Rectificare carte funciară. Sentința nr. 889/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 889/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 1123/274/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 22/A
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Completul compus din:
Președinte M. V.
Judecător A. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de către petentul C. P. împotriva sentinței civile nr. 889/27.11.2012 pronunțată de către Judecătoria Orșova, intimat fiind O. de C. și Publicitate Imobiliară Orșova, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Covasală A. pentru apelantul- petent, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat Covasală A. pentru apelantul - petent depune la dosar împuternicirea avocațială pentru fond și apel, taxă de timbru, timbru judiciar, copia sentinței civile nr. 990/1996 și semnează cererea de chemare în judecată în fața instanței.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții ridicate de soluționat, instanța a constatat încheiate dezbaterile conform disp. art. 150 c.p.civ. și a acordat cuvântul asupra apelului:
Avocat Covasală A. pentru apelantul- petent, solicită admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea adresata Judecătoriei Orsova si inregistrata sub nr._ la data de 28.08.2012, petentul C. P. a chemat în judecată pe intimatul O. de C. și Publicitate Imobiliară Orșova pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea în cartea funciară a parcelei CC/1 cu nr. cadastral 135/1 cu suprafață de 179 mp cu locuința C nr. 16 care se reînscrie în CF 292 vol. I A a localității Orșova în favoarea lui C. A. cu titlu de ieșire din indiviziune.
În motivare a arătat că prin sentința civilă nr. 990/13.12.1996, după decesul fratelui său, C. I., a încheiat o tranzacție astfel că prin sentința civilă sus menționată s-au format trei loturi: lotul nr. 59 A, care a fost atribuit surorii sale, C. A., suprafața de teren de 251 mp pe care se află imobilul din ., lotul 259B, care i-a fost atribuit lui, iar lotul nr. 59C s-a atribuit surorii sale Hanzelik E., în prezent decedată.
A mai arătat că în mod eronat a fost modificată suprafața lotului surorii sale C. A. cu nr. 59 A din 151 mp în 179 mp, în acest fel micșorându-i suprafața sa cu 28 mp.
În dovedire a depus la dosar încheierea de c.f. nr. 2835/15.12.2006, extras de carte funciară fila nr. 292 vol. I A Orșova, extras c.f. fila nr. 663 vol. I B Orșova, plan amplasament și delimitare imobil, sentința civilă nr. 990/1996 a Judecătoriei Orșova.
Prin serviciul registratură au fost comunicate relațiile solicitate Biroului de C. și Publicitate Imobiliară Orșova.
Prin încheierea de ședință din 30.10.2012 s-a dispus citarea petentului cu mențiunea de a semna acțiunea, sub sancțiunea anulării cererii ca nesemnată, obligație pe acesta nu a adus-o la îndeplinire.
Prin sentința civilă nr. 889/27.11.2012 Judecătoria Orșova, a admis excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată din oficiu, a anulat cererea, ca nesemnată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit disp.art.112 C.proc.civila, cererea de chemare in judecata va cuprinde: numele partilor, obiectul cererii, motivarea in fapt si in drept, precum si semnatura partii care formuleaza cererea.
Potrivit art.133 C.proc.civila, cererea de chemare in judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau al paratului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarata nula.
In consecința, în condițiile in care petentul a fost citat cu mențiunea de a semna acțiunea, sub sancțiunea anulării cererii ca nesemnată, obligație pe acesta nu a adus-o la îndeplinire si fata de aspectul ca la dosar nu a existat o împuternicire avocatiala a d-nei av. Covasala A. care a redactat cererea de chemare in judecata, astfel încât instanta să aprecieze asupra condițiilor în care a fost formulata cererea de chemare in judecata, a admis exceptia nulității cererii de chemare in judecata invocata din oficiu si a dispus anularea cererii ca nesemnata.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel petentul, arătând că este nelegală și netemeinică pentru faptul că în fața instanței de fond, a formulat cerere prin avocat C. A. care este sora sa, la dosar existând acte de stare civilă, motivarea instanței de fond în ceea ce privește nulitatea cererii, pentru faptul că nu există delegație, nu este întemeiată întrucât putea fi reprezentat de către sora sa.
Apreciază că nu sunt întemeiate nici dispozițiile instanței privind obligarea sa la plata unor taxe către O. de C. pentru a face verificările necesare, acesta din urmă fiind cel care a făcut eroarea cu privire la loturile care au fost înscrise în CF, în urma unui proces de partaj.
Apelul este fondat.
Așa cum a rezultat din examinarea înscrisurilor existente în dosar, cererea reclamantului C. P., formulată prin avocat, nu a fost semnată în fața instanței de fond, situație în care ar fi fost incidente dispozițiile art.133 cod procedură civilă, lipsa de semnătură fiind complinită abia în fața instanței de apel.
Se observă însă că nici prin cererea de chemare în judecată și nici ulterior nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, de către nici una dintre părțile litigante.
Norma juridică din art.242 alineat 1 punct 2 cod procedură civilă este imperativă, astfel încât dacă sunt îndeplinite cerințele acestui text de lege, instanța este obligată să suspende judecata, fără a mai efectua vreun act de procedură. Nesocotirea acestor dispoziții este sancționată cu nulitatea hotărârii pronunțate în urma judecării cauzei în lipsa părților, conform art.105 alineat 2 cod procedură civilă. Se reține totodată că norma respectivă este de ordine publică deoarece regulile procedurale vizate privesc desfășurarea generală a activității de judecată, instituirea lor urmărind asigurarea cadrului legal în care se poate desfășura un proces și în care se face posibilă înfăptuirea justiției, asigurându-se astfel un interes general.
Reținând incidența în cauza de față a dispozițiilor legale evocate, tribunalul apreciază că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală, așa încât va admite apelul, va anula sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de către petentul C. P. cu domiciliul procedural ales la Cabinet av. C. A. cu sediul în municipiul Orșova, ., județul M., împotriva sentinței civile nr. 889/27.11.2012 pronunțată de către Judecătoria Orșova, intimat fiind O. de C. și Publicitate Imobiliară Orșova cu sediul în municipiul Orșova, ., nr. 21, ., județul M..
Anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2013
Președinte, M. V. | Judecător, A. M. | |
Grefier, M. B. |
RED MV/M.B.
EX.4/ 22 Februarie 2013
Jud fond C. A
Cod operator 2626
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4040/2013. Tribunalul... | Pretenţii. Sentința nr. 554/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
---|