Contestaţie la executare. Decizia nr. 1141/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1141/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-10-2012 în dosarul nr. 1141/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1141/R
Ședința publică de la 09 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. N.
Judecător A. B.
Judecător M. P.
Grefier D. A. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta intimată D. M. - A. D. T. S., împotriva sentinței civile nr.5250/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria D. T. S. în contradictoriu cu intimatul contestator P. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns cj C. D. pentru recurenta intimată D.-A. Dr. Tr. S. și intimatul contestator P. I. personal și asistat de avocat B. C., lipsă fiind recurenta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, cj C. D. pentru recurenta intimată a depus la dosare împuternicirea avocațială de reprezentare, iar avocat B. C. pentru intimatul contestator a depus chitanța privind onorariul de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul art. 150 cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra recursului;
Cj C. D. pentru recurenta intimată, a solicitat admiterea recursului, modificare sentinței, respingerea contestației la executare. Arătând că prescripția a fost întreruptă prin comunicare somației din 29.05.2007.
Avocat B. C. pentru intimatul contestator, a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. Somația a fost comunicată contestatorului P. I. la adresa din B. nr. 32, însă procesul verbal de comunicare a fost trimis la adresa din B. nr. 32 A.
A solicitat cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil, constată următoarele ;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria D. T. S. la data de 07.05.2012 sub nr._ contestatorul P. I. a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._/18.04.2012 și a somației nr._/18.04.2012, solicitând anularea acestora și a executării însăși.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că la data de 23.04.2012 i-a fost comunicat prin poștă titlul executoriu nr._/18.04.2012 și somația nr._/18.04.2012, potrivit cărora ar datora suma de 7446 lei ca urmare a atragerii răspunderii solidare, indicându-se sentința nr. 55/F1/2004.
A mai precizat că documentul prin care s-a născut obligația de plată în sarcina sa îl reprezintă sentința nr.178/F/29.05.2005 și nu dosarul nr.55/F1/2004 așa cum în mod eronat a fost indicat în titlul executoriu.
Consideră că dreptul de a cere executarea sa silită s-a prescris.
S-a mai arătat că sentința i-a fost comunicată în luna iulie 2005.
Potrivit art. 140 (1) din Legea nr.64/1995 modif. prin Legea nr.249/22.07.2005 în vigoare la data pronunțării sentinței nr. 178/F/2005 „executarea silită împotriva persoanelor prev. la art. 137 alin.91 se efectuează de executorul judecătoresc conform C.” iar potrivit art. 405 alin.1 C. „dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel”.
De asemenea, potrivit art. 121 alin.1 Cod procedură fiscală, „dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept”.
Ori, având în vedere că dreptul de a cere executarea silită s-a născut în luna iulie 2005, dreptul de a cere executarea silită s-a prescris, astfel că executarea silită nu mai poate fi pornită împotriva sa.
Intimata D.-A. D. T. S. a formulat întâmpinare (f.24-25) prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând că în mod legal, în titlul executoriu și somația conestată s-a indicat ca temei al răspunderii dosar nr.55/F1/2005, dosar în care, prin sentința nr. 178/F/29.06.2005, sentință irevocabilă, Tribunalul M. a obligat în solidar pe numiții V. C. E. șI popescu I., la plata unei părți din pasivul debitoarei ., respectiv suma de_ lei. Contestatorul eronat invocă faptul că dreptul de a cere executarea silită s-a prescris, având în vedere că sunt încă în termenul legal, sentința devenind irevocabilă la data de 22.05.2007, termenul de prescripție curgând de la data la care aceasta a devenit irevocabilă.
A depus la dosarul cauzei în fotocopie: titlul executoriu nr._/18.04.2012 și a somația nr._/18.04.2012, confirmare de primire (f. 27-29).
Prin răspunsul la întâmpinare (f.34), contestatorul a arătat că termenul de prescripție începe să curgă de la data de 20.07.2005, hotărârea nr.178/F/2005 fiind comunicată intimatei la data de 08.07.2005 și de la data de 22.05.2007, sens în care a atașat dovada de primire din dosarul nr.55/F1/2004 (f.35).
Sub aspectul materialului probatoriu administrat în cauză, instanța, a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Judecătoria D. T. S. prin sentința civilă nr.5250 din 04.07.2012 a admis excepția privind prescripția dreptului de a cere executarea silită; a admis contestația formulată de contestatorul P. I. în contradictoriu cu intimata D. - A. D. T. S. împotriva titlului executoriu nr._/18.04.2012 și a somației nr._/18.04.2012; a anulat actele de executare și a obligat intimata la 694 de lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata D. M. - A. D. T. S. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii .
Potrivit art.91 din OG 92/ 2003 Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală.
Conform art. 131 din OG 92/2003 (1) Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.
Prin sentința nr. 178/F/29.06.2005, pronunțată în dosarul nr.55/F1/2005 Tribunalul M. a obligat în solidar pe numiții V. C. E. și P. I. la plata unei părți din pasivul debitoarei ., respectiv suma de_ lei .
Sentința a rămas irevocabilă la data de 20.07.2005 prin nerecurare, fila 46.
Cum din acel moment au trecut mai mult de 5 ani, față de textele de lege susmenționate, instanța va admite excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită și va anula actele de executare .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs . recurenta intimată D. M. - A. D. T. S. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,
A motivat că instanța de fond neîntemeiat a admis contestația la executare formulată de numitul P. I., admițând excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită și anulând în consecință actele de executare având în vedere faptul că pe parcursul timpului a depus toate diligențele pentru punerea în executare a titlului executoriu nr.178/F/29.06.2005 pronunțat în dosar nr.55/F1/2004 de către Tribunalul M.. În acest sens a arătat că prescripția a fost întreruptă prin emiterea somației nr. 374/29.05.2007.
De asemenea, critică soluția instanței de fond și cu privire la încuviințarea cererii privind cheltuielile de judecată în suma propusă de parte având în vedere simplitatea cauzei, timpul și volumul de muncă solicitată prin executarea mandatului primit, cheltuieli care sunt exagerate.
Verificând legalitatea sentinței pronunțate prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu potrivit art. 304, 304 ind.1 și 306 C pr civilă, tribunalul constată neîntemeiat recursul.
Referitor la excepția prescripției dreptului de a cerere executarea silită se reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale.
Actele aflate la dosar relevă faptul că, sentința nr. 178/F/29.06.2005 a Tribunalului M. ce constituie titlu executor în cauză a rămas irevocabilă la data de 20.07.2005 prin nerecurare.
În această situație termenul de prescripție de cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul s-a împlinit, deoarece somația la care face referire recurenta în motivele de recurs nu a fost comunicată contestatorului pentru ca prescripția să fie întreruptă.
Se observă că potrivit procesului verbal de comunicare din data de 11.06.2007 (depus în recurs) somația nr. 374/29.05.2007 a fost afișată la adresa din . și nu la adresa contestatorului P. I. respectiv . A.
Referitor la, cel de-al doilea motiv de recurs nici acesta n u este întemeiat, deoarece, cheltuielile de judecată la care a fost obligată intimata D. - A. Dr Tr S., reprezintă taxa de timbru în cuantum de 195 lei și onorariu avocat de 500 lei .
Nu se poate aprecia că acestea sunt exagerate deoarece taxele de timbru nu pot fi reduse de către instanță, iar onorariul avocatului reflectă activitatea acestuia privind redactarea acțiunii și reprezentarea părții la cele cinci termen în fața instanței de fond.
Pentru considerentele arătate sentința este legală și temeinică, urmând ca în baza art. 312 alin.1 C pr civilă, recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta intimată D. M. - A. D. T. S., împotriva sentinței civile nr.5250/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria D. T. S. în contradictoriu cu intimatul contestator P. I.,
Obligă recurenta la 400 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 09 Octombrie 2012, la sediul Tribunalului M..
Președinte, V. N. | Judecător, A. B. | Judecător, M. P. |
Grefier, D. A. D. |
PM/DDA;
ex.2/18.10.2012
j.f. F. G. A.
cod operator 2626
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 963/2012. Tribunalul... | Acţiune posesorie. Decizia nr. 1145/2012. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








