Pretenţii. Sentința nr. 11/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 19300/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 485/A
Ședința publică de la 25 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. R.
Judecător F. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul-reclamant Ș. C. D. împotriva sentinței civile nr._/11.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice, T. D., Direcția Generală a Finanțelor Publice C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant, lipsă fiind intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata-pârâtă DGFP C. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se identifică apelantul-reclamant în baza cărții de identitate.
Apelantul-reclamant depune la dosar un bon fiscal de achiziționare combustibil în sumă de 226,45 lei cu care înțelege să facă dovada cheltuielilor de transport.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.392 cod procedură civilă, constată deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul-reclamant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată. Susține că, în sentința atacată se ignoră starea de fapt care a fost răstălmăcită, fiind contrară probelor, suferind astfel o vătămare fără să aibă vreo culpă, că nu a formulat decât o singură cerere de recuzare întemeiată pe dispozițiile art.27 pct.5 și 9 cod procedură civilă, dovedită temeinic cu înscrisuri. Mai arată că, nu s-a reținut nici starea de dușmănie în care se află atât cu judecătorul recuzat cât și cu judecătorul care a soluționat cererea de recuzare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin încheierea nr.20/28.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a dispus înaintarea dosarului nr._ în vederea conexării la dosarul nr._ și desprinderea filelor nr. 6,10,11,13 și 14 din acest dosar, înlocuirea acestora cu xerocopii și înaintarea acțiunii formulate la data de 01.04.2013 de către reclamanta ., prin reprezentant Ș. C. D., având ca obiect despăgubiri în valoare de 500 RON, împotriva pârâților S. R. și Judecătorul C. I. C., către Judecătoria C..
Cauza a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.06.2013.
Prin cererea depusă la data de 01.04.2013 în cadrul dosarului nr._ al Curții de Apel C., reclamanta . a formulat o acțiune în pretenții împotriva statului R., chemând în garanție și pe judecătoarea C. I. C., care a dispus o măsură nelegală pe seama administratorului societății, considerată de reclamant manoperă ilicită și cu totul despotică, prin practicarea abuzului de putere și de drept, interzis expres jurisdicțiilor/tribunalelor (și judecătorilor) de dispozițiile art. 17 CEDO și art. 1 alin 1 și 2 din Protocolul nr. 12 la CEDO, la care România este parte.
La data de 23.04.2013 reclamanta a solicitat ca instanța competentă să judece cererea în pretenții în valoare de 500 RON, întrucât contestă în termen legal amenda judiciară aplicată administratorului societății. A solicitat totodată ca acțiunea să fie judecată și în lipsă, întrucât reclamanta stă în judecată prin administrator.
Acțiunea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 10 lei.
La solicitarea instanței, în temeiul art. 200 NCPC reclamanta a depus la dosar 3 exemplare din cererea de chemare în judecată, dovada calității de reprezentant, certificat constatator, cererea de recuzare a judecătorului D. R. E., depusă în dosarul nr._/63/2012 al Tribunalului D., rezoluție din data de 17.12.2012 din dosarul nr. 1186/P/2012, rezoluție din data de 13.12.2012 din dosarul nr.1155/P/2012, încheiere din data de 05.02.2013 pronunțată în dosarul nr._/63/2012 al Tribunalului D., încheiere din data de 05.02.2013 pronunțată în dosarul nr._/63/2012 al Tribunalului D., încheiere din data de 14.02.2013 pronunțată în dosarul nr._/63/2012 al Tribunalului D., dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 41 lei.
La data de 05.07.2013 reclamantul Ș. C. D., administrator al societății . a depus precizare la acțiune prin care a arătat că acțiunea a fost formulată de către persoana fizică vătămată Ș. C. D., amendat prin adresa Tribunalului D. către AFP pe art. OG 92/2003 și încheierea din 05.02.2013 pentru o culpă inexistentă în economia dosarului în care s-a fabricat acesta artificial prin confecționarea nelegală, respectiv dosarul nr._/63/2012, în care s-a reținut un soi de contravenție/abatere, cum că nu ar fi indicat temeiul din art. 27 C. și nici nu ar fi prezentat dovezi cu ordonanțe de procurori, ceea ce nu este adevărat. A arătat că singura persoană care justifica interes în promovarea acțiunii și care are calitate procesuală activă în dosarul nr._ și poate figura ca reclamant, este persoana fizică Ș. C. D., care nu a fost parte în dosarul amendator nr._/63/2012 și care a solicitat să se observe lipsa culpei față de cele reținute în prima încheiere de amendare.
La data de 26.07.2013 pârâtul T. D. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului D., arătând că din analiza cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, s-a constatat că acesta prezintă o situație de fapt în care sunt implicați mai mulți judecători, din care nu se poate deduce care sunt obligațiile ce incumbă Tribunalului D. și nu au fost respectate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 123 alin 3 din Constituția României și art. 2 alin 3 din Legea nr. 303/2003, art. 2 din Legea nr. 304/2004 și art. 12 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, din care rezultă independența și delimitarea atribuțiilor legale invocate anterior, din care rezultă independența și delimitarea atribuțiilor judecătorilor de cele ale președintelui instanție ca reprezentant al acesteia, care exercită atribuțiile manageriale în scopul organizării eficiente a activității acesteia, T. D. nu răspunde pentru activitatea de judecată desfășurată de judecători, ci are atribuții de coordonare și control din punct de vedere administrativ. A arătat pârâtul că reclamantul a formulat o cerere de recuzare care i-a fost corect respinsă întrucât nu se încadra în cazurile expres prevăzute de art. 27 din Codul de procedură civilă, mai mult, folosind și un limbaj neadecvat procedurii judiciare, pentru care a fost amendat cu o amendă în cuantum de 500 lei în temeiul art. 108 indice 1 alin 1 lit b Cod procedură civilă. Reclamantul a formulat și o cerere de reexaminare care i-a fost respinsă ca nefondată. Astfel, din analiza materialelor depuse odată cu cererea de chemare în judecată nu a rezultat că judecătorii menționați nu au respectat procedura legală și nu au recurs la judecarea în mod corect a cauzei, urmărind vătămarea intereselor legale ale reclamantului, ci au exercitat atribuțiile de serviciu în limitele conferite de dispozițiile legale. A solicitat și judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 411 alin 1 pct 2 teza a II a NCPC.
La data de 13.08.2013 pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. ca reprezentant al Statului R. a formulat întâmpinareprin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul Ș. C. D.. Totodată a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice arătând că în speța dedusă judecății reclamantul nu face referire în mod expres care sunt obligațiile pe care le are statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice în raport cu solicitarea de a i se acorda despăgubiri. Pe fondul cauzei a arătat pârâtul că cererea nu cuprinde nici o motivare în susținerea pretențiilor reclamantului, afirmațiile cu privire la anumite persoane nu pot constitui motivare și temei a unei acțiuni în pretenții civile delictuale, deoarece această acțiune privește fapte concrete. În speță, nu poate fi vorba despre o încălcare a normelor dreptului subiectiv de către pârâți, deoarece reclamantul este cel care a abuzat de aceste drepturi, încălcând normele de conviețuire socială, limitele și modul de exercitare a drepturilor recunoscute de lege. Așa numitul prejudiciu pe care îl invocă reclamantul este chir rezultatul exercitării cu rea credință a drepturilor procedurale, prin formularea a două cereri de recuzare a completului de judecată, întemeiate pe aceleași argumente, cu folosirea de expresii jignitoare. Astfel că, a solicitat admitea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nedovedită.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.
La data de 12.09.2013 reclamantul a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtul T. D..
La data de 02.10.2013 reclamantul a formulat precizare la acțiune prin care a arătat că nu există formulată o a doua cerere de recuzare și că s-a făcut o greșită aplicare a legii din art. 108/alin 1 lit b Cod procedură Civilă.
La data de 22.10.2013 reclamantul a solicitat instanței atașarea dosarului nr._/63/2012 și comunicarea întâmpinării formulate de Ministerul Finanțelor.
La termenul de judecată din data de 24.10.2013 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului D. invocată de acesta prin întâmpinare și a admis încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv atașarea dosarului nr._/63/2012 a Tribunalului D., emițând adresă pentru atașarea acestuia. În motivare, a reținut că are calitate procesuală pasivă S. R. prin Ministerul Finanțelor, iar nu T. D..
La data de 25.10.2013 reclamantul a formulat reexaminare împotriva încheierii de ședință din data de 28.11.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ deoarece este vădit nelegală și lipsită de temeinicie, în condițiile în care se practică o răstălmăcire a cadrului procesual și o mistificare a susținerilor sale, alăturat de transbordarea voită a instanței de a face o greșită aplicare a legii, fără incidența cu litiganții.
La data de 28.11.2013, prin fax, reclamantul a depus o cerere de amânare a cauzei până după data de 13.05.2014 când ICCJ va rezolva recursul adversarului său în dosarul nr._/63/2012, cauză asupra căreia s-a dispus că trebuie atașată, socotind chiar că se impune suspendarea prezentei cauze.
La data de 23,06,2014 reclamantul a depus precizare la acțiune prin care a solicitat pretenții de încă 500 RON și cheltuieli de judecată de 81 RON.
La data de 24.06.2014 reclamantul a depusprecizare la acțiune prin care a arătat că suma de 500 RON pentru cel de-al doilea capăt de cere reprezintă daune materiale și nu morale.
La data de 16.10.2014, la solicitarea instanței reclamantul a depus precizarela acțiune prin care a arătat că prejudiciul direct este de 500 RON și s-a săvârșit în dosarul nr._/63/2012 de către funcționara judecătoare C. în numele statului pârât, prin raportului de comitent - prepus, având temei și în dispozițiile art. 1349 NCCR(fost 998-999 CCV), temei care se conjugă cu dispozițiile art. 52 din Constituție, S. R. pârât având la îndemână întoarcerea împotriva judecătoarei, care ca funcționar public în exercițiul funcțiunii a săvârșit eroarea judiciară, pentru că se găsea cu acesta în relații de vrăjmășie. A arătat reclamantul că eroarea judiciară este reprezentată de amendarea sa pe baza motivației neadevărate a pârâtului, că ar fi formulat o a doua cerere de recuzare în dosarul nr._/63/2012. A arătat reclamantul că a indicat temeiul juridic, respectiv dispozițiile art. 27 C., că din punct de vedere juridic cererea de recuzare este legală și trebuia admisă și că abuzul de drept practicat de pârâtul S. R. l-a devoalat prin rezoluția 1155/P/2012 emisă de P. Curții de Apel C..
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr._/11.11.2014 Judecătoria C., a respins acțiunea precizată, pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză, astfel cum a fost precizată, reclamantul Ș. C. D. a solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 500 lei de la pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru prejudiciul suferit ca urmare a amendării sale prin încheierea din 05.02.2013 a Tribunalului D.-Secția a II-a Civilă pronunțată în dosarul nr._/63/2012, amendare apreciată de reclamant ca fiind nelegală.
Din înscrisurile aflate în dosar dar și în cauza ce face obiectul dosarului nr._/63/2012 al Tribunalului D.-Secția a II-a Civilă, s-a reținut că la data de 04.02.2013 (f.17 dosar nr._/63/2012 ), pârâta . prin reprezentantul său legal Ș. C. D. a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător D. R. E..
Cererea a fost soluționată prin încheierea din 05.02.2013 pronunțată de un alt complet, fiind respinsă. Totodată, în baza art. 108 alin. 1 pct. 1 lit. b din C.p.c., s-a dispus amendarea administratorului Ș. C. D. cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei.
Pentru a decide astfel, s-a reținut că ipoteza invocată în cererea de recuzare nu se circumscrie dispozițiilor exprese și limitative ale art. 27 C.p.c. întrucât aprecierea asupra utilității, pertinenței și concludenței probelor solicitate de părți sau măsurile dispuse sunt atributul exclusiv al instanței de judecată, iar aceste aspecte pot forma doar obiectul cenzurii în căile de atac exercitate împotriva hotărârii de fond.
S-a mai reținut că legea procesuală recunoaște și garantează doar drepturile exercitate cu bună credință, iar pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime și, implicit, a dreptului de a recuza titularul completului de judecată, trebuie ca părțile să acționeze cu bună credință, nu în spirit șicanator, abuziv, vexator pentru magistrați ori pentru instanță.
Având în vedere caracterul vădit netemeinic al cererii de recuzare, dar și motivarea folosită de petent și limbajul incompatibil cu procedura judiciară, instanța a constatat că cererea a fost formulată cu rea-credință și i-a aplicat petentului amenda judiciară în cuantum de 500 lei, în temeiul art. 108 alin. 1 pct. 1 lit. b din C.p.c.,
Împotriva sancțiunii amenzii judiciare, pârâta . prin administrator Ș. C. D. a formulat la data de 08.02.2013 (f.27) cerere de reexaminare, apreciind că este nelegală și neîntemeiată.
Prin încheierea din 14.02.2013 (f. 29) instanța a respins cererea de reexaminare formulată de petentul Ș. C. D..
În motivare s-a reținut că petentul a fost amendat nu pentru formularea cererii de recuzare, ci pentru limbajul insultător față de judecătorul cauzei, precum și faptul că cererea de reexaminare continuă în aceeași manieră și confirmă necesitatea sancționării acestei părți care nu invocă dispozițiile legale pentru scopul în care au fost create, ci pentru tergiversarea soluționării cauzei prin expunerea unor păreri cu privire la judecători.
Prin acțiunea în răspundere ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul a invocat pe de o parte nelegalitatea sancționării sale ca urmare a faptului că s-a reținut greșit în încheierea din 05.02.2013 că ar fi formulat două cereri de recuzare, dar și a faptului că a fost amendat ca persoană fizică, deși cererea de recuzare a fost formulată de persoana juridică . al cărei administrator este.
Cu privire la posibilitatea unei părți de a contesta măsura sancționării sale dispusă printr-o încheiere de ședință, printr-o acțiune în răspundere delictuală îndreptată împotriva persoanei ce a pronunțat acea încheiere, separat de exercitarea căii de atac a cererii de reexaminare, conform art. 108 ind.5 C.pc., instanța a reținut următoarele.
Critica privind soluția instanței care a dispus amendarea reclamantului nu a putut fi supusă verificării unei instanțe de fond, pe calea unei acțiuni de drept comun întemeiată pe răspunderea delictuală, în caz contrar s-ar încălca principiul independenței judecătorului, consacrat de art. 124 alin. 3 din Constituția României.
Încheierea pronunțată de o instanță poate fi cenzurată doar într-o cale de atac, cale de care reclamantul, în calitate de administrator al ., a uzat prin cererea formulată la data de 08.02.2013.
O astfel de verificare pe care solicită reclamantul să o facă prezenta instanță, ar reprezenta o încălcare a autorității de lucru judecat a unei încheieri finale de dezînvestire prin care a fost soluționată irevocabil o cerere a reclamantului.
Interpretarea unei norme de drept prin raportare la cererea părții nu poate constitui o faptă delictuală de natura unei abateri, cât timp interpretarea normelor legale incidente și a situației de fapt dedusă judecății constituie un atribut esențial al activității de judecată propriu-zise.
A mai reținut instanța că toate motivele de nelegalitate a încheierii prin care a fost amendat reclamantul puteau fi invocate prin cererea de reexaminare, însă din cuprinsul acestei cereri, instanța reține că reclamantul nu a invocat niciunul din aceste motive. Astfel, prin încheierea din 05.02.2013 a fost amendat reclamantul în calitate de administrator al societății care a formulat cererea de recuzare, reținându-se o faptă proprie a acestuia cu privire la folosirea unui limbaj necorespunzător și jignitor la adresa judecătoarei învestite cu soluționarea cauzei pe fond. Susținerea reclamantului privind greșita aplicare a amenzii judiciare către persoana fizică ce reprezintă societatea, iar nu către persoana juridică ce formulase cererea de recuzare a fost pentru prima dată invocată în prezenta cauză, iar nu în calea de atac pusă la dispoziția părții amendate de art. 108 ind. 5 C.p.c.
Instanța nu a putut primi ca legal un asemenea demers prin care reclamantul încearcă să eludeze dispozițiile legale prin invocarea pe calea unei acțiuni în răspundere delictuală a unor motive pe care putea, dar nu le-a invocat niciodată în calea de atac.
De altfel, cererea de reexaminare a fost formulată de societate, prin administrator, iar nu în nume propriu de cel amendat personal, de unde rezultă că reclamantul nu a contestat deloc în nume propriu măsura amendării sale.
Or, reclamantul nu poate ajunge să încalce autoritatea de lucru judecat a încheierii irevocabile și să invoce pentru prima dată într-o acțiune de drept comun, motive pe care trebuia să le invoce într-o cale de atac.
În ce privește motivul conform căruia s-ar fi reținut greșit în încheierea de soluționare a cererii de recuzare că ar fi formulat două cereri de recuzare sau că nu ar fi indicat temeiul de drept al cererii, instanța a reținut că nici aceste aspecte nu au fost invocate în cererea de reexaminare, dar și faptul că prin încheierile din 05.02.2013 și 14.02.2013 instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare și a cererii de reexaminare a arătat motivul sancționării petentului ca fiind acela al folosirii unui drept procesual cu rea-credință, abuziv și a unui limbaj necorespunzător la adresa judecătorului cauzei.
În concluzie, instanța a apreciat că nu există nicio faptă delictuală săvârșită de judecătorul care a soluționat cererea de recuzare și pe cea de reexaminare a amenzii judiciare, prin interpretarea și aplicarea legii raportat la situația de fapt și motivele cererilor formulate de reclamant în numele societății pe care o reprezintă.
Față de toate aceste considerente, instanța a apreciat neîntemeiată cererea reclamantului și a fost respinsă în consecință.
Împotriva acestei sentințe a exercitat cale de atac reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține că, mai întâi trebuie constatat, pe baza art. 3 și 24 cod procedură civilă, că dosarul se află sub imperiul legii vechi, potrivit principiului de drept „tempus regit actum", întrucât deși acțiunea precizată la data de 02.10.2013 este dedusă judecății, totuși dosarul_ (din care s-a disjuns și format prezentul dos._ ) este calificat ca acțiune împotriva Statului R. și este înregistrat la data de 01.02.2013 (înaintea intrării în vigoare a NCPC) și cum lipsește calea apelului, pentru aceste motive cauza trebuie analizată sub toate aspectele pe art. 304 ind.1 C. vechi (recursul devolutiv).
În speță, a fost săvârșită nulitatea prev. de art. 488 pct. 6 NCPC, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei - rap. la art. 52 Constituție și art. 1349 NCCR, conjugate cu fost art. 27 alin 5 și 9 cod procedură civilă vechi, (potrivit principiului „tempus regit actum”) din motiv că se găsea în relații de vrăjmășie cu judecătoarea amendatoare în dos_/63/2012 care a confecționat o soluție din răzbunare pură (azi art. 42 pct. 6 și 9 NCPC).
Ușor se poate constata -însă doar de către o instanță corectă și neabuzivă- că fințează o vătămare prejudiciatoare săvârșită în dos._/63/2012 în mod abuziv și nelegal de către pârâți:
S. R., pârât prin Ministerul de Finanțe Publice, a comis o eroare judiciară, a cărei sancționare a cerut-o în baza art. 52 din Constituția României, și potrivit alin (3) "S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență."
Conform art. 52 Constituție alin.(1) "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei. "
Prejudiciul direct este de 500 ron și s-a săvârșit în dos._/63/2012 de către funcționara judecătoare C. în numele statului pârât, prin raporturi de comitent-prepus, având temei și în dispozițiile art. 1349 NCCR (fost art. 998-999 C.Viv.vechi), temei ce se conjugă fericit cu dispozițiile art.52 din Constituție, S. R. pârât având la îndemână întoarcerea împotriva judecătoarei, care, ca funcționar public în exercițiul funcțiunii, a săvârșit eroarea judiciară din motiv că se găsea cu mine în relații de vrăjmășie (fost art. 27 alin 5 și 9 C.Pr.Civ. vechi, potrivit principiului „tempus regit actum”).
Eroarea judiciară este reprezentată de amendarea sa, pe baza unei motivații neadevărate a pârâtului, respectiv că ar fi formulat o „a doua cerere de recuzare în dos._/63/2012", speculații mincinoase, deși se constată că realmente formulasem pentru o persoană juridică, o singură cerere recuzatorie, după cum relevă economia dosarului atașat (vezi și ecrisul public referitor la dos._/63/2012 al instanțelor de judecată).
Chiar și pârâtul Stat R., în întâmpinarea sa (decăzută/tardivă), reafirmă că, datorită formulării a unei a doua cereri de recuzare a fost amendat, deși și-a exercitat legal acest drept procesual o singură dată, pentru o firmă (f. 52).
Pârâtul S. român, practic îi recunoaște pretențiile.
S-a comis nulitatea prev. de art.488 pct.8 NCPC, greșita aplicare a legii, răstălmăcire, și cu încălcarea normelor de drept material, raportată la dispozițiile art.1 alin 1 și 2 din Protocolul nr.12 la CEDO, dispozițiile art.17 CEDO, Preambul CEDO, dar și pe art.6 CEDO, referitoare la analiză efectiv nerăstălmăcitoare și neabuzivă, dreptul la corectitudine a hotărârilor date cetățeanului rap la art.27Cpc - astfel că din încălcarea acestor norme de drept, s-a ajuns la o amendare greșită-ilicită, să se facă o încheiere judecătorească greșită și nelegală, doar din motive de răzbunare a unor magistrați aflați în cârdășie și
în partizanat de breaslă.
Invocă și dispozițiile edictate în: Preambul CEDO, dar și pe art.6 CEDO, cât și dispozițiile art. 1 alin.1și 2 din Protocolul nr.12 la CEDO, ce completează dispozițiile art. 17 CEDO ce interzic abuzul de drept practicat de către jurisdicțiile în care deservesc judecători de rea-credință, petentul suferind o vătămare nelegală și are interes să ajungă la Strasbourg/CEDO în caz de noi intervenții și măsuri nelegale, mai ales că „judecarea simulantă" a cererii de recuzare, nu s-a purtat în ședință publică și contradictorie, ci în cameră de consiliu, iar el a lipsit la acel termen, sens în care cerea și amânarea cauzei, după cum se observă în dos._/63/2012 amenda nelegală - astfel că nu i se poate imputa nimic, un nelitigant în dosarul amendator (unde nu există o a doua cerere de recuzare, cum mint pârâții).
Toate aceste conjugări de temeiuri de drept pe care le-a invocat în repararea pagubei (amenda nelegală de 500 ron, cheltuielile de alți 500 ron făcute cu susținerea dosarului, împreună cu taxa de 81 ron = 1081 ron), produsă de pârât, asta în condițiile ilicite în care a motivat, în încheierea amendatoare din 05.02.2013 din dos._/63/2012 (de la fila 26) că nu ar fi indicat temeiul de drept, deși, ușor se poate constata că a citat temeiul de drept legal, reprezentat de dispozițiile art. 27 C.Pr.Civ. vechi (incident atunci).
A fost săvârșită nulitatea prev. de art.488 pct.8 NCPC, încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material, cu grosolană răstălmăcire, raportată la dispozițiile art. 27 C. vechi conj. cu art. 108 al.1 pct.1 lit.b C. vechi, privitor la rea-credință, care arăta și demonstra că a aparținut doar judecătoarei răzbunătoare cu care se afla în relații de dușmănie potrivit probelor penale anexate și invocate, în baza cărora ICCJ a admis strămutări (care se află peste recuzări, cum constata irevocabil, instanța supremă, însă cu „bună credință")
Mai mult, faptic a depus dovada corespunzătoare, referitoare la incidența dispozițiile art. 27 pct 5 și 9 C.Pr.Civ. vechi (tempus regit actum), privitoare la judecată penală, cât și la vrăjmășie, între magistrat și litigant, reprezentată de un înscris oficial, respectiv rezoluția 1186/P/2012 emisă de P. Curții De Apel C., vizând pe judecătoarea de caz D. R., recuzată.
Că din punct de vedere juridic, cererea de recuzare era legală și trebuia admisă, se relevă judiciar fără putință de tăgadă, din maniera legală abordată constant de către jurisdicțiile superioare, respectiv Curtea De Apel C., după cum se constată în încheierea de abținere din dos._ (la fila 65).
Abuzul practicat de pârâtul Stat R. prin salariata sa (C. I., comitent/prepus) eu l-am devoalat prin alt înscris oficial, rezoluția 1155/P/2012 emisă de P. Curții De Apel C., vizând însă de această dată pe judecătoarea C. I. C., care doar din răzbunare, a confecționat artificial amenda de 500 ron pe seama mea, ca să arate că a ajuns la mâna ei, el voind să o bage în pușcărie (fila 36-37)
Pe acest plan, arată că strict procesual civil, salariata (prepus/ comitent) C. a Statului R. pârât, în numele căruia a fost amendat ilicit, practicând abuzul din dușmănie față de mine cu care a avut judecată penală (art. 27 pct 5 și 9 C.Pr.Civ)- avea obligația judiciară să se abțină, dacă ar fi existat bun-simț juridic, sau măcar uman.
Nelegalitatea este grosolană, după cum se constată judecătorește indubitabil și din dispoziții ale instanței supreme, privind strict pe judecătoarea amendatoare abuzivă vrăjmașe, C. I. chiar pe baza Rezoluției penale 1155/P/2012-, din încheierea de strămutare_ dispusă de ÎCCJ a României Încheierea De Strămutare_ dispusă de ÎCCJ a României.
Repararea prejudiciului de 500 ron amenda, (împreună cu cheltuielile de judecată 500 ron și 81 ron taxă) se impune în condițiile în care, nelegal, în încheierea reexaminatorie din 14.02.2013 dos._/63/2012 |*27) Statului R. pârât prin prepușenia cu funcționara publică C. I., a schimbat motivarea desființată de mine în cererea de reexaminare, lucru de neacceptat juridic, deoarece i s-a imputat și neinvocarea temeiului din art. 27 C. privitor la recuzare (deși exista citat scriptic), ignorându-se până și dovada, Rezoluția Parchetului în baza căreia am obținut strămutări supervative la ÎCCJ.
A indicat în plângerea penală la PCA (la f.99) că recuzată D. R. a participat la un uz de fals, privind taxa de timbru scoasă de ea de sub robă și anexată (f.73)
Dar se acoperă magistrații între ei, din partizanat de breaslă imputat de CEDO, statului român des pârât la Strasbourg după parcurgerea fazei interne și a depus și taxa duplicat adevărată spre comparare, că au același număr și aceeași dată și falsul a fost mușamalizat nelegal (f.72).
Justiția a fost confiscată în interes personal de către niște salariați/judecători ai Statului R. pârât, cu scopul de a se răzbuna, pe relațiile de dușmănie dintre noi, ca să îi demonstreze despotismul și nedreapta distribuire a justiției pe bază de pile și intervenții nelegale.
În plus, ușor se constată judecătorește eroarea judiciară reprezentată de nelegalitatea amendării sale prediciatoare, nejustificată și abuzivă, în condițiile în care nu a figurat în procesul_/63/2012, și unica cerere de recuzare a fost formulată de partea procesuală ., persoană juridică pe seama căreia, s-ar fi putut dispune discutabil, o amendă judiciară, dacă ar fi depus cumva o a doua cerere de recuzare și cumva neîntemeiată în drept, însă aceste considerente arată că sunt cu totul artificiale, confecționate din relații de dușmănie și judecată penală cu magistratul (art. 27 pct. 5 și 9 C.).
S-a comis nulitatea prev. de art.488 pct.6 și 8 NCPC, motive contradictorii, încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material, în încheierea de ședință din 28.11.2013 a Jud.C.
Prin prezenta cerere formulează cale de atac odată cu fondul împotriva acestei încheierea de ședință din 28.11.2013 în dos._, practic hotărâre judecătorească ce trebuie reexaminată în recurs în mod corect deoarece este vădit nelegală și lipsită de temeinicie, în condițiile în care se practică ilicit o răstălmăcire a cadrului procesual și o mistificare a susținerilor/apărărilor sale, alăturat de transbordarea voită a instanței de a face o greșită aplicare a legii, fără incidență cu litiganții.
Instanța practică volitiv abuzul de drept interzis jurisdicțiilor (Judecătoriei) și magistraților (F.) prin art. 17 CEDO ce îl sancționează, după cum ușor se poate constata de către alt judecător corect și imparțial ce va reexamina, că deși în cauză nu este litigantă-pârâtă judecătorea incorectă C. I., totuși Judecătoria C.-F., admite halucinogen o excepție speculativă a litigantului pârât T. D., deși ea ar opera doar pe seama judecătoarei decât dacă tribunalul pârât, ar fi chemat-o în garanție pe aceasta.
Or, nu există o asemenea stare de fapt, principiul disponibilității părților, se încalcă nelegal în mod stupefiant (prin incorectitudinea Judecătoriei lui F. unde deservește aceasta - doar pentru o promovare traficantă de la judecătorie, către la T. pârât), nesocotind abuziv cadrul procesual fixat în precizarea de acțiune dedusă judecății, (principiu ce nu poate fii cenzurat niciodată de nici o instanță) și la care nu poate adăuga Floreasca pentru că e judecător (ce ar trebui să se comporte ca un arbitru imparțial și nu ca parte litigantă incorectă) și nu ca un avocat al Tribunalului pârât, care are personalitate juridică, salarizează, are număr de ordine la ORC D. și are asigurată apărarea calificată retribuită bănește prin consiliera juridică Ț., ruda președintei Secției comerciale a Curții de Apel C. și chiar dacă este angajată pe nepotism, nu trebuie ajutată pe linia știrbirii personalității și a încălcării legii procesual civile imperative.
O altă nelegalitate a greșitei rețineri a excepției neincidente față de T.-pârât (ci operabilă numai față de judecători dacă ar fi figurat pârâți), se degajă din faptul cu valoare de certitudine, că la dosar există depuse 2 (probe incriminatorii) chitanțe taxă judiciară cu același număr și dată, una fiind falsificată ca valoare de judecătoarea recuzată D. în dos._/63/2012 și judecătoarea incorectă C. I. (de asemenea cercetată penal de parchet la plângerea sa penală) care a confecționat amendarea sa nelegală și mistificat în reexaminare propria-i încheiere amendatoare, doar din răzbunare.
Numai pe seama sa ar fi operat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă în dosarul amendator nr._/63/2012, pentru că nu era parte litigantă și unde din rațiuni de vendetă proprie că a cerut tragerea lor la răspundere penală, judecătoarele D. și C., au confiscat legea în folos personal, gen A. C. la București, L. Angel la D., motiv pentru care va forma un nou dosar penal, împotriva Colcegei, Dinuleștei, Floreștei și procurorilor rezoluțiilor, mușamalizanți ale infracțiunilor de grup infracțional, evidente pe linia săvârșirii falsului chitanțelor absorbit abuzul în serviciu calificat, cu mare grad de periculozitate ca rezultat, pentru că faptele există însă urmăresc să se gratifice între ei ca magistrați în breaslă.
Există și o omisiune în încheierea atacată, după cum se observă facil din economia dosarului, pe câtă vreme jud. F. a decăzut pârâtul Stat R. cu ocazia depășirii termenului de depunere a întâmpinării sale, arătând acest aspect și la termenul trecut (legal că T. pârât ceruse judecata în lipsă) și în răspunsul său la apărarea tardivă a acestui pârât și chiar și în solicitarea sa de comunicare a acestei întâmpinări tardive (ce nu are nici valoare de notă scrisă) când arăta și chitanțele falsificate de funcționarele tribunalului pârât, amicele adversarului său, pe care P. Curții nici nu le-a audiat, deși arăta în plângere că l-a oripilat că D. scotea taxa din sutană când invoca excepția netimbrării, iar acum luând duplicat doveditor al falsului, va redeschide alt dosar penal, aici contând că Judecătoria nu i-a comunicat anterior întâmpinarea Statului Pârât tocmai pentru că l-a decăzut din această apărare, după cum reiese și din socoteala datelor.
Se relevă un puternic și nelegal partizan fățiș al judecătoarei F. față de pârâtul care o salarizează și la mâna căruia se află, ea ignorând vădit dispozițiile art.1 din Protocolul nr.12 CEDO, potrivit căruia toți litiganții sunt egali și trebuie asigurară o protecție egală pentru toți din partea legii și celui de examinează cauza. Datoria sa cetățenească și procesual civilă este să stipuleze aceste împrejurări și temeiuri, pentru ca mai apoi la Strasbourg în fața CEDO să le depun în copii xerox și astfel, măcar T. în recurs, ca jurisdicție internă românească și comunitar europeană, să intenționeze să se comporte legal, însă ținând cont că el figurează ca pârât litigant are înclinația să încalce legea și apoi pe solicitarea de acordare de cheltuieli de judecată CEDO, să deconteze susținerea procesului european ce va urma, cu masa, transport, cazarea, taxe, etc pe seama statului pârât.
Nelegalitatea încheierii de ședință din 28.11.2013 pronunțată în dos._/ 215/2013 de Judecătoria C. prin F. la c12 este evidentă și cu ocazia cercetării judecătorești a acesteia, grație atacului, ea să fie corectată prin anularea și înlăturarea excepției nelegale reținute neincident în cauză pe seama Tribunalului pârât, pe câtă vreme ea nu opera, decât dacă litigant în cauză ar fi figurat conceptat vreun judecător.
Cere admiterea căii de atac și solicită a nu fi distribuită rezolvarea examinării recursului către persoane „non gratae" declarate anterior ca, jud. D., jud. C., ca jud. S. B. practicantă de fals intelectual și cercetată de PCA în dos. 304/P/2013 la solicitarea sa (și care a recunoscut că a falsificat cu pasta corectoare o soluție din „Admis" în nelegalul „respins" în dos._, dar a scăpat că T. i-a admis recursul și falsul ei nu a mai produs efecte juridice, deși uzul de fals trebuia sancționat), sau ca S. G. din cauza căruia împreună cu jud. Colceg I. de la T. D., a trebuit strămutat dosarul_/215/2012 la T. B., care a trebuit să întoarcă nelegalitatea săvârșită de Judecătoria C. prin judecători știrbiți în personalitate și incorecți și să acorde și cheltuielile de judecată cu masa, transportul, cazarea, onorariu și taxele de timbru, însumând 14.473 ron după cum se observă în Ecris, după cum acordă și CEDO;
Practic, ÎCCJ a relocat judecata prin încheierea din dos._ din cauza jud.Ș. și a judecătoarei C. a Tribunalului D. pârât în dos._ / 63/2013, care l-a vătămat nelegal, știut fiind că instanța supremă nu admite strămutări dacă nu pipăie și împrejurările fondului și incorectitudinea judecătorului incriminat, cerând probele, notându-le în referate de stocare, din care realizează caracterizarea magistratului ce pătează justiția și îl contorizează.
Potrivit art. 16 alin 2 din Constituția României „Nimeni nu e mai presus de lege" deci nici T.-pârât, gratificat fără acoperire prin răstălmăcirea unui temei ce operează doar pe seama judecătoarei C. ce a greșit și care nu e litigantă în cadrul procesul fixat, iar în răspunsul său scris la întâmpinarea Tribunalului-pârât, a motivat juridic împreună cu consilierul juridic U. H., angajat la . cu contract înregistrat la ITM D. și fost președinte de secție al Tribunalului D., că excepția calității procesuale pasive trebuie înlăturată și asta mai vârtos în condițiile în care T. trebuie condamnat la căderea în pretenții și admiterea excepției conduce la inoperarea apărării sale pe fondul cauzei și conjugat cu condițiile în care S. R. Pârât a depus tardiv întâmpinare sa, decăderea conduce le recunoașterea pretențiilor reclamantului, ceea ce de altfel și face Ministerul Finanțelor, în acele note scrise și este de principiu juridic că „peste propria recunoaștere nu se mai pot face probe", ceea ce conduce la împrejurarea că S. emitent al amenzii, să o achite singur, din proprie culpă.
Strict procesual civil, având în vedere că T. D. figurează ca pârât in speță, cere ca acesta să se abțină de la judecata cauzei, întrucât a manifestat un dispreț față de lege și a traficat o influență negativă și nedreaptă, pentru înfrângerea dreptății mele.
Așa fiind, solicit admiterea căii de atac și a acțiunii, repararea prejudiciului de 1081 ron, și obligarea pârâtului la plată.
Pârâții au formulat întâmpinări, susținând următoarele:
Pârâtul T. D., arată că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului D., aceasta a fost în mod corect admisă, prin încheierea din data de 24 octombrie 2013 de către Judecătoria C., pentru următoarele motive:
În raport de pretențiile formulate de reclamant prin acțiune, chemarea în judecată a instanței este nejustificată, având în vedere că potrivit art.961 Legea nr.303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurori "S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar conform alin.6 "Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice" astfel că T. D. nu răspunde pentru activitatea de judecată desfășurată de judecători, ci are atribuții de coordonare și control din punct de vedere administrativ.
Pe fond, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, pentru următoarele motive:
Reclamantul a formulat o cerere de recuzare, care i-a fost respinsă în mod corect, întrucât nu se încadra în cazurile expres și limitativ reglementate de dispozițiile art.27 din Codul de procedură civilă, neindicând nici un argument de natură a susține temeiul de drept invocat, mai mult folosind un limbaj neadecvat procedurii judiciare, primind astfel, în baza art. 108", alin. 1, lit.b Cod procedură civilă, o amendă judiciară în cuantum de 500 lei.
Mai mult decât atât, reclamantul a exercitat și procedura prevăzută de art. 108 indice 5, și anume cererea de reexaminare, aceasta fiindu-i respinsă ca nefondată, prin încheiere irevocabilă. Prin încheierile din 05.02._13, instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare și a cererii de reexaminare a arătat motivul sancționării petentului ca fiind acela al folosirii unui drept procesual cu rea-credință, abuziv și a unui limbaj necorespunzător la adresa judecătorului cauzei.
Astfel, din analiza materialelor depuse odată cu cererea de chemare în judecată nu rezultă că judecătorii menționați nu au respectat procedura legală și nu au recurs la judecarea în mod corect a cauzei, urmărind vătămarea intereselor legale ale reclamantului, ci au exercitat atribuțiile de serviciu în limitele conferite de dispozițiile legale.
Față de situația de fapt și de drept expusă, solicită menținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului D., admisă de instanța de fond, precum și respingerea apelului formulat de reclamant, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr._ din data de 11 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C. susține că prin motivele de apel formulate reclamantul apelant critica soluția instanței de fond care cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.
Dispozițiile art.425, alin (1), lit.b Cod procedură civilă nu se referă doar
necesitatea redactării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței sau a celor care au înlăturat cererile părților. Prin urmare, instanța trebuie să se refere în motivare la toate capetele de cerere formulate și la considerentele pentru care s-au respins unele cereri, să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin acțiune și asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretențiilor ridicate de părți.
Aceasta nu înseamnă însă că instanța trebuie să răspundă și la toate argumentele folosite de părți pentru susținerea pretențiilor lor.
Cu toate acestea motivarea trebuie să fie deopotrivă în strictă concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv, scopul motivării fiind tocmai acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță. Motivarea trebuie să fie „pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă” sau că ea trebuie fie clară și simplă, precisă, concisă și fermă, să aibă putere de convingere, să se înfățișez într-o asemenea manieră încât să corespundă imperativelor logicii.
Aceasta înseamnă că motivele invocate de instanță nu trebuie să fie contradictorii sau dubitative, ele trebuie să ofere părților și instanțelor de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.
În cauza hotărârea atacată a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legii prevăzute de art. art.425, alin (1), lit b Cod procedură civilă.
În speță, nu poate fi vorba despre o încălcare a normelor dreptului subiectiv decât S. R., deoarece reclamantul este cel care a abuzat de aceste drepturi, încălcând normele de conviețuire socială, limitele și modul de exercitare a drepturilor recunoscute de lege.
Conform art. 52 din Constituție, răspunderea autorităților publice intervine atunci când: a) emit un act administrativ prin care vatămă o persoană; b) nu soluționează în termenul legal o cerere a unei persoane, c) prin erori judiciare săvârșite în procese se produc prejudicii.
Așa numitul prejudiciu pe care îl invocă reclamantul este chiar rezultatul exercitării cu rea credință a drepturilor procedurale, prin formularea a două cereri de recuzare a completului. În mod corect instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii că apelantul a fost amendat nu pentru formularea cererii de recuzare, ci pentru limbajul insultător față de judecătorul cauzei, precum și faptul că cererea de reexaminare continuă în aceeași manieră și confirmă necesitatea sancționării acestei părți care nu invocă dispozițiile legale pentru scopul în care au fost create, ci pentru tergiversarea soluționării cauzei prin expunerea unor păreri cu privire la judecători.
Prin acțiunea în răspundere ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul a invocat pe de o parte nelegalitatea sancționării sale ca urmare a faptului că s-a reținut greșit în încheierea din 05.02.2013 că ar fi formulat două cereri de recuzare, dar și a faptului că a fost amendat ca persoană fizică, deși cererea de recuzare a fost formulată de persoana juridică . al cărei administrator este.
Toate motivele de nelegalitate a încheierii prin care a fost amendat reclamantul puteau fi invocate prin cererea de reexaminare, însă din cuprinsul acestei cereri, instanța reține că reclamantul nu a invocat niciunul din aceste motive. Astfel, prin încheierea din 05.02.2013 a fost amendat reclamantul în calitate de administrator al societății care a formulat cererea de recuzare, reținându-se o faptă proprie a acestuia cu privire la folosirea unui limbaj necorespunzător și jignitor la adresa judecătoarei învestite cu soluționarea cauzei pe fond.
Instanța nu poate primi ca legal un asemenea demers prin care apelantul-reclamant încearcă să eludeze dispozițiile legale prin invocarea pe calea unei acțiuni în răspundere delictuală a unor motive pe care putea, dar nu le-a invocat niciodată în calea de atac.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate,constată următoarele:
Prin cererea formulată reclamantul Ș. C. D. a solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 500 lei de la pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru prejudiciul suferit ca urmare a amendării sale prin încheierea din 05.02.2013 a Tribunalului D.-Secția a II-a Civilă pronunțată în dosarul nr._/63/2012, amendare apreciată de reclamant ca fiind nelegală.
T. reține că la data de 04.02.2013 în dosar nr._/63/2012 al Tribunalului D.-Secția a II-a Civilă, pârâta . prin reprezentantul său legal Ș. C. D. a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător D. R. E.,cererea fiind respinsă de un alt complet prin încheierea din 05.02.2013 reținându-se că ipoteza invocată în cererea de recuzare nu se circumscrie dispozițiilor exprese și limitative ale art. 27 C.p.c. .
Totodată, față de caracterul vădit netemeinic al cererii de recuzare, de motivarea folosită de petent și de limbajul incompatibil cu procedura judiciară în baza art. 108 alin. 1 pct. 1 lit. b din C.p.c., s-a dispus amendarea administratorului Ș. C. D. cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei.
Împotriva sancțiunii amenzii judiciare, pârâta . prin administrator Ș. C. D. a formulat la data de 08.02.2013 cerere de reexaminare iar prin încheierea din 14.02.2013 instanța a respins cererea de reexaminare formulată de petentul Ș. C. D..
În motivare s-a reținut că petentul a fost amendat nu pentru formularea cererii de recuzare, ci pentru limbajul insultător față de judecătorul cauzei, precum și faptul că cererea de reexaminare continuă în aceeași manieră și confirmă necesitatea sancționării acestei părți care nu invocă dispozițiile legale pentru scopul în care au fost create, ci pentru tergiversarea soluționării cauzei prin expunerea unor păreri cu privire la judecători.
Față de această stare de fapt tribunalul va analiza în mod global,toate motivele invocate de către apelantul reclamant întrucât prin modul de formulare acesta nu critică sentința de fond ci invocă mai degrabă argumente în sprijinul existenței erorii judiciare dată de faptul că deși a depus dovezi cu privire la cererea de recuzare cu toate acestea a fost sancționat cu amendă judiciară.
Răspunderea patrimonială a Statului este în toate cazurile, o răspundere civilă delictuală ce se angajează prin îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie respectiv prejudiciul patrimonial sau moral; fapta ilicită și prejudiciabilă, care constă în eroarea judiciară săvârșită de serviciul public de justiție; raportul de cauzalitate dintre eroarea judiciară și prejudiciul injust suferit de către victima erorii judiciare. Trebuie menționat că lipsa unei dintre condiții duce la neantrenarea răspunderii patrimoniale.
Cu prioritate tribunalul apreciază că se impune a stabili dacă există o fapta ilicită și prejudiciabilă, care constă în eroarea judiciară săvârșită de serviciul public de justiție iar pentru aceasta constată că apelantul reclamant invocă faptul că deși a dovedit faptele cererea sa de recuzare nu a fost admisă.
În acest context trebuie precizat că pentru a putea constata dacă s-a făcut o eroare judiciară trebuie văzut care sunt mijloacele procedurale pe care legiuitorul le-a stabilit la dispoziția celui nemulțumit de o anumită soluție pentru a constata legalitatea sau temeinica demersului său judiciar .Fără analiza toate căile de atac trebuie observat că în materia recuzării legea procesul civilă prevedea posibilitatea părții de a recuza un judecător dacă dovedea un ul dintre cazurile expres prevăzute de art.24 și 27 din V.C.pr.civ. însă ,având în vedere importanța serviciului public și necesitatea ca părțile să acționeze în demersurile lor doar cu bună credință,legiuitorul stabilea prin art.1081 V.C.pr.civ. și că formularea, cu rea-credință, a unei cereri de recuzare sau de strămutare.
De asemenea pentru a respecta dreptul părții la un recurs efectiv prin art.1085 C.pr.civ. legiuitorul a stabilit că împotriva încheierii prevăzute la art. 1084 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora. Așadar singurul mod de a stabili dacă sancțiunea aplicată în temei art. 1081 V.C.pr.civ. este legală și temeinică este ca partea nemulțumită să formuleze cerere de reexaminare împotriva încheierii sancționatorii în caz contrar acesta bucurându-se de autoritate de lucru judecat și subliniind așadar legalitatea și temeinicia măsurii aplicate.
În cauză se constată că împotriva încheierii din data de 05.02.2013 prin care s-a dispus amendarea administratorului Ș. C. D. cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei a fost formulată cerere de reexaminare iar aceasta a fost respinsă. Prin urmare cum cu putere de lucru judecat s-a stabilit temeinicia măsurii dispuse prin încheierea de ședință din data de 05.02.2013 tribunalul constată că nu poate fi stabilit pe cale separată faptul că judecătorul care a aplicat sancțiunea a încălcat normele de drept material sau procesual și astfel a produs un prejudiciu apelantului ca urmare a unei erori judiciar.
Pentru aceleași argumente în prezenta cauză nu pot fi analizate motivele de recuzare și dovezile depuse în sprijinul cererii apelantului .
Pentru toate aceste motive apreciind că sentința de fond este legală și temeinică tribunalul în temei art.480 alin.1 C.pr.civ.,apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant Ș. C. D. cu domiciliul în C., ., nr. 25, ., . împotriva sentinței civile nr._/11.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice, T. D. cu sediul în C., ., jud.D., Direcția Generală a Finanțelor Publice C. cu sediul în C. .. 2, județul D., având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2015.
Președinte, V. R. | Judecător, F. M. | |
Grefier, M. B. |
Redactat V.R.08.07.2015
tehnoredactat M.B., Ex.6/12 pag.
jud.fond B. C. M.
Cod operator 2626
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 444/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 773/2015. Tribunalul... → |
|---|
