Revendicare imobiliară. Decizia nr. 174/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 174/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 7859/225/2007

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 174/R

Ședința publică de la 08 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător C. M.

Judecător M. P.

Grefier M. B.

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor civile formulate de către recurenții-reclamanți B. M., B. Nicolița, B. M., Ș. L., B. N., B. D., B. L., U. G. M. și recurenții-pârâți S.C. M. S.A. Drobeta Turnu Severin și ., ., împotriva sentinței civile nr. 2307/07.05.2008, pronunțată de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata-pârâta M. A., Alimentației și Pădurilor, având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se ia act că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 07.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având în vedere complexitatea cauzei, în temeiul art.260 cod procedură civilă a amânat pronunțarea, după care, o reține pentru soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 01.11.2006 și înregistrată pe rolul Tribunalului Mahedinți - Secția Civilă, sub nr._/2006, reclamanții B. M., B. Nicolița, B. M., Ș. L., B. N., B. D., B. L., Udoaica G.-M. în contradictoriu cu pârâta . solicitat instanței să se constate că în anul 1970 s-a expropriat suprafața de 7.500 mp pentru construirea I.L:F. M. și să constate nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate . 07 nr.2135/28.05.2001 eliberat de M. A..

În motivarea acțiunii, se arată că prin construirea I.L:F. M. a fost ocupată suprafața de 528 mp cu construcții, în prezent degradate și desființându-se, această unitate este abandonată, întreaga suprafață de 7500 mp fiind liberă. Întrucât obiectivul pentru care a fost expropriată nu s-a realizat, exproprierea a devenit caducă.

Reclamanții nu și-au întemeiat în drept acțiunea.

În dovedirea acțiunii la dosarul cauzei au fost depuse în copie: act de proprietate, schiță topografică, certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr.2135/28.05.2001.

La data de 29.11.2006 reclamanta a formulat întâmpinare arătând că pârâta nu are calitate procesuală întrucât terenul a fost vândut către . prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2150/23. 09. 2003, care la rândul acesteia a vândut același teren către cumpărătorul ., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4280/28.12.2005. Arată pârâta că petitul de cerere privind constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate . 07 nr.2135/28.05.2001 eliberat de M. A. este de competența Curții de Apel C..

În dovedire, a depus la dosarul cauzei, în copie, certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr.2135/28.05.2001, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2150/23. 09.2003, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4280/28.12.2005.

La termenul din 23.01.2007 reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că înțeleg să solicite revendicarea acestui teren în baza art.480 C.civ., introducerea în cauză a pârâtelor . și . și că invocă pe cale de excepție nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate solicitând de asemenea transpunerea cauzei pe rolul secției comerciale.

Prin încheierea de ședință din data de 06.03.2007, cauza a fost transpusă pe rolul secției C. administrativ din cadrul Tribunalului M., cauza fiind înregistrată sub nr._ .

Prin întâmpinarea formulată la data de 18.05.2007, pârâta . arătat că cererea în revendicare este neîntemeiată întrucât nu se face dovada continuității dreptului de proprietate și că terenul în litigiu a fost cooperativizat, iar reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991, iar pârâta deține în mod legal terenul în litigiu încă din anul 1966 ca urmare a protocoalelor încheiate în baza Decretului nr.103/1966, în prezent terenul și construcțiile fiind în proprietatea ..

În dovedire a depus la dosarul cauzei în copie protocoalele din 15.03.1966, proces verbal din 30.04.1966, adresa nr.366/14.02.1969.

Prin încheierea de ședință din data de 18.05.2007, cauza a fost transpusă pe rolul Secției Civile din cadrul Tribunalului M., cauza fiind înregistrată sub nr._ .

La termenul din 28.09.2007 reclamanții au precizat că valoarea terenului revendicat este de 90.000 lei și au solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei către Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Prin sent.civ.nr.480/28.09.2007 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului M., reținându-se că acțiunea reclamațiilor este o acțiune reală al cărei obiect este de până într-un 1 miliard lei, competența materială aparținând astfel judecătoriei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 18.10.2007 sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din data de 20.02.2008 a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâte la data de 26.11.2007, reținându-se că inadmisibilitatea este în fapt efectul urmărit prin invocarea unei excepții peremptorii.

La termenul din 02.04.2008, reclamanții, prin apărător, au arătat instanței că renunță la invocarea pe cale de excepție a nulității înscrisului ce atestă dreptul de proprietate al pârâtei .>

În cauză a fost efectuată expertiza în specialitatea topografie, raportul întocmit de către expert P. O. fiind înaintat și atașat la dosarul cauzei.

În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr. 2307/07.05.2008Judecătoria Dr.Tr.S., a admis în parte acțiunea în revendicare, pentru următoarele considerente:

Reclamanții sunt moștenitorii numitei B. Polina, aceasta fiind persoana ce a fost împroprietărită prin actul de proprietate, aflat la fila 4 din dosar, cu o suprafață de teren de 7500 mp în punctul Banovița din Drobeta Turnu Severin.Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr.2135/ 28.05.2001 emis de M. A.,Alimentației și Pădurilor, pârâtei .-a fost recunoscut dreptul său de proprietate asupra suprafeței de 67.049,14 mp. Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2150/23.09.2003, . vândut pârâtei ., aceasta la rândul său prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4280/28. 12.2005, înstrăinând pârâtei . suprafața de 44.187 mp din totalul suprafeței dobândite de la .>

Acțiunea în revendicare este definită ca fiind aceea acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestui bun, de la posesorul neproprietar. Cum această acțiune se întemeiază în mod direct și nemijlocit pe existența dreptului de proprietate, opozabil erga omnes, reclamantul are obligația, conform art.1169 C.civ., să facă dovada că este proprietarul bunului revendicat. Fiind vorba de un drept de proprietate asupra unui imobil teren dovada aspectului arătat nu poate fi făcută decât printr-un act autentic sau prin alt act translativ de proprietate recunoscut de lege. Un astfel de act este și actul de proprietate prin care statul a atribuit autoarei reclamanților suprafața de 7500 mp în punctul Banovița, aflat pe raza orașului Dr.Tr.S., iar față de acestea instanța a reținut că dovada proprietății este făcută de către reclamanți.

Nu este mai puțin adevărat că și pârâtele posedă un act translativ de proprietate valabil, însă deși inițial reclamanții solicitaseră se constate nulitatea acestora, ulterior au precizat că renunță la constatarea de către instanță a nulității acestora. Întro astfel de situație, instanța nefiind așadar investită cu o cerere în sensul arătat și cum fiecare dintre părți are un titlu translativ de proprietate, în aprecierea temeiniciei acțiunii trebuie realizată compararea titlurilor exhibate de părți.

Compararea titlurilor presupune stabilirea aceluia dintre acestea care este mai bine caracterizat, aceasta presupunând compararea drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri, urmând să câștige partea care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil.

În speță, reclamanții au invocat ca titlu actul de proprietate emis în baza decretului nr.444/1953, pe numele autoarei comune, pe când actul în temeiul căruia pârâta . dobândit dreptul de proprietate asupra terenului este un titlu originar derivat din dreptul de administrare al acestei pârâte prin procedura reglementată de HG nr.834/1991 și care, în opinia instanței, nu are efect translativ atâta timp cât statul prin M. A. nu a dobândit printrun act valabil dreptul de proprietate asupra terenului precizat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Dacă acest înscris este lovit de ineficiență, chiar dacă nu se solicită anularea lui și celelalte acte încheiate de această pârâtă cu pârâtele . și . sunt lovite de această ineficiență.

Cum din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că, în prezent, din totalul suprafeței revendicate de reclamanți, suprafața de 4331 mp se află în posesia pârâtei . și apreciind că titlul reclamanților este mai bine caracterizat, în baza art.480 C.civ, apreciind întemeiată în parte acțiunea, instanța a admis-o și a obligat această pârâtă să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 4331 mp situată în Dr.Tr.S., Calea Craiovei,cu următoarele vecinătăți:N-Ogașul Crihala, E- Ogașul Crihala, S-rest proprietate . și V- rest proprietate ..

În ceea ce privește obligarea aceleiași pârâte la ridicarea construcțiilor sau autorizarea reclamanților să le ridice, întrucât cererea a fost formulată în cadrul concluziilor în fondul cauzei, instanța având în vedere disp.art.132 C.pr.civ. nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.

În baza art.274 C.pr.civ.,având în vedere soluția ce se va pronunța asupra acțiunii principale, a obligat aceeași pârâtă către reclamanți la 2020,3 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și pârâtele . C. C. SRL și ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Reclamanții au criticat hotărârea instanței de fond doar pentru nelegalitatea determinată de lăsarea nesoluționată a capătului de cerere privind obligația de a face, în sensul obligării pârâtei . să demoleze construcțiile existente pe teren, sau în caz de refuz, să fie autorizați ei să o facă pe cheltuiala pârâtei. Au susținut că modul de soluționare al acestui petit echivalează cu o respingere a lui, astfel că au solicitat modificarea sentinței de fond și admiterea în totalitate a acțiunii așa cum a fost modificată.

Pârâtele, prin calea de atac exercitată au invocat că hotărârea instanței de fond s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe întrucât valoarea reală a terenului este, estimativ, de 400 000 EURO, respectiv 1.440.000 lei și în aceste condiții competența de soluționare ar fi revenit tribunalului.

Cu privire la fondul cauzei, au susținut că instanța de fond, potrivit art.129 alin.4 și 5 cod procedură civilă era obligată să stabilească adevărata situație de fapt și de drept și să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și aplicării corecte a legii.

Cu toate acestea, instanța de fond a ignorat înscrisurile exhibate de părți și nu a ținut seama de faptul că autoarea reclamanților a solicitat înscrierea în CAP cu acest teren astfel că reclamanții, în conformitate cu prevederile Legii 18/1991 puteau solicita reconstituirea dreptului de proprietate.

Au arătat că, incorect a reținut instanța de fond că Certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat în baza HG 834/1991 nu are efect translativ de proprietate, fără a ține seama de faptul că izvorul dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea . reprezintă dispozițiile art.20 din Legea 15/1990 privind transformarea întreprinderilor de stat în societăți comerciale și regii autonome. Mai mult, pârâtele sunt societăți comerciale care au dobândit în mod legal terenul pe care se află edificate construcții definitive, situație în care acțiunea în revendicare este inadmisibilă.

Față de toate acestea au solicitat desființarea sentinței pronunțată de instanța de fond, reținerea cauzei pentru rejudecare și respingerea cererii pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 31.10.2008, cauza a fost suspendată, în temeiul art.244 pct.1 cod procedură civilă până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței nr.2852/06.06.2008 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Dr.Tr.S. privind reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților pentru suprafața din litigiu, dosar în care au uzat de același act de împroprietărire din 1953.

La 04.02.2010 și 24,03.2011 prin referatele întocmite de grefa instanței, s-a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea verificării temeiului suspendării cauzei și față de faptul că motivul suspendării subzista, instanța a dispus menținerea suspendării în temeiul art.244 pct.1 cod procedură civilă până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței nr.2852/06.06.2008 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Dr.Tr.S.

La 10.01.2013 prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării temeiului suspendării cauzei având în vedere că de la data suspendării, 31.10.2008 și până în prezent a trecut mai mult de un an, timp în care dosarul a rămas în nelucrare.

La termenul de judecată din 07.02.2013, apărătorul pârâtelor a depus la dosar decizia nr.1047/R/12.07.2011, precizând că motivul suspendării nu mai subzistă de la data pronunțării acestei decizii.

Potrivit art. 248 din Codul de procedura civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedura urma să fie îndeplinit din oficiu. Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată. În materie comercială termenul de perimare este de șase luni.

Potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate, președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedura în legătură cu perimarea.

Potrivit art. 253 C.pr.civ., dacă instanța constată că perimarea nu a operat, pronunță o încheiere, care poate fi atacată o data cu fondul procesului. Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.

În cauză, instanța constată că la termenul din 31.10.2008 cauza a fost suspendată, în temeiul art.244 pct.1 cod procedură civilă până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței nr.2852/06.06.2008 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Dr.Tr.S., motiv ce a încetat la data de 12.07.2011. Cum art.248 cod procedură civilă, sancționează lipsa de atitudine a recurentului care, deși suspendată cauza, nu a făcut niciun demers în vederea continuării judecății, instanța observând că în dosarul de față termenul de 1 an s-a împlinit (la 12.07.2012), în temeiul art. 252 raportat la art. 248 cod procedură civilă, se va constata perimat recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 2307/07.05.2008, pronunțată de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimate recursurile civile formulate de către recurenții-reclamanți B. M., B. Nicolița, B. M., Ș. L., B. N., B. D., B. L., U. G. M. și recurenții-pârâți S.C. M. S.A. Drobeta Turnu Severin și ., ., împotriva sentinței civile nr. 2307/07.05.2008, pronunțată de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata-pârâta M. A., Alimentației și Pădurilor, având ca obiect revendicare imobiliară.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Februarie 2013.

Președinte,

C. P.

Judecător,

C. M.

Judecător,

M. P.

Grefier,

M. B.

Redactat C.V.P.

tehnoredactat M.B., Ex.2/ pag.5

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 174/2013. Tribunalul MEHEDINŢI