Contestaţie la executare. Sentința nr. 4040/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4040/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 2518/225/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 921/R
Ședința publică de la 17 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător M. P.
Judecător V. N.
Grefier D. A. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta contestatoare ..L. împotriva sentinței civile nr.4040/30.05.2012 pronunțată de Judecătoria D. T. S. intimată fiind A.F.P. D. T. S., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință învederează că prin încheierea de ședință din data de 13 august 2013 judecarea cauzei a fost suspendată potrivit art. 242 alin.2 C pr. civ, și că, din oficiu s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de recurs și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. T. S. sub nr._ la data de 24.02.2012, contestatoarea . administrator B. C. a chemat în judecată pe intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DR.TR.S., contestând procesul-verbal de sechestru din data de 09.02.2012 în dosarul de executare nr.4290/C nr.5792/09.02.2012
În motivarea contestației, contestatoarea a învederat că nu a primit somația așa cum a fost specificat în procesul-verbal.
În drept nu și-a întemeiata acțiunea.
În dovedirea acțiunii, contestatara a depus la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: procesul-verbal de sechestru din data de 09.02.2012, factura . nr._/24.02.2012, factură fiscală nr._/29.02.2012, factură . nr._.
Acțiunea contestatarei a fost legal timbrată.
Legal citată, intimata s-a prezentat în instanță și a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației formulate ca nedovedite și neîntemeiată, întrucât petenta a ignorat nenumăratele demersuri făcute în vederea recuperării creanței și nu formulat nici o cerere pentru obținerea eșalonării debitelor.
În apărare a depus, în copie: cerere formulată de B. C., administrator al contestatarei, confirmări de primire, adresa nr._/10.09.2008 emisă de intimată către contestatare, confirmare primire somație nr._/28.07.2008, confirmare primire somație nr._/07.04.2008, angajament de plată din 04.08.2009, adresa nr._/10.09.2008, proces-verbal de sechestru nr. 5792/09.02.2012 referitor la dosarul de executare nr. 4290/C, titluri SACF, titlurile executorii și somațiile emise pentru debitoarea contestatoare(f.18-20, 38-73).
Contestatara, prin administrator, a formulat întâmpinare la întâmpinarea depusă de intimată prin care a solicitat admiterea acțiunii întrucât nu a avut cunoștință despre actele de executare emise de către intimată.
În data de 29.05.2012 intimata a depus prin Serviciul registratură, completare la întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât reclamantul ignoră faptul că pot fi constituite ca și garanție inclusiv bunurile suspuse unui sechestru de către organele de executare silită și că avea posibilitatea obținerii acestei facilități în conformitate cu normele legale.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind legală, verosimilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Judecătoria D. T. S. prin sentința supusă recursului a respins contestația cu motivarea că petenta prin administrator a susținut faptul că nu a primit nici o somație de executare silită, deși se specifică acest fapt în procesul verbal de contravenție.
Conform articolului 173 alineatele 1 și 2 din Ordonanța de Guvern cu numărul 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când:
a) contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;
b) contestatorul a luat cunoștință, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
c) cel interesat a luat cunoștință, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.
Contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.
Prin urmare, nu se poate imputa necomunicarea actului de impunere, atât timp cât nu este obligatorie această comunicare.
Mai mult, după cum se poate observa din actele depuse la filele 18 și 19 din dosar, petenta prin administrator recunoaște existența creanțelor fiscale și solicită un termen pentru achitarea – „ păsuirea „ acestor datorii, iar intimata a făcut dovada comunicării în anul 2008 a titlurilor de creanță.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs contestatoare ..L. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de judecată din 13 august 2013, s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților.
Potrivit art. 248 din Codul de procedura civila, orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept chiar împotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din vina parții timp de un an.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul, formulat de recurenta contestatoare ..L. împotriva sentinței civile nr. 4040/30.05.2012 pronunțată de Judecătoria D. T. S. intimată fiind A.F.P. D. T. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2013, la sediul Tribunalului M..
Președinte, A. B. | Judecător, M. P. | Judecător, V. N. |
Grefier, D. A. D. |
PM/LI
2 ex./20.09.2013
Jud.fond.Z. D.
Confidențial cod.op.2626
← Fond funciar. Sentința nr. 1714/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 889/2013. Tribunalul... → |
---|