Anulare act. Decizia nr. 22/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 22/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 22/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 22/2014

Ședința publică de la 18 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. Z.

Grefier N. C. B.

Ministerul Public reprezentat de procuror C. D. din cadrul Parchetului de pe lângă T. M..

***

Pe rol judecarea sesizării formulată de petentul P. de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S. în contradictoriu cu intimatul F. R., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților, după care, nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra sesizării.

Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de admitere a sesizării așa cum a fost formulată și anularea înscrisurilor constatate ca false.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față;

La data de 20.11.2013 pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. S. a fost înregistrată cererea petentei P. de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S. prin care a sesizat instanța în baza dispoz. art.245 alin. l lit.c1 C.p.p., rap. la art.249 C.p.p., în vederea desființării totale a următoarelor înscrisuri: certificat de înmatriculare - Austria TELII, A19725199; procură de utilizare redactată în limba germană, încheiată între F. R. și J. Haus; asigurarea tip Carte V. A_ eliberată pentru autoturismul Opel Vectra cu numărul de înmatriculare W84045H.

În motivare, a arătat că prin Ordonanța nr.49/P/2013 din 19.08.2013 s-a dispus în temeiul art. 249 C.p.p., art. 11 pct. 1 lit. b și art. 10 alin. 1 lit. e C.p.p., scoaterea de sub urmărire penală față de învinuitul F. R., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 85 alin. l și art. 85 alin. 2 din OUG 195/2002, rep., art. 288 alin. 1 Cp. și art. 291 Cp., în final cu aplic. art. 33-34 Cp.

In fapt, s-a reținut că în ziua de 20.12.2012, în jurul orei 18, învinuitul s-a prezentat la Punctul de Trecere a frontierei PF1, sensul de intrare în țară, iar cu ocazia controlului efectuat învinuitul a prezentat un certificat de înmatriculare, procură pentru utilizarea autovehiculului și o asigurare tip Carte V., pe numele unui cetățean austriac false, iar autoturismul Opel Vectra, înmatriculat în Austria cu care de deplasa nu era înmatriculat și avea montate plăcuțe cu nr. fals de înmatriculare.

La cerere au fost atașate: certificat de înmatriculare - Austria TELII, A19725199; procură de utilizare redactată în limba germană, încheiată între F. R. și J. Haus; asigurarea tip Carte V. A_ eliberată pentru autoturismul Opel Vectra cu br. De înmatriculare W84045H, ordonanța nr. 49/P/2013 din 19.08.2013; înscrisuri privind rezultatul verificărilor efectuate la Biroul SIRENE; copie raport de constatare din 31.01.2013.

Prin sentința nr.5049/20.12.2013, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M..

Cauza a fost înregistrată pe rolul tribunalului M. sub nr._ .

Las dosar s-au depus, în original, înscrisurile a căror anulare se solicită și s-a atașat dosarul de urmărire penală nr. 49/P/2013.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sesizarea formulată, în temeiul art. 92 c.pr.civ, P. de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S. a solicitat desființarea totală a următoarelor înscrisuri: certificat de înmatriculare - Austria TELII, A19725199; procură de utilizare redactată în limba germană, încheiată între F. R. și J. Haus; asigurarea tip Carte V. A_ eliberată pentru autoturismul Opel Vectra cu numărul de înmatriculare W84045H.

În conformitate cu disp. art. 308 c.pr.civ ,, în cazul în care ,potrivit legii, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanța civilă, prin orice mijloace de probă ,,.

Din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din data de 29.08.2013 rezultă că la data de 20.12.2012 ora 18,45 la PTF Porțile de F. I, intimatul F. R. a prezentat pentru controlul de frontieră un certificat de înmatriculare, procură pentru utilizare autovehicul și asigurare tip carte verde pe numele unui cetățean austriac, actele fiind false, iar autoturismul cu care se deplasa nu era înmatriculat și avea montate plăcuțe cu nr. fals de înmatriculare.

Prin raportul de constatare întocmit în cadrul urmăririi penale s-a concluzionat că înscrisurile menționate au fost falsificate.

În consecință, față de considerentele expuse, instanța va admite sesizarea și va adispune anularea înscrisurilor menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulată de petentul P. de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S. în contradictoriu cu intimatul F. R. domiciliat în ., ..

Dispune anularea următoarelor înscrisuri: certificat de înmatriculare Austria Tel II,_ 199, procură de utilizare încheiată între Firezeș R. și J. Haus, asigurare tip carte verde A_ eliberată pentru autoturismul Opel Vectra cu nr. de înmatriculare W_ H.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la T. M..

Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2014

Președinte,

C. Z.

Grefier,

N. C. B.

C.Z.

8.04.2014

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 22/2014. Tribunalul MEHEDINŢI