Revendicare imobiliară. Sentința nr. 234/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 234/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 2024/313/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 575/R
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător V. R.
Judecător C. P.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul-pârât V. Ș. împotriva sentinței civile nr.234/26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. E., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-pârât, asistat de avocat B. R., lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la fila 8 dosar a fost depusă dovada achitării taxei de timbru în cuantum mai mare decât cel stabilit de instanță.
Avocat B. R., pentru recurentul-pârât, depune la dosar chitanța de plată a taxei de timbru în sumă de 125,5 lei și 1,5 lei timbru judiciar mobil. Arată că din eroare a achitat o taxă de timbru mai mare decât cea stabilită și solicită restituirea acesteia.
Se detașează de la dosar fila 8 reprezentând chitanța de plată a unei taxe de timbru și se restituie recurentului-pârât.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat B. R., pentru recurentul-pârât, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată. Susține că, reconvențional pârâtul a arătat dreptul său de proprietate ca efect al uzucapiunii, dovedind acest aspect cu înscrisuri din care rezultă că posedă terenul de peste 40 ani. Acest teren a fost primit de tatăl recurentului de la CAP pentru construirea unei locuințe, acesta construind o anexă în 1960 și o locuință în 1962, aceste construcții și terenul revenindu-i ulterior recurentului. Mai mult, între tatăl recurentului și fostul proprietar al terenului a intervenit un schimb de terenuri.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia, sub nr._, reclamanta B. E. în contradictoriu cu pârâtul V. Ș., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 480 mp, teren intravilan ocupat în mod abuziv de către acesta și având următoarele vecinătăți:: N –Branas G., E-Drum, S-B. N. și la V-G. T., obligarea pârâtului de a ridica construcția numită „șopru” amplasată ilegal pe teren,precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a cumpărat o suprafață de teren intravilan de 1000 mp de la B. V. cu care a încheiat un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 120/30.01.2012. Suprafața de teren cumpărată este situată în com.Corcova, ., având următoarele vecinătați: la N –Branas G., E-drum, S-B. N., la E- Drum, la S B. N. și la V-G. T..
Reclamanta a mai arătat că acest teren este înscris în cartea funciară prin încheierea nr. 2936/06.02.2012 având număr cadastral_. În continuare mai arată că din întreaga suprafață de teren pârâtul îi ocupă în partea de N fără nici un drept suprafața de 480 mp pe care are amplasat un șopru.
Reclamanta a precizat că pârâtul a profitat de faptul că este plecată în străinătate și a posedat această suprafață de teren în mod abuziv, neavând niciun titlu valabil care să îi ateste dreptul de proprietate, motiv pentru care solicitat instanței obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 480 mp, teren intravilan ocupat în mod abuziv de către acesta și având următoarele vecinătăți:: N –Branas G., E-Drum, S-B. N. și la V-G. T., obligarea pârâtului de a ridica construcția numită „șopru” amplasată ilegal pe teren, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 563 și urm din Codul Civil.
Acțiunea a fost legal timbrată.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 120/30.01.2012,plan de amplasament, extras de carte funciară, încheierea nr.2936/06.02.2012 și împuternicirea avocațială.
Pârâtul a formulat în cauză întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii, nulitatea actelor juridice și constatarea dreptului său de proprietate ca efect al uzucapiunii, iar în subsidiar a solicitat nulitatea relativă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.120/30.01.2012 prin nerespectarea dreptului de preemțiune pe care îl are asupra terenului în suprafață de 1000 mp situat în intravilanul ..
La cererea reclamantei, instanța a încuviințat probele cu martorii B. V. și Z. I., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei și proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie.
La cererea pârâtului instanța a încuviințat probele cu martorii B. G. N. și G. G., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei, proba cu interogatoriul reclamantei și proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie.
Cu privire la proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie, instanța a desemnat expert pe dl. Raciov A. I., fixând un onorariu de expert în cuantum de 600 lei în sarcina reclamantei si stabilind obiectivele expertizei ca fiind următoarele: să se identifice terenul ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 120/30.01.2012, prin dimensiuni, vecinătăți categorie de folosință, să se întocmească schița terenului, să se precizeze dacă pe teren sunt edificate construcții iar în caz afirmativ să le individualizeze, indicând amplasamentul lor pe schiță, să se precizeze dacă pârâtul ocupă vreo suprafață din terenul reclamantei iar în caz afirmativ să precizeze ce titlu opune.
Raportul de expertiză întocmit de expert Raciov A. I. a fost depus la dosarul cauzei la data de 11.12.2012.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.234/26.02.2013 Judecătoria Dr.Tr.S., a respins acțiunea în revendicare și cererea reconvențională a pârâtului, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 563 cod civil referitor la acțiunea în revendicare, „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la altă persoană care îl deține fără drept”.
Astfel, prin acțiunea în revendicare, proprietarul, care nu are posesia unui bun individual determinat, urmărește să i se recunoască dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la persoana care îl deține fără a fi proprietară, astfel că, pentru admisibilitatea unei cereri în revendicare este necesar ca reclamantul să facă dovada îndeplinirii cumulative a două condiții: dreptul de proprietate asupra bunului revendicat și ocupațiunea exercitată de către pârât în mod nelegitim.
Cu privire la prima condiție enunțată, instanța a observat că reclamanta – pârâtă a prezentat contractul de vânzare – cumpărare autentificat de BNP I. C. A. sub nr. 120/30.01.2012, din care se reține că reclamanta a cumpărat de la B. V. un teren arabil în suprafață de 1.000 mp, situat în intravilanul comunei Corcova, ., cu vecini la N – Brânaș G., la S – B. N., la E - drum, la V – G. T..
În același contract, s-a trecut că vânzătorul B. V. a dobândit terenul prin reconstituirea dreptului de proprietate, potrivit certificatului pentru atestarea că petentul este cunoscut ca proprietar nr. 1399/26.01.2012, potrivit procesului – verbal de identificare a imobilului nr. 1400/26.01.2012, potrivit adeverinței nr. 1401/26.01.2012, eliberate de Primăria Corcova, județul M..
Nulitatea actului juridic se poate obține nu numai pe cale de acțiune, ci și pe cale de excepție (mijloc de apărare de fond) iar excepția de nulitate absolută, ca mijloc de apărare de drept substanțial (excepție substanțială), poate fi invocată de oricare parte care justifică interes, dar trebuie invocată și de instanță din oficiu, astfel cum reiese din dispozițiile art. 1247 alin. 3 Cod civil.
Potrivit literaturii și practicii judiciare în materie, instanța nu are posibilitatea de a constata nulitatea actului respectiv, nici în considerentele hotărârii, nici în dispozitiv, dacă în litigiul soluționat prin respectiva hotărâre nu a existat o cerere expresă în acest sens, întrucât s-ar produce o încălcare a principiului disponibilității, prevăzut de art. 9 și art. 22 Cod procedură civilă, în sensul de extra petita, rezumându-se doar să respingă cererea care se întemeiază pe acel act juridic, ca fiind lipsită de temei legal (ca neîntemeiată), întrucât pretenția dedusă judecății are la bază un act care nu poate produce efectele juridice specifice, deoarece nu întrunește condițiile cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.
Practic, în orice judecată având ca obiect aplicarea unui contract, instanța este obligată să aprecieze întotdeauna dacă acel contract este valid sau nu pentru sistemul juridic, urmând a fi privat de efecte juridice contractul nul, întrucât interesul urmărit de legiuitor atunci când a instituit norma imperativă prevăzută de art. 1.247 alin. 3 Cod civil, a fost acela de a împiedica realizarea unui contract lovit de nulitate absolută, pe cale judiciară.
Pentru ca vânzarea să fie valabilă, se cere, între altele, ca bunul să fie proprietatea vânzătorului, întrucât nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât are el însuși.
În speță, titlul reclamantei – pârâte nu poate fi opus pârâtului pentru că vânzătorul B. V. nu avea un drept de proprietate la data vânzării și deci, nu putea transmite valabil dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, deoarece certificatul pentru atestarea că vânzătorul este cunoscut ca proprietar, procesul verbal de identificare a imobilului și adeverința eliberată de Primăria Corcova nu reprezintă titluri care să ateste dobândirea dreptului de proprietate de către autorul reclamantei - pârâte.
De altfel, prin întâmpinare, pârâtul – reclamant a semnalat faptul că vânzătorul terenului a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acest teren, cerere respinsă, astfel că, a mai arătat pârâtul, nu se explică de ce Primăria Corcova a eliberat adeverința potrivit căreia B. V. este proprietarul terenului.
Într-adevăr, din răspunsurile expertului Raciov A. I., s-a reținut că terenul revendicat de reclamanta – pârâtă este același cu terenul solicitat de B. V. în dosarul nr._ al Judecătoriei Strehaia, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 598/11.04.2011, rămasă irevocabilă și prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat că petentul B. V. nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 18/1991 pentru a dobândi în proprietate suprafața din litigiu de 1.000 mp, nefăcând dovada posesiei pe perioada colectivizării, nefiind înscris în registrul agricol.
Pentru aceste motive, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Referitor la cererea reconvențională, s-a constatat că pârâtul – reclamant a solicitat ca instanța să constate nulitatea contractului de vânzare – cumpărare pe motivul că nu a fost respectat dreptul de preempțiune.
Potrivit art. 1730 Cod civil, în condițiile stabilite prin lege sau contract, titularul dreptului de prempțiune, numit preemptor, poate să cumpere cu prioritate un bun.
În speță, nu s-a făcut dovada vreunui drept convențional de preempțiune iar cu privire la dreptul legal, s-a observat că există obligativitatea respectării dreptului de preempțiune la vânzarea unor terenuri numai că este vorba de terenuri forestiere (art. 1746 Cod civil) iar în speță terenul în litigiu are categoria de folosință arabil intravilan, astfel că solicitarea pârâtului – reclamant de constatare a nulității contractului apare ca neîntemeiată.
De asemenea, tot pe cale reconvențională, s-a mai solicitat constatarea dobândirii de către pârât a dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată, susținând că de peste 30 de ani are posesia terenului, construind un grajd cu o vechime de 40 de ani.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 4 Cod civil, „Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.”
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 82 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „Dispozițiile art. 930 - 934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. În cazul imobilelor pentru care, la data începerii posesiei, nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.”
Cu alte cuvinte, uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a noului cod civil, sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, și anume Codului civil de la 1864.
În speță, fiind vorba de o posesie începută anterior intrării în vigoare a actualului cod civil iar termenul uzucapiunii nu s-a împlinit, speței de față îi sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864, din care instanța a reținut că, pentru ca dreptul de proprietate sau alt drept real să fie dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani, este necesară îndeplinirea, cumulativă, a două condiții și anume: să se posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, respectiv 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea credință și posesia să fie utilă, în sensul că posesia nu trebuie să fie afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței și clandestinității.
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că suprafață de teren de 1.000 mp a aparținut CAP – ului în perioada cooperativizării.
Astfel, martorul Z. G., propus de reclamanta – pârâtă, a declarat că terenul a fost dat ca lot în folosință unei bunici a reclamantei iar martorul G. G., propus de pârâtul – reclamant, a relatat că terenul în litigiu a fost dat ca lot în folosință părinților pârâtului și, după decesul acestora, terenul a fost folosit de pârât. Se mai reține că părinții pârâtului sunt bunicii reclamantei.
După cum s-a statuat în doctrina și în practica judiciară în materie, terenul fiind cooperativizat, asupra sa nu se putea exercita o posesie utilă propriu-zisă, aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii.
Decizia IV din 16.01.2006 a ICCJ – Secțiile Unite prin care s-a stabilit că în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 și 59/1974, prescripția achizitivă a terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, are în vedere numai terenurile ce formau înainte de anul 1989 obiectul dreptului de proprietate personală și a dreptului de proprietate individuală. În schimb, terenurile ce formau înainte de 1989 obiectul dreptului de proprietate socialistă și a dreptului de proprietate cooperatistă erau imprescriptibile, astfel că ele nu puteau fi dobândite prin uzucapiune de către persoanele fizice.
D. urmare, deoarece terenul a fost atribuit ca lot în folosință, pârâtul – reclamant a avut doar corpus, detenția materială a lucrului, nu și animus (posibilitatea de a se comporta ca proprietar), posesia manifestată înainte de anul 1991 nefiind o posesie utilă dobândirii uzucapiunii.
În cauză, nu există niciuna din situațiile menționate în art. 1858 din Codul civil de la 1864 ca să poată fi schimbată posesiunea într-o posesie utilă.
În consecință, nu s-a putut considera că a operat uzucapiunea în favoarea pârâtului asupra imobilului în litigiu, motiv pentru care a fost respins și acest capăt al cererii reconvenționale.
Împotriva acestei sentințe cât și a încheierii din data de 26.02.2013 a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâtul arată că instanța de fond a pronunțat o soluție cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, bazată pe declarația unui martor, fără a ține seama de înscrisurile ce le-a depus din care rezultă data edificării construcțiilor și faptul că plătește impozit pentru acestea, dar și faptul că a deținut terenul în proprietate întrucât i s-a permis edificarea construcțiilor.
Arată recurentul că a depus la dosarul cauzei chitanța de schimb prin care tatăl său Ș. M.B. a făcut un schimb de teren cu adevăratul proprietar al terenului ,numitul D. I.T.. Aceste aspecte au fost confirmate și de către martori G. G. și B. N.,care au arătat că terenul a fost deținut de recurent de la tatăl său. Precizează că deși a încercat să convingă instanța că nu poate să treacă,urmare declarației unui martor, peste proba cu înscrisuri ,actul și de la Primărie și faptul că plătește impozit din anul 1960 și respectiv 1962. În concluzie susține că deține acest teren de peste 40 de ani îndeplinind condițiile impuse de lege pentru dobândirea proprietății prin uzucapiune
Susține de asemenea că, instanța de fond i-a respins obiectivele solicitate pentru expertiză dar și obiecțiunile formulate la raportul de expertiză deși are un capăt de cerere formulat cu privire la constatarea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii.
În ceea ce privește anularea actului de vânzare cumpărare, arată că a solicitat acest lucru întrucât vânzătorul nu era proprietar al terenului, însă instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui petit.
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de instanța de fond, iar cu ocazia rejudecării să i se admită cererea reconvențională și să fie obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Primul aspect ce trebuie relevat este că potrivit art.25 alin.1 din N.C.pr.civ.intrat în vigoare la data de 15.02.2013, care are drept titlu marginal ’’Legea aplicabilă proceselor în curs’’ procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. Prin urmare cum cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 05.09.2012 este evident că temeiul juridic al recursului formulat nu poate fi art.483-502 din N.C.pr.civ. ci art.304 din V.C.pr.civ.
Tribunalul reține că prin cererea reconvențională formulată recurentul a solicitat în contradictoriu cu intimata reclamantă B. E. respingerea acțiunii, nulitatea actelor juridice și constatarea dreptului său de proprietate ca efect al uzucapiunii, iar în subsidiar a solicitat nulitatea relativă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.120/30.01.2012 pentru nerespectarea dreptului de preemțiune pe care îl are asupra terenului în suprafață de 1000 mp situat în intravilanul ..
Asupra petitului privind uzucapiunea așa cum a reținut și instanța de fond și ca o consecință a principiului potrivit căruia legea care guvernează un raport juridic este cea din momentul în care ia naștere acesta, uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a noului cod civil, sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit și anume Codului civil de la 1864. Acest aspect este important întrucât trebuie stabilit regimul posesiei exercitate sau al proprietății pe toată perioada timpului scurs pentru dobândirea proprietății prin uzucapiune.
Potrivit art.1837 C.civ. prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligație, sub condițiile determinate prin această lege. Pentru a se dobândi însă proprietatea prin prescripția achizitivă este necesar să fie îndeplinite mai multe condiții cu privire la posesie,respectiv cele impuse de art.1847 C.civ. potrivit căruia, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar și fără îndoială între părți să nu se fi încheiat un act translativ de proprietate valabil.
În cauză se impune a analiza caracterul deținerii terenului în discuție de către recurent și de către autorul său în sensul de a se stabili dacă aceștia au avut calitatea de detentori precari, deținând pentru altul, sau calitatea de posesori, posedând pentru sine.
Pentru a putea stabili acest aspect trebuie pornit din momentul în care au intrat în deținerea bunului, care se situează în anul 1962 și potrivit celor declarate de martorul G. G. este anul în care autorul recurentului a construit o casă pe terenul ce se învecinează cu terenul ce constituie obiectul litigiului a fost primit ca lot în folosință. De asemenea, declarația martorului Z. este în același sens cu precizarea că recurentul a construit un grajd pe acest teren în anii 1990-1992 când a și îngrădit o parte din teren.
În acest context tribunalul reține că în perioada colectivizării terenul a aparținut C.A.P.-lui, iar autorii recurentului au primit detenția bunului dat fiind faptul că terenul le-a fost atribuit doar ca lot în folosință, având detenția materială a lucrului și nu posibilitatea de a se comporta ca proprietar, astfel că posesia exercitată nu a fost o posesie utilă dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Față de cele arătate și reținând atât imposibilitatea proprietarului neposesor de a face acte de întrerupere dar și lipsa unei dintre situațiile care duc la transformarea posesiei într-o posesie utilă în mod întemeiat a fost respinsă acțiunea privind constatarea uzucapiunii.
Asupra motivului privind nepronunțarea asupra cereri privind anularea actului de vânzare cumpărare.
Tribunalul reține că instanța de fond atunci când s-a pronunțat a respins cererea reconvențională în ansamblul său și nu doar petitul privind uzucapiunea. Este adevărat că atunci când sunt mai multe petite instanța trebuie să se pronunțe asupra fiecăruia în parte însă odată ce este respinsă cererea reconvențională, aceasta cuprinzând toate pretențiile pe care pârâtul le-ar fi având împotriva reclamantului este evident că instanța de fond a respins toate pretențiile acestuia.
De altfel analizând hotărârea recurată, tribunalul constată că instanța de fond a analizat acest petit în pag.3 ultimele paragrafe și pag.4 primele paragrafe, astfel că acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Mai mult tribunalul amintește recurentului că potrivit art.2812a V.C.pr.civ., îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârilor nu poate fi cerută pe calea de atac a apelului sau recursului. Prin urmare, dacă recurentul aprecia că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui petit avea obligația de a cere completarea hotărârii pe calea procedurii instituită prin art.2812 V.C.pr.civ. și nu pe calea de atac a recursului.
Motivul privind modul de soluționare a obiecțiunilor la raportul de expertiză dat fiind modul de soluționare a celorlalte motive de recurs nu se mai impune a fi analizat întrucât nu are relevanță în cauză.
Pentru toate aceste motive apreciind că recursul este nefondat în baza art.312 alin.1 și 2 C.pr.civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-pârât V. Ș. împotriva sentinței civile nr.234/26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. E., având ca obiect revendicare imobiliară.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, V. R. | Judecător, C. P. |
Grefier, M. B. |
Redactat V.R.24.06.2013
tehnoredactat M.B., Ex.2/6 pag.
jud.fond N. V.Ș.
Cod operator 2626
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 240/2013.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 753/2013. Tribunalul... → |
|---|
