Contestaţie la executare. Decizia nr. 14/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 14/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 14/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 14/2015
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător C. Z.
Grefier N. C. B.
Pe rol judecarea apelurilor civile declarate de apelanții S. T. N., S. E. și B. C. R. SA împotriva s.c.nr.2662/15.09.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimată fiind ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat P. D. pentru apelanții contestatori, avocat P. C. pentru apelanta pârâtă și avocat C. C. în substituire pentru intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, reprezentanții părților depun la dosar împuterniciri avocațiale și precizează că nu mai au cereri de formulat sau excepții de invocat, după care, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra apelurilor.
Avocat P. D. pentru apelanții S. T. N. și S. E. pune concluzii de admitere a apelului formulat de contestatori, modificarea sentinței instanței de fond în sensul exonerării acestora de la plata cheltuielilor de judecată și restituirea onorariului de expert.
A precizat că apelanții contestatori au criticat sentința din două motive: sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată și sub aspectul restituirii onorariului de expert.
În mod eronat instanța de fond a obligat contestatorii la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care aceștia s-au judecat pentru clauze abuzive și au încheiat o tranzacție cu intimata prin care s-au înțeles ca în cazul achitării sumei de 20.000 euro și cheltuielile de executare, intimata nu va mai avea nici o pretenție de la contestatori, tranzacția a fost materializată prin achitarea sumelor. În urma încheierii tranzacției, contestatorii au obținut pe cale amiabilă ceea ce urmau să obțină pe calea justiției, astfel că nu au căzut în pretenții și în aceste condiții, în mod eronat au fost obligați la cheltuieli de judecată.
Urmare înțelegerii cu BCR s-a depus de către contestatori cerere de renunțare, însă contestatorii nu au căzut în pretenții, ci prin înțelegerea încheiată au câștigat circa 4.000 euro.
De asemenea, s-a încuviințat proba cu expertiză și s-a achitat onorariul de expert însă, datorită încheierii tranzacției nu s-a mai efectuat raportul de expertiză situație în care contestatorii au formulat cerere de restituire a onorariului, dar instanța de fond nu s-a pronunțat, cererea rămânând nesoluționată.
Asupra apelului declarat de BCR SA, pentru aceleași raționamente, solicită respingerea apelului întrucât în condițiile în care între părți a existat înțelegere, nu mai puteau fi obligați la plata cheltuielilor de judecată. Însăși BCR a solicitat în cuprinsul întâmpinării menținerea sentinței. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanța de plată a onorariului de avocat.
Avocat P. C. pentru apelanta BCR pune concluzii de admitere a apelului formulat de BCR cu privire la acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței supusă apelului, întrucât cheltuielile au fost necesare. Solicită respingerea apelului formulat de contestatori, cu cheltuieli de judecată în apel conform chitanței de plată a onorariului pe care o depune.
Avocat C. C. pentru intimata . pune concluzii de respingere a apelului formulat de contestatorii S., menținerea sentinței ca legală și temeinică întrucât în cauză nu este vorba despre o tranzacție ci s-a formulat cerere de renunțare la judecată, astfel că în mod corect s-a făcut aplicarea art.453 al.1 c.pr.civ.
Cererea de restituire onorariu expert este neîntemeiată întrucât putea fi soluționată doar prin cerere de completare dispozitiv.
Referitor la apelul formulat de BCR în condițiile în care cheltuielile sunt dovedite, pune concluziile de admitere a apelului, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelurilor de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. S. sub nr._, petenții S. T. N. și S. E., în contradictoriu cu intimata ., au formulat contestație la executare împotriva actelor de executare silită efectuate de B. C. C. în dosarul nr. 547/E/2013, la solicitarea creditoarei ., cesionar al creanței de la BCR.
În fapt, petenții au arătat că la data de 28.05.2008 au contractat un credit bancar, în cuantum de 27.000 euro, așa cum rezultă din contractul de credit bancar nr._ din 28.05.2008. Pentru garantarea achitării sumei împrumutate, s-a constituit în favoarea băncii o garanție reală, fiind ipotecat în acest sens imobilul în care locuiesc. Sumele împrumutate au fost investite într-o firmă de transport, societatea fiind ulterior puternic afectată de criza economică ce a cuprins întregul mediu de afaceri din România.
Timp de aproape un an, au achitat la zi toate ratele scadente, însă ulterior acestea au fost achitate cu întârziere, sumele totale plătite la casieria BCR fiind în cuantum de 7.825 euro. Întrucât au existat întârzieri la plata, BCR a cesionat creanța ce o deținea împotriva lor către ., al cărei acționar majoritar cu 99 % este BCR. Ulterior au mai efectuat plăți către . în cuantum de peste 8.700 euro, plătind total pentru creditul contractat peste 16.525 euro.
Prin Somația imobiliară nr. 547/E/2013 le-a fost pus în vedere ca în termen de 15 zile să achite suma de 109.549,93 lei (24.610,22 euro) reprezentând creditul neachitat, la care se adaugă cheltuieli de executare silită de 8.126 lei, reprezentând onorariul executorului și cheltuielile de executare.
Consideră că sumele datorate către BCR, respectiv cesionara creanței ., sunt nejustificat de mari, creditoarea nu justifică în ce mod și prin ce calcul s-a ajuns la suma pe care înțelege să o execute.
Conform art. 662 C.proc.civ., executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă lichidă și exigibilă.
Cu privire la exigibilitatea și certitudinea creanței, petenții au arătat că nu pot contesta existența creanței și faptul că aceasta a ajuns la scadență prin faptul că au întârziat cu plățile, însă cu privire la lichiditatea creanței, aceasta comportă discuții serioase, deoarece, obiectul ei nu este determinat, titlul executoriu nu conține elemente care să fie de natură să permită stabilirea lichidității creanței, adică a cuantumului acesteia.
Au mai susținut că nici somația și nici contractul de credit, nu conțin elemente din care să se poată stabili cu certitudine cuantumul creanței, sau prin ce modalitate de calcul creditorul sau executorul a stabilit că suma datorată este de 109.549,93 lei (24.610,22 euro).
Discuțiile cu privire la lichiditatea creanței sunt determinate de împrejurarea că au împrumutat suma de 27.000 euro, au plătit 16.525 euro și sunt executați pentru 24.610,22 euro, ceea ce înseamnă că au plătit cu titlu de rată numai suma de 2.389,78 euro și dobânzi de 13.685,22 euro.
Din titlul executoriu și somația imobiliară, nu rezultă modul de calcul al dobânzilor, nu se face nici o referire la sumele plătite cu titlu de rate și nici cum s-a ajuns la suma finală executată, împrejurare ce face ca titlul executoriu să întrunească cerințele art. 662 C.proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. 2 C.proc.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, cu condiția ca legea să nu prevadă în legătură cu titlul executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Raportat la împrejurarea că există o somație imobiliară iar desființarea titlului executoriu nu se poate face pe o cale procesuală specifică, înseamnă că, în cadrul contestației la executare, se pot invoca apărări de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului.
Pe cale de consecință, înseamnă că, pe calea contestației la executare se poate analiza și dacă contractul de credit conține clauze abuzive în sensul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, cu privire la modul de calcul al dobânzii, respectiv dacă aceasta a avut în vedere la modalitatea de calcul indicele stabilit de Euribor, deoarece creditul a fost în euro.
Analiza acestei împrejurări este esențială pentru a se stabili dacă creditoarea a respectat cerințele bunei-credințe la calculul dobânzii, în condițiile în care, consumatorul nu poate influența un element esențial al contractului de credit, respectiv prețul acestuia.
Cu alte cuvinte, dacă prețul contractului, denumit dobândă, nu poate fi influențat de cumpărător, atunci sunt incidente prevederile art. 4 alin. 2 din Lg. 193/2000. Raportat la împrejurarea că, din titlul executoriu nu rezultă cum s-a ajuns la suma finală executată, apreciază că, ar putea fi incidente aceste dispoziții privind clauzele abuzive, însă acestea pot fi constatate, numai dacă creditorul depune un plan detaliat cu privire la modul în care s-a calculat dobânda și cum s-a ajuns la suma finală executată.
In lipsa unei astfel de explicații, creanța creditorului nu este determinată, situație în care se impune anularea formelor de executare silită pentru neîndeplinirea cerinței prevăzute la art. 662 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ.
Față de cele mai sus arătate, solicită anularea tuturor formelor de executare silită realizate de către B. C. C-tin în dosarul nr. 547/E/2013, pentru încălcarea art. 662 alin. 1 pct. 3 din C.proc.civ.
În drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.711 c.pr.civ.
În dovedirea cererii au solicitat efectuarea unei expertize contabile financiar-bancară și au depus la dosar următoarele înscrisuri: somație imobiliară emisă în dosarul nr.547/E/2013 al B. C. C., încheiere de încuviințare a executării silite, contract de credit bancar nr._ din 28.05.2008, contract de ipotecă nr._/B/28.05.2008, ordine de încasare numerar, grafic de rambursare, extrase cont.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare. A invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a unor clauze din contractul de credit susținând că, pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr.193/2000, petenții aveau posibilitatea de a se adresa ANPC, această instituție, urmând a sesiza instanța de judecată in conformitate cu disp. art. 8-12 din lege.
Este adevărat ca dispozițiile art. 14 din lg 193/2000, reglementează și situația în care, consumatorii se adresează direct instanței, stipulând faptul ca - „Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă", însă în acest caz, ei se pot prevala numai de dispozițiile codului civil si codului de procedura civila si nu de cele ale legii speciale. Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 193/2000, reprezentând o excepție de aplicabilitate a legii speciale, sunt de strictă interpretare, astfel încât nu pot exista derogări de la aceasta regulă, în același sens, statuând și Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr 1535/17.11.2009.
Un alt motiv pentru care apreciază că este inadmisibilă cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit, este acela că, în prezent contractul de credit a fost denunțat de către BCR, conform dispozițiilor contractuale si legale, ca urmare a declarării scadenței anticipate a creditului.
Așadar, nu pot fi modificate clauzele unui contract de credit care nu mai este în ființă, creanța fiind chiar cesionată, instanța neputând anula actul de declarare a scadenței anticipate sau actul de cesiune.
Intimata a arătat că prin Contractul de Cesiune de Creanțe nr. 1045, încheiat la data de 02.11.2009 între ., în calitate de cesionar și BCR, în calitate de cedent, i-a fost cesionată creanța contestatorilor. Creanța provenea din contractul de credit-nr._ - ce constituie titlu executoriu în prezenta cauză, declarat scadent anticipat ca urmare a neîndeplinirii de către contestatori a obligațiilor contractuale.
Cesiunea de creanță a fost înscrisă în Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare, a fost notificată către contestatori și mai mult decât atât a fost notată și în Cartea Funciara a imobilului ipotecat, ulterior demarând procedura executării silite pentru creanțele dobândite prin cesiune.
Susținerea contestatorilor în sensul că respectiva creanță nu este lichidă (întrucât certitudinea si exigibilitatea creanței sunt recunoscute de aceștia) nu poate fi primită de instanță.
In ceea ce privește certitudinea creanței, aceasta reiese atât din extrasele de cont pentru perioada relevanta, cat si din situația debitului.
Împrumutul fiind în bani, iar suma respectivă reieșind din contractul de credit, conduce la caracterul lichid al creanței.
Depășirea scadentelor determinate conform graficului de rambursare si epuizarea perioadei de gratie acordata de BCR pentru achitarea restantelor, determină caracterul exigibil al creanței.
Intimata a mai susținut că potrivit dispozițiilor art.5 din contract, la data încheierii contractului, dobânda curentă este de 7,4% pe an și este fixă in primele 12 luni si variabilă ulterior. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR la care se adaugă 1,5 puncte procentuale.
Valoarea de 1,5 p.p prevăzută în contractul de credit, nu reprezintă altceva decât marja fixă ce intră în componența dobânzii. La rândul sau, dobânda de referința variabilă a băncii se stabilește în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii, fiind independentă de voința acesteia, și are la bază mai multe elemente, fundamentate pe Reglementari ale BNR, fiind determinate pe baza unor indicatori obiectivi si a unor formule de calcul, băncilor fiindu-le permis potrivit dispozițiilor legale aplicabile contractului, să acorde credite în raport de o dobândă de referința proprie. Dobânda de referința internă a BCR, reprezintă o dobândă standardizată, unică pentru toata plaja de produse financiare destinate persoanelor fizice afișată în permanență la sediile BCR.
Așadar B. nu a modificat dobânda cum susțin contestatorii, ci a aplicat întocmai clauzele contractuale ce prevedeau o dobânda variabila după primul an.
Contestatorii au optat pentru acest credit, alegându-l din oferta băncii unde se regăseau și alte tipuri de credite cu condiții diferite în ceea ce privește dobânda si mai mult decât atât, nu au încheiat unul, ci doua contracte de credit.
Esențial este si faptul că, dobânda face parte din prețul contractului, iar potrivit art. 4 al 6 din lg 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor, nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, ca atare, modalitatea de determinare a dobânzii si comisioanelor ca elemente ale Prețului contractului nu poate fi analizata din perspectiva clauzelor abuzive.
În drept a invocat prevederile art.205-208, Noul C.pr.civ., Legea nr. 193/2000.
În probațiune, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul contestatorilor, precum si orice alt mijloc de proba a cărui utila administrare va reieși din dezbateri.
La data de 27.02.2014 petenții au depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimata . și precizare, solicitând să fie introdusă în cauză B. C. R. SA, în contradictoriu cu care, urmează să fie analizate clauzele de la pct. 5 și 6 din contract ca abuzive, să se constate că, comisionul de administrare, comisionul de urmărire riscuri și celelalte costuri, au caracter abuziv; să se stabilească sumele totale încasate, conform clauzelor abuzive de mai sus, care să fie restituite sau compensate, urmând ca în final să fie stabilită care este suma datorată, raportat la cele constatate la pct. 1-3 și raportat la toate plățile efectuate în cuantum de peste 18.000 euro până în prezent.
Petenții au precizat că au împrumutat de la BCR SA suma de 27.000 euro, garantând suma împrumutată cu o ipotecă de rang 1 asupra unui apartament bun comun. La data încheierii contractului, dobânda (prețul) percepută era de 7,4 % /an, fixă pentru primele 12 luni și variabilă ulterior. După expirarea celor 12 luni, dobânda curentă era formată din dobânda de referință variabilă (indicele de referință Euribor) la care se adăuga 1,5 procente.
Conform graficului de rambursare credit, rata lunară era de 211,27 euro, însă după circa 2 ani, aceasta a crescut brusc rata, fără nici o notificare, respectiv înștiințare prealabilă, la aproximativ 260 euro, la momentul cesionării creanței către . achitate la zi.
In ceea ce privește clauza de la pct. 5 din contract, apreciază că aceasta este abuzivă din următoarele considerente:
Așa cum este redactată această clauză, creează un dezechilibru contractual întrucât cuantumul dobânzii de referința/administrata afișată la sediile Băncii este lăsat la discreția acesteia.
Conform art. 12 din Contractul de credit, contractul poate fi modificat și/sau completat numai cu acordul părților, prin act adițional.
Ori, dobânda (prețul) este un element esențial al contractului, care nu poate fi lăsat la discreția vânzătorului sau modificat unilateral după bunul plac, fără să fie avute în vedere criterii obiective de stabilire a lui.
Aceasta componentă a dobânzii permite băncii ca în mod arbitrar să modifice cuantumul dobânzii (prețul folosinței banilor, contraprestația datorata de consumator), afectând astfel interesele legitime ale consumatorilor, întrucât nu se poate ști cu precizie prețul produsului cumpărat, acest preț nefiind predictibil.
Reaua-credință a băncilor care au impus astfel de clauze abuzive este demonstrata de evoluția cuantumului dobânzii practicate de acestea prin comparație cu evoluția indicilor bancari.
Astfel, în perioada in care indicele EURIBOR a avut creșteri, băncile in cauza au majorat cuantumul dobânzii, in schimb, in momentul in care acest indice a scăzut, băncile nu au mai diminuat in consecința cuantumul dobânzii, creând astfel un grav dezechilibru contractual.
De altfel, reaua-credință a BCR care a impus această clauză, rezultă si din faptul ca aceasta i-a convins sa încheie contractul de credit prin acordarea unei dobânzi fixe (7,4 %), promoționale, pe perioada unui an, urmând ca, după aceasta perioada, dobânda sa devină variabila in funcție de dobânda de referința/administrata afișată la sediile băncii.
La acel moment nu au putut previziona ca acest cuantum al dobânzii va fi calculat in mod arbitrar, lipsindu-i orice legătura cu evoluțiile de pe piețele financiare.
Prin urmare, clauza care permite băncii calculul dobânzii in funcție de dobânda de referința afișată la sediile acesteia, precum si clauza care permite băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor/comisioanelor acorda un drept discreționar băncii de a modifica acordul de voința format la momentul semnării contractelor de credit, fiind astfel abuzivă.
Susținerea băncilor că, modificarea unilaterală ulterioară a prețului serviciului financiar, prin majorarea dobânzii, se justifică prin creșterea costurilor refinanțării suportate de bancă, nu poate fi primită, de îndată ce, costurile respective nu privesc și nu afectează creditele deja acordate, ci privesc activitatea curentă de creditare a băncii.
In plus, când schimbările semnificative au fost in sensul scăderii dobânzilor de referința, banca nu a modificat rata dobânzii in sensul diminuării acesteia, nefiind obligata in acest sens de contract (ca doar isi rezervase dreptul, nu își asumase o obligație).
In cursul anilor 2009-2010 băncile au avut trei surse majore de reducere a propriilor costuri de finanțare: (i) indicii de referința de tipul euribor/libor/robor au scăzut la cele mai mici valori din istorie, ajungând la valori sub-unitare; (ii) rezervele minime obligatorii au fost reduse de banca centrala cu cel puțin 3 puncte procentuale; (iii) dobânda de referința a băncii centrale s-a redus progresiv, ajungând la doar 2,5 %, în prezent fiind de 3,75 %.
Cu toate acestea, băncile în cauză nu au redus niciodată, proporțional cu reducerea indicilor de referința, costurile creditării clienților care s-au împrumutat în anii 2006-2008, ci, cel mult, au readus dobânda la nivelul inițial.
Referitor la comisionul de administrare, petenții au susținut că acest tip de comision nu este definit în contract și nu are drept corespondent o contraprestație (serviciu) din partea băncii intimate. Eventuala explicație a băncii cum că, respectivul comision ar fi afectat activității de monitorizare a creditului nu este satisfăcătoare.
Comisionul de administrare credit este prevăzut în contract alături de comisionul de acordare a creditului și dobândă, ceea ce denotă că banca percepe pentru același serviciu de creditare trei categorii de costuri, fără a fi explicată în contract distincția clară între acestea.
Comisionul de administrare credit (dobândă deghizată) comportă o formulă de calcul asemănătoare dobânzii curente (cuprins în grafic alături de dobândă), fiind însă mai oneros decât aceasta (perceput lunar în funcție de soldul inițial al creditului și nu de soldul diminuat ca urmare a rambursării ratelor).
Comisionul bancar, ca și dobânda, are caracter reglementat (art. 10 alin. 1 raportat la art. 6 din OG nr. 9/2000). La data perfectării convenției (28.05.2008) nu exista o normă legală care să reglementeze acest tip de comision. Mai mult, art. 15 din Legea nr. 190/1999 (creditul contractat de subsemnații fiind unul ipotecar) limitează costurile creditului la cheltuielile aferente înscrierii ipotecii în cartea funciară.
Pe lângă comisionul de administrare banca percepe și un comision de acordare a creditului, un comision de analiză a documentației dar si comision de riscuri, ceea ce denotă că pentru același serviciu de creditare banca percepe mai multe costuri, fără a se ști cu precizie care este limita de demarcație între acestea, încărcându-se excesiv obligațiile consumatorului.
D. urmare, acest comision de administrare, nu reprezintă altceva decât o dobânda mascata care, pe lângă faptul ca lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere si mediului concurențial al băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobânda sub denumirea de comision. Aceasta disimulare a dobânzii echivalează cu un dol.
In mod evident, o dobânda (aparent) redusă a atras mai mulți clienți si deci, o cifra de afaceri mai mare raportata la ceea ce ar fi putut obține banca respectiva in condițiile in care ar fi arătat in mod transparent costurile reale ale creditului (așa cum de altfel au făcut o mare parte din băncile concurente illo temporis).
Petenții au reiterat că acest comision este calculat si perceput la valoarea inițiala a creditului, si nu la soldul acestuia, ceea ce va face, in cazul creditelor ipotecare, acordate pe mai mult de 25 de ani, ca dobânda (aplicata la soldul creditului) să ajungă sa fie chiar mai mică decât comisionul (care se va aplica la suma inițială împrumutată, indiferent de valoarea din credit rambursata deja la un moment dat).
Disimularea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision este o dovada irefutabila a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase in raport cu ofertele altor banei care acționau pe aceeași piața relevantă cu banca respectivă (dar care, în realitate, datorită adăugării la D. a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atât de avantajoase) si, pe de altă parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților.
In baza celor învederate, se impune constatarea caracterului abuziv al clauzelor care reglementează plata unui comision de administrare calculat la valoarea inițiala a creditului, așa cum prevede pct. 9 din Contract.
Referitor la comisionul de urmărire riscuri, petenții au precizat că dezechilibrul pe care-1 generează aceste clauze este dat de faptul ca acest comision nu reprezintă un cost actual al creditului ci, in cel mai rău caz, reprezintă o asigurare pe care banca si-o ia - avant la lettre - împotriva riscului intrării consumatorului in incapacitate de plată.
Prin urmare, acest cost este unul eventual și nu unul actual (cert). Cu toată aceasta incertitudine, banca îl încasează lunar si nu îl returnează consumatorului bun-platnic după unul sau mai mulți ani de derulare a contractului fără incidente de plată.
In situația în care consumatorul își îndeplinește întocmai obligațiile de plată, în favoarea băncii va opera o îmbogățire fără justa cauză, în defavoarea clienților care, cu toate că și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, vor fi plătit lunar un comision de urmărire a riscului, fără ca riscul să se fi materializat.
Comportamentul contractual al împrumutatului nu este cunoscut de la început de către bancă, astfel că, a încasa un comision de la o persoană care, verificată fiind în evidențele incidentelor de plăți, nu a ridicat și nu ridică nicio suspiciune cu privire la seriozitatea si bonitatea sa, nici la încheierea, nici cu ocazia executării contractului, reprezintă un abuz din partea băncii.
Oricum, contra riscului de neplata banca își iau garanții reale sau personale si il determina pe client sa încheie polițe de asigurare a riscului de neplata.
Mai mult, banca își asigură în toate contractele o . mecanisme de protecție împotriva riscului de neplată, ceea ce demonstrează odată în plus ca acest comision de risc este abuziv.
Astfel, riscul deprecierii garanțiilor si al neîncasării valorii în cazul vânzării este de asemenea suportat de către împrumutat, care va răspunde cu toate bunurile sale.
Dreptul băncii de a-si recupera creanța nu se limitează la urmărirea garanțiilor, ci se întinde asupra tuturor bunurilor prezente si viitoare, iar deprecierea garanției afectează exclusiv patrimoniul împrumutatului.
In plus, bunurile sunt asigurate, iar banca impune întotdeauna societatea de asigurări, iar riscul de a nu-si incasa despăgubirea de la asigurător, practic, este inexistent.
Nu in ultimul rând, banca si-a mai creat încă un instrument de asigurare împotriva riscului de neplata, prin obligarea împrumutatului de a aduce si garanții personale (codebitori, fideiusori).
Toate aceste garanții pe care le are banca împotriva riscului de neplata reprezintă argumente solide in sprijinul celor afirmate mai sus, in sensul ca prevederile contractuale ce reglementează comisionul de urmărire riscuri sunt in fapt clauze contractuale abuzive ce sunt lovite de nulitate absoluta.
Riscul de piața trebuie sa fie asumat in egala măsura de ambele părți, atât de banca, care este jucător profesionist, cat si de consumator.
Comisionul de urmărire a riscului este perceput de banca pentru a-si acoperi propriul risc. Așadar, pe lângă faptul ca un consumator trebuie sa suporte propriul risc (deteriorarea cursului de schimb, diminuarea veniturilor etc.), este obligat prin aceste clauze abuzive sa suporte si riscul băncii.
Disproporția dintre drepturile si obligațiile contractuale ale părților este cu ușurința demonstrata întrucât, pana la acest moment, consumatorii au suportat, pe de o parte, creșterea ratei lunare datorita devalorizării leului, iar pe de alta, comisionul de risc care punea banca la adăpost de orice risc, inclusiv de riscul probabil in situația inversa, in care cursul ar fi evoluat in sensul aprecierii monedei naționale.
Aceasta situație demonstrează fără echivoc că toate prevederile din contractele consumatorilor privitoare la perceperea unui comision de urmărire a riscului sunt clauze abuzive datorită dezechilibrului contractual pe care îl generează, prin transferul tuturor riscurilor în sarcina consumatorilor.
Trebuie subliniat ca art. 44 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, prevede ca împrumutătorii sunt obligați sa informeze clienții prin menționarea posibilității modificării, in sensul majorării, a sumelor datorate, in cazul materializării riscului valutar, a riscului de rata a dobânzii ori in cazul creșterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute in contract.
Referitor la excepția inadmisibilității invocată de intimată, petenții au solicitat respingerea acesteia, întrucât potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din legea nr.193/2000, „Consumatorul", este orice persoană fizică, situație în care și ei pot să promoveze o astfel de acțiune, dispozițiile legii prevăzând acest drept expres.
Instanța a dispus comunicarea precizării de acțiune formulată de petenți către B. C. SA.
La data de 08.04.2014 intimata BCR SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a unor clauze din contractul de credit, excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamanților cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate, excepția lipsei de obiect și a lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În apărare, a arătat că între BCR SA și cei doi contestatori a fost încheiat contractul de credit nr._/28.05.2008, potrivit căruia dobânda contractuală era una fixă de 7,4%/an pentru primele 12 luni și variabilă ulterior după formula dobânda curentă = dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR + 1,5%.
Începând cu data de 06.05.2009 (în perioada când dobânda contractuală era fixă de 7,4%) contestatorii au început să înregistreze întârzieri la plata ratelor de credit, în acest sens fiind emise către contestatori mai multe adrese și notificări.
Astfel, la data de 26.07.2009 contestatorii au fost notificați despre faptul că înregistrează restanțe la ratele de credit de 67 de zile, motiv pentru care au fost raportați la Biroul Național de Credit.
Urmare a faptului că la data de 22.09.2009 contestatorii aveau întârzieri foarte mari la plata ratelor de credit aferente contractului de credit, s-a emis către aceștia notificările nr._ din 22.09.2009 și nr._/14.10.2009 prin care s-au acordat două termene de 2 zile respectiv de 7 zile lucrătoare pentru plata restanțelor în cuantum de 876,35 euro sub sancțiunea declarării scadenței întregului sold datorat și demararea procedurilor necesare pentru recuperarea sumelor datorate.
Ulterior, în temeiul prevederilor Condițiilor Generale ale contractului de credit, la data de 02.11.2009 a fost încheiat contractul de cesiune de creanțe nr. J 1045 prin care s-a cesionat creanța ce a rezultat din contractul de credit (poziția 740 din anexa la contract) către S. C. SRL.
Cesiunea de creanță a înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (nr._/06.11.2009), a fost notificată către contestatori prin notificarea nr._ din data de 19.11.2009.
Ulterior, S. C. SRL a început executarea silită a creanței respective.
Contestatorii au formulat contestația și precizarea ulterioară, împotriva tuturor actelor de executare silită și au invocat și apărări de fond împotriva titlului executoriu, solicitând instanței constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art.5, art.6 și art.9 lit. a privind comisionul de administrare din contractul de credit nr._/28.05.2008. De asemenea, contestatorii au solicitat restituirea sau compensarea sumelor achitate în temeiul clauzelor presupus a fi abuzive.
Așa cum reiese din extrasul de cont aferent creditului contractat de către contestatori pentru perioada 28.05.2008 (data încheierii contractului) și până la data la care creanța a fost cesionată, aceștia au achitat către subscrisa BCR suma totală de 2795 EURO.
De asemenea, din același extras de cont reiese faptul că debitorii au avut întârzieri la plata ratelor încă de la prima rată achitată, această atitudine a debitorilor păstrându-se, cu câteva excepții, pe toată perioada până la data cesionării creanței către S. C. SRL.
Mai mult decât atât, din același extras de cont cât și din contractul de credit și graficul de rambursare reiese faptul că debitorii contestatori au achitat comision de administrare, dobândă și rată credit, aceștia neachitând vreodată vreun comision de urmărire riscuri (contractele de credit garantate cu o garanție imobiliară nu conțin comision de urmărire riscuri).
În ceea ce privește capacitatea BCR de a cesiona o creanță și a S. C. SRL de a încasa sume reprezentând părți din creanța ce i-a fost cesionată, a susținut că dispozițiile art.11-13 din Legea 58/1998, Legii 190/1999 și Legii 289/2004 permit cesionarea creanțelor bancare către o societate bancară sau nebancară și, în consecință punerea în executare a titlului executoriu ce conține creanța respectivă. În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin decizia comercială nr.2438/2008 sau Curtea de Apel București prin decizia comercială nr.58/2008.
În ceea ce privește cheltuielile de executare și în special, onorariul executorului, acesta a fost calculat în mod corect și legal în conformitate cu Ordinul 2550/C din data de 14.11.2006 modificat prin Ordinul 2561/C/2012 din 10.08.2012.
Intimata BCR SA a arătat că au fost îndeplinite și formalitățile de publicitate aferente cesiunii respective, cesiunea fiind înregistrată în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (nr._/06.11.2009 respectiv 2009-_-TPK) și fiind notificată către contestatori prin notificarea nr._ din data de 19.11.2009.
Faptul că în general contractele de credit conțin și clauze standard, preformulate, nu duce la concluzia că indiferent de situație, consumatorul nu a cunoscut condițiile de creditare, cât timp acestea au fost clar prevăzute în contract. La fel de eronată este și ipoteza că în astfel de situații consumatorul nu poate influența clauzele respective.
Instituțiile de creditare prezintă publicului diferite pachete/opțiuni de creditare, consumatorii fiind liberi să opteze pentru un pachet sau altul. Astfel, băncile pot încheia: contracte de credit pentru nevoi personale sau contracte de credit imobiliar, contracte de credit cu dobândă fixă sau cu dobândă variabilă, contracte de credit cu dobândă fixă pentru o perioadă limitată de timp, iar apoi cu dobândă variabilă, contracte de credit în lei sau în valută, contracte de credit în care dobânda se calculează în raport de indicele LIBOR/EURIBOR sau chiar contracte de credit în care dobânda se stabilește în funcție de dobânda proprie de referință a instituției de creditare respective, lucru permis prin raportare la dispozițiile legale aplicabile contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a OUG 50/2010.
Contractele de credit încheiate cu reclamanții au fost circumstanțiate în funcție exclusiv de alegerile acestora, banca neputând face altceva decât să prezinte clienților opțiunile existente. Instituțiile de credit nu se pot substitui voinței cocontractanților lor și nu pot iniția negocieri în vederea obținerii de către aceștia a unor condiții de creditare mai bune. întotdeauna părțile la un contract vor avea interese economice contrare, depinzând de voința fiecăreia dintre părți să își apere cât mai bine aceste interese și să negocieze un preț în favoarea sa. Fără a fi supuși vreunei presiuni din partea băncii, reclamanții au optat pentru semnarea contractului de credit, declarând că au înțeles clauzele contractuale și că și le însușesc în întregime.
O astfel de atitudine nu poate fi altceva decât dovada clară a faptului că împrumutații au considerat drept corect și rezonabil nivelul costurilor stipulate. în caz contrar, ei ar fi putut refuza oferta făcută sau ar fi putut lansa o contraofertă/cerere de acordare a unui nivel negociat al costurilor.
Pe de altă parte, banca nu avea nici posibilitatea și nici interesul de a forța împrumutații să convină la condiții contractuale cu care nu erau de acord. Aceasta cu atât mai mult cu cât clienții puteau oricând compara oferta sa cu ofertele altor bănci, folosindu-se de acestea atât ca puncte de reper, cât și ca pârghii utile în negocierea unor condiții cât mai avantajoase, urmând ca, în final, să opteze pentru acea ofertă care răspundea cel mai bine cerințelor lor.
Potrivit opțiunii reclamanților din momentul contractării, în ceea ce privește contractul de credit nr._/28.05.2008, determinarea dobânzii variabile se face prin raportare la
dobânda de referință variabilă a băncii, la care se adaugă o marjă fixă (art. 5 din Condițiile Speciale).
Valoarea de 1,5 p.p. prevăzută în contractul de credit nu reprezintă altceva decât marja fixă ce intră în componența dobânzii. Acest lucru reiese în mod evident și din faptul că în cuprinsul art.5 din contractul de credit se precizează, în mod foarte clar: „dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5".
În ceea ce privește dobânda de referință variabilă a băncii, aceasta se stabilește în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii, fiind independentă de voința acesteia
Se poate observa cu ușurință că în Condițiile speciale de creditare ale contractului de credit, fiecare comision este exprimat printr-un procent sau o sumă sau exprimat atât prin procent cât și prin sumă, fiind îndeplinită condiția limbajului clar și inteligibil.
În dovedirea susținerilor intimata BCR SA a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamanților, precum și orice alte mijloace de probă a căror necesitate ar reieși din cercetarea judecătorească.
Intimata BCR SA a depus la dosar următoarele înscrisuri: cerere de credit persoane fizice, contractul de credit încheiat cu petenții, grafic de rambursare, extras de cont, somații, notificări, contract de cesiune de creanțe, rapoarte statistice, practică judiciară.
Contestatorii au depus răspuns la întâmpinarea formulată de BCR SA solicitând respingerea excepțiilor invocate iar pe fond, admiterea acțiunii. Au depus practică judiciară.
Prin încheierea din 19 mai 2014 s-a admis excepția inadmisibilității în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea existenței clauzei abuzive în contractul de credit și s-a respins acest petit, reprezentanta intimatei BCR SA nemaisusținând celelalte excepții invocate întrucât au devenit caduce.
La același termen de judecată, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză specialitatea contabilitate, fiind desemnat expert S. Jean.
La termenul din 15 septembrie 2014 contestatorii, prin apărător, au susținut că prezentul dosar a rămas fără obiect deoarece suma a fost achitată integral, solicitând restituirea onorariului de expert deoarece expertiza nu s-a mai efectuat în aceste condiții, reprezentantul BCR SA depunând la dosar: nota cuprinzând onorariile și cheltuielile aferente contractului de asistență, factura . nr._, fișă tranzacții, adresa nr. 4340/19.06.2014, chitanță de depunere numerar 25.06.2014, adresa B. C. C., încheiere de autentificare nr. 846/04.07.2014, factura din 10.02.2014, anexă la factură.
Prin sent. civ. nr. 2662/15.09.2014, Judecătoria Dr. Tr .S. a respins contestația la executare ca rămasă fără obiect și a obligat pe contestatori să plătească intimatei . suma de 1500 lei reprezentând onorariu avocat și intimatei BCR SA suma de 1000 lei cu același titlu.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Întrucât petenții au achitat către intimata . suma pretinsă, după promovarea contestației ce face obiectul dosarului de față, acest lucru echivalează cu lipsirea acțiunii de pretenția concretă cu care instanța a fost învestită, situație în care contestația la executare a rămas fără obiect.
În temeiul art.453 alin.1 c.pr.civ., instanța a obligat petenții la plata sumei de 1500 lei onorariu avocat către intimata . și 1000 lei onorariu avocat către intimata BCR SA, apreciind că acest cuantum al onorariilor este proporțional cu prestația concretă în cauza de față.
Împotriva sentinței menționată, în termen legal au declarat apel contestatorii și intimata BCR SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
Contestatorii susțin că în mod nelegal instanța i-a obligat la cheltuieli de judecată către intimate de vreme ce cauza s-a soluționat prin încheierea unei tranzacții cu acestea și prin urmare nu mai aveau nici un fel de pretenție.
O altă critică adusă de contestatori se referă la faptul că, deși au solicitat restituirea onorariului de expert pentru că expertiza nu s-a mai efectuat deoarece a intervenit tranzacția dintre părți, instanța a lăsat nesoluționată această cerere.
Apelanta intimată BCR SA susține că instanța în mod greșit a admis doar în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, considerând apelanta că nu se impunea reducerea onorariului de avocat întrucât valoarea acestuia respectă cele trei criterii (necesar, real și rezonabil) pentru a fi acordate în totalitate.
La apelul declarat de intimata BCR, apelanții contestatori au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acestuia.
Și intimata . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de contestatori, arătând că în ceea ce privește primul motiv de apel, în mod nejustificat se susține că dosarul s-a încheiat printr-o tranzacție, prin hotărârea dată instanța constatând de fapt că acțiunea contestatorilor a rămas fără obiect, situație în care corect s-a făcut aplicarea disp. art.453 al.1 c.pr.civ. și au fost obligați contestatorii la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la cel de al doilea motiv de apel, susține intimata că instanța de apel nu poate fi investită cu verificarea legalității unor aspecte asupra cărora prima instanță nu s-a pronunțat, astfel că, solicitarea contestatorilor de restituire a onorariului de expert se poate rezolva numai pe calea unei cereri de completare dispozitiv.
Apelanta intimată BCR SA a formulat întâmpinare la apelul declarat de contestatori prin care a solicitat respingerea acestuia întrucât contestatorii se fac culpabili de declanșarea procesului; chiar dacă au achitat debitul practic, aceștia au recunoscut faptul că acțiunea promovată pe calea contestației la executare nu ar fi putut fi admisă.
Examinând apelurile formulate în limitele criticilor aduse conform art.479 c.pr.civ., tribunalul constată că sunt neîntemeiate din considerentele ce urmează.
Din actele și lucrările dosarului, se constată că în mod corect contestatorii au fost obligați să suporte cheltuielile de judecată, deoarece soluția pronunțată de prima instanță nu este rezultatul unei tranzacții intervenită între părți în condițiile art.438-441 c.pr.civ. cum nejustificat susțin apelanții contestatori, cauza fiind rămasă fără obiect întrucât aceștia și-au achitat debitul în cursul procesului.
În astfel de situație, criteriul culpei procesuale ce stă la baza acordării cheltuielilor de judecată se analizează în raport de soluția adoptată respectiv respingerea contestației la executare promovată de contestatori cu precizarea că, deși a fost respinsă pe excepție (ca rămasă fără obiect) culpa procesuală aparține contestatorilor care, la momentul sesizării instanței, ei înșiși erau puși în întârziere.
Față de cele reținute, prima critică adusă de contestatori se apreciază neîntemeiată.
În ceea ce privește critica referitoare la restituirea onorariului de expert, în condițiile în care această cerere a fost formulată în fața primei instanțe, iar aceasta nu s-a pronunțat, dispozițiile art.445 c.pr.civ. sunt de strictă interpretare în sensul că această cerere nu poate fi soluționată pentru prima dată pe calea apelului, ci numai în condițiile art.444 c.pr.civ., respectiv printr-o cerere de completare dispozitiv.
Referitor la apelul declarat de intimata BCR SA prin care se critică soluția primei instanțe pentru neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, tribunalul constată că în mod corect s-a făcut aplicarea disp. art.451 al.2 c.pr.civ., dat fiind faptul că onorariul perceput de avocatul apelantei este disproporționat față de gradul relativ redus de complexitate a cauzei, de termenul scurt și de modalitatea în care litigiul s-a finalizat.
În considerarea celor mai sus expuse, constatând că soluția adoptată prin sentința supusă controlului de față este temeinică și legală, în temeiul art.480 c.pr.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va respinge ambele apeluri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile civile declarate de apelanții S. T. N., CNP_, S. E., CNP_, ambii cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ..29, ., ., județul M. și B. C. R. SA, cu sediul în București, ..5, sector 3, înregistrată în Registrul Comerțului cu nr.J_, CUI_, împotriva s.c.nr.2662/15.09.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimată fiind ., cu sediul în București, ..5, sector 3 și B. C. R. SA, având ca obiect contestație la executare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2015.
Președinte, C. P. | Judecător, C. Z. | |
Grefier, N. C. B. |
Red. CVP
Dact. CNB
Ex.6/ 02. februarie 2015
Cod operator 2626
| ← Fond funciar. Sentința nr. 8/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Fond funciar. Decizia nr. 1/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
