Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 436/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 436/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 1746/225/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 436/R
Ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. C. O.
Judecător S. C.
Grefier Tudorița I.
Pe rol judecarea recursurilor civile formulate de recurentul-reclamant R. I. E. și recurentul-pârât R. M., împotriva sentinței civile nr.1684 din 21.03.2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant R. I. E., personal și asistat de avocat D. M. și recurentul pârât R. M., personal și asistat de avocat B. A., cu împuternicire avocațială depusă în ședință publică.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat B. A., pentru recurentul pârât, depune la dosar întâmpinare, cu duplicat pentru comunicare.
Duplicatul întâmpinării se comunică în ședință publică, apărătorului recurentului reclamant, avocat D. M., care nu solicită termen pentru observare.
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat D. M., pentru recurentul reclamant, solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței recurate ca fiind nelegală și netemeinică și obligarea pârâtului R. M. să-i restituie autoturismul marca F. Ducato al cărui proprietar este, susținând că s-a dovedit urgența, chiar pârâtul recunoscând și martorii declarând că autoturismul a fost distrus. A mai susținut că pârâtul a recunoscut că autoturismul a fost cumpărat pe numele fiului. În ceea ce privește recursului pârâtului, arată că lasă la aprecierea instanței. Cu cheltuielile de judecată în recurs.
Avocat B. A., pentru recurentul pârât, solicită respingerea recursului formulat de reclamant, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, mai puțin cu privire la cheltuieli de judecată la care trebuia obligat reclamantul întrucât a pierdut procesul. În ceea ce privește recursul pârâtului solicită admiterea și acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei, chitanța existând la dosarul de fond între filele 22-23, chiar dacă nu este numerotată. Cu cheltuieli de judecată în recurs. Depune la dosar chitanța reprezentând onorariu avocat.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, la data de 01.02.2013, sub nr._, reclamantul R. I. E. a formulat cererea de ordonanța președințiala împotriva pârâtului R. I M. prin care să se dispună obligarea pârâtului să-i restituie autoturismul marca F. Ducato și actele aflate în autoturism.
În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 26.01.2013, în jurul orelor 1900-2000, s-a deplasat la domiciliul pârâtului și, în urma unor discuții contradictorii, acesta a refuzat să-i restituie autoturismul, care ulterior a și fost distrus de pârât.
A susținut că urgența este dovedită de faptul că pârâtul l-a amenințat că va dezmembra autoturismul și îl va duce la fier vechi.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp.art.581 cod procedură civilă .
În dovedirea cererii a depus în copie următoarele înscrisuri: copie carte identitate, documente în limba bulgară netraduse.
La termenul din 14.02.2012, pârâtul a formulat întâmpinare la care a atașat copie acțiune.
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu martori și înscrisuri.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentința supusă recursului a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul R. I. E. în contradictoriu cu pârâtul R. I M. și a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî, astfel, prima instanță a reținut că, prin prezenta procedură judiciară, reclamantul solicită ca pe cale de ordonanță președințială să fie obligat pârâtul să-i restituie autovehiculul marca F. Ducato, care a rămas la domiciliul său și pe care acesta l-a distrus.
Potrivit art.581 cod civil, instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Ordonanța președințială este, așadar, o acțiune civilă cu trăsături aparte, întrunind atât condițiile generale de admisibilitate a unei acțiuni civile obișnuite, cât și anumite condiții speciale, ce o caracterizează, respectiv urgența, nerezolvarea fondului cauzei si vremelnicia măsurii ordonate.
De principiu, atât din textul legal incident (art. 581 din Codul de procedura civila), cât și din jurisprudență, ordonanța președințială nu va fi admisă decât dacă îndeplinește cumulativ cele trei condiții imperative, ale urgenței, neprejudecării fondului si vremelniciei măsurii solicitate.
Prin caracterul vremelnic al ordonanței trebuie înțeles că pe calea acestei proceduri speciale pot fi luate doar măsuri temporare, provizorii, limitate în timp până la soluționarea în fond a litigiului, chiar dacă în hotărârea pronunțată nu se face nici o mențiune în acest sens, existând posibilitatea ca măsurile luate pe calea ordonanței președințiale să rămână definitive, dacă părțile nu mai urmează calea dreptului comun.
Pentru a verifica dacă o cerere îndeplinește condiția de admisibilitate a vremelniciei, trebuie examinată aptitudinea măsurii luate de a fi temporară. Rezultă deci că se analizează in abstractoîndeplinirea acestei condiții, instanța urmând a respinge ca inadmisibilă cererea dacă măsura este de natură să soluționeze în mod definitiv raporturile dintre părți, fiindu-i imposibil să anticipeze în concret dacă măsura provizorie solicitată urmează să devină definitivă prin neintroducerea unei acțiuni de drept comun.
Mai mult, deși art. 581 cod procedură civilă nu menționează în mod expres condiția nerezolvării litigiului în fond, în practică s-a apreciat că reprezintă o condiție esențială, ce decurge din caracterul vremelnic al măsurii ce urmează a fi dispusă, cât și din prevederea legală conform căreia ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când există judecată asupra fondului.
Cerința presupune așadar ca instanța, atunci când soluționează o cerere de ordonanță președințială, să nu intre în cercetarea fondului dreptului, ci doar să verifice de partea cui se află aparența dreptului, astfel că se poate trage concluzia că neprejudecarea fondului se suprapune cu condiția vremelniciei.
În speță, instanța reține că se pune în discuție dreptul de proprietate asupra autovehiculului, iar din declarațiile martorilor audiați în cauză reiese că autoturismul a fost cumpărat din banii împrumutați de pârât de la martora M. M..
Admiterea cererii în sensul solicitat așa cum se arata în cererea introductiva ar echivala cu soluționarea definitiva a fondului cauzei ceea ce ar înfrânge dispoziția legii privind caracterul vremelnic al măsurii.
În ceea ce privește cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată instanța o va respinge reținând că nu s-a făcut dovada că respectivele cheltuieli au fost efectuate de către acesta.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, atât reclamantul R. I. E. cât și pârâtul R. M., criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamantul R. I. E., în motivele de recurs susține că, consideră că este proprietarul autoturismului BH3505 BT, pe care l-a cumpărat din Germania în baza contractului de vânzare cumpărare aflat la dosarul cauzei și l-a înmatriculat în Bulgaria, deoarece taxele în România erau prea mari.
Mai arată că el a înmatriculat autoturismul marca F. Ducato în Bulgaria și nu tatăl său, iar contractul de vânzare cumpărare prezentat de pârât este un fals, și nu dovedește în nici un fel că el este proprietar.
Precizează că el a fost personal în Bulgaria pentru a înmatricula autoturismul, iar la data înmatriculării în Bulgaria a deținut o procură care a rămas în autoturism și implicit în posesia tatălui său.
Arată că posedă toate actele autoturismului în original (carte identitate și certificat de înmatriculare),iar pârâtul dacă ar fi fost proprietar nu și-ar fi distrus propria mașină în noaptea zilei de 26.01.2013, aspect relatat și de martorul audit în cauză C. I..
Concluzionând arată că solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca fiind nelegală și netemeinică și obligarea pârâtului R. M. să-i restituie autoturismul marca F. Ducato al cărui proprietar este.
Cererea de recurs se întemeiază pe disp. art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Cererea de recurs a fost legal timbrată.
A depus la dosar, înscrisuri respectiv certificat - nr. de înregistrare 30/27.03.2013 - traducere din limba bulgară și notificare.
Pârâtul R. M. în motivele de recurs, susține că, motivul de nelegalitate al hotărârii recurate conform art. 304 pct. 9, cod procedură civilă îl constituie faptul că i-a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată suportate pentru acest proces.
Arată că conform art. 274 cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată la cheltuieli de judecată efectuată de parte în acel proces.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea parțială a sentinței recurate în sensul de a admite și obliga reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei.
Recurentul pârât a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamant, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, mai puțin cu privire la cheltuieli de judecată la care trebuia obligat reclamantul întrucât a pierdut procesul.
Mai arată că, pe certificatul cu nr. de înregistrare 30/27.03.2013 - depus de reclamant la dosar, se află o altă semnătură a notarului care nu seamănă cu cea de pe actul său și că nu rezultă că R. I. E. este proprietarul autoturismului marca F. Ducato. Acesta are deschisă calea altor acțiuni pentru pretențiile ce le ridică.
Analizând recursul formulat de reclamant prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art. 304 c.pr.civ. tribunalul constată că este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Condiția generală de admisibilitate a ordonanței președințiale este aceea ca, prin măsura luată, să nu se prejudece fondul dreptului, adică judecând cererea respectivă, instanța nu trebuie să soluționeze fondul dreptului .
În cauză dispoziția legală susmenționată este incidentă, între reclamant și pârât existând cauze aflate spre soluționare la instanțele de drept comun, cauze ce vizează dreptul de proprietate asupra autoturismului ce se solicită a fi restituit .
Cum pe această cale se pot lua măsuri vremelnice și nicidecum măsuri definitive care ar echivala cu soluționarea pricinii în fond, soluția de respingere a cererii de către instanța de fond este temeinică și legală raportat la probatoriului administrat în cauză.
Astfel în mod corect s-a reținut pe de o parte că se pune în discuție dreptul de proprietate asupra autoturismului iar pe de altă parte că din declarațiile martorilor a rezultat că aparența dreptului este în favoarea pârâtului .
Pentru aceste considerente recursul reclamantului fiind nefondat va fi respins.
În ceea ce privește recursul pârâtului acesta vizează cheltuielile de judecată și în conformitate cu disp. art. 274 c.pr.civ. ,, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată ,, temeiul acordării cheltuielilor de judecată reprezentându-l culpa procesuală. .
În mod greșit a apreciat instanța de fond că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este nedovedită, la fila 23 dosar fond fiind depusă chitanța de plată a onorariului de avocat, chitanță atașată delegației de reprezentare astfel că recursul va fi admis, modificată sentința în sensul că va fi obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat.
În baza art. 274 c.pr.civ va fi obligat recurentul reclamant să plătească recurentului pârât suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamantului R. I. E., ca nefondat, formulat împotriva sentinței civile nr.1684 din 21.03.2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, având ca obiect ordonanță președințială.
Admite recursul pârâtului R. M., împotriva sentinței civile nr.1684 din 21.03.2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, având ca obiect ordonanță președințială.
Modifică sentința în sensul că admite cererea pârâtului privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată și, în consecință, obligă reclamantul să plătească pârâtului suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă recurentul reclamant să plătească recurentului pârât suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2013.
Președinte, A. M. | Judecător, M. C. O. | Judecător, S. C. |
Grefier, Tudorița I. |
OM.C./T.I. - 2 ex.
10 aprilie 2013/ cod operator 2626
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7816/2013. Tribunalul... | Partaj judiciar. Sentința nr. 2280/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
