Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 180/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 180/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 18-09-2012 în dosarul nr. 180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 180/2012
Ședința publică de la 18 Septembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Grefier N. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții B. M. V., B. E. (fostă I.), H. V. (fostă B.) și pe pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P. - DGFP M., având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților, precum și faptul că la dosarul cauzei s-au depus prin serviciul registratură precizare de acțiune formulată de reclamanți prin care au învederat instanței că solicită numai daune morale și au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care, nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._, reclamanții B. M. V., B. E. (fostă I.), H. V. (fostă B.) au chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P. – Direcția Generală a Finanțelor P. M., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cuvenite pentru luarea măsurilor administrative cu caracter politic privind dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu în baza Deciziei 200/1951 precum și a suferințelor cauzate de această măsură administrativă nedreaptă pe care a trebuit să o îndure împreună cu familia.
A motivat că nu i s-a ridicat restricția până în decembrie 1963 fiind obligat să execute o perioadă triplă față de ceilalți deportați.
A solicitat daune morale și pentru tatăl său B. M. care a fost ridicat o dată cu familia sa în 1951 și a decedat în B. în martie 1962.
Reclamanta B. E. fostă I. a solicitat daune morale și pentru părinții săi I. N. și E. care au fost ridicați din satul S., ..
Reclamanta Odihnă V. fostă B. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor morale pentru perioada de 7 ani și 3 luni cât a avut domiciliul obligatoriu în B..
Au susținut reclamanții că pentru realizarea deportării au fost folosite efective militare, îmbarcarea s-a făcut în vagoane de marfă, sub supravegherea activiștilor de partid, a militarilor și securiștilor, că oamenii credeau că se îndreptă spre Siberia însă s-au oprit în B. unde au fost obligați să-și construiască case din pământ.
Au fost strămutați a doua oară în localitatea D., apoi din nou în satul Viișoara și lăsați din nou în câmp liber, trebuind de fiecare dată să construiască câte o casă din chirpici.
În urma deportării familiei a rămas întreaga gospodărie: casă de locuit, magazii, pătule, șopron, grajd, cuptor pentru pâine, 2 trăsuri, sanie, două căruțe, dar și recoltele agricole obținute în anul 1950.
Au susținut că au fost supuși presiunilor fizice și psihice, la întoarcerea din B., nu au fost lăsați să meargă în . de unde au plecat și au stat 21 de ani în chirie.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art.90 c.pr.civ., art.1075 CEDO, Constituția României, Legea 173/2006, Legea 118/1990.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar acte de stare civilă, decizia nr.1025/27.06.2002, decizia nr.1026/27.06.2002, decizia nr.1024/27.06.2002, hotărârea nr.294/9.08.1990, hotărârea nr.4/3.01.1991, hotărârea nr.428/12.02.1991, adresa nr.1529/10.05.2010, notă din 12.04.1956, adresa nr._/14.08.1956, referat, adresa nr.14/_/20.02.1961, adresa nr.0059/18.06.1956, notă din 18.01.1962, adresa nr.14/_/25.01.1962, adresa nr._/27.06.1962, adresa nr._/21.03.1963, hotărârea nr.344/15.03.1951, procura din 22.11.1995 și procura specială autentificată sub nr.1164/30.06.2010.
La 11.09.2012, reclamanții au depus o precizare de acțiune prin care învederează instanței că solicită doar daune morale.
Pârâtul S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P. – Direcția Generală a Finanțelor P. M. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca lipsită de temei juridic întrucât prin decizia în interesul legii nr. 12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a declarat neconstituționalitatea disp.art.5 al.1 lit.a teza I din Legea 221/2009, ce a avut drept consecință imposibilitatea invocării acestora ca temei juridic.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
P. cererea de chemare în judecată, reclamanții B. M. V., B. E. (fostă I.), H. V. (fostă B.) au solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P. – Direcția Generală a Finanțelor P. M., ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea la plata despăgubirilor cu titlul de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a strămutării familiei în B. și apoi în localitățile D. și Viișoara, în perioada 1951-1963, pentru Bîcheșeanu V. și B. E. și pentru o perioadă de 7 ani și 4 luni pentru H. V. F. B..
Trebuie menționat însă că prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, disp. art.5 alin.1 din legea nr.221/2009 care stabileau un drept la despăgubiri pentru persoanele condamnate și moștenitorii acestora, și pe care reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată, au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție potrivit cărora, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.
La data soluționării acțiunii de față termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a expirat, astfel că acțiunea este lipsită de temei juridic.
În condițiile stabilite de art. 31 alin.1 și 3 din Legea 47/1992 și art.147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Caracterul obligatoriuopozabil tuturoral deciziilor Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, implică antrenarea răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanțe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituție, potrivit cu care România este stat de drept. Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
În măsura în care este necesar, instanța judecătorească va aplica direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, în absența unei reglementări legale care să fi înlocuit sau completat dispozițiile prevăzute prin decizia pronunțată de Curtea Constituțională, promovând astfel actualitatea principiilor statului de drept, asigurarea supremației Constituției, precum și importanța controlului constituționalității legilor de către Curtea Constituțională, ca factori pentru întărirea statului de drept.
De altfel prin decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011 pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat că, declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de toate acestea, având în vedere și caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în interesul legii consacrat de art.3307 C.pr.civ., luând în considerare că dispozițiile legale invocate de reclamanți în promovarea acțiunii nu mai sunt aplicabile, fiind contrare Constituției, legiuitorul nerecunoscând dreptul reclamanților la acordarea de daune morale, cererea acestora va a fi respinsă.
Față de soluția asupra cererii principale în baza art.274 C.pr.civ.,va fi respinsă și cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă privind pe reclamanții B. M. V., B. E. (fostă I.), domiciliați în . și H. V. (fostă B.), domiciliată în Dr. Tr. S., . nr.2, ..2, . și pe pârât S. R. prin M. Finanțelor P. – Direcția Generală a Finanțelor P. M., având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2012.
Președinte, L. B. | ||
Grefier, N. C. B. |
LCB/NCB
27.09.2012
Cod operator 2626
| ← Pretenţii. Decizia nr. 894/2012. Tribunalul MEHEDINŢI | Fond funciar. Decizia nr. 976/2012. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
