Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 159/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 159/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 470/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 470/A
Ședința publică de la 22 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. O.
Judecător A. M.
Grefier D. D.
Pe rol pronunțarea asupra apelului civil formulat de reclamantul Cabinet M. I. Dr. Ș. M., împotriva sentinței civile nr.159 din 15.04.2014 pronunțată de Judecătoria Baia de A., intimată fiind pârâta P. C. Obîrșia Cloșani reprezentată prin Primar, având ca obiect acțiune în răspundere contractuala răspundere civilă contractuală
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că dezbaterile asupra apelului au fost consemnate în încheierea din data de 15 septembrie 2014, ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care, a fost reținută cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 28.06.2013, sub nr._, reclamanta Cabinet M. I. – dr. Ș. M., în contradictoriu cu pârâta P. comunei Obîrșia Cloșani a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie exonerată de la plata sumei de 8.219 lei, conform contractului de concesiune nr. 2292 din data de 31.12.2004, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că în anul 2004 între Cabinet M. I. – dr. Ș. M. și P. Obîrșia Cloșani a fost încheiat contractul de concesiune nr. 2292 din 31.12.2004, pe o durată de 15 ani, începând cu data de 01.01.2005.
A mai arătată că, la punctul 4.1. din acest contract s-a stabilit plata redevenței pentru primii 5 ani în cuantum de 1 euro/mp/an, în condițiile în care suprafața concesionată a fost de 72 mp, iar la punctul 4.2. din contract, concedentul și-a asumat obligația că va negocia din nou contractul, că va stabili redevența la prețul pieții și va prevedea aceste modificări într-un act adițional care va fi semnat de ambele părți contractante.
De asemenea, precizează că, a continuat să achite redevența stabilită inițial în fiecare an și după cei 5 ani prevăzuți inițial în contractul de concesiune .
Susține reclamanta că, pârâta avea obligația contractuală să propună în anul 2010 un act adițional prin care să renegocieze prețul redevenței anuale, dar aceasta a acceptat tacit prețul redevenței stabilite inițial timp de 3 ani, iar în cursul anului 2013 au modificat prețul redevenței și au comunicat în scris că în urma unui control al Curții de Conturi M., s-a încheiat un raport prin care s-a stabilit o redevență anuală retroactivă începând cu anul 2010 de 7 euro/mp/an, aducându-ne la cunoștință că am un debit de 8.219 lei.
Concluzionează reclamanta că, acesta reprezintă un abuz, în primul rând trebuia avut în vedere prețul pieții, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1266 și urm. Art.1270 cod civil, art. 1350 cod civil.
În dovedire reclamanta a depus: contract de concesiune nr. 2292 din 31.12.2004, proces verbal încheiat la data de 31.12.2004, înștiințare de plată nr. 1442 din 17.04.2013, situația privind calculul redevenței în perioada 2010 – 2012, adresa nr. 1470 din 18.04.2013, o contestație, chitanțele nr. 0190, nr.0004 și nr. 0177, certificat de încadrare în grad de handicap nr. 2996 din 28.06.2012, copia cărții de identitate, adresa nr. 2053 din 06.06.2013, proces verbal nr. 115 din 23.10.2013 și a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtei și cu emiterea unei adrese către P. Obîrșia Cloșani să comunice raportul Curții de Conturi M..
În procedura prealabilă, instanța prin rezoluția din data de 03.09.2013, a dispus comunicarea către pârâtă a unui exemplar al cererii de chemare în judecată și a actelor atașat acesteia, pentru ca acesta să depună întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii, sub sancțiunea decăderii, astfel cum se prevede în cuprinsul art.201, alin.1 c.pr.civ.
P. Obîrșia Cloșani a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile în sensul că, nu a solicitat la mediator rezilierea contractului de concesiune pe cale amiabilă și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea obligației concesionarului să-și plătească debitul restant.
Astfel, la data de 07.10.2013, instanța prin rezoluție a dispus comunicarea întâmpinării către reclamantă, pentru a formula răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile, răspuns înaintat la 18.10.2013.
La termenul din data de 28.11.2013 instanța a dispus solicitarea prin adresă către P. comunei Obîrșia Cloșani să comunice decizia Curții de Conturi M. din care rezultă că reclamanta Cabinet M. I. – dr. Ș. M., are de plată diferența de 8.219 lei, răspuns înaintat cu adresa nr. 4803 din 30.12.2013.
Judecătoria Baia de A. prin sentința supusă apelului a respins acțiunea cu motivarea că reclamanta Cabinet M. I. – dr. Ș. M., prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 28.06.2013, sub nr._, în contradictoriu cu pârâta P. comunei Obîrșia Cloșani a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie exonerată de la plata sumei de 8.219 lei, conform contractului de concesiune nr. 2292 din data de 31.12.2004, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității întrucât reclamanta nu ar fi respectat dispozițiile art. 193 alin. 1 și 2 din codul de procedură civilă în sensul că nu a solicitat la mediator rezilierea contractului de concesiune.
Potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
În ceea ce privește excepția invocată având în vedere procesul verbal nr. 115 din data de 23.10.2013, de la fila 34 dosar instanța a apreciat că excepția invocată este neîntemeiată motiv pentru care a respins-o.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că, potrivit actului de la filele 3, 4 dosar, în anul 2004 între Cabinet M. I. – dr. Ș. M. și P. Obîrșia Cloșani a fost încheiat contractul de concesiune nr.2292 din 31.12.2004, pe o durată de 15 ani, începând cu data de 01.01.2005.
În contractul de concesiune încheiat s-a menționat că acesta este încheiat pe o perioadă de 15 ani iar redevența este de 1 euro/mp/an în primi 5 ani.
Este binecunoscut faptul că redevența reprezintă orice sumă ce trebuie plătită în bani sau în natură pentru folosirea sau dreptul de folosință a unor active corporale sau necorporale.
Reclamantul a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie exonerată de la plata sumei de 8.219 lei, conform contractului de concesiune nr. 2292 din data de 31.12.2004 pentru că nu s-a încheiat nici un act adițional privind redevența după expirarea perioadei de 5 ani.
Din actele depus la dosarul cauzei și din susținerile părților a rezultat că nu s-a încheiat un act adițional privind redevența după expirarea perioadei de 5 ani.
Instanța a reținut că art.1270 cod civil prevede că „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.
De asemenea potrivit punctului 4.2 din contractul de concesiune, reclamanta avea obligația să achite suma de 1 euro/mp/an în primii cinci ani, iar după primii 5 ani nivelul minim al redevenței se va stabili de concedent, pornind de la prețul pieții, sub care redevența nu poate fi acceptată, iar după negociere cuantumul redevenței va fi prevăzut într-un act adițional semnat de ambele părți contractuale.
Din modul cum este redactat contractul rezultă că după primii 5 ani nivelul minim al redevenței se va stabili de concedent, pornind de la prețul pieții, sub care redevența nu poate fi acceptată, pe deoparte iar pe de altă parte după negociere cuantumul redevenței va fi prevăzut într-un act adițional semnat de ambele părți contractante.
A rezultat că părțile încă de la semnarea contractului au stabilit că după cinci ani nivelul minim al redevenței se va stabili de concedent, pornind de la prețul pieții sub care redevența nu poate fi acceptată, fapt accepta prin semnarea contactului.
Reclamantul a susținut că ar fi fost necesar încheierea unui act adițional pentru redevență după primii 5 ani.
Instanța a apreciat că, din modul cum este redactat contractul, încheierea unui act adițional pentru redevență după primii 5 ani este necesar doar pentru o redevență ce ar depăși nivelul minim al redevenței nu și pentru nivelul minim al redevenței, pentru că nivelul minim al redevenței a fost acceptat prin însuși contractul încheiat în 2004 în care se menționează că acesta, respectiv redevența va fi stabilită de concedent pornind de la prețul pieței sub care redevența nu va fi acceptată.
Având în vedere cele menționate și dispozițiile art.1270 Cod civil instanța a respins excepția inadmisibilității, și a respins acțiunea formulată de reclamanta Cabinet M. I. – dr. Ș. M. în contradictoriu cu pârâta P. Obîrșia Cloșani, ca nefondată.
Potrivit art. 453 alin.1 din Codul de procedură civilă „ Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”.
Având în vedere că urmează a fi respinsă excepția inadmisibilității și urmează a fi respinsă acțiunea reclamantului ca nefondată, instanța a respins și cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamantul Cabinet M. I. Dr. Ș. M. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, apelantul a susținut că un prim motiv de nelegalitate al sentinței atacate îl constituie faptul că instanța de fond era necompetentă material cu soluționarea cauzei ce formează obiectul prezentului dosar având în vedere faptul că bunul ce a făcut obiectul contractului de concesiune nr. 2292/31.12.2004. dintre reclamant și P. Obârșia Cloșani ca reprezentant al U.A.T. Obârșia Cloșani, reprezentată prin Primar, aparține domeniului public, astfel fiind în prezența dispozițiilor art. 2 al. 1 lit. C, fraza a U-a din legea Contenciosului Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: „sunt asimilate actelor administrative în sensul prezentei legi și contractele care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publica...".
P. Decizia nr. 6/06.01.2011. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că „un contract de concesiune care reprezintă un instrument juridic de punere în valoare a bunurilor din proprietatea publică a statului sau a Unităților Administrativ Teritoriale, va fi asimilat actului administrativ în sensul normei legale citate mai sus și va fi supus pe cale de consecință unui regim juridic de drept administrativ, numai în măsura in care obiectul său vizează punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică exclusiv.
A arătat că la termenul de judecată din 01.04.2014 a solicitat instanței de fond declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M. - Secția I-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, însă cererea a fost respinsă cu motivarea că în ședința publică din data de 28.1 1.2013 instanța și-a verificat competența, iar potrivit art. 131 al. 1 C.pr.c încheierea este interlocutorie.
La dosarul cauzei există depusă lista de inventariere a clădirilor aflate în domeniul public din cadrul UAT Obârșia Cloșani. iar la poziția 5 este nominalizată clădirea „Dispensar”.
În aceste condiții apreciază că se impune admiterea apelului, anularea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente, respectiv Tribunalul M. -Secția a II –A civilă, de contencios administrativ și fiscal.
P. sentința civilă atacată se susține că încă de la semnarea contractului părțile au stabilit că după 5 ani nivelul minim al redevenței se va stabili de concedent pornind de la prețul pieței, sub care redevența nu poale fi acceptată, fapt care a fost acceptat prin semnarea contractului de către reclamantă. în opinia instanței de fond.
În această situație, se susține de instanța de fond că nu mai ar mai fi necesară încheierea unui act adițional după primii 5 ani, act care urma să fie comunicat reclamantului și asupra căruia părțile urmau să negocieze.
A susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile ari. 969 C. Civ. anterior, conform cărora contractul este legea părților, situație în care instanța trebuia să facă trimitere la dispozițiile art. 4.2. din contractul încheiat, unde se prevede în mod expres faptul că doar după negociere cuantumul redevenței va fi prevăzut într-un act adițional, semnat de ambele părți contractante.
Mai mult decât atât stabilirea unei sume de bani cu titlul de redevența în mod arbitrar de către pârâtă (chiar dacă această sumă a fost menționată în Raportul de audit al Curții de Conturi) nu este legală în condițiile în care nu s-a dovedit care este prețul pieții sub care redevența nu poate fi acceptată. Fiind vorba de o unitate administrativ - teritorială era necesar ca pentru stabilirea acestei redevențe să fie adoptată o hotărâre de Consiliu Local, aspect prevăzut de art. 36 alin. (2) lit. c). alin.(5) lit.a). art.45 alin.(3) și art. 123 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001. republicată, cu modificările și completările ulterioare.
A menționat că în raportul de audit financiar al Curții de Conturi s-a stabilit în mod clar că diminuarea veniturilor bugetului local cu diferența dintre redevența stabilită de 1 euro/mp/an și redevența ce trebuia stabilită în funcție de prețul pieței era responsabilitatea UAT-ului, respectiv compartimentului de specialitate, care a acceptat să încaseze timp de 3 ani redevența la 1 euro/mp/an.
În acest context era normal ca aceste sume să fie recuperate de la persoanele vinovate, acestea având la rândul lor o acțiune în regres împotriva reclamantului doar dacă se făcea dovada că pârâta și-a îndeplinit în totalitate obligațiile prevăzute în contract.
A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată.
În procedura prealabilă intimata-pârâtă P. C. Obîrșia Cloșani reprezentată prin Primar a depus întâmpinare la motivele de apel, arătând că la data de 28.06.2013 apelantul-reclamant a înțeles să investească instanța cu o acțiune în răspundere civilă contractuală în temeiul art. 1266 și 1350 din Codul Civil, solicitând să fie exonerată de plata sumei de 8.219 lei, conform contractului de concesiune nr.2292/2004, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
A susținut că instanța de fond în mod corect prin încheierea din data de 28.11.2013 a apreciat asupra competenței teritoriale, materiale și generale în raport de cererea de chemare în judecată. Potrivit art. 1-4 C.pr.civ.” competența materială a instanței se stabilește în raport de obiectul cauzei și de dispozițiile art.1-4 C.pr.civilă. Instanța competentă teritorial este fie cea comună de la domiciliul pârâtului ( art.5 Cod procedură civilă), fie una din cele prevăzute alternativ de art. 10 Cod procedură civilă.
A precizat că cererea apelantei-reclamante formulată la data de 01.04.2014 prin care s-a solicitat declinarea competenței în favoarea Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului M., a reprezentat în opinia pârâtei, o eventuală repunere în termen a unei acțiunii în contencios administrativ de anulare a unui act administrativ fiscal, întrucât începând cu data de 13.11.2013, aceasta a fost decăzută din termenul prevăzut de lege.
Cu privire la netemeinicia sentinței apelate, a precizat că instanța de fond și-a fundamentat soluția pe interpretarea unor clauze contractuale exprese, pornind de la corecta încadrare în fapt a acțiunii, pe baza situației de fapt reținute și a apărărilor formulate în cauză.
Contractul de concesiune, ulterior oricăror altor înțelegeri este o dovadă a formării și manifestării explicite a voinței juridice de încheiere a actului juridic civil, în forma sa exteriorizată prin încheierea contractului.
Astfel, prin încheierea contractului de concesiune, părțile au luat la cunoștință la data perfectării, de existența tuturor clauzelor contractuale, inclusiv de art.4.2.
Având în vedere voința concordantă a părților, astfel cum și-au manifestat acordul asupra nivelului minim al redevenței începând cu anul 2010, în cauză sunt incidente disp. art.1266 și 1267 Cod Civil.
A solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
Apelantul-reclamant în procedura prealabilă a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă, menționând că prin motivele invocate în cererea de apel a învederat instanței de control judiciar că instanța de fond nu era competenta material cu soluționarea cauzei în condițiile în care bunul ce a făcut obiectul contractului de concesiune nr. 2292/31.12.2004 încheiat între reclamant și P. Obârșia Cloșani ca reprezentant al U.A.T. Obârșia Cloșani reprezentată prin Primar, aparținea domeniului public al unității.
A invocat în sprijinul acestui argument decizia nr. 6/06.01.2011 ICCJ și nu înțelege cum pârâta poate susține ca Judecătoria Baia de A. era competentă material cu soluționarea acestei cauze, raportându-se doar la faptul ca prin încheierea de ședința din data de 28.11.2013 Judecătoria Baia de A. s-a declarat competenta general, material si teritorial cu soluționarea cauzei.
A precizat că s-a omis faptul că obiectul cererii formulate de a fost recalificat în sensul că nu sunt în prezenta unei cereri de reziliere contract,cum eronat a fost calificată de instanța de fond la momentul depunerii acțiunii, ci este vorba de o acțiune in răspundere contractuală ca urmare a încheierii între părți a unui contract de concesiune privind un bun aparținând domeniului public, situație în care apreciază ca trebuia ca instanța de fond să repună in discuția părților competenta de soluționare a cauzei din punct de vedere material si teritorial după recalificarea obiectului cererii.
A arătat că dispozițiile contractuale au fost interpretate eronat de instanța de fond care a susținut ca nu ar mai fi necesară încheierea unui act adițional după primii 5 ani, deși părțile au prevăzut acest lucru în mod expres în contract, act ce urma a fi comunicat reclamantului și asupra căruia urma să negocieze prețul redevenței.
A susținut că nu se poate înlătura aceasta dispoziție contractuala printr-o interpretare subiectivă, având in vedere dispozițiile art. 969 Cod civil anterior, conform cărora „contractul este legea părților, dar și dispozițiile art. 4.2. din contractul de concesiune unde se menționează în mod expres faptul că „ doar după negociere cuantumul redevenței va fi prevăzut într-un act adițional semnat de ambele părți contractante ” .
A solicitat față de aceste considerente, admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost precizată
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, se constată că următoarele:
În conformitate cu disp. art. 248 c.pr.civ. ,, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei ,, și față de acesta tribunalul va analiza cu prioritate excepția necompetenței materiale a instanței de fond în soluționarea cauzei.
Potrivit art. 66 din OG nr. 54 /2006 privind regimul contractelor de concesiune al bunurilor proprietate publică ,, soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului,,.
Raportat la această dispoziție imperativă și având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată tribunalul constată că excepția este întemeiată, o va admite și, în baza art. 480 alin 4 c.pr.civ, va anula sentința atacată și va trimite cauza spre judecare în primă instanță Tribunalului M. - Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de reclamantul Cabinet M. I. Dr. Ș. M., cu sediul în . Obîrșia Cloșani, județul M.,împotriva sentinței civile nr.159 din 15.04.2014 pronunțată de Judecătoria Baia de A., intimată fiind pârâta P. C. Obîrșia Cloșani reprezentată prin Primar, cu sediul în . M., având ca obiect acțiune în răspundere contractuala răspundere civilă contractuală.
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei.
Anulează sentința.
Trimite cauza pentru soluționare în primă instanță Tribunalului M. - Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Septembrie 2014
Președinte, M. C. O. | Judecător, A. M. | |
Grefier, D. D. |
Redactat. O.M./ 10 .2014
Tehnoredactat D.D. /4ex.
Jud. fond B. C.
Cod operator 2626
.
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1694/2013. Tribunalul... | Pretenţii. Sentința nr. 2154/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
