Servitute. Sentința nr. 174/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 174/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 245/181/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 938/2013
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător V. R.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul-reclamant V. G. împotriva sentinței civile nr.174/25.04.2013 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în contradictoriu cu intimatul-pârât V. G., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul-reclamant și avocat T. L., cu delegație de substituire a avocatului N. A., pentru intimatul-pârât, lipsă fiind intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, față de caracterul devolutiv al apelului, instanța pune în discuția părților posibilitatea de a formula noi cereri de probatorii.
Recurentul-reclamant arată că nu înțelege să propune probe noi.
Avocat T. L., pentru intimatul/pârât, nu formulează cereri noi de probatoriu.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Recurentul-reclamant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea soluției pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Susține că cea mai scurtă cale de acces către proprietatea sa este ulița ce face obiectul litigiului.
Avocat T. L., pentru intimatul-pârât, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată. Arată că terenul pârâtului are categoria de folosință curți construcții, iar așa zisa uliță ce străbate proprietatea acestuia este în realitate o potecă. Mai mult, reclamantul are la îndemână o altă cale de acces către proprietatea sa, astfel că nu este justificată încălcarea proprietății pârâtului. De asemenea, declarațiile martorilor audiați în cauză nu se coroborează cu susținerile reclamantului în sensul că ar fi dobândit terenul – uliță, prin prescripția achizitivă.
.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 23.03.2012, sub nr._, reclamantul V. G., în contradictoriu cu pârâtul V. G., a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-și tragă gardul pe care acesta l-a construit pe calea de acces-ulița lui M., care îi permitea accesul la terenul proprietatea sa, situat în punctul numit „V. satului” din satul Prejna sau să fie el autorizat să-l facă pe cheltuiala pârâtului și să-i lase accesul liber. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că, în fapt, este proprietarul terenului în suprafață de 400 mp., situat în ., județul M., teren la care avea acces pe ulița lui M., uliță ce avea o lățime de 1 m și o lungime de 20 m. și se întindea de la drumul comunal la terenul său. A precizat că, datorită faptului că terenul proprietatea pârâtului se învecinează pe latura de miazănoapte cu ulița de acces, acesta în iarna anului 2011-2012 a confecționat un gard de lemn la ambele capete ale uliței închizându-i astfel accesul la terenul său pe care a fost împiedicat a-l folosi. A menționat că această cale de acces el o folosește de peste 30 de ani, fiind vorba de o cale de acces convențională și a folosit-o în mod repetat nefiind obstrucționat accesul de vreo altă persoană.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.755 și urm. și art.1396 și urm. cod civil.
În dovedire reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar sentința civilă nr.95/16.02.2010 a Judecătoriei Baia de A., sentința civilă nr.793/31.05.2011 a Curțiide Apel C., adeverința nr.28/09.01.2013 eliberată de Primăria comunei Balta, adresa nr._/03.08.2012 eliberată de Postul de Poliție Balta, a probei testimoniale cu V. V. N., P. P. T. și a probei cu expertiză în specialitatea topografie, probe încuviințate de către instanță.
Pârâtul V. G. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr.165 din 03.04.2012 precum și sentința civilă nr.531/22.11.2011, dosar nr._ și a solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare a depus la dosar sentința civilă nr.165/03.04.2012 pronunțată de Judecătoria Baia de A. cu dovada de comunicare a acesteia, citația în dosarul nr._, cererea de recurs însoțită de citația în dosarul nr._, contractul de donație autentificat sub nr.1745/25.05.1978 și a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu M. G. și C. I., probă încuviințată de către instanță.
La data de 04.07.2012, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că terenul proprietatea sa situat în punctul numit „Vatra satului”, pentru care el solicită servitute are ca vecini: R-P. A., A-P. G., Mz-T. G. și Mn-V. G..
Prin încheierea de ședință din data de 04.09.2012, instanța a dispus efectuarea unei adrese către Tribunalul M. pentru a comunica dacă pe rolul instanței se află dosarul nr._, în caz afirmativ, ce obiect are și ce termen de judecată, iar dacă a fost soluționat ce soluție s-a pronunțat.
Cu adresa din 14.09.2012 Tribunalul M. a comunicat că dosarul nr._ al Tribunalului M. având ca obiect acțiune posesorie privind pe recurentul V. G. a fost soluționat prin decizia nr.936/07.09.2012 pronunțată de Tribunalul M. prin care s-a dispus respingerea recursului, ca nefondat.
A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Baia de A., la cererea instanței.
La termenul de judecată din data de 16.10.2012, instanța a respins excepția autorității lucrului judecat invocată de pârât.
Au fost ascultați martorii V. V. N., P. P. T., C. V. I., M. G., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
A fost efectuată o expertiză în specialitatea topografie de către expert P. I., față de conținutul raportului de expertiză formulându-se obiecțiuni, răspunsul la acestea fiind înaintat la data de 13.02.2013.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.174/25.04.2013 Judecătoria Baia de A., a respins acțiunea, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul V. G., în contradictoriu cu pârâtul V. G., a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-și tragă gardul pe care acesta l-a construit pe calea de acces-ulița lui M., care îi permitea accesul la terenul proprietatea sa, situat în punctul numit „V. satului” din satul Prejna sau să fie el autorizat să-l facă pe cheltuiala pârâtului și să-i lase accesul liber.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză a reieșit că reclamantul deține un teren în punctul Vatra satului Prejna, ce se învecinează cu terenul pârâtului. Terenul reclamantului se învecinează în partea de vest cu drumul comunal și se poate folosi de către reclamant pentru a ajunge la acest teren.
În concluziile raportului de expertiză s-a arătat că terenul în litigiu este teren intravilan, are categoria de folosință curți construcții, are suprafața de 29 mp. și are ca vecini: N-V. G. (reclamant), E-P. A., S-drum sătesc, V-V. G. (pârât). La data efectuării expertizei terenul în litigiu nu era închis la capete, proprietatea reclamantului nu este loc înfundat învecinându-se pe o distanță de 31,79 m cu drumul satului, drum care se află vecin cu proprietatea reclamantului dintotdeauna. Calea de acces nu este acoperită de streașină dar zona destinată streșinii afectează ulița cu suprafața de 11,88 mp.
Potrivit art. 755 alin.1 C.civ. servitutea este sarcina care grevează un imobil pt. uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar, iar potrivit art. 756 C.civ. servitutea se poate constitui în temeiul unui act juridic ori prin uzucapiune, dispozițiile în materie de carte funciară rămânând aplicabile.
Analizând aceste dispoziții legale, în raport de declarațiile martorilor audiați în cauză cât și din raportul de expertiză efectuat în cauză, instanța a reținut că terenul reclamantului se învecinează cu drumul comunal, că acesta are cale de acces pe care poate intra și cu mijloace de transport așa încât nu are nevoie de o servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâtului.
Față de considerentele arătate, instanța a respins acțiunea reclamantului și a fost obligat acesta să plătească pârâtului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea reținând că ar avea o altă posibilitate de acces la teren pe drumul sătesc, fără a ține seama de faptul că ulița a fost stabilită convențional de către autorii săi și ai pârâtului, stabilindu-se practic un drept de servitute prin uzucapiune.
Față de obiectul cererii dedusă judecății, instanța a dispus recalificarea căii de atac, din recurs în apel.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate tribunalul îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Deși Noul cod civil nu reia definirea locului înfundat specific servituții de trecere sub imperiul vechiului cod civil este evident că admisibilitatea cererii având ca obiect stabilirea unui drept de servitute se raportează la inexistența unei ieșiri la calea publică a fondului dominant, astfel că pentru exploatarea fondului se impune stabilirea unui drept de servitute cu îndatorirea de a-l despăgubi, în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona, pe proprietarul fondului aservit.
A nu avea ieșire la calea publica poate însemna fie o imposibilitatea absoluta de a se ieși la calea publica fie deși există o alta cale de acces, aceasta prezintă grave inconveniente sau este periculoasa . În cazul in care fondul dominant are ieșire la calea publica pe un drum impracticabil, dar care poate deveni practicabil cu efectuarea unor cheltuieli, proprietarul fondului dominant trebuie să-l folosească.
În cauză așa cum rezultă din schița anexă la raportul de expertiză întocmit de către expert P. I., f.70, apelantul este proprietarul unui teren care are ieșire pe latura de vest la drumul sătesc. Or, cum în aceste condiții nu se poate reține existența locului înfundat, lipsind o condiția esențială pentru admiterea stabilirii unei servituți, în mod corect a fost respinsă acțiunea de către instanța de fond.
În ceea ce privește dobândirea unei servituți de trecere prin folosirea timp îndelungat a drumului, prin uzucapiune ca motiv de apel.
În ceea ce privește uzucapiunea trebuie spus că verificarea condițiilor acesteia se face prin raportare la art.6 alin.4 din legea nr.287/2009,privind codul civil, potrivit căruia prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Așadar cum legiuitorul în cuprinsul acestui text nu face nici o distincție cu privire la ce elemente ale uzucapiunii sunt supuse legii vechi înseamnă că vor fi verificate toate cerințele inclusiv cea privind posibilitatea, sub legea veche, de a dobândii servitutea de trecere prin uzucapiune.
Sub imperiul vechiului cod civil dreptul de trecere având nevoie de un act al omului pentru a fi exercitat, este o servitute necontinuă (art. 622 alin. 2). Dacă se realizează pe un drum vizibil poate fi o servitute aparentă, dar o asemenea împrejurare nu le schimbă caracterul de necontinuitate, motiv pentru care nu pot fi uzucapate prin prescripție achizitivă de 30 ani. Așadar neputând fi uzucapat dreptul de trecere poate fi dobândit doar prin titlu. Este adevărat că apelantul a folosit actualul drum o perioadă lungă de timp însă pentru considerentele de mai sus posesia îndelungată nu poate duce la dobândirea prin uzucapiune a servituții de trecere.
Chiar dacă din coroborarea lui art.756,762 alin.2 și 763 teza finală din legea nr.287/2009, privind codul civil rezultă că servitutea de trecere poate fi dobândită prin uzucapiunea extratabulară, pentru considerentele de mai sus legate de aplicarea în timp a legii aceste dispoziții nu se aplică uzucapiunilor începute înainte de . Legii nr.287/2009.
Concluzionând tribunalul apreciază că prescripția achizitivă ce a început să curgă sub imperiul vechii legi nu poate constitui mod de dobândire a servituții de trecere.
Pentru toate aceste motive apreciind că este nefondat în baza art.296 C.pr.civ. apelul va fi respins.
Întrucât apelul este nefondat apelantul aflându-se așadar în culpă procesuală în baza art.274 C.pr.civ., va fi obligat către intimat la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește cuantumul onorariului legiuitorul arată anumite criterii în funcție de care se apreciază „nepotrivirea” astfel că trebuie sa fie avute în vedere atât valoarea pricinii cât si proporționalitatea onorariului cu volumul de munca presupus de pregătirea apărării în cauza, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
În cauză se constată că apărătorul intimatului a formulat doar concluzii scrise a fost prezent la un singur termen de judecată,prin substituent, nu a efectuat alte acte procedurale, și deși litigiul face parte din categoria celor cu un grad de dificultate ridicat datorită faptului că apelantul nu a solicitat alte probe decât cele administrate la fondul cauzei sau să fi invocat în apel alte aspecte ce ar fi necesitat un probatoriu complex și bineînțeles,un volum de muncă ridicat al apărătorului.
Față de acestea apreciind că suma de 40 lei este suficientă și proporțională cu activitatea avocatului apelantul va fi obligat către intimat la plata sumei de 400 lei onorariu de avocat redus de la 700 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelantul-reclamant V. G. domiciliat în com.Balta, . împotriva sentinței civile nr.174/25.04.2013 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în contradictoriu cu intimatul-pârât V. G., domiciliat în com.Balta, ., având ca obiect obligația de a face.
Obligă apelantul către intimat la plata sumei de 400 lei onorariu de avocat redus.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Septembrie 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, V. R. | |
Grefier, M. B. |
Redactat V.R.16.10.2013
tehnoredactat M.B., Ex.2/4pag.
jud.fond U. C.O.
Cod operator 2626
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 34/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Anulare act. Decizia nr. 647/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
