Partaj judiciar. Decizia nr. 264/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 264/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 02-03-2012 în dosarul nr. 264/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 264/R
Ședința publică de la 02 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător S. C.
Judecător M. C. O.
Grefier T. I.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurentul - pârât D. G. împotriva sentinței civile nr.1776 din 15.12.2011 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimata reclamantă D. G. și intimații pârâți D. C., S. I., D. (G.) M., D. L., D. M., D. (N.) T. și D. M., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât D. G., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Recurentul pârât D. G. depune la dosar chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 30 lei și 1,5 lei timbru judiciar și solicită un nou termen de judecată pentru a motiva recursul.
Instanța respinge cererea de amânare, după care, invocă din oficiu excepția nulității recursului, acordând cuvântul asupra acestei excepții.
Recurentul pârât D. G. lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin actiunea civilă înregistrată la Judecătoria Strehaia sub nr._ reclamanta D. G. a chemat in judecată pe parații D. C. și S. I., pentru partaj succesoral.
In motivarea acțiunii reclamanta a susținut că la data de 05.02.1996 CJFF Mehedinti a eliberat titlul de proprietate definitiv nr._/05.02.1996, pentru suprafata totala de 2 ha 2600 mp., terenuri cu diferite categorii de folosinta, ce a apartinut inainte de colectivizare autorului D. I.G., mostenitorilor acestuia D. I., D. V. si S. V.. De asemenea, la data de 27.11.1967 a fost emis certificatul de mostenitor nr.230, avand ca obiect succesiunea defunctului D. G. în care au fost inscrise o . bunuri mobile, precum si suprafata de 800 mp, situata in . se află edificată o casă compusa din 2 camere si un hol, precum si un grajd.
A solicitat iesirea din indiviziune cu privire la bunurile ce au apartinut defunctului D. I G..
Ulterior, la termenul din 16.06.2011 reclamanta si-a precizat actiunea in sensul ca a solicitat iesirea din indiviziune doar cu privire la terenurile înscrise în TP definitiv nr._/1996, solicitând de asemenea, introducerea în cauza în calitate de parati a mostenitorilor numitului D. I., respectiv a numiților D. (G.) M., D. G., D. Lautentiu, D. M., D. (N.) T..
În sedinta publica din data de 08.09.2011 instanta, la cererea paratului D. C., a dispus introducerea in cauza in calitate de parată a numitei D. M., sotia supravietuitoare a defunctului D. V..
Actiunea nu a fost intemeiata in drept.
La dosarul cauzei s-au depus urmatoarele inscrisuri: TP nr._/1996, certificat mostenitor nr.230/27.11.1967, certificat deces D. I., certificat nastere si casatorie reclamanta, act identitate reclamanta, imputernicire avocatiala, chitanta taxa timbru, cupoane pensie, acte de filiatie parati, certificat mostenitor nr.255/1998 eliberat de BNP P. C-tin, procura speciala autentificata sub nr.4814/21.09.2011 de BNP B. si Asociatii, procura speciala autentificata sub nr.5438/07.12.2011 de BNP J. G., procura speciala autentificata sub nr.2119/10.11.2011 de BNP Paciuga Bonavestina, procura speciala autentificata sub nr.2120/10.11.2011 de BNP Paciuga Bonavestina, procura speciala autentificata sub nr.1884/05.10.2011 de BNP Paciuga Bonavestina, procura speciala autentificata sub nr.1830/29.09.2011 de BNP Paciuga Bonavestina, tranzactie.
In cauza paratii nu au formulat intampinare.
La termenul de astazi atat reclamanta, cat si paratii prezenti D. C. si D. G., precum si cei lipsa prin procuratorii D. C. si N. D. au sustinut ca au incheiat o tranzactie cu privire la terenurile ce fac obiectul T.p.definitiv nr._/05.02.1996, tranzactie pe care au depus-o la dosarul cauzei, solicitand ca instanta sa ia act de aceasta.
Potrivit art. 271 C.p.c., părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească învoiala lor.
Judecătoria Strehaia prin sentința civilă nr.1776 din 15.12.2011 a admis actiunea formulata de reclamanta si a luat act de tranzactia încheiată de către părți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul D. G., fără a enunța nemulțumirile în ce privește netemeinicia sau nelegalitatea acestei hotărâri.
Examinând recursul în raport de excepția nulității acestuia, instanța constată următoarele:
Potrivit art 303 alin.1 c.pr.civ, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termen care, potrivit alin.2 al aceluiași articol, se socotește de la comunicarea hotărârii.
În speță, se reține că, termenul de recurs este de 15 zile, iar el a fost respectat de către recurent doar în privința exercitării căii de atac, nu și cu referire la arătarea criticilor ce ar atrage netemeinicia și nelegalitatea sentinței obiect al recursului, în concret recurentul neinvocând niciun motiv de nemulțumire față de sentința atacată.
Astfel fiind, cum petentul nu și-a îndeplinit obligația procesuală de a-și motiva calea de atac prin cererea de recurs sau în termenul defipt de lege în acest sens, văzând dispozițiile art.306 alin.1 c.pr.civ,se apreciază întemeiată excepția invocată, consecința fiind constatarea nulității recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul civil formulat de recurentul pârât D. G. împotriva sentinței civile nr.1776 din 15.12.2011 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimata reclamantă D. G. și intimații pârâți D. C., S. I., D. (G.) M., D. L., D. M., D. (N.) T. și D. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Martie 2012, la sediul Tribunalului M..
Președinte, A. M. | Judecător, S. C. | Judecător, M. C. O. |
Grefier, T. I. |
Red. M.A. / Tehn. T.I.
06 Martie 2012
2 ex. - cod operator 2626
| ← Anulare act. Decizia nr. 9/2012. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 92/2012. Tribunalul... → |
|---|








