Acţiune în constatare. Decizia nr. 884/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 884/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 06-07-2012 în dosarul nr. 884/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 884/R
Ședința publică de la 06 Iulie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător S. C.
Judecător M. C. O.
Grefier T. I.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă ..L. împotriva sentinței civile nr.2494/05.04.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimatul pârât P. D., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat M. I., pentru recurenta reclamantă și avocat C. M., pentru intimatul pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat M. I., pentru recurenta reclamantă, depune la dosar chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 618,5 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei și solicită recalificarea căii de atac ca fiind apel.
Avocat C. M., pentru intimatul pârât, lasă la aprecierea instanței această excepție.
Instanța față de obiectului cererii de chemare în judecată, cerere evaluabilă ce se situează sub_ lei, apreciază calea de atac ca fiind recursul.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat M. I., pentru recurenta reclamantă, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, iar pe fond admiterea acțiunii. Având în vedere calitatea reclamantei de proprietar atât asupra construcției cât și asupra terenului pe care se află construcția, consideră că în mod greșit instanța a respins acțiunea prin care solicită să se constate inexistența dreptului de superficie în persoana neproprietarului construcției existentă pe terenul afectat de superficie. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța reprezentând onorariu avocat.
Avocat C. M., pentru intimatul pârât, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond. Arată că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ la data de 31.10.2011, reclamanta ..L. în contradictoriu cu pârâtul P. D., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate inexistența dreptului de superficie, în favoarea pârâtului, asupra terenului în suprafață de 62,54 m.p. situat în Dr.Tr.S., ., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1650 din 07.08.2003 de către Biroul Notarial D. O., a dobândit de la vânzătorii P. V. și P. L., toate construcțiile existente pe terenul în suprafață de 309 m.p situat în Dr. Tr. S., ., inclusiv asupra anexei executată până la stadiul de demisol cu două încăperi.
Reclamanta arată că, ulterior, pârâtul împreună cu soția sa P. I., în prezent decedată, au contestat vânzarea perfectată prin acest contract, solicitând nulitatea acestuia întrucât obiectul vânzării l-a constituit și construcția proprietate acestora, drept de proprietate constatat prin sentința civilă nr. 960/03.03.2004, prin sentința civilă nr. 568 C/10.05.2006 pronunțată în dosarul nr. 2007/. respinsă.
De asemenea, se specifică faptul că P. V. și P. L. au înstrăinat toate bunurile aflate în Dr. Tr. S., ., întrucât prin înscrisul prin semnătură au oferit spre vânzare reclamantei aceste bunuri neputând să restituie acesteia suma de_ DM pe care o împrumutaseră.
Anterior acestei înstrăinări, P. D. s-a judecat cu P. V. și P. L. pentru a se constata dreptul lui și al soției sale P. I., asupra unei anexe aflate în construcție, litigiu soluționat prin sentința civilă nr. 960/03.03.2004.
Toate aceste aspecte au fost avute în vedere și analizate în dosarul nr. 2007/. reclamanta arată că este proprietar al anexei aflate în construcție.
Reclamanta mai arată că, deși pârâtul avea cunoștință de sentința civilă nr. 568/C/10.05.2006, a profitat de faptul că reprezentantul acesteia, numită Lautas L., locuiește în Germania și a chemat în judecată pe reclamantă, fără să precizeze cine este reprezentantul și unde locuiește, solicitând instituirea unui drept de superficie pentru suprafața de 63.54 m.p. ocupați de anexa în construcție și, fiind de rea credință, nu a adus la cunoștință instanței aceste fapte.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 564 NCCiv.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar, în copie: decizia nr. 205/09.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, raport de expertiză tehnică în dosar nr._, plan amplasament, schiță, autorizație de construcție nr. 353/19.09.1996, sentința civilă nr. 960/03.03.2004 pronunțată de judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr. 9437/2004, certificat de înregistrare . nr._, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1650/07.08.2003 și sentința nr. 568 C/10.05.2006 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr. 2007/.> Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare (f.37-39) prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Acesta a arătat că, dreptul real de superficie asupra suprafeței de 62,54 m.p. s-a născut prin convenția încheiată între părinții săi, P. V. și P. L., pe de o parte și pârâtul, împreună ci soția sa, pe de altă parte, în aprilie 1996, părinții săi dându-le în folosință partea din spate a locului de casă din ., pentru a-și construi o casă pe acest teren.
În perioada 1996-1997, pârâtul a edificat construcția respectivă, astfel că odată cu executarea construcției și atașarea ei pe teren, dreptul de superficie s-a consolidat, devenind un drept perpetuu, pe durata existenței construcției, dreptul născându-se cu mult înainte de data de 07.08.2003.
Cu privire la acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._, precizat pârâtul că a solicitat să se constate că, la data cumpărării imobilului din Dr. Tr. S., ., dreptul său de superficie exista deja și nu a cerut instituirea acestuia.
Raportat la caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de cererea în realizare, pârâtul a apreciat că prezenta acțiune este inadmisibilă.
În temeiul art. 167 alin. 1 C.p.civ., instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
În data de 02.04.2012, s-au depus la dosar, din partea reclamantei, concluzii scrise, iar în data de 04.04.2012, pârâtul a depus la dosar concluzii scrise.
În temeiul art. 137 alin. 1 c.p.civ., analizând cu prioritate excepția de inadmisibilitate a acțiunii, prin raportare la materialul probator administrat în cauză și văzând dispozițiile legale incidente, instanța a reținut următoarele:
Demarând prezenta procedură judiciară, reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate inexistența dreptului de superficie, în favoarea pârâtului, asupra terenului în suprafață de 62,54 m.p.
Față de scopul material urmărit de partea reclamantă în prezenta – constatarea inexistenței unui drept în patrimoniul pârâtului se constată așadar că în speță este vorba despre o acțiune în constatare negativă, într-adevăr cu caracter subsidiar față de acțiunea în realizare.
Este drept că față de art. 111 teza a-II-a c.p.civ., potrivit cu care cererea pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, acțiunea în constatare va fi respinsă ca inadmisibilă dacă reclamantul are deschisă calea unei acțiuni în realizare, însă în prezenta pricină se constată că reclamanta nu tinde la obligarea pârâtului la executarea vreunei prestații, ci numai la constatarea de către instanță a inexistenței unui raport juridic, astfel că în atare situație, instanța reține că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, urmând a o respinge.
Pe fondul cauzei, în considerarea probelor de la dosar, instanța reține următoarele:
La data de 05.04.1996, între părinții pârâtului, P. V. și P. Lorența, pe de o parte și pârâtul și soția sa, pe de altă parte, s-a încheiat o convenție, materializată printr-un înscris sub semnătură privată, denumit „ Înțelegere( Convenție)” (f.41).
Potrivit acordului comun de voință, părțile au stabilit ca primii ( P. V. și P. Lorența), să dea în folosință ultimilor partea din spate a locului de casă, situat în ., având ca vecinătăți: V-B. C., N-R. C., E-proprietatea statului, S-magazia atașată casei, pentru ca aceștia din urmă să-și construiască o casă pe acest teren, având ieșire separată la . mari.
Prin decizia nr. 205/09.02.2011, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ (f.5-7), instanța a admis recursul reclamantului P. D. – pârâtul în prezenta, fiind modificate ambele hotărâri atacate, în sensul că instanța a admis acțiunea civilă precizată, astfel că pe fond s-a constatat existența dreptului de superficie al reclamantului asupra terenului în suprafață de 62,54 mp, situat în Drobeta Turnu Severin, ., aferent construcției edificată de reclamant.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința supusă recursului a respins ca neîntemeiată excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată prin întâmpinare, respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, cu motivarea că dreptul de superficie - dezmembrământ al dreptului de proprietate, constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană, numită superficiar, asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe o suprafață de teren ce aparține altei persoane și asupra căreia superficiarul are un drept de folosință, dreptul putând fi constituit prin convenția părților, prin legat, uzucapiune sau lege.
Din actele dosarului, Curtea de Apel C. a reținut că reclamantul (pârât în prezenta) este proprietarul unei construcții demisol, edificată de el pe terenul proprietatea părinților săi, prin înțelegere cu aceștia în baza raporturilor de familie.
Pe cale de consecință, instanța a constatat că, în anul 1996, s-a constituit un drept de superficie prin acordul părților, constând în dreptul de proprietate al reclamantului asupra construcției demisol, edificată pe terenul proprietatea părinților și în dreptul de folosință asupra terenului, proprietatea părinților, Curtea reținând că la data vânzării terenului de către părinții pârâtului, în anul 2003, reclamantei . de superficie era constituit, iar terenul proprietatea vânzătorilor era grevat de această sarcină a superficiei, chiar dacă pârâtul nu a finalizat construcția, iar o perioadă de timp nu a folosit-o, astfel că proprietatea cumpărătorilor era grevată cu această superficie constituită anterior vânzării.
În raport de situația de fapt expusă mai sus, instanța a reținut așadar că prin decizia nr. 205/09.02.2011, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a constatat, în contradictoriu cu reclamanta, existența dreptului de superficie, constituit prin convenția părților, încă din anul 1996.
Ori, de principiu, unul dintre efectele unei hotărâri judecătorești este dat de autoritatea de lucru judecat, care cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură sa demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice deduse judecății (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Astfel, dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa oprească a doua judecata), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ., nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune . proces care are legătura cu chestiunea litigioasa dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, reglementare ce vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C.civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o noua acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior, principiu ce corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate, fără a se aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, ci el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii de drept.
Împotriva acestei sentințe în te ren legal a declarat recurs reclamanta . sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de recurs susține că instanța de fond trebuia să constate că înțelegerea din 1996, privind constituirea dreptului de superficie nu mai are obiect și nu mai produce efecte juridice; că Decizia Curții de Apel pronunțată în dosarul nr._ ar reprezenta doar o prezumție de lucru judecat în cauză; că ar fi dat dovada de rea credință în acel dosar; că nu îi este opozabilă sentința civilă nr. 960/2004, prin care s-a constatat definitiv și irevocabil că pârâtul este proprietarul construcției edificate până la stadiul de demisol și placă.
Având în vedere calitatea de proprietar al reclamantei atât asupra construcției cât și asupra terenului pe care se află construcția consideră că în mod greșit instanța a respins acțiunea prin care s-a solicitat să se constate inexistența dreptului de superficie în persoana neproprietarului construcției existente pe terenul afectat de superficie.
Intimatul pârât P. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, în motivare susținând că, în condițiile în care prin decizia nr.205/09.02.2011 a Curții de Apel C. s-a stabilit în mod irevocabil existența dreptului de superficie, o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirewa contrariului a ceea ce s-a stabilit judecătorește anterior, nu este posibilă, tocmai pentru că se încalcă puterea de lucru judecat.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor aduse și în raport cu dispozițiile art.304 ind.1 c.pr.civ, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul, să se constate inexistența dreptului de superficie în favoarea acestuia din urmă asupra terenului în suprafață de 62,54 mp situat în Tr.S., ., în motivare susținând că, în anul 2003 a dobândit prin cumpărare de la numiții P. V. și L., toate construcțiile existente pe terenul în suprafață de 309 mp din ., iar contractul de vânzare cumpărare a fost menținut de către instanță în demersul vânzătorilor și pârâtului de a se constata nulitatea acestuia(sentința nr.568/C/10.05.2006), cu toate acestea, profitând de împrejurarea că reprezentantul societății locuiește în Germania și prevalându-se de sentința civilă nr.960/03.03.2004 pronunțată în contradictoriu cu vânzătorii, însă fără a face vorbire de sentința nr.568/C/10.05.2006, pârâtul a solicitat instanței să instituie un drept de superficie pe o suprafață de 62,54 mp ocupată de o anexă în construcție, cerere ce i-a fost admisă.
Potrivit art. 1201 C.civ., există autoritate de lucru judecat „când o a doua cerere de chemare in judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză si este între aceleași părți, făcută de ele si în contra lor, în aceeași calitate”.
Respectarea principiului autorității de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă odată tranșată de instanță să nu mai poată fi adusă înaintea judecății ulterior.
În speță, cum corect a reținut instanța de fond, chestiunea existenței dreptului de superficie asupra terenului în suprafață de 62,54 mp situat în Tr.S., . în favoarea pârâtului, a fost tranșată irevocabil de către Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr.205/09.02.2011, astfel fiind, promovarea unei noi cereri de chemare în judecată de către una din părțile ce au figurat în litigiu, prin care se urmărește negarea acelui rezultat judiciar, nu mai poate fi analizată pe fond de către instanță tocmai pentru că ar aduce atingere atât principiului mai sus enunțat, cât și securității circuitului civil.
În temeiul considerentelor expuse, cum recursul este nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta reclamantă .. împotriva sentinței civile nr.2494/05.04.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimatul pârât P. D., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.07.2012, la sediul Tribunalului M..
Președinte, A. M. | Judecător, S. C. | Judecător, M. C. O. |
Grefier, T. I. |
A.M./ T.I./2 ex
17.07.2012
Cod operator 2626
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 901/2012. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1089/2012. Tribunalul... → |
|---|
