Contestaţie la executare. Sentința nr. 92/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 92/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-03-2012 în dosarul nr. 92/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 92
Ședința publică de la 09 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea contestației la executare formulată de către contestatoarea Instituția P. Județului M., reprezentată prin prefect I. M., în contradictoriu cu intimații V. E. și executor judecătoresc C. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 cod procedură civilă, după care, instanța constatând cauza în stare de judecată a reținut-o pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
P. cererea adresată acestei instanțe la 20.02.2012, contestatoarea Instituția P. Județului M. a solicitat anularea formelor de executare, respectiv a somației nr. 60/01.02.2012 întocmită de executorul judecătoresc C. C., la cererea creditoarei V. E..
În motivarea contestației a arătat că în baza titlului executoriu – decizia civilă nr. 504/R/2011 pronunțată de Tribunalul M. a fost somată să achite 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată și 439 lei cheltuieli de executare deși creditoarea nu a făcut dovada că a depus hotărârea la sediul debitoarei, iar O.G. nr. 22/2002 prevede un termen de 6 luni pentru instituțiile publice de executare a obligației de bună voie.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Verificându-și competența, în conf cu disp. art. 159 c.p.civ., instanța constată următoarele:
Contestațiile la executare se judecă, în primă instanță, potrivit art 400 c. pr. civ. de către instanța de executare, respectiv judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea .
În speță, debitorul –contestator este Instituția P. M., așa cum reiese din cererea de chemare în judecată, obligat prin hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă ,la plata unei sume de bani reprezentând cheltuieli de judecată, fiind contestate actele de executare silită întocmite de executorul judecătoresc C. C., la solicitarea creditoarei.
Ca atare, apreciind că tribunalul nu este competent cu soluționarea cauzei în primă instanță, urmează a declina competența de soluționare acesteia în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de către contestatoarea Instituția P. Județului M., reprezentată prin prefect I. M., în contradictoriu cu intimații V. E. și executor judecătoresc C. C., în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Martie 2012
Președinte, F. M. | ||
Grefier, M. B. |
Red.M.F/MB.
Ex.2
14 Martie 2012
Cod operator 2626
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 264/2012. Tribunalul MEHEDINŢI | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 49/2012.... → |
|---|








