Livezile în punctul numit L., prevăzut în titlu de proprietate nr._/2000 eliberat pe numele tatălui său T. M. (decedat) și la plata sumei de 600 Ron reprezentând paguba provocată prin tulburarea de posesie, prin folosirea timp îndelungat (peste 3 ani) a suprafeței de 0,12 ha de teren.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că odată cu aplicarea legii fondului funciar nr.18/1991, tatăl său T. M. a fost pus în posesie cu suprafața de 0,25 ha, teren arabil situat în punctul L..
Reclamanta a mai arătat că de la acea dată, suprafața de 0,12 ha a fost muncită de pârâți deși în mod repetat i-a somat să-i lase liberă suprafața respectivă, aceștia refuzând și amenințându-l cu acte de violență, ceea ce l-a determinat să solicite daunele menționate pentru tulburare de posesie în ultimii 3 ani.
În dovedirea acțiunii, reclamanta depus la dosarul cauzei în copie: titlu de proprietate nr._/05.01.2000, proces verbal de constatare încheiat la data de 10.08.2011, acte de stare civilă, filiație și deces, dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar, și a solicitat audierea martorilor G. P. și T. M..
În drept, a invocat disp. Legii nr.18/1991, prev. art. Cod civ. și Cod pr.civ.
La termenul de judecată din data de 03.11.2011 reclamanta a arătat că renunță la capătul de cerere privind obligarea pârâților să-i achite suma de 600 lei reprezentând paguba provocată prin tulburarea de posesie, prin folosirea timp îndelungat (peste 3 ani) a suprafeței de 0,12 ha de teren.
Pârâții, nu au depus întâmpinare și nu au formulat probe în apărare.
Pârâtul, Ș. V. a fost audiat din oficiu, din depoziția acestuia s-a reținut că a folosit din suprafața reclamantei de 1200 mp, suprafață de 600 mp și s-a înțeles cu reclamanta să-i elibereze această suprafață de teren, restul de 600 mp fiind folosit de pârâtul C. I..
La termenul de judecată din data de 15.12.2011, au fost audiați martorii G. P. și T. M., declarațiile acestora fiind depuse la dosar.
Din depoziția martorului G. P. s-a reținut că după ce s-a eliberat titlul de proprietate tatălui reclamantei a văzut pe cei 2 pârâți muncind suprafața de 1200 mp, care aparține reclamantei. A mai arătat că și în prezent i-a văzut pe aceștia muncind terenul, iar de la fetele reclamantului a auzit că pârâții îi folosesc această suprafață de teren. Martorul a arătat că nu a auzit pe reclamantă că ar fi spus pârâților să-i lase liberă suprafața de teren și numai de la fetele ei știe acest lucru.
Martorul T. M. a declarat că are teren învecinat cu terenul reclamantei de 1200 mp și a aflat că tot acolo are teren și pârâtul Ș. V.. A mai arătat că această suprafață a fost folosită după revoluție de pârâți.
De asemenea, martorul a arătat că după revoluție erau 2 suprafețe de teren, una muncită de reclamantă, iar alta muncită de pârâtul Ș. V. deși toată suprafața trebuia folosită de reclamantă deoarece aparținea numitului T. M., din auzite aflând că pârâtul Ș. V. a fost de acord să-i cedeze reclamantei suprafața de teren.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.2630/15.12.2011 Judecătoria Vânju M., a respins acțiunea posesorie, pentru următoarele considerente:
Prin cererea adresată instanței de judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților să-i respecte posesia terenului situat pe raza Comunei Livezile în punctul numit L., prevăzut în titlu de proprietate nr._/2000 eliberat pe numele tatălui său T. M. (decedat) și la plata sumei de 600 Ron reprezentând paguba provocată prin tulburarea de posesie, prin folosirea timp îndelungat (peste 3 ani) a suprafeței de 0,12 ha de teren.
Acțiunea posesorie este pusă la îndemâna posesorului pentru a apăra posesia, ca stare de fapt, împotriva oricărei tulburări, pentru a menține această stare ori pentru a redobândi posesia, atunci când ea a fost pierdută.
În dreptul nostru, acțiunile posesorii sunt de două feluri: una generală, denumită și acțiune în complângere și una specială, denumită acțiune în reintegrare (reintegranda).
Acțiunea posesorie generală este reglementată de art. 674 alin.1 C.pr.civ., și este folosită pentru a face să înceteze orice fel de tulburare a posesiei, de natură a împiedica exercițiul liber și efectele juridice ale posesiei.
Acțiunea posesorie specială este reglementată de art. 674 alin.2 C.pr.civ. și se folosește atunci când deposedarea sau tulburarea s-a produs prin violență.
Reclamanta nu a arătat pe care din cele două acțiuni își întemeiază acțiunea, însă din probele administrate în cauză nu a reieșit că ar fi vorba despre o acțiune posesorie în reintegrare.
Astfel, martorii audiați în cauză, respectiv G. P. și T. M., au arătat că după ce s-a eliberat titlul de proprietate tatălui reclamantei au văzut pe cei 2 pârâți muncind suprafața de 1200 mp.
Pentru a fi folosită acțiunea posesorie generală este necesar însă a fi întrunite cumulativ trei condiții cerute de art. 674 alin.1 pct. 1,2,3 C.pr.civ.: să nu fi trecut un an de la deposedare sau tulburare, reclamantul să facă dovada că înainte de data tulburării sau a deposedării a posedat bunul cel puțin un an și posesia reclamantului să întrunească cerințele prev. de art. 1846 și 1847 C.civ., adică să fie o posesie utilă neviciată.
Conform susținerii reclamantei, confirmate de declarațiile martorilor audiați în cauză, după apariția Legii nr.18/1991, numitului T. M., tatăl reclamantei, i s-a reconstituit dreptul de proprietate și a fost pus în posesie cu suprafața de 0,25 ha teren arabil, iar de la acea dată, suprafața de 0,12 ha a fost folosită de pârâți, reclamanta neposedând niciodată aceasta suprafață de teren.
Astfel în speță nu este îndeplinită condiția ca reclamanta să fi posedat bunul cel puțin un an înainte de data deposedării sau tulburării, motiv pentru care cererea este neîntemeiată.
Având în vedere aceste considerente, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată că, instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ în sensul că nu a luat în calcul și nu a ținut cont de probele administrate pe timpul procesului și nici de faptul că i-a somat pe pârâți în mod repetat să-i lase liberă suprafața de teren.
La termenul de judecată din 03.05.2012, cauza a fost suspendată în baza dispozițiilor art.242 alin.2 cod procedură civilă.
La 05.09.2013 prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei având în vedere că de la data suspendării, 03.05.2012 și până în prezent a trecut mai mult de un an, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.
Potrivit art. 248 din Codul de procedura civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedura urma să fie îndeplinit din oficiu. Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată. În materie comercială termenul de perimare este de șase luni.
Potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate, președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedura în legătură cu perimarea.
Potrivit art. 253 C.pr.civ., dacă instanța constată că perimarea nu a operat, pronunță o încheiere, care poate fi atacată o data cu fondul procesului. Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.
În cauză, instanța constată că la termenul din 03.05.2012 părțile au lipsit la judecarea cauzei și potrivit dispozițiilor cod procedură civilă, art.242 pct.2 a fost dispusă suspendarea pentru lipsa părților. Cum art.248 cod procedură civilă, sancționează lipsa de atitudine a recurentului care, deși suspendată cauza, nu a făcut niciun demers în vederea continuării judecății, instanța observând că în dosarul de față termenul de 1 an s-a împlinit (la 03.05.2013), în temeiul art. 252 raportat la art. 248 cod procedură civilă, va constata perimat recursul formulat împotriva sentinței civile nr.2630/15.12.2011 pronunțată de Judecătoria Vânju M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul formulat de recurenta-reclamantă C. G. împotriva sentinței civile nr.2630/15.12.2011 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în contradictoriu cu intimații-pârâți C. I.(I.), Ș. V. Jr., având ca obiect acțiune posesorie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Septembrie 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, V. R. | Judecător, C. P. |
Grefier, M. B. |
Redactat V.R.01.10.2013
tehnoredactat M.B., Ex.2/3 pag.
jud.fond C. D.A.
Cod operator 2626
← Cereri. Hotărâre din 28-01-2013, Tribunalul MEHEDINŢI | Pretenţii. Sentința nr. 705/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
---|