Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 108/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 108/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 108/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 108/2013
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Grefier N. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile după casare privind pe reclamanta U. G.-prin procurator U. A. și pe pârâții S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP M. și S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. I. și procurator U. A. pentru reclamantă, lipsă pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa pârâților, precum și faptul că s-a depus răspunsul de la Primăria comunei Cireșu cu adresa nr. 2245/3.12.2013, care totodată aduce la cunoștința instanței că prin adresa nr. 2169/22.11.2013, a răspuns și pentru termenul anterior solicitărilor instanței. Față de acest din urmă aspect, asupra sancțiunii aplicată prin încheierea din 26.11.2013, se revine sens în care nu va mai fi emis debit.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra cauzei.
Avocat M. I. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată și acordarea despăgubirilor în favoarea petentei pentru imobilul cu trei camere, plantațiile și culturile ambilor autori și pentru bunurile mobile astfel cum au fost calculate prin expertiza întocmită în primul ciclu procesual, cu cheltuieli de judecată în ambele cicluri procesuale constând în onorariu expert și avocat.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 03.06.2011, sub nr._ reclamanta U. G. prin procurator U. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice M., obligarea pârâtului la plata daunelor materiale și morale în sumă de 300.000 euro pentru U. G., în sumă de 50.000 euro pentru U. I., decedat, în sumă de 50.000 euro pentru U. V., decedată, în sumă de 50.000 euro pentru G. P., decedat, în sumă de 50.000 euro pentru G. I., în total suma de 500.000 euro și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că în fapt, data de 13.06.1951, împreună cu părinții: U. I. și U. V. și bunicii G. P. și G. I. au fost deportați din satul N., . Bărăganului, până în anul 1955, unde au trăit în condiții inumane, reclamanta îmbolnăvindu-se grav.
În cele două gospodării, ale părinților și bunicilor săi au rămas: două case, fiind recuperată în anul 1996 locuința bunicului său, animale, utilaje pe care nu le-au mai recuperat.
P. precizările de acțiune din 06.09.2011 și 29.08.2012, reclamanta a solicitat contravaloarea recoltelor, animalelor, utilajelor rămase în gospodărie, lipsa de folosință a termenului de 4 ha restituit, suprafața de 1,5 ha pădure, casa de locuit construită din lemn și grajd, c/val degradării și lipsei de folosință a casei de locuit din N. restituită, un butoi de lemn, unul de tablă și un cazan de țuică.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
P. s.c.nr. 227 din 19 decembrie 2012, Tribunalul a admis în parte acțiunea precizată, a obligat pârâtul la plata sumei de 8730 lei, daune materiale și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei și a respins petitul privind daunele morale.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a făcut dovada că împreună cu familia sa compusă din părinți și bunici, în baza deciziei MAI nr. 200/1951, în perioada 18.06.1951 – 1955 au fost strămutați din localitatea de domiciliu N. – M. în localitatea B. Nouă – Călărași unde li s-a stabilit obligatoriu.
Potrivit disp. art. 5 din Legea nr.221/2009 modificată prin OUG nr. 62/2010, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea.
P. decizia nr.1358/21.10.2010 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. în mai multe dosare și s-a constatat că prevederile art. 5 alin 1 lit. a teza întâi din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 dec. 1989, cu modificările și completările ulterioare sunt neconstituționale.
Decizia a fost publicată la data de 15.11.2010.
Conform art.147 alin.1 din Constituție, dispozițiile din legi constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice în 45 de zile de la publicarea deciziei Curții, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Cum de la data publicării deciziei au trecut 45 de zile și dispozițiile declarate neconstituționale nu au fost puse în acord cu Constituția, instanța a constatat că acestea și-au încetat efectele.
Față de cele expuse, s-a respins cererea de acordare a daunelor morale, formulată în temeiul at. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Potrivit disp. art. 5 al.1 lit.b din Legea nr.221/2009, se acordă despăgubiri pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii 247/2005.
Din declarațiile martorului U. P. coroborată cu înscrisul de la fila 55 emis de Arhivele Naționale - Serviciul Județean M., rezultă că la data de 26 iunie 1951(deci, după deportare) G. P., autorul reclamantei avea în proprietate mai multe animale, bunuri mobile, evaluate de expertul desemnat în cauză la suma de 8730 lei, bunuri ce nu i-au fost restituite la întoarcerea din B..
Astfel, instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată cu privire la bunurile respective, fiind obligată pârâta la plata contravalorii acestora.
Cum Legea 221/2009 în art.5 lit. b, reglementează acordarea de despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri numai în situația în care nu au fost restituite sau nu au obținut despăgubiri prin echivalent, prin legile de reparație nr.10/2001 și 247/2005, solicitarea reclamantei de restituire a suprafeței de 1,5 ha teren forestier sau a contravalorii acestuia și a contravalorii unei case de locuit, a fost respinsă, având în vedere că nu a făcut dovezi în acest sens.
Uzufructul terenurilor și casei de locuit din N., contravaloarea recoltei de cereale, menționate în precizarea de acțiune nu pot fi acordate, întrucât nu intră sub incidența legii 221/2009.
În temeiul disp. art. 274 c.p.civ. a fost obligată pârâta la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.
Împotriva s.c.nr.227/19.12.2012,, în termen legal au declarat recurs reclamanta U. G., prin procurator U. A. și pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP M..
P. d.c.nr.3623/10.04.2013, Curtea de Apel C. a admis recursurile, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe din următoarele considerente:
Potrivit art.261 alin.1 pct.5 cod procedură civilă, „orice hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Nerespectarea acestei dispoziții legale atrage, în mod normal sancțiunea nulității hotărârii în condițiile pre .de art.105 alin.2 cod procedură civilă.
În dreptul european, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigența art.6 paragraf 1 din CEDO.
În speța dedusă judecății, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță nu a respectat aceste exigențe prevăzute atât de art.261 pct.5 cod procedură civilă, cât și de art.6 din C EDO.
Astfel, reclamanta a investit instanța cu o acțiune în despăgubiri în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentând daune morale și materiale ca urmare a deportării familiei sale compusă din părinți și bunici pe o perioadă de 4 ani, 6 luni și 13 zile, din satul N., ., în Câmpia Bărăganului, în localitatea Pelicanul, Raionul Călărași.
Acest text reglementează dreptul oricărei persoane care a „suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic de a solicita despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative”, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri în echivalent în condițiile Legii 10/2001 sau Legii 247/2005.
Din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor rezultă că numai echivalentul bănesc al unor bunuri ce intră sub incidența celor două legi de reparație menționate poate fi solicitat în temeiul art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009.
Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de legiuitor, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii 10/2001 și Legii 246/2005, ori în domeniul de reglementare al Legii 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea 247/2005, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură), utilajele și instalațiile preluate cu imobilul (imobile prin destinație), astfel cum prevăd dispozițiile art.6 alin.1 și 2 din Legea 10/2001.
Ori, instanța de fond nu a analizat acțiunea și precizările de acțiune raportate la sfera de reglementare a acestor legi, mai mult deși s-au solicitat despăgubiri materiale pentru familia U. și familia G., tribunalul a acordat despăgubiri materiale doar pentru bunurile ce au aparținut familiei G..
În concluzie, reținând că sunt întemeiate atât criticile reclamantei privind omisiunea analizei tuturor cererilor, cât și criticile pârâtului privind sfera bunurilor ce se circumscriu dispozițiilor prevăzute de art.5 alin.1 lit.b din Legea 10/2001 cu raportare la cele două legi speciale menționate, curtea a constatat că hotărârea pronunțată de tribunal este susceptibilă de casare cu trimitere spre rejudecare.
Cauza a fost înregistrată pentru rejudecare la data de 3.06.2013 sub nr._ .
Față de considerentele deciziei de casare, instanța de trimitere a pus în vedere reclamantei prin apărătorul ales să depună la dosar o precizare de acțiune în care să nominalizeze distinct, pentru fiecare familie a autorilor (U. și respectiv G.) ce imobile construcții și păduri le-au fost restituite la momentul revenirii în localitate.
P. precizarea de acțiune depusă la dosar la 30.09.2013, reclamanta a arătat că:
-de la autorul G. T P. s-au preluat abuziv următoarele bunuri: un imobil casă cu trei camere restituit în anul 1996 însă ca ruină, fără pereți interiori, cu ziduri exterioare deteriorate, fără uși sau ferestre și cu acoperișul degradat; 1,5 ha pădure situată pe raza satului Pîrlagele care a fost restituită altor persoane în baza Legii 18/1991; recolta de pe 0,75 ha grâu; 0,50 ha secară, 0,75 ha porumb, 0,25 ha ovăz, 0,25 ha cartof, 0,25 ha orz, un ha fânețe, 0,10 ha struguri; un bou, o vacă, 14 oi, un porc, 11 miei, un cal, 14 găini, un butoi de lemn, 4 hârdaie, 3 putini, un butoi de tablă, un cazan de țuică;
- de la autorul U. I. au fost preluate: un bou, o vacă, 15 oi, 2 porci, un cal, 15 găini, două pluguri, un car, o grapă și contravaloarea recoltei de pe 1 ha grâu, 0,90 ha porumb, 0,33 ha struguri și prune.
În baza principiului rolului activ reglementat de disp. art.129 al.5 c.pr.civ., față de precizarea reclamantei, instanța a apreciat necesitatea întocmirii unei adrese către Primăria comunei Cireșu, solicitând a se comunica dacă reclamanta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,5 ha teren pădure conform legilor fondului funciar, în calitate de moștenitoare a autorului G. T P., în caz afirmativ, să se precizeze modul de soluționare a cererii.
Cu adresele nr.2169/22.11.2013 și 2245/3.12.2013, Primăria comunei Cireșu a comunicat instanței că pentru suprafața de 1,50 ha pădure nu s-a formulat cerere de reconstituire de pe urma defunctului G. T P..
Analizând întregul material probator al cauzei, tribunalul constată că acțiunea reclamantei este neîntemeiată din considerentele ce urmează.
Sub aspectul acordării daunelor morale, cererea este lipsită de temei juridic în condițiile în care prin decizia Curții Constituționale nr.1358/2010 s-au constatat neconstituționale dispozițiile Legii 221/2009 (art.5 al.1 lit.a teza I) care îndreptățeau persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
P. urmare, cererea reclamantei pentru acordarea daunelor morale formulată atât în nume propriu cât și ca moștenitoare a părinților U. și bunicilor G. va fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește daunele materiale constând în contravaloarea bunurilor mobile și imobile care au aparținut celor două familii U. și G. – autori ai reclamantei, astfel cum au fost nominalizate în precizarea depusă la data de 30.09.2013, văzând și disp. art.5 lit.b din Legea 221/2009, și această cerere va fi respinsă.
Acest text de lege prevede acordarea de despăgubiri doar pentru bunuri imobile construcții și terenuri, nu și pentru bunuri mobile, însă doar în situația în care bunurile imobile ce au aparținut anterior deportării nu au fost restituite (în natură sau prin echivalent) prin legile reparatorii (Legea 10/2001 și Legea 247/2005).
În ceea ce privește imobilul casă ce a aparținut autorului G. T P., reclamanta recunoaște că i s-a restituit dar într-o stare foarte degradată încât nu a mai fost posibil a fi folosit conform destinației, astfel încât solicită acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea deteriorărilor.
Potrivit disp. art.9 al.1 din Legea 10/2001, act normativ la care fac trimitere dispozițiile art.5 lit.b din Legea 221/2009 în vederea stabilirii despăgubirilor, imobilele preluate abuziv se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Cum această lege nr.10/2001 nu a prevăzut ca persoanele îndreptățite la restituirea imobilului construcție să beneficieze și de contravaloarea degradărilor imobilului restituit, aceasta nu face nici obiectul Legii 221/2009.
P. urmare, cererea pentru acordarea contravalorii degradărilor casei ce a aparținut autorului G. T P., restituită reclamantei, este neîntemeiată și prin urmare va fi respinsă.
În ceea ce privește suprafața de 1,5 ha pădure care a aparținut aceluiași autor, în lipsa unei cereri de reconstituire formulată de reclamantă, dispozițiile Legii 221/2009 nu-i conferă dreptul la acordarea de despăgubiri pentru această suprafață întrucât art.5 lit.b din acest act normativ impun părții, ca principală condiție, să fi solicitat in temeiul legilor 10/2001 sau 247/2005 restituirea sau despăgubire în echivalent.
Contravaloarea recoltelor ce-au rămas în gospodăriile celor două familii-autori ai reclamantei și uzufructul terenurilor și casei de locuit nu fac obiectul despăgubirilor conferite de prevederile Legii 221/2009 astfel că, cererea privitoare la astfel de despăgubiri va fi respinsă.
Sub aspectul despăgubirilor reprezentând contravaloarea bunurilor mobile, instanța de casare a reținut cu putere de lucru judecat că doar bunurile ce intră sub incidența legilor de reparație (10/2001 și 247/2005) respectiv terenuri și construcții (imobile prin natură), utilajele și instalațiile preluate cu imobilul (imobile prin destinație) prevăzute la art.6 al.1 și 2 din Legea 10/2001 fac obiectul despăgubirilor prevăzute de Legea 221/2009.
Cum bunurile mobile nominalizate de reclamantă de pe urma autorilor săi nu fac parte din astfel de categorie, cererea pentru despăgubiri constând în contravaloarea lor este neîntemeiată.
Față de toate aceste considerente, tribunalul va pronunța o sentință prin care va respinge în totalitate acțiunea, după casare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă, după casare, privind pe reclamanta U. G.-prin procurator U. A. și pe pârâții S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP M. și S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2013.
Președinte, C. P. | ||
Grefier, N. C. B. |
Red.CVP
Dact.CNB
Ex.5/19.12.2013
Cod operator 2626
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2225/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 106/2013.... → |
|---|
