Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1694/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1694/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 684/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 684/R
Ședința publică de la 17 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. C.
Judecător M. C. O.
Judecător A. M.
Grefier T. I.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta-pârâtă Direcția A. M. împotriva sentinței civile nr. 1694 din 22.03.2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu intimații - reclamanți P. A. E. și I. C., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. V., pentru intimații pârâți, cu împuternicire avocațială depusă în ședință publică, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, prin fax, din partea recurentei pârâte, o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 cod procedură civilă, la care a anexat copia delegației nr.1645/17.06.2013 și că cererea de recurs nu a fost legal timbrată, deși recurenta pârâtă a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 124 lei și 3 lei timbru judiciar pentru termenul de astăzi.
Față de împrejurarea că cererea de recurs nu a fost legal timbrată, tribunalul, invocă din oficiu excepția anulării cererii de recurs formulată și acordă cuvântul pe excepție.
Avocat D. V., pentru intimații pârâți, solicită admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr. 31 din 12.06.2013, reprezentând onorariu avocat.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea civilă înregistrata pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, la data de 13.04.2009, sub nr._, reclamanții P. A. E. și I. C. au chemat în judecată pârâta Direcția Pentru Agricultură M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată pârâta să îi lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în suprafață de cca. 50 m.p. situat în municipiul Dr.Tr. S., cu următoarele vecinătăți: N- teren Direcție A. M., S- C.D. I.,. E- rest teren proprietate reclamanți, V – parcare Direcția A. M..
In motivarea acțiunii, s-a arătat că prin titlul de proprietate nr._/09.03.2009 li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 500 m.p. situat în mun. Dr.Tr. S., tarlaua 49/3, . vecinătăți: N- Direcția Agrticolă, E- P. C-ta, S- ., V- parcare. Au susținut că acest teren a aparținut autorilor Licara A. și licara P., care l-au dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1505/1959. După punerea în posesie prin procesul verbal nr. 6326/23.03.2009 întocmit de Comisia Municipală Dr.Tr. S., pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 au observat că o porțiune de cca. 50 m.p. din partea de V a acestui teren este ocupată de parcarea Direcției Agricole M..
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 480 C. civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar în copie: titlu de proprietate nr._/09.03.2009, proces verbal nr. 6426/23.03.2009.
S-a dispus efectuarea unei expertize specialitatea construcții, desemnând în cauză pe expert I. M.: pentru identificarea, măsurarea și stabilirea vecinătăților terenului în litigiu și să se stabilească dacă suprafața de 50 m.p. revendicată de către reclamanți este ocupată de pârâtă, raportul de expertiză fiind înaintat la dosar la 31.08.2009.
Pârâta a depus înscrisuri: delegație nr.2852 din 2.06.2009, cerere de chemare in judecată, întimpinare însoțită de către deciziile nr.408 din 26.11.1983, nr.341/25.09.1971 si nr. 347/16.12.2969, sentința civila nr.607 din 08.02.2008 pronunțata de Judecătoria Dr.Tr.S., plan amplasament, din 07.01.2008, raport de expertiză întocmit in dosar nr._ , copii acțiunii având ca obiect ieșire din indiviziune, întâmpinare formulata de pârâta Pîrvulet Constanta în dosar nr._ .
În cauză, instanța a încuviințat cererea de suspendare a reprezentantului pârâtei și că pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin există un dosar de a cărui soluționare depinde soluția ce urmează a fi pronunțată în cauza de față, respectiv dosarul nr._, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acestui dosar.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentința supusă recursului a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă.
A admis acțiunea precizată de reclamanții P. A. E. și I. C., în contradictoriu cu pârâta Direcția A. M..
A omologat raportul de expertiză întocmit de expert I. M. și schița anexă la raport.
A obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 52 mp situată în Dr. Tr. S. T49/3, P 49 cu vecini la N-arabil rest proprietate reclamanți, E- arabil rest proprietate, S-arabil rest proprietate, V-parcare DADR.
A obligat pârâta la 747, 5 lei cheltuieli de judecată din care 500 lei onorariu expert și 247,5 lei taxa de timbru.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea de chemare în judecată reclamanții P. A. E. și I. C. au solicitat ca pârâta Direcția Pentru Agricultură M. să lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de circa 50 mp situat în municipiul Dr. Tr. S. T 49/3, .> În speță sunt incidente dispozițiile art. 480 din vechiul Cod civil.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, potrivit art. 137 alin.1 c.p.civ., în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
De principiu, calitatea procesuală presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă), precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).
În atare situație, reclamantul fiind cel care declanșează procedura judiciară, lui îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului.
Potrivit doctrinei juridice, în acțiunea în revendicare, calitatea procesuală aparține proprietarului, iar calitatea procesuală pasivă revine celui care stăpânește, ca posesor, sau chiar ca detentor, bunul revendicat. Astfel, admiterea acțiunii în revendicare, presupune printre altele că dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, existent în patrimoniul reclamantului, nu a ieșit prin niciunul din modurile de transmitere (dobândire) a proprietății din acest patrimoniu, altfel spus, reclamantul a pierdut numai stăpânirea materială a bunului respectiv.
În conformitate cu art. 480 C.civ., instanța reține că proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
Prin urmare, instanța constată că acțiunea în revendicare este acea acțiune reală pornită de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, constituind cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate, și presupune, având în vedere aceste caracteristice, prin raportare la dispozițiile art.1169 C.civ., dovada dreptului de proprietate a celui ce o formulează
Susținerea pârâtei că respingerea acțiunii pentru anulare titlu de proprietate reține că DADR deși invocă un drept de proprietate asupra terenului în cauză nu face dovada proprietății acestui teren, nu echivalează cu lipsa calității procesuale pasive, deși terenul se află în posesia ei, urmând ca excepția invocată de pârâtă să fie respinsă.
Conform titlului de proprietate nr._/09.03.2009, reclamanții au primit în proprietate suprafața de 500 mp situată în intravilanul localității Dr. Tr. S. T 49/3 P49 cu vecini: N-DADR, E-P. C., S-.-parcare asfaltată DADR. Terenul are categoria de folosință arabil, nu este afectat de detalii de sistematizare, nu sunt edificate construcții.
Din expertiza tehnică judiciară specialitatea topografie, se rețin următoarele concluzii: suprafața deținută de reclamanți în prezent este de 448 mp, iar pârâta a ocupat de la reclamanți suprafața de 52 mp prin parcarea asfaltată,parcare edificată înainte de atribuirea terenului reclamanților de către CLFF Dr. Tr. S.. Pârâta nu are edificat gard între parcare și terenul reclamanților, singura linie de hotar fiind latura estică a parcării asfaltate.
Prin decizia civilă nr.1125/R pronunțată în dosar nr._/225/2010 având ca obiect anulare titlu de proprietate emis reclamanților, a fost soluționată irevocabil prin respingerea cererii pârâtei.
S-a reținut că terenul din titlu de proprietate nr._/09.03.2009, a revenit reclamanților în calitate de moștenitori ai autorului fost proprietar L. P..
Neexistând nici o dovadă că terenul a fost supus exproprierii cât timp terenul a fost reconstituit reclamanților înseamnă că s-a aflat la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar.
Față de cele ce preced, instanța a apreciat că reclamanții au făcut dovada că parte din terenul proprietatea lor este ocupat de pârâta, respectiv suprafața de 52 mp situată în Dr. Tr .S. T49/3, P 49 cu vecini la N-arabil rest proprietate reclamanți, E- arabil rest proprietate, S-arabil rest proprietate, V-parcare DADR.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs, pârâtă Direcția A. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs susține că, în promovarea acțiunii reprezentantul DADR a fost în eroare crezând că DADR este proprietar sau posesor după caz al terenului, iar prin decizia nr.1125/R/2012 pronunțată de Tribunalul M. a fost respinsă acțiunea formulată de petenta DADR M. având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/09.03.2009, pe motiv că prin emiterea titlului de proprietate DADR nu a fost prejudiciată.
În urma pronunțării de către Tribunalul M. a deciziei civile nr. 1125/R/2012, în cauza dedusă judecății a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar instanța de fond a respins excepția invocată.
Arată că invocarea acestei excepții este întemeiată, întrucât din motivele reținute de instanța de fond cât și din motivele în baza cărora a fost pronunțată decizia civilă nr. 1125/R/2012 nu s-a dovedit că DADR M. stăpânește terenul revendicat de reclamanți, ca posesor sau chiar ca detentor.
Din probatoriul administrat, instanța de fond reține că suprafața de teren deținută de reclamanți este de 448 m.p., iar DADR M. a ocupat suprafața de 52 m.p. prin parcarea asfaltată și totodată instanța reține că pârâta DADR nu a edificat gard între parcare și terenul reclamanților, singura linie de hotar fiind latura vestică a parcării asfaltate.
Consideră că, instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a DADR M. invocată.
Arată că singura suprafață de teren deținută de către DADR M. este parcarea asfaltată cu care se învecinează terenul revendicat în partea de vest, dovada fiind însăși motivele invocate de instanța de fond, precum: „terenul în suprafață de 500 m.p. revendicat, are categoria de folosință arabil, nu este afectat de detalii de sistematizat, nu sunt edificate construcții, iar la Vest se învecinează cu parcare asfaltată de DADR.”
Prin decizia civilă nr.1125/R/2012 având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis reclamanților, s-a respins cererea DADR, motivele fiind aceleași: „terenul revendicat, după cum rezultă din titlul de proprietate se învecinează la Vest cu parcare DADR, aceasta existând și în prezent după cum rezultă din expertiză, nefiind ocupată de pârâți ( …) din probele administrate nu s-a dovedit că prin emiterea titlului de proprietate DADR a fost prejudiciată.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe disp. art. 304, 304 1 și 312 cod procedură civilă.
Pentru termenul de astăzi, recurenta pârâtă a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 124 lei și 3 lei timbru judiciar.
Examinând cu prioritate excepția anulării cererii de recurs, pentru netimbrare, se constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin rezoluția judecătorului din data de 13.05.2013, a fost fixată taxa judiciară de timbru și s-a dispus citarea recurentei pârâte cu mențiunea achitării acesteia pentru termenul din 17.06.2013, recurenta însă, nu s-a conformat obligației dispuse, situație în care, văzând dispozițiile art.20 alin 3 din L.146/1997, tribunalul, va anula ca netimbrat recursul declarat.
Văzând și art.274 cod procedură civilă, va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată recurs în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția A. M. împotriva sentinței civile nr. 1694 din 22.03.2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu intimații - reclamanți P. A. E. și I. C., având ca obiect revendicare imobiliară.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată recurs în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2013.
Președinte, S. C. | Judecător, M. C. O. | Judecător, A. M. |
Grefier, T. I. |
O.M.C/T.I. – 2 ex.
Cod operator 2626
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 56/2013.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 159/2014.... → |
|---|








