Fond funciar. Sentința nr. 1947/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 1947/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 98/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 98//A/2014

Ședința publică de la 17 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M.

Judecător M. C. O.

Grefier L. I.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă C. L. DE F. F. P. împotriva sentinței civile nr. 1947/10.12.2013,pronunțată de Judecătoria Vânju M.,intimați fiind R. S. V., P. C. P., ADMINISTRAȚIA D. S., C. JUDEȚEANĂ DE F. F. DE PE L. P. M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, apelanta pârâtă prin cererea de apel a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față;

Prin cererea adresată Judecătoriei Vînju M. la data de 10.07.2013, reclamantul R. V. a chemat în judecată pe pârâtele C. L. de fond funciar de pe lângă Primăria P., P. comunei P., C. Județeană de fond funciar de pe lângă P. M. și Agenția D. S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor să înainteze documentația pentru emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 10 ha arabil conform amplasamentului stabilit prin procesul verbal de punere în posesie nr.3839/23.0.6.2010 și a titlului provizoriu emis în baza s.c nr. 79/2010, obligarea Primarului comunei P. la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în cuantum de 50 lei/zi, până la înaintarea documentației în vederea emiterii titlului de proprietate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin S.C nr.79/20.01.2010, rămasă definitivă și irevocabilă, C. L. de fond funciar de pe lângă Primăria P., a fost obligată să întocmească documentația în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren arabil și să plătească daune cominatorii până la îndeplinirea obligației stabilită prin sentință. Ca urmare a hotărârii judecătorești, pârâta a procedat la punerea sa în posesie cu suprafața de 10 ha întocmind proces verbal de punere în posesie și titlu provizoriu din vara anului 2010, însă deși a fost pus în posesie pe suprafața aflată în perimetrul restituit de ADS, CLFF P., respectiv P. comunei în calitate de președinte al CLFF, a refuzat înaintarea documentației deși Legea nr.165/2013 a sistat eliberarea oricărui titlu de proprietate emis la inițiativa Comisiilor Locale, excepție făcând situațiile create ca urmare a unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, art.7 pct.2.

În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar în copie: S.C nr.79/20.01.2010 pronunțată de Judecătoria Vînju M., rămasă definitivă și irevocabilă, D.C nr.634/R/29.04.2010 a Tribunalului M., titlul de proprietate provizoriu, proces verbal de punere în posesie nr.3859/23.06.2010, cerere nr.5352/17.06.2013, nr.5289/14.06.2013, nr.3225/10.05.2013, adresa nr.5289/20.06.2013, copie carte de identitate a reclamantului, împuternicire avocațială.

Pârâta Agenția D. S., a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a ADS, întrucât nu este îndeplinită condiția esențială pentru a fi întrunită calitatea procesuală pasivă, respectiv nu există identitate între persoana pârâtului și persoana obligată în cadrul raportului juridic dedus judecății, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului.

Totodată, pârâta C. L. de fond funciar de pe lângă Primăria comunei P., a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul a fost pus în posesie cu întreaga suprafață de teren extravilan de 10 ha, s-a întocmit întreaga documentație pentru eliberarea titlului de proprietate, astfel că solicitarea reclamantului nu este întemeiată, anexând la dosar Hot. nr.9/22.03.2010 a Comisiei Locale de fond funciar de pe lângă Primăria comunei P., adresa nr.6232/19.10.2010, nr.887/03.03.2011, anexă la Hot. nr.353/25.11.2010, anexă la Hot. nr.356/05.04.2011.

La termenul din 29.10.2013, s-a luat act că la dosar a fost depusă o întâmpinare formulată de către intimata CJFF M. în dosarul nr._, prin care s-a invocat de către aceasta lipsa calității procesuale pasive a Comisiei Județene de fond funciar, având în vedere că punerea în posesie și întocmirea documentației premergătoare necesare întocmirii titlului de proprietate, sunt atribute ale Comisiei Locale de fond funciar potrivit prev. art.5 din Regulamentul nr.890/2005.

În ședința publică din 12.11.2013, instanța a constatat că în dosarul nr._ ,a fost admisă excepția de litispendență și s-a dispus reunirea dosarului cu dosarul acestei cauze nr._ .

Totodată, la cererea apărătorului reclamantului, s-a dispus emiterea unei adrese către Oficiu de cadastru și Publicitate M., să comunice motivul pentru care nu a fost cartografiat titlul de proprietate autorului R. S. S. pentru suprafața de 10 ha.

Relațiile au fost comunicate cu adresa nr.5185/21.11.2013 prin care se arată faptul că nu a fost cartografiat titlul de proprietate pe numele autorului R. S. S. pentru suprafața de 10 ha, întrucât Primăria P. a înaintat în vederea verificării, cu adresa nr.5572/2013, titlul de proprietate provizoriu pentru autorul R. S. V., care a fost verificat și restituit cu adresa nr.3666/21.08.2013, pentru a face demersuri în vederea emiterii titlului de proprietate iar titlul provizoriu emis pe numele autorului R. S. S. până la această dată nu le-a fost înaintat.

Judecătoria Vînju M. prin sentința supusă apelului a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ADS.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a CJFF.

A fost admisă în parte în acțiunea civilă având ca obiect „fond funciar”, formulată de reclamantul R. V..

A fost obligată C. L. de fond funciar de pe lângă Primăria comunei P., județul M. și P. comunei P., să înainteze documentația pentru emiterea titlului definitiv de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren arabil conform amplasamentului stabilit prin procesul verbal de punere în posesie nr.3839/23.0.6.2010.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, prin prezenta acțiune, reclamantul solicită să se dispună obligarea pârâtelor să înainteze documentația pentru emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 10 ha arabil conform amplasamentului stabilit prin procesul verbal de punere în posesie nr.3839/23.0.6.2010, obligarea Primarului comunei P. la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în cuantum de 50 lei/zi, până la înaintarea documentației în vederea emiterii titlului de proprietate, cu cheltuieli de judecată.

Conform art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a ADS, invocată de aceasta prin întâmpinare, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite, având în vedere că potrivit actelor normative ce reglementează activitatea specială a ADS, aceasta procedează la predarea terenului către comisiile locale, în condițiile respectării dispozițiilor legale și numai la solicitarea expresă a comisiilor județene, conform art.3 alin.3 din Legea nr.268/2001, cerere însoțită de documentația corespunzătoare.

Se reține că față de normale legale speciale, întrucât acțiunea reclamantului vizează competențele aparținând altor autorități publice cu activitate administrativă implicate în procedura de retrocedare a terenurilor agricole, ADS nu poate justifica calitate procesuală pasivă în cauză .

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a CJFF, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă, având în vedere dispozițiile HG 890/2005.

Pe fond, instanța reține că prin s.c. 79/20.01.2010, pronunțată de judecătoria Vânju M. în dos. Nr._, au fost obligate pârâtele să întocmească documentația necesară în vederea eliberării titlului de proprietate pe numele R. S. S. pentru suprafața de 10 ha teren cu obligarea pârâtelor CLFF P. și CJFF M. la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligației stabilite prin această hotărâre. Prin decizia 634/R din 29.04.2010 a Tribunalului M. a fost modificată parțial sentința în sensul înlăturării dispozițiilor privind obligarea CJFF M. la plata daunelor cominatorii.

La data de 23.06.2010, conform procesului verbal de punere în posesie nr. 3859/23.06.2010 s-a procedat la punerea în posesie cu suprafața de 10 ha teren arabil situat in T 121/1 P 40 cu vecini: N – DE 1351, E-Ar41, S- DE., V- U. C., întocmindu-se și titlul de proprietate provizoriu pe numele reclamantului R. S V., deși în realitate, prin s.c. 79/2010, CLFF P. și CJFF M. au fost obligate să întocmească documentația necesară pe numele R. S S. pe suprafața de 10 ha

Prin anexa 1 la hot. nr. 9/22.06.2010, CLFF P. a stabilit întocmirea anexelor 1 și 2 pentru suprafața de 10 ha teren pe numele autorului R. S V. și a dispus înaintarea spre validare către CJFF M. în vederea cartografierii titlului de proprietate.

Prin hot. nr. 353/25.11.2010, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a validat anexele 1, 2 și a înaintat documentația la OCPI pentru cartografiere.

Prin anexa la hot. nr. 356/05.04.2011 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată s-a revenit la hot. nr. 353 și s-a dispus restituirea documentației către CLFF P. pentru clarificarea problemei amplasamentului.

S-a reținut faptul că OCPI M. cu adresa nr. 887/03.03.2011 a restituit documentația deoarece autorul a fost pus în posesie pe terenul preluat de la ADS prin Protocolul_/25.01.2010, autorul nefiind înscris în anexa 49.

Din anexa nr. 1 la hot. nr. 5/16.09.2013, instanța reține faptul că CLFF P. a dispus modificarea hot. nr. 9/22.06.2010 în sensul înscrierii ca autor al titlului de proprietate pentru suprafața de 10 ha reconstituiți în baza s.c. 79/20.01.2010 a lui R. S S. și nu a lui R. S V., cum din greșeală a fost trecut. S-a dispus întocmirea anexelor 1 și 2 pe numele autorului R. S S. și trimiterea lor spre validare. S-a dispus de asemenea invalidarea anexelor 1 și 2 pe numele autorului R. S V. validate prin hot CJFF M. nr. 353/25.11.2010

Din adresa nr. 5185/21,11,2013 emisă de OCPI M. reiese că titlul de proprietate provizoriu pe numele autorului R. S S. nu a fost înaintat până la data respectivă către OCPI.

Instanța constată că în ceea ce privește amplasamentul suprafeței de 10 ha de teren, documentația urmează a fi întocmită pe acest amplasament deoarece în întâmpinarea depusă în dos. Nr._, CJFF M. (fila 57-58) a precizat faptul că legat de speța dedusă judecății, prin ordinul prefectului 198/05.08.2013 s-a constituit o comisie, iar în urma cercetărilor efectuate a rezultat că amplasamentul suprafeței de 10 ha teren stabilit prin procesul verbal de punere în posesie, nu afectează în nici un fel persoanele validate pe anexa 49, terenul fiind actualmente în rezerva Primăriei.

În consecință, instanța reține că întocmirea documentației în vederea eliberării titlului de proprietate pe numele reclamantului nu a fost făcută până în prezent din culpa CLFF, parte în dosarul în care s-a pronunțat sentința civila nr. 79/20.01.2010

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește că a considerat deja că omisiunea autorităților de a executa într-un termen rezonabil o hotărâre definitivă poate antrena o încălcare a art. 6 din Convenție, mai ales când obligația de a dispune executarea deciziei respective revine unei autorități administrative (A. c României nr. 7114/02, par 40, 26.10.2006)

Sentința 79/20.01.2010 prin care s-a dispus obligarea la eliberarea titlului de proprietate nu a fost executată în termen rezonabil, fapt datorat autorităților administrative competente. Imposibilitatea pentru reclamant de a obține executarea într-un termen rezonabil a sentinței reprezintă o ingerință în dreptul său la respectarea bunurilor sale, care este prevăzută de prima frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel pârâtă C. L. DE F. F. P., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivele de apel apelanta pârâtă a susținut că, în mod greșit instanța de fond a obligat-o la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A arătat că, anterior introducerii acțiunii, CLFF P. a înaintat documentația în vederea emiterii titlului de proprietate, iar la data de 07.01.2014, a fost emis titlul definitiv de proprietate nr._, titlu ce a fost ridicat de reclamant la data de 31.01.2014. Apelanta pârâtă susține că deși a înaintat instanței de fond documente din care rezultă că, nu este vina apelantei pârâte de neemiterea titlului de proprietate, aceste documente nu au fost luate în considerare.

In procedura de regularizare intimatul R. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat, în motivare susținând că, eliberarea ulterioară a titlului de proprietate nu-i scutește pe cei vinovați de plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul reclamant și-a întemeiat întâmpinarea pe disp.art. 205 c.pr.civ.

Examinând sentința apelată prin prisma criticii aduse, instanța constată și reține următoarele:

Prin acțiunea cu care a investit instanța, reclamantul a solicitat obligarea pârâților chemați în judecată la înaintarea documentației în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 10 ha arabil conform amplasamentului stabilit prin procesul verbal de punere în posesie nr.3839/23.06.2010 și a titlului provizoriu emis în baza sentinței civile nr.79/20.01.2010 a Judecătoriei Vânju M., susținerile sale fiind în esență că, deși a fost pus în posesie pe respectivul amplasament încă din anul 2010, P. comunei P. a refuzat înaintarea documentației necesare eliberării titlului definitiv de proprietate, invocând dispozițiile elegii 165/2013, ori dispozițiile art.7 pct.2 din respectivul act normativ arată, ca o excepție, faptul că sistarea eliberării oricărui titlu de proprietate nu se aplică situațiilor create ca urmare a unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile..

Din înscrisurile administrate în cauză a rezultat că, datorită modului defectuos de întocmire de către pârâta apelantă a actelor premergătoare eliberării titlului definitiv de proprietate, reclamantului nu i-a fost eliberat un astfel de titlu de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren arabil nici după mai bine de 3 ani de la data recunoașterii acestui drept prin sentința civilă nr. 79/20.01.2010 a Judecătoriei Vânju M., împrejurare ce reprezintă, astfel cum a statuat și prima instanță, o ingerință în dreptul său de proprietate, drept consacrat și protejat de legea fundamentală, ca și de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Astfel fiind, cum în prezenta cauză apelanta pârâtă este parte căzută în pretenții, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.454 alin.1 c.pr.civ, obligând-o la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată efectuate, sub acest aspect fiind irelevantă împrejurarea că, ulterior prezentului demers judiciar, pârâta și-a îndeplinit întocmai obligația ce-i incumba.

Pe baza considerentelor expuse și văzând dispozițiile art. 480 alin.1 c.pr.civ, apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta pârâtă C. L. DE F. F. P.,jud.M., împotriva sentinței civile nr. 1947/10.12.2013 pronunțată de Judecătoria Vânju M.,intimați fiind R. S. V.,domiciliat în ., P. C. P., intimat ADMINISTRAȚIA D. S., cu sediul în București,, ..43,sector 1,C. JUDEȚEANĂ DE F. F. DE PE L. P. M..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 17.03.2014 la sediul Tribunalului M..

Președinte,

A. M.

Judecător,

M. C. O.

Grefier,

L. I.

MA/LI/7 ex.

Data :24.03.2014

Jud.fond..T. C.

Confidențial cod.op.2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1947/2014. Tribunalul MEHEDINŢI