Revendicare imobiliară. Sentința nr. 467/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 467/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 158/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 158/R
Ședința publică de la 27 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător V. R.
Judecător C. P.
Grefier T. I.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul-pârât S. I. împotriva sentinței civile nr.467/25.10.2012 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. A. T. - Primăria Baia De A. prin primar, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat B. R., pentru recurentul-pârât și avocat I. R., pentru intimata-reclamantă, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat B. R., pentru recurentul-pârât, depune la dosar copia deciziei nr. 204 din 15.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
Avocat I. R., pentru intimata-reclamantă, depune la dosar împuternicire avocațială și o cerere de renunțare la dreptul pretins întemeiată pe disp. art.247 alin.1 cod procedură civilă.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de renunțare la dreptul pretins.
Avocat B. R., pentru recurentul-pârât solicită să se ia act de cererea de renunțare la dreptul pretins.
Avocat I. R., pentru intimata-reclamantă, solicită să se ia act de această cerere.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față;
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.10.2011 sub nr._, reclamanta U. A. T. Baia de A., reprezentată prin primarul orașului Baia de A. D. I. R., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. I., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia din urmă să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în orașul Baia de A., .. 6 cu vecinii N-terenul Primăriei orașului Baia de A., E-terenul Primăriei orașului Baia de A., S- Judecătoria Baia de A., V- terenul Primăriei orașului Baia de A..
De asemenea, s-a solicitat radierea terenului revendicat din cartea funciară a pârâtului S. I..
În motivarea acțiunii, a susținut reclamanta că prin sentința civilă nr. 294/2011 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea în constatare formulată de S. I., s-a constatat că acesta este proprietarul imobilului casă de locuit situat în localitatea Baia de A., . T. V. ) nr. 6, județul M. precum și al imobilului teren în suprafață de 810 m.p. cu vecinii N-terenul Primăriei orașului Baia de A., E-terenul Primăriei orașului Baia de A., S- Judecătoria Baia de A., V- terenul Primăriei orașului Baia de A..
A arătat în continuare reclamanta că, în cauza respectivă, reclamantul a susținut că la data de 03.04.2000 a achiziționat de la . care ulterior a fost preluată de către Consiliul Local Baia de A., o construcție cât și terenul în suprafață de 810 m.p. ori, în urma verificărilor efectuate, potrivit declarației pârâtului S. I. pentru stabilirea impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren înregistrată cu nr. 1780/14.04.2000 acesta, la rubrica nr. 3 a menționat o suprafață de 161 m.p. ocupată de clădiri și alte construcții fără a declara vreo altă suprafață de teren. A arătat reclamanta că la acea declarație pârâtul a anexat factura fiscală . MCA nr._ din data de 03.04.2000 în care sunt înscrise clădirile centrală termică și caracteristici clădire C.T. fără să se menționeze vreo suprafață de teren aferent.
A susținut reclamanta că prin cererea înregistrată cu nr. 2242/01.04.2011 pârâtul S. I. solicita înscrierea în registrul agricol a unei case de locuit și a terenului aferent în suprafață de 810 m.p. anexând factura fiscală . MCA nr._ din data de 03.04.2000, în factură fiind completată încă o rubrică „teren aferent în suprafață de 810 m.p., atribuit domnului S. I. conform anexa calcul suprafețe nr._/03.04.2000”, factură ce a fost înaintată la dosarul nr._ și a constituit una din probele administrate în acea acțiune în constatare.
Reclamanta a susținut că proprietar al acestui teren este orașul Baia de A. care are un drept de proprietate publică asupra terenului în suprafață de 810 m.p. confirmat de H.G. nr. 963, publicată în Monitorul Oficial nr. 678 bis din 12 septembrie 2002, anexa nr. 5-inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Baia de A., iar la poziția nr. 89 este înscris teren spate Complex Comercial-.. 6; curți construcții, s=5587 m.p., vecini: E- clădi8re complex, V-clădire judecătorie, S- alee acces, N-teren proprietate primărie, terenul în suprafață de 810 m.p. făcând, astfel, parte componentă din suprafața de 5587 m.p.
În atare condiții, susține reclamanta că pârâtul S. I. nu putea deveni proprietarul terenului și nici . de A. nu putea vinde acest teren întrucât nu avea asupra acestui teren decât un drept de administrare ci nu de proprietate, confirmat, de altfel, de Consiliul Local Baia de A. prin adresa nr. 386/1995.
A concluzionat reclamanta arătând că art. 2 din Legea nr. 213/1998 privind regimul juridic al proprietății publice stabilește că statul sau unitățile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosința și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public în limitele și în condițiile legii, iar art. 11 al.1 stabilește că „bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile” astfel că, actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor legii sunt lovite de nulitate absolută.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 480 c.civ.
În dovedire, reclamanta a înaintat la dosarul cauzei xerocopii ale sentinței civile nr. 294/2011 pronunțată de Judecătoria Baia de A. la data de 09.06.2011 în dosarul nr._, procesului-verbal încheiat la data de 07.03.2000, unei cereri adresată de pârâtul S. I. primarului orașului Baia de A., facturii fiscale MH MCA nr._ din data de 03.04.2000, declarației pentru stabilirea impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren, adresei nr. 680/12.05.1995 emisă de . de A., adresei nr. 386/1995 și anexei nr. 5- inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Baia de A. și a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtului și efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea topo.
Cererea este legal timbrată.
Pârâtul S. I. a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea acțiunii formulată de reclamantă.
A susținut pârâtul că la data de 03 aprilie 2000 a cumpărat de la fosta societate comercială . de A., societate ce avea ca obiect de activitate pe raza orașului Baia de A., furnizarea de energie termică, apă, canal, gunoi, transport auto centrală termică nr. 2 și terenul aferent acesteia în suprafață de 810 m.p.
La data cumpărării, această societate era proprietara unei centrale termice situată lângă blocul nr. 6, fosta stradă 23 august, care ulterior și-a schimbat denumirea în T. V., actualmente .>
A susținut, în continuare pârâtul că la data cumpărării, acesta a fost cumpărător de bună credință și a achiziționat centrala termică nr. 2 precum și terenul aferent acesteia în suprafață de 810 m.p., conform actelor de cumpărare, acest teren nefăcând parte din domeniul public al orașului Baia de A. cum susține reclamanta.
De aceea solicită să fie obligată reclamanta să îi lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 810 m.p. al cărui proprietar este potrivit sentinței civile nr. 294/2011 pronunțată la data de 09.06.2011 în dosarul nr._ .
Susține, de asemenea pârâtul că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă ca urmare a unei cereri pe care pârâtul a adresat-o Primăriei Baia de A. pentru eliberarea unui certificat de urbanism pentru construirea unui gard care că împrejmuiască imobilul casă de locuit precum și terenul în suprafață 810 m.p. potrivit extrasului de Carte Funciară nr._ eliberat de OCPI M..
Pârâtul S. I. a arătat că pentru întocmirea cărții funciare, a solicitat și a obținut de la Primăria orașului Baia de A. certificatul de atestare fiscală nr. 2328 din data de 06 aprilie 2011 din care rezultă că este proprietarul imobilului casă de locuit în suprafață de 161 m.p. precum și a terenului în suprafață de 810 m.p. acest aspect rezultând și din adeverința nr. 5871 din 06.09.2011 Primăria orașului Baia de A., precum și certificatul de atestare fiscală nr.5590 din 10.08.2011 .
Concluzionează pârâtul că prin actele eliberate, Primăria orașului Baia de A. atestă faptul că el este proprietarul imobilului casă de locuit în suprafață de 161 m.p. precum și a terenului în suprafață de 810 m.p., iar în momentul în care acesta a solicitat autorizarea construirii unui gard, reclamanta l-a chemat în judecată.
În drept, pârâtul S. I. și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 115-119 c.pr.civ., art. 480 și urm. c.civ. și art. 555 și urm. c.civ.
În apărare, pârâtul a înaintat la dosarul cauzei xerocopii ale sentinței civile nr. 294/2011 pronunțată de Judecătoria Baia de A. la data de 09.06.2011 în dosarul nr._, extrasul de carte funciară pentru informare, schițe ale bunului imobil, încheierea de carte funciară nr._, certificat de urbanism nr. 13/19.04.2000, autorizație de construire nr. 20 din 26.07.2000, adresa nr._/08.08.2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Baia de A., adresa nr. 6543/07.10.2011 emisă de Primăria orașului Baia de A., o schiță, proces-verbal de delimitare încheiat la data de 07.02.1994, calculul suprafețelor nr._/03.04.2000 întocmit de . nr. 3622/31.05.2011 emisă de Primăria orașului Baia de A., adeverința nr. 5871/06.09.2011 emisă de Primăria orașului Baia de A., certificat de atestare fiscală nr. 5590/10.08.2011, certificat de atestare fiscală nr. 2328/06.04.2011, certificat de atestare fiscală nr. 5144/06.07.2011, chitanțele nr. 246/08.03.2000, nr. 472/31.03.2000, factura fiscală nr. MH MCA nr._ din data de 03.04.2000, proces-verbal nr. 62/01.03.2000, proiect individual, plan urbanistic general al orașului Baia de A., proces-verbal de delimitare și memoriu tehnic.
La termenul din 01.03.2012 prin tragere la sorți, s-a numit expert P. I., căruia i s-a solicitat să efectueze expertiza încuviințată, expertul urmând să identifice prin punct, suprafață și vecinătăți suprafața de 5587 mp, teren care aparține domeniului public al orașului Baia de A., conform H.G. nr. 963/2002, să aibă în vedere dacă suprafața revendicată este intabulată în C.F. nr._ a orașului Baia de A., să precizeze dacă terenul revendicat se regăsește în sentința civilă nr. 294 din 09.06.2011 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în dosarul nr._, în procesul verbal de licitație încheiat la 07.03.2000 și în adresa nr. 386 din 16 mai 1995 eliberată de Consiliul Local Baia de A..
De asemenea, i s-a solicitat expertului să identifice prin punct, suprafață și vecinătăți terenul în suprafață de 810 mp, conform sentinței civile nr. 294/2011 pronunțată la data de 9 iunie 2011, în dosarul nr._, a certificatului de atestare fiscală nr. 2328 din 6.04.2011 și a facturii fiscale nr. . MCA nr._ din 03.04.2000 prin care pârâtul a cumpărat de la . de A., urmând să precizeze dacă pârâtul ocupă vreo porțiune din suprafața revendicată de reclamantă și să concluzioneze dacă suprafața revendicată face parte din suprafața totală de 5587 mp, potrivit H.G. nr. 963/2002, la dosarul cauzei fiind înaintat raportul de expertiză.
Împotriva raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul P. I. reclamanta U. administrativ teritorială Baia de A. a formulat obiecțiuni solicitând, totodată, efectuarea unei contraexpertize, astfel că, la termenul din 19 aprilie 2012 s-a admis cererea formulată de reclamantă, fiind desemnat în cauză, prin tragere la sorți domnul P. O., să efectueze contraexpertiza, la dosarul cauzei acest expert înaintând raportul de expertiză.
Pârâtul S. I. a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar P. O., obiecțiuni respinse de către instanță prin încheierea de ședință din 11.10.2012.
Judecătoria Baia de A., prin sentința supusă recursului a admis acțiunea așa, cum a fost precizată, de reclamanta U. A. T. Baia de A. formulată în contradictoriu cu pârâtul S. I..
A obligat pârâtul S. I. să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 721 m.p. din terenul situat în intravilanul localității Baia de A., ..6, județul M., în . anexei la raportul de expertiză întocmit de expert P. O., cu vecinii la N-domeniu public, la E-domeniu public, la S-Judecătoria Baia de A. și teren proprietate primărie, la V-garaj reclamant și proprietatea primăriei.
A dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtului S. I. privind terenul în suprafață de 721 m.p. din Cartea funciară nr._ a localității Baia de A..
A obligat pârâtul S. I. să plătească reclamantei suma de 1725 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că, prin sentința civilă nr. 294/2011 pronunțată la data de 09 Iunie 2011 în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamantul S. I., în contradictoriu cu U. A. T. Baia de A. și Consiliul Local al orașului Baia de A., județul M. și s-a constatat că reclamantul este proprietarul imobilului casă de locuit situat în localitatea Baia de A., . T. V.), nr.6, județul M. cât și a imobilului teren în suprafață de 810 m.p., cu vecinii: la N-teren Primăria Baia de A., la E- teren Primăria Baia de A., la S- Judecătoria Baia de A., la V- teren Primăria Baia de A..
P. cererea formulată, reclamanta U. A. T. Baia de A., reprezentată prin primarul orașului Baia de A. D. I. R., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. I., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia din urmă să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în orașul Baia de A., .. 6 cu vecinii N-terenul Primăriei orașului Baia de A., E-terenul Primăriei orașului Baia de A., S- Judecătoria Baia de A., V- terenul Primăriei orașului Baia de A. și radierea dreptului de proprietate al pârâtului privind terenului revendicat din cartea funciară nr._ a localității Baia de A..
Acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul, care a pierdut posesia lucrului, cere restituirea acestuia de la cel la care se găsește . Altfel spus prin această acțiune, proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea lucrului.
Potrivit disp.art. 858 c.civ.”Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparține statului sau unei unități administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiția să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege, iar disp.art. 860 c.civ. statuează că bunurile proprietate publică fac parte din domeniul public național, județean sau, după caz, local iar delimitarea dintre domeniul public național, județean și local se face în condițiile legii. Bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietății publice a statului sau a unităților administrativ-teritoriale potrivit unei legi organice nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale sau invers decât ca urmare a modificării legii organice. În celelalte cazuri, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale și invers se face în condițiile legii.
De asemenea, potrivit disp. art. 861 c.civ. bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, proprietatea asupra acestora neputându-se stinge prin neuz, totodată, aceasta neputând fi dobândită de terți prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credință asupra bunurilor mobile, în condițiile legii bunurile proprietate publică putând fi date în administrare sau în folosință, concesionate ori închiriate.
În cauză, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada că este proprietara terenului revendicat, în suprafață de 721 m.p, potrivit H.G. nr. 963, publicată în Monitorul Oficial nr. 678 bis din 12 septembrie 2002, anexa nr. 5-inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Baia de A., unde la poziția nr. 89 este înscris terenul spate Complex Comercial, .. 6; curți construcții, s=5587 m.p., vecini: E- clădire complex, V-clădire judecătorie, S- alee acces, N-teren proprietate primărie, terenul revendicat în suprafață de 810 m.p. revendicat de reclamantă, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar P. O., făcând parte atât din suprafața de 5587 m.p. cât și în . registrul cadastral al localității Baia de A..
S-a reținut, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar P. O. că din suprafața revendicară de 810 m.p. 721 m.p. se suprapune peste . domeniul public al Primăriei orașului Baia de A., poziția 89 din HG nr. 963/2002, iar suprafața de 89 m.p. se suprapune peste . aparține Primăriei Baia de A. potrivit registrului cadastral.
Apărarea pârâtului, potrivit căreia acesta, la data de 03 aprilie 2000, a cumpărat de la fosta societate comercială . de A., terenul în suprafață de 810 m.p. iar la acea dată acest teren nu făcea parte din domeniul public al orașului Baia de A. este contrazisă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Astfel, potrivit HG nr. 963/2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 678 bis din 12 septembrie 2002, în anexa nr. 5-inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Baia de A., la poziția nr. 89 este înscris terenul spate Complex Comercial-.. 6; în suprafață de 5587 m.p., din care face parte, așa cum s-a reținut anterior și terenul în suprafață de 721 m.p.
De aceea, instanța a reținut în raport de probatoriul administrat, că pârâtul S. I. nu putea deveni proprietarul terenului ce formează obiectul litigiului, . de A. neputând să vândă acest teren având în vedere că aceasta avea asupra imobilului revendicat, doar un drept de administrare potrivit adresei nr. 386/1995.
În consecință, având în vedere considerentele expuse anterior, instanța a admis acțiunea așa, cum a fost precizată, de reclamanta U. A. T. Baia de A., în contradictoriu cu pârâtul S. I. și a obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 721 m.p. din terenul situat în intravilanul localității Baia de A., ..6, județul M., în . anexă la raportul de expertiză întocmit de expert P. O., cu vecinii la N-domeniu public, la E-domeniu public, la S-Judecătoria Baia de A. și teren proprietate primărie, la V-garaj reclamant și proprietatea primăriei.
Urmare admiterii acțiunii instanța a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtului S. I. privind terenul în suprafață de 721 m.p. din Cartea funciară nr._ a localității Baia de A. iar în baza art. 274 c.pr.civ, a obligat pârâtul S. I. să plătească reclamantei suma de 1725 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul S. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac exercitată, apelantul a precizat că în mod eronat prima instanță nu a ținut cont de sentința nr.294/09.06.2011 prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 810 mp, sentința fiind rămasă definitivă și irevocabilă.
De asemenea, instanța de fond a adoptat o hotărâre nelegală întrucât a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând radierea dreptului său de proprietate din cartea funciară deși prin acțiunea principală nu s-a solicitat decât să fie obligat să lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 721 mp.
Chiar și prin concluziile scrise se solicită de către reclamantă doar admiterea acțiunii pentru suprafața găsită la expertiză, fără a se solicita și radierea din CF.
Motivarea sentinței instanței de fond nu are nici o legătură cu natura pricinii, a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și prin soluția adoptată a schimbat natura pricinii.
A omis în mod voit certificatul fiscal aflat la fila 46 dosar, certificat emis de către reclamantă cu ocazia înscrierii imobilului în CF cât și factura fiscală de la fila 11 în care se menționează și terenul de 810 mp aferent clădirii centrala termică a blocului nr.6.
P. procesul verbal de licitație din 7.03.2000, în anul 1994, . baza HG 834/14.12.1991, a întocmit și a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului ce a aparținut societății comerciale aferent construcției centrală termică CT2 în suprafață de 810 mp, astfel că, în anul 2000 terenul nu se mai afla în proprietatea reclamantei.
El este proprietarul de drept al terenului, imobilul fiind gajat în contul unui împrumut la CEC Bank.
Reclamanta nu face sub nici o formă dovada dreptului său de proprietate asupra terenului.
La 23.01.2013, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, admiterea acțiunii și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 27.03.2014, intimata reclamantă, prin apărătorul său, a depus la dosar cerere de renunțare la dreptul pretins.
Față de acest act de dispoziție al intimatei reclamante, constatând incidența disp. art.247 c.pr.civ., conform cărora reclamantul poate renunța oricând, în orice fază procesuală, la însuși dreptul pretins, în temeiul art.312 c.pr.civ., cu aplicarea art.247 alin.5 c.pr.civ. (care pentru identitate de rațiune este aplicabil și pentru faza recursului), tribunalul va pronunța o decizia prin care va admite recursul, va anula sentința, va lua act de renunțarea reclamantei la dreptul dedus judecății și va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul-pârât S. I. împotriva sentinței civile nr.467/25.10.2012 pronunțată de Judecătoria Baia de A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. A. T. - Primăria Baia de A. prin primar.
Anulează sentința civilă nr.467/25.10.2012 pronunțată de Judecătoria Baia de A..
Ia act de renunțarea reclamantei la dreptul dedus judecății.
Respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2014.
Președinte, C. M. | Judecător, V. R. | Judecător, C. P. |
Grefier, T. I. |
M.C./CNB – 2 ex.
17.04. 2014
Jud. fond U. C.A
Cod operator 2626
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 118/2014.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 106/2014.... → |
|---|








