Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 15/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 15/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 15/2014
Ședința publică de la 11 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier N. C. B.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta Stațiunea de C. și D. P. M. și pe pârâtele . SRL, . SRL, . T. S., S. R. reprezentat de către Ministerul Finanțelor Publice București, .. Tr. S., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă fiind părțile.
Procedura este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 25.02.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, după care, nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._, reclamanta Stațiunea de C. si D. Pomicola M., cu sediul provizoriu si procedural in localitatea Strehaia, județul M., .,instituție publica organizata in baza legii 290/2002 si 45/2009, Cod fiscal nr._, cont bancar nr._ deschis la BRD Strehaia,reprezentata de director B. G. si in process de catre avocat F. E., ., ., ._,a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele . SRL cu sediul in D. T. S.,., . Srl, ..D. T. S. și . T. S., .. 56 B și Statului roman, reprezentat de către Ministerul Finanțelor Publice București, ., constatarea nulității absolute a Actului de adjudecare nr. 6 din 29 martie 2006 de vânzare la licitație publica cu suma de 427.5001ei, a doua corpuri de clădire, un corp P+l cu anexe si Depozit de fructe 5500 tone cu 11 celule si hala de sortare ale domeniului public ale statului român, cuprinse in anexa 3 la HG 1260/2004 si 1705/2006, la poziția nr. 1, situate in Breznita de Ocol, județul M., . 49, . vecinătăți Est: plantație de pomi, Vest; drum județean, Sud: .: grup administrativ, administrate de catre SCDP M., de asemenea cerem restabilirea situației anterioare vânzării la licitație publica cit si rectificarea de CF 258/N a localității Breznita de Ocol, nr. cadastral 343/A si revenirea la situația anterioara de CF, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii a precizat că pârâților li s-au transmis patrimoniul . D. T. S., care a fost radiata, in urma divizării totale a acesteia.
La data de 29 martie 2006, prin Actul de adjudecare nr. 6/2006, Biroul ex. judecătoresc P. M. din D. T. S., .. 12, a vândut in mod ilegal, contrar legii 213/1998, la licitație publica construcțiile domeniului public ale statului roman, administrate de către SCDP M., construcții situate in ., . doua corpuri de clădire, un corp P+l cu anexe si Depozit de fructe de 5500 tone cu 11 celule de sortare, construcții ale domeniului public ale statului roman, cuprinse în Inventarul centralizat, anexa 3 aprobat prin HG 1260/2004 si HG 1705/2006, cuprinse la poziția nr. 1 din anexa, construcții care sunt inalienabile conf. disp. prev. in legea 213/1998.Prețul de vânzare a fost de 427.000 lei, preț care se situează sub valoarea reala a construcțiilor, vânzare care a avut loc prin fraudarea intereselor statului roman. Cumpărătorul acestor construcții fiind . D. T. S., care intre timp s-a dizolvat prin divizare totala și transmiterea patrimoniului pârâților din cauza.
La data de 20.09.2013, reclamanta a precizat acțiunea în sensul că solicită și modificarea acțiunii civile formulate, având în vedere ca . D. T. S., figurează in continuare ca proprietara a construcțiilor vândute în CF Breznița de Ocol, motiv pentru care își modifică acțiunea civila formulata în sensul chemării in judecata, in calitate de pirita si a . D. T. S., pe lângă ceilalți pârâți, aceasta având sediul social în D. T. S., .. 16,camera 4,. .
A solicitat și introducerea in cauza a Statului R., proprietarul bunurilor domeniului public ale statului roman, reprezentat in justiție prin M. Finanțelor publice, cu sediul ., București, in baza disp. prev. în art. 68,69,70 cpc., urmând ca extrasul de CF actual să fie depus la dosarul cauzei după data de 20 09 2013, când va fi eliberat de către OCPI D. T. S., la solicitarea reclamantei.
În dovedirea acțiunii civile, au fost anexate următoarele acte în copie inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, situația bunurilor proprietatea publică a statului, Inventarul centralizat al Ministerului Finanțelor, aprobat prin HG 1260/2004 si HG 1705/2006, anexa 3,anexa amplasării acestor construcții, cu vecinătățile, actul de adjudecare nr. 6 din 29 martie 2006, certificatul constatator nr. 1198 din 21 06 2013 al RC M. de radiere a . prin divizare totala.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe disp. prev. in art.1179 al. l, pct. 1,2,3,4 si urm., art. 1235,1236,1237, 1238,1246 cod civil si a normelor c.pr.citv si a disp. prev. in legea 7/1996 actualizata.
Pârâta S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice si Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., a depus la dosar note scrise prin care:
In susținerea interesului legitim al statului, a invocat dispozițiile imperative ale art. 861 Cod civil, potrivit cărora proprietatea publica este imprescriptibila, inalienabila si insesizabila, astfel ca, in afara cadrului legal, ea nu poate face obiectul vreunui raport juridic de drept privat. Luând in considerare si dispozițiile Legii nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publica, actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public al statului, sunt lovite de nulitate absoluta.
A mai susținut că, în cauza, s-a făcut dovada proprietății publice, fără a i se opune dovada stingerii dreptului de proprietate publica, in formele enunțate limitativ si cu stricta interpretare de către legea civila.
Dovedite cu Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, bunurile in speța sunt cuprinse in proprietatea publica si pe cale de consecința, actul de adjudecare prin care au fost înstrăinate este nul absolut
De asemenea, anularea actului juridic inițial atrage si anularea actului juridic subsecvent, potrivit principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, datorita legăturii lor juridice.
Având in vedere ca adjudecatarul s-a divizat, transmițând patrimoniul sau către societățile comerciale astfel înființate si ca actul de adjudecare, ca act de dobândire a dreptului de proprietate, încălcând dispozițiile ce reglementează proprietatea publica, este nul absolut, atrage după sine si anularea actelor subsecvente, de înstrăinare a dreptului. Raționamentul rezida in aceea ca, odată desființat dreptul transmițătorului (adjudecatarului), înseamnă ca acesta a transmis un drept pe care nu-l avea, deci nici subdobânditorii nu puteau deveni titularii acestui drept.
In baza celor invocate in fapt si in drept, solicită sa se constate nulitatea absoluta a actelor încheiate cu eludarea regimului juridic al proprietății publice.
Pârâtele ., . SRL, . SRL au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii formulata ca fiind neîntemeiată pentru următoarele motive:
In fapt, prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat constatarea nulității absolute a actului de adjudecare nr. 6/2006, de vânzare la licitație publica privind construcțiile Depozit de fructe si hala de sortare situate in .>
In motivarea acțiunii se arata ca aceste construcții ar aparține domeniului public al statului cuprinse in inventarul aprobat prin H.G. 1260/2004 si H.G. 1715/2006, fiind in administrarea S.C.D.P. - M. .Din actele depuse nu rezulta cu certitudine ca imobilul adjudecat de societatea noastră ar fi in administrarea reclamantei si ar aparține domeniului public al statului in condițiile in care chiar statul roman prin D.G.F.P. M. a vândut imobilul aparținând societății noastre.
Arată faptul ca reclamanta a fost organizata inițial ca instituție publică, la apariția Legii 147/2004, s-a transformat in societate comerciala, astfel ca bunurile cuprinse in H.G. 2060/2004 care au avut regimul juridic de bunuri aparținând domeniului public al statului, s-au transformat in bunuri din domeniul privat al statului, intrând așadar in circuitul civil.
Mai mult decât atât, potrivit art.31 alin. 8 din Legea 45/2009, construcțiile din domeniul public al statului ramase ca efect al aplicării legii proprietății, pe terenurile retrocedate persoanelor îndreptățite la restituire, trec in domeniul privat al statului.
A mai susținut că reclamanta nu a făcut dovada celor arătate în cererea de chemare în judecată, respectiv dovada apartenenței construcțiilor la domeniul public al statului și nu au fost identificate aceste construcții în sensul că ar fi aceleași cu cele menționate de reclamantă.
S-a mai arătat ca sunt proprietari de buna credința, au adjudecat imobilul situat in corn. Breznita Ocol, . publica de la S. R. prin M. Finanțelor, respectiv DGFP - M., astfel încât solicită respingerea ca neîntemeiată.
Examinând cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată în raport de probele administrate în cauză, instanța constată următoarele:
În dosarul de executare silită nr.505/E/2005 întocmit la cererea creditorului Bricia F. de B. P. M., s-a pornit executarea silită împotriva reclamantei Stațiunea de C. și D. P. M., obiect al executării silite fiind s.c.nr.626/16.06.2005 pronunțată de Tribunalul M. prin care reclamanta a fost obligată să-i plătească creditorului suma de_ ron.
Întrucât debitoarea, reclamantă în cauza de față nu a achitat suma din titlu de bună voie, s-a procedat la scoaterea la vânzare prin licitație publică a Depozitului de Fructe din Breznița Ocol, proprietatea reclamantei.
Împotriva formelor de executare întocmite în dosar de executare nr.505/E/2005 al B. P. M. s-a formulat contestație la executare de către Stațiunea de C. și D. P. M. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, contestație admisă prin s.c.nr.1563/6.04.2006 a Judecătoriei D. T. S. cu motivarea că, Depozitul de Fructe scos la vânzare prin licitație publică face parte din domeniul public al statului neputând forma obiect al executării silite potrivit art.11 din Legea 213/1998.
Prin sentința la care s-a făcut referire au fost anulate actele de executare întocmite până la data pronunțării respectiv – 6.04.2006, inclusiv actul de adjudecare nr.6/29.03.2006 prin care depozitul de fructe fusese adjudecat de pârâta ..
În cauza ce a format obiectul dosarului nr._, reclamantul din această cauză a solicitat constatarea nulității absolute a actului de adjudecare încheiat la data de 29.03.2006 și întoarcerea executării privind aceste bunuri.
Prin s.c.nr.2744/1.06.2007 a Judecătoriei D. T. S., constatându-se că nulitatea absolută a actului de adjudecare a fost dispusă printr-o hotărâre anterioară, respectiv s.c.nr.1563/6.04.2006 a fost admisă în parte acțiunea, dispunându-se numai întoarcerea executării silite pentru aceleași imobile.
În prezentul litigiu, reclamanta reiterează cererea tranșată irevocabil prin s.c.nr.1563/06.04.2006 în sensul constatării nulității absolute a actului de adjudecare încheiat la data de 29.03.2006, situație în care, tribunalul constatând că această cerere a fost deja soluționată, nu se mai poate pronunța asupra ei.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia această cerere a r fi fost formulată întrucât nu mai poate fi pusă în executare s.c.nr.1563/6.04.2006 prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului final din dosarul de executare nr.505/E/2005, respectiv actul de adjudecare nr.6/29.03.2006, nu constituie un argument al admiterii cererii deoarece hotărârea în constatare nu este susceptibilă de executare, iar pe de altă parte, reclamanta are deschisă calea unei acțiuni reale petitorii în temeiul drepturilor conferite de sentințele susmenționate.
Pentru motivele arătate, instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Stațiunea de C. și D. P. M. în contradictoriu cu pârâtele . SRL, . Srl, . T. S., S. R. reprezentat de către Ministerul Finanțelor Publice București, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta Stațiunea de C. și D. P. M., cu sediul provizoriu si procedural in localitatea Strehaia, județul M., ., instituție publica organizata in baza legii 290/2002 si 45/2009, cod fiscal nr._, cont bancar nr._ deschis la BRD Strehaia, reprezentata de director B. G. si în proces de catre avocat F. E., ., ., ._, în contradictoriu cu pârâtele . SRL cu sediul in D. T. S., ., . Srl, ., D. T. S., . T. S., .. 56 B, S. R. reprezentat de către Ministerul Finanțelor Publice București, cu sediul în ., București, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2014.
Președinte, C. M. | ||
Grefier, N. C. B. |
Red. MCM
Dact. CNB
Ex.7/11.04.2014
Cod operator 2626
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 106/2014.... | Uzucapiune. Hotărâre din 06-09-2013, Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








