Contestaţie la executare. Decizia nr. 74/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 74/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 74/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 74/R/CA

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Judecător V. N.

Judecător A. B.

Grefier D. A. D.

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea P. M. E., împotriva deciziei nr. 899/R/13.09.2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații B. R. I., D. C., A. M. și C. Județeană de P. M., având ca obiect contestația la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se ia act că prin serviciul registratură a fost depuse motivele contestației în anulare din partea contestatoarei P. M. E., la care a atașat un set de înscrisuri reprezentând comunicarea încheiere din 19.04.2013, încheierea din 19.04.2013 a Judecătoriei Dr. Tr S., sentința civilă nr. 2445/17.05.2013 a Judecătoriei Dr. Tr S., cerere de reexaminare in dosar_, declarație proprie răspundere, recipisă poștală, citație emisă din 2.04.2013, cerere de amânare, decizia nr. 899/R/12.09.2013.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul art. 150 cod procedură civilă, s-a trecut la soluționarea cererii;

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față ;

Prin contestația în anulare precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ contestatoarea P. M. E. a solicitat anularea deciziei civile nr. 899/R/13.09.2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu intimații B. R. I., Dumagiu C., A. M. și C. Județeană de P. M..

În motivarea cererii arată că solicită anularea deciziei nr. 899/R/13.09.2013 a Tribunalului M., pe care o considera nelegală și netemeinică deoarece în cadrul contestației la executare a formulat o cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care s-a soluționat cererea sa de acordare a ajutorului public judiciar, la data de 16.04.2013 a depus o cerere de amânare pentru termenul din 17.05.2013 prin care a solicitat să nu se judece contestația la executare până nu se va soluționa cererea de reexaminare, însă completul de judecată fără să țină cont de această solicitare și a soluționat cauza prin sentința civilă nr. 2445/17.05.2013.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs și a menționat că această sentință este nelegală și netemeinică, însă la data de 12.09.2013 instanța de recurs, prin decizia contestată a respins recursul fără să țină cont de documentele de la dosar.

Mai mult în decizia a cărui anulare se cere s-a reținut că nu i s-a comunicat o citație prin care să i se pună în vedere cuantumul taxei pe care îl are de plătit, așa încât este culpa instanței de judecată iar datele din decizie sunt eronate.

De asemenea a mai arătat că a formulat contestație la executare întemeiată pe disp. art 399 - 409 C pr civilă, contestație ce este în legătură cu modul de înființare al popriri. În acest sens a susținut că investirea cu formulă executorie a titlului în baza căruia a fost înființată poprirea este nelegală, organul de executare a fost necompetent, nu i s-a comunicat adresa de înființare a popririi pe pensie împreună cu copia certificată a titlului executoriu, hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă în care trebuiau menționate suma totală, perioada, suma lunară și coeficientul ratei de inflație.

În drept a invocat dispozițiile art. 317, art.318 și art. 319 vechiul C pr civilă.

Intimata A. M., a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată .

Verificând decizia pronunțată prin prisma dispozițiilor art. 317, art. 318 și 319 C pr civilă, instanța constată neîntemeiată contestația în anulare.

Potrivit art. 317 C pr civilă „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

  1. Când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
  2. Când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență”

Potrivit art. 318 alin.1 C pr civilă, „ hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța respingând recursul, sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.

Pentru ca o contestație în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 alin. 1 C pr civilă, trebuie îndeplinite următoarele condiții: - instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare; - această omisiune să se fi produs din greșeală.

Tribunalul reține că prin decizia civilă nr. 899/R/2013 a Tribunalului M. a fost respins recursul formulat de recurenta contestatoare P. M. E. împotriva sentinței civile nr. 2445/17.05.2013 a Judecătoriei Dr Tr S..

Prin sentința civilă nr. 2445/17.05.2013 a Judecătoriei Dr Tr S. a fost admisă excepția netimbrării cererii invocate din oficiu de instanță și a fost anulată ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatoarea P. M. E..

S-a reținut prin respectiva hotărâre că nu s-a achitat taxa de timbru în cuantum de 129,24 lei taxa de timbru și 3 lei timbru judiciar, iar prin încheierile din Camera de Consiliu s-au respins de asemenea cererile de acordare ajutorului public judiciar și respectiv de reexaminare, iar după această dată contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa de timbru.

Contestația în anulare cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C pr civilă (necompetență sau vicii privind procedura citării) și art. 318 C pr civilă (greșeală materială sau nepronunțarea asupra vreunui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicarea legii care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs și nu în contestația în anulare.

În speță, motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în cazurile prev. de art. 317 sau 318 C pr civilă, ce fac admisibilă contestația în anulare .

Contestatoarea aduce critici deciziei nr. 899/R/2013 legate de faptul că nu a cenzurat hotărârea primei instanțe, cu toate că, pe de o parte în cadrul judecății la fond solicitase amânarea cauzei până la soluționarea cererii de reexaminare, cerere respinsă neîntemeiat de instanță, și pe de altă parte, faptul că nu i s-a comunicat cuantumul taxei de timbru pe care îl are de plătit după respingerea cererii de reexaminare, aspecte pe care contestatoarea le apreciază drept erori materiale ale instanței.

Așa cum s-a reținut anterior, contestația în anulare vizează doar erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecății recursului( ex. respingerea recursului ca tardiv), iar nu erori de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

Contestatoare critică modul în care instanța de recurs a dezlegat o anumită problemă de drept, respectiv a apreciat că nu se impunea citarea contestatoarei cu mențiunea achitării taxei de timbru după respingerea cererii de reexaminare.

Totodată acest motiv a fost invocat de contestatoare în recurs și a fost analizat de tribunal în decizie, astfel încât nici din perspectiva art. 318 Cpciv. acest motiv de contestație nu poate fi primit.

Faptul că, instanța de fond nu a admis cererea de amânare depusă de contestatoare pentru termenul din 17.05.2013 nu constituie un motiv de promovare a contestației în anulare, nefiind o eroare materială, cu atât mai mult cu cât cererea de reexaminare fusese deja soluționată din data de 10.05.2013

De asemenea acest aspect nu a fost invocat în recurs și prin urmare această instanță „nu a omis să se pronunțe asupra lui”.

Celelalte motive expuse de către contestatoare se referă la fondul dreptului (legalitatea încuviințării silite, a comunicării adresei de înființare a popririi, etc.) dedus judecății, ce nu putea fin antamat de instanță decât după admiterea contestației în anulare și desființarea deciziei pronunțate în recurs.

Pentru motivele expuse, se constata neîntemeiată contestația în anulare, urmând ca aceasta să fi respinsă .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE;

Respinge contestația în anulare, formulată de contestatoarea P. M. E., împotriva deciziei nr. 899/R/13.09.2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații B. R. I., D. C., A. M. și C. Județeană de P. M., având ca obiect contestația la executare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2013, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

M. P.

Judecător,

V. N.

Judecător,

A. B.

Grefier,

D. A. D.

Red PM/DDA

2ex/2 decembrie 2013

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 74/2013. Tribunalul MEHEDINŢI