Fond funciar. Sentința nr. 3844/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 3844/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 5851/225/2010*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1215/R

Ședința publică de la 17 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. Z.

Judecător L. B.

Judecător F. M.

Grefier D. D.

Pe rol pronunțarea asupra recursului civil formulat de intervenienta C. Lucreția, împotriva sentinței civile nr.3844/21.10.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, intimați fiind petenta P. Comunei Malovăț Prin Primar B. G., pârâții S. I., S. E., Comisia Județeană de Fond Funciar M. și Comisia Locală de Fond Funciar Malovăț, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că dezbaterile asupra recursului au fost consemnate în încheierea din data de 09 decembrie 2013, ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care, s-a trecut la soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la 29.04.2010, sub nr._ petenta P. Malovăț a chemat în judecată intimatul S. I., solicitând instanței ca prin hotărârea care se va pronunța să fie anulat titlul de proprietate nr._/16.02.2004 eliberat pentru suprafața de teren de 6,0562 ha.

În motivarea cererii a arătat că P. Malovăț a eliberat titlul de proprietate nr._/16.02.2004 având ca documentație BAP-ul din 1959-1963 însă suprafața totală din BAP este de 4,30 ha iar cea din titlul eliberat este de 6,0562 ha, această situație fiind descoperită odată cu punerea în executare a s.c.5918/2007 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin prin care C. P. Malovăț a fost obligată la identificarea terenurilor astfel cum au fost trecute în TP_/2007 și_/2007 pentru C. Lucreția însă la fața locului comisia nu a putut identifica trenurile întrucât în realitate terenul era cu mult mai puțin.

În dovedirea acțiunii petenta a depus în copie, înscrisuri: TP_/2004, filă RA, s.c.5918/2007 a Judecătoriei Dr.Tr.S., TP_/2007,_/2007(f.4-9).

În data de 26.05.2010 s-a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu a numitei C. Lucreția, cerere prin care s-au indicat și moștenitorii pârâtului decedat S. N., respectiv S. I., S. E. și s-a solicitat introducerea în cauză în calitate de intimată a C. M..

Prin încheierea de ședință din data de 16.06.2010 au fost introduși în cauză în calitate de intimați S. I., S. E. și C. M..

Legal citat, pârâtul S. I. s-a prezentat în instanță și a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de C. Lucreția iar pe cale de apărare s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Primăriei Malovăț întrucât primăria este o structură funcțională ce nu are calitate procesuală activă într-un litigiu, această calitate având-o primarul sau C..

Tot prin intermediul întâmpinării a mai invocat și excepția autorității lucrului judecat întrucât prin s.c.4274/17.10.2006 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. a fost respinsă acțiunea formulată de C. Lucreția prin care a solicitat constatarea nulității parțiale a aceluiași TP, respectiv_/2004 ce face obiectul prezentului litigiu.

În susținere a depus în copie, contract de vânzare-cumpărare, s.c.4274/2006 a Judecătoriei Tr. S., s.c.2693/1996 a Judecătoriei Tr. S., raport de expertiză(f.87-48).

Prin încheierea de ședință din data de 20.10.2010 s-a luat act că s-a depus răspuns la întâmpinare din partea apărătoarei intervenientei, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active a Primăriei Malovăț și a excepției autorității lucrului judecat, a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție în interes propriu a numitei C. Lucreția și s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a Primăriei .> În data de 12.11.2010 s-a depus precizare de cerere din partea intervenientei C. Lucreția prin care s-au specificat elementele prevăzute de dispozițiile articolului 112 Cod de Procedură Civilă, iar prin încheierea de ședință din data de 17.11.2010 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de intimată a C. P. .> În dovedirea celor susținute prin cererea de intervenție, intervenienta a depus în copie înscrisuri: TP_/2007,_/2004, file RA, contract de vânzare-cumpărare și întreținere, schiță(f.93-100) și în original TP_/2007,_/2007.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința civilă nr._.03.2011 a admis excepția lipsei calității procesuale active a Primăriei Malovăț, a respins cererea formulată de P. Malovăț, a respins excepția autorității de lucru judecat, a respins cererea de intervenție principală formulată de intervenienta C. Lucreția și a obligat intervenienta la plata sumei de 400 lei către pârât cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel s-au reținut următoarele:

Calitate procesuală pasivă pentru a introduce o cerere de chemare în justiție și pentru a reprezenta în justiție entitatea administrativă locală o are primarul și nu P. sau consiliul local, motiv pentru care instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Malovăț și va respinge cererea formulată de aceasta.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de către intimați, instanța urmează să o respingă, deoarece nu se poate susține că în cauza de față există o identitate de obiect cu obiectul cauzei 5119/2006 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, deoarece în respectiva cauză s-a solicitat nulitatea parțială a aceluiași titlu de proprietate însă pentru altă suprafață de teren, respectiv suprafața de 773 de metri pătrați în cauza anterioară – 5119/2006 și trei suprafețe de teren de 660 de metri pătrați, 1230 de metri pătrați și 1230 de metri pătrați din titlul intimaților și 660 de metri pătrați din titlul intervenientei în nume propriu.

Din acest punct de vedere, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța s-a raportat din punct de vedere probator la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și care apare ca relevant în dovedirea suprapunerii terenurilor.

Expertul a arătat în cuprinsul raportului – fila 127 din dosar că terenurile celor două părți nu se suprapun.

Mai mult, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea intervenientei s-a realizat având ca temei registrul agricol, așa cum reiese din conținutul – motivarea sentinței civile nr. 5918/07.12.2007 – filele 6 și 7 din dosar.

Ori, înscrierile din registrul agricol nu cuprind vecinătățile terenului, menționându-se doar punctul unde este situat terenul.

În concluzie, intervenienta nu a respectat dispozițiile articolului 1169 din Codul civil, în sensul că nu a făcut dovada că terenurile se suprapun iar în al doilea rând vechiul amplasament al autorilor săi rezultă din registrul agricol, unde nu sunt indicate vecinătățile, astfel încât să se poată evidenția suprafața de teren, motive pentru care a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs recurenta intervenientă C. Lucreția, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Tribunalul M., prin Decizia nr. 893/R/14.06.2011 a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a apreciat că instanța nu a intrat în cercetarea fondului, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin 5 C., instanța de fond, cu ocazia rejudecării să administreze orice probe considerate necesare pentru lămurirea împrejurărilor indicate anterior esențiale pentru justa soluționare a cauzei, avându-se în vedere și celelalte motive de recurs invocate de către intervenientă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 18.07.2011 sub nr._ .

La data de 27.07.2011, primarul comunei Malovăț, B. G. a formulat o cerere de intervenție în nume propriu prin care solicită constatarea nulității titlului de proprietate nr._/16.02.2004 emis pe numele S. N. cu moștenitori S. I. și S. E. care au calitatea de pârâți alături de C. M., și să se dispună emiterea unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de 4,30 ha.

Arată acesta că titlul de proprietate a cărui nulitate se solicită a fi constatată a fost eliberat pe numele autorului pentru suprafața de 6,0562 mp deși în BAP și RA acesta figura doar cu suprafața de 4,30 ha, situație ce a fost observată în momentul în care a trebuit să fie pusă în executare . a Judecătoriei prin care C. Malovăț și P. au fost obligate prin Comisia de fond funciar să identifice terenurile așa cum au fost trecute în TP_/2007 și TP_/2007, beneficiara fiind C. Lucreția moștenitoarea lui S. E..

Când s-au deplasat la fața locului pentru a fi pusă în posesie, s-a constatat că acesta are în posesie o suprafață mai mică iar pârâții o suprafață mai mare pe care nu o justifică, aceștia fiind vecini pe latura de Sud.

Prin urmare diferența de teren trecută în titlul de proprietate contestat nu li se cuvine pârâților fiind persoane neîndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de la 4,30 ha până la 6,0562 mp.

Pârâții S. I. și S. E. au formulat întâmpinare la cererea de intervenție a primarului comunei Malovăț (f. 27-29) prin care solicită a fi respinsă ca inadmisibilă deoarece terțul care intervine nu trebuie să aibă calitatea de pârât sau reclamant-condiție ce rezultă din textul legal.

Pârâții au reiterat excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/2004 pentru suprafața de 567 mp înscrisă în T 15 P 1 și 2, existând triplă identitate de obiect cauză și părți cu litigiul ce a format obiectul dosarului nr.5119/2006, finalizat prin ..10.2006.

Au mai invocat puterea de lucru judecat privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,37 ha teren situat în intravilanul comunei Malovăț, în titlul de proprietate 0,3624 ha conform sentinței civile nr.2693/1996.

Stabilindu-se cu putere de lucru judecat faptul că pentru suprafața de 567 mp din TP nr._/2004 din T 15, P 1 și 2, titlul este emis în mod legal, intervenienta nu justifică interes pentru constatarea nulității titlului de proprietate pentru alte suprafețe.

Nu justifică interes (folos practic) față de faptul că și în ipoteza în care s-ar anula titlului pentru altă suprafață, terenul respectiv nu i-ar reveni acesteia deoarece în titlu l emis acesteia, este înscrisă o suprafață ce ar fi situată în partea de Sud a terenului pârâților, intervenienta susținând că ar fi vorba de terenul pe care pârâții au de peste 50 de ani edificate construcțiile și anexele gospodărești.

Terenul înscris în titlul de proprietate al intervenientei este situat în altă . parcele 4,5, și se solicită terenul de pe latura de nord din titlul intervenientei ( S din titlul de proprietate al pârâților), teren, care potrivit expertizei are categoria de folosință curți construcții, parte arabil.

Prin încheierea de ședință din data de 19.10.2011, instanța, față de poziția intimaților și preved. art. 135 C., a disjuns cererea de intervenție formulată de B. G., primarul comunei Malovăț, urmând ca aceasta să fie înregistrată separat.

La data de 24.10.2011, prin serviciul registratură al instanței, intervenienta C. Lucreția a depus note referitoare la excepțiile invocate de pârâții S. I. și S. E..

A arătat intervenienta că în cererea sa de intervenție a arătat că înțelege a se judeca în contradictoriu și cu Primarul comunei Malovăț.

Prin încheierea de ședință din data de 30.11.2011, instanța a respins excepția de litispendență și a pus în discuție excepția de conexitate a cauzei nr. 14_ cu prezenta cauză iar în temeiul art. 164 din C.proc. civ. a admis excepția conexității invocată din oficiu și a dispus conexarea dosarului nr. 14_ la prezenta cauză.

S-a dispus citarea reclamantei cu mențiunea să se precizeze pentru care terenuri se solicită anularea titlului de proprietate al pârâților, cu indicarea suprafețelor, a tarlalelor și parcelelor corespondente din titlul de proprietate al pârâților.

La data de 08.02.2012, petenta a formulat o precizare de acțiune prin care arată că solicită anularea titlului de proprietate nr._/16.02.2004 emis pe numele S. N. cu privire la suprafețele de teren aflate în intravilanul comunei Malovăț, respectiv T 15, P 1,2,3 având în vedere faptul că pârâții S. I. și S. E., moștenitori ai autorului S. N., figurează în BAP și în RA al comunei Malovăț cu suprafața de 4,30 ha iar titlul de proprietate contestat a fost emis pentru suprafața de 6,0562 ha, astfel încât i-a fost afectat dreptul de proprietate intervenientei C. Lucreția, aceasta neputând fi pusă în posesie conform sentinței civile nr.5918/2007 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Se impune constatarea nulității acestui titlu de proprietate cu privire la suprafețele de teren care nu se regăsesc în RA al autorului S. N..

La data de 27.02.2012, pârâții au formulat întâmpinare la cererea de intervenție precizată.

Prin încheierea de ședință din data de 29.02.2012, instanța, a respins excepția autorității de lucru judecat arătând că nu sunt întrunite cerințele prev. de art. 1201 C.civil, în dosarul nr. 5110/2006 neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză, acțiunea fiind formulată de C. Lucreția în contradictoriu cu S. N., O. E., B. M., S. E., având ca obiect anularea parțială a TP nr._/2004 pentru suprafața de 567 mp din T 15 P 1 și 2 iar în prezentul dosar cererea intervenientei are ca obiect anularea parțială a TP nr._/2004 pentru suprafața de 700 mp din T 15 P 1 și 2 și P3. Se constată totodată că părțile din litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. 5110/2006 nu au stat în aceiași calitate în proces.

Prin sentința civilă 3844/21.10.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ a fost a fost respinsă cererea de intervenție formulată de UAT Malovăț prin primar B. G. în contradictoriu cu intimații S. I., S. E. Comisia Locală de Fond Funciar Malovăț și Comisia județeană de Fond Funciar M.; s-a respins cererea de intervenție formulată de C. Lucreția în contradictoriu cu intimații S. I. și S. E., Comisia Locală de Fond Funciar Malovăț și Comisia Județeană de Fond Funciar M.; au fost obligați intervenienții să plătească intimaților S. I. și S. E. 400 lei cheltuieli de judecată

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Coroborând probatoriile administrate în ambele cicluri procesuale, instanța a reținut că există un efort conjugat al C. manifestat prin persoana primarului, care este și președintele Comisiei cu cel al intervenientei C. Lucreția, determinat de interesul acesteia din urmă de a fi pusă în posesie cu suprafețe înscrise în titlurile de proprietate ce le deține și obligația stabilită de instanță în sarcina Comisiei de a o pune în posesie pe intervenientă.

De altfel, intervenienta din cauza de față a promovat, în calitate de reclamantă, o acțiune privind anularea aceluiași titlu de proprietate precizată la 13.06.2006, în sensul că suprafața de 567 mp cu care trebuia să fie pusă în posesie este înscrisă în TP_/2004, tarlaua 15 parcelele 1 și 2.

Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr.4274/16.10.2006 prin respingerea acțiunii, hotărârea rămânând definitivă și irevocabilă.

Chiar dacă în cauza de față s-a respins excepția autorității de lucru judecat reținându-se că nu este identitate de obiect între cauza prezentă și cea soluționată prin sentința civilă nr. 4274/2006, nu s-a putut înlătura constatarea că intervenienta C. Lucreția și, în principal, intervenientul primarul comunei Malovăț s-au cantonat în administrarea probatoriului tot cu privire la terenul intravilan, și respectiv la o parte din terenul înscris în titlul de proprietate al pârâtului . și 2.

S-a observat că în cauză operează prezumția de lucru judecat, care nu poate fi răsturnată prin alte mijloace legale de probă, iar apărările intervenientei în sensul că la vremea pronunțării respectivei sentințe, aceasta nu deținea titlu de proprietate, sunt fără relevanță în cauză.

Față de cele expuse s-a apreciat de prisos a se analiza modul cum s-a reconstituit dreptul de proprietate fiecărei părți și dacă procedura de reconstituire a dreptului de prorietate este lovită de vreun viciu de natură a conduce la anularea titlului de proprietate.

Cât privește cererea de intervenție a primarului comunei Malovăț cu privire la terenurile din extravilan nu s-au produs probe în acest sens, nu s-au stabilit obiective expertizelor încuviințate, astfel că s-a apreciat această cerere ca fiind făcută în a masca interesul ambilor intervenienți.

Față de cele expuse, instanța a respins cererile de intervenție și a obligat pe intervenienți la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva hotărârii mai sus menționate a declarat recurs intervenienta C. Lucreția, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut că instanța a pronunțat o hotărâre reținând o motivare proprie excepției autorității de lucru judecat, deși excepția a fost respinsă printr-o încheiere anterioară și s-au încălcat dispozițiile art. 315 alin.1 C.pr.civilă.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art.1201 Cod civil, neexistând același obiect și părți, întrucât la data la care intervenienta a formulat acțiune în anul 2006 pentru constarea nulității titlului de proprietate nr._/2004 s-a motivat că acesteia nu i se poate elibera titlul de proprietate pe teren, reconstituirea dreptului de proprietate fiind imposibilă deoarece o suprafață de cca. 750 mp. se află în posesia pârâților și în titlul acestora.

Ulterior formulând cerere de intervenție reclamanta arăta că i s-a reconstituit dreptul de proprietate potrivit mențiunilor din Registrul Agricol, i-a fost eliberat titlul de proprietate, dar nu poate fi pusă în posesie întrucât terenul care îi lipsește pentru a se întregi suprafața este menționat în titlul intimaților, terenul fiind îngrădit.

Prin sentința civilă nr.5918/07.12.2007 Comisia Locală de FOND Funciar a fost obligată să identifice terenurile autorilor reclamantei cu o suprafață totală de 1950 m și să întocmească procese verbale de punere în posesie, comisia nu s-a conformat hotărârii judecătorești și atunci ea a fost obligată să cheme în judecată Comisia Locală și Primarul comunei Malovăț pentru plata daunelor cominatorii.

Prin sentința civilă 3991/2008 acțiunea a fost admisă și au fost obligați pârâții în solidar la 100 lei daune pe fiecare zi de întârziere până la data punerii în posesie. Susținând în continuare excepția autorității de lucru judecat s-ar ajunge la situația de a fi două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care nu pot fi puse în posesie,iar reclamanta să nu poată beneficia de dreptul său de proprietate ceea ce ar echivala cu încălcarea disp. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A menționat că acțiunea a fost formulată în anul 2004 în contradictoriu cu comisiile de fond funciar, iar în cauza de față acțiunea este formulată de primar în calitate de președinte al Comisia Locale de Fond Funciar, motivând că din eroare s-a eliberat titlul de proprietate pe numele autorului intimaților pentru suprafețele inexistente în Registrul Agricol.

A precizat că atât acțiunea cât și cererea de intervenție sunt întemeiate cel puțin în ceea ce privește terenul intravilan, că în titlul de proprietate emis pe numele lui S. N. suprafața de teren în intravilan este de 3624, pentru diferența de 1624 m cu învecinările din titlu nu s-a găsit justificare, iar terenul din punctul”A.” este pe un alt amplasament, cu alte învecinări și nu a fost identificat ca fiind în titlu.

A arătat că expertul desemnat în cauză s-a deplasat de mai multe ori la C., nu s-au identificat înscrisuri pentru a justifica celelalte terenuri din intravilan menționate în Registrul Agricol și că a identificat o suprafață de 660 m aflată în posesia intimaților și în titlul lor de proprietate care în realitate îi aparține ei.

A solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii și a cererii de intervenție, cu cheltuieli de judecată.

Intimații-pârâți S. I. și S. E. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul formulat instanța reține că acesta este întemeiat pentru următoarele motive:

În cauza supusă judecății pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere sentința civilă nr.4274/16.10.2006.

Prin încheierea de ședință din data de 29.02.2012, instanța, a respins excepția autorității de lucru judecat reținând că nu sunt întrunite cerințele prev. de art. 1201 C.civil, în dosarul nr. 5110/2006 neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză, acțiunea fiind formulată de C. Lucreția în contradictoriu cu S. N., O. E., B. M., S. E., având ca obiect anularea parțială a TP nr._/2004 pentru suprafața de 567 mp din T 15 P 1 și 2 iar în prezentul dosar cererea intervenientei are ca obiect anularea parțială a TP nr._/2004 pentru suprafața de 700 mp din T 15 P 1 și 2 și P3. Se constată totodată că părțile din litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. 5110/2006 nu au stat în aceeași calitate în proces.

Potrivit disp. art. 268 alin. 3 cod proced. Civ. judecătorii sunt legați de încheierile interlocutorii care, fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei. Aceste încheieri lasă să se întrevadă rezultatul procesului sau rezolvă parțial un aspect al procesului.

În cauza de față judecătorul fondului deși nu a menționat în mod expres că revine asupra soluției dată excepției autorității de lucru judecat, nu a analizat cauza pe fond, deși fuseseră administrate probe. Acesta a reținut doar că atât C. prin persoana primarului, care este și președintele Comisiei, cât și intervenienta C. Lucreția urmăresc același interes, de a fi pusă în posesie aceasta din urmă cu anumite terenuri.

Au fost încălcate și disp. Art. 315 alin. 1 cod proced. Civ., prin decizia Tribunalului care a casat cu trimitere spre rejudecare sentința pronunțată în primul ciclu procesual, stabilinu-se ca instanța să administreze probe pentru lămurirea cauzei, iar instanța de fond deși a administrat probele necesare nu a analizat niciuna dintre acestea, neputându-se efectua controlul de către instanța de recurs.

Prin urmare, față de considerentele expuse, instanța va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca aceasta să analizeze provbele administrate și să pronunțe o soluție pe fondul cauzei în baza acestor probe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de intervenienta C. Lucreția, împotriva sentinței civile nr.3844/21.10.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, intimați fiind petenta P. Comunei Malovăț Prin Primar B. G., pârâții S. I., S. E., Comisia Județeană de Fond Funciar M. și Comisia Locală de Fond Funciar Malovăț, având ca obiect fond funciar.

Casează sentința.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Decembrie 2013

Președinte,

C. Z.

Judecător,

L. B.

Judecător,

F. M.

Grefier,

D. D.

C.Z.

Jud. Fond G. D.

20.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 3844/2013. Tribunalul MEHEDINŢI