Legea 10/2001. Sentința nr. 198/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 198/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-10-2012 în dosarul nr. 198/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentinta civilă Nr. 198/2012
Ședința publică de la 19 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE- CAPITANESCU S.
GREFIER-I. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. M. G.
și pe intimat AGENȚIA NAȚIONALĂ P. R. PROPRIETĂȚILOR, intimat D. Crinuța N. - președinte la A.N.R.P., intimat P. M. - director la A.N.R.P., având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul lipsă intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin serviciul registratură petentul a depus la dosar înscrisuri cu privire la calitatea de vinovăție a intimaților,de asemenea au mai fost depuse și note de ședință de către intimata Agenția Națională pentru restituirea proprietăților.
Reclamantului i-a fost luată o declarație prin care arată că, renunță să se judece cu cei doi pârâți Proboi M. și D. Crinuța N. ,înțelegând să se judece decât cu pârâta Agenția Națională pentru R. Proprietăților.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art. 150 și următoarele cod procedură civilă, a constat încheiate dezbaterile și a acordat cuvântul asupra apelului civil de față;
Reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL;
Asupra cauzei civile de față;
Constată că la data de 17 iulie 2012 reclamantul P. M G. a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională pentru R. Proprietăților, Proboi M. și D. Crinuța N. ,pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța pârâți să fie obligați să-i restituie sumele de 50.000 RON și 80.000 RON cei reveneau reclamantului din cele două dosare cu cota de 1/1.
In motivarea acțiunii motivează că în vara anului 2008, în luna iulie, numitul E. M. a primit decizia nr.2487/17.07.2008 pentru a-și ridica drepturile bănești de la NRP cu toate că avea număr de înregistrarea în urma reclamantului.
Cele două dispoziții nr. 42 dosar nr._ și dispoziția nr.43 dosar nr.3887CC/2005 au fost depuse la data de 17.10.2004.
În ceea ce îl privește susține că dispozițiile de restituire în favoarea sa au fost modificate în sensul stabilirii unei cote de 1/1 în loc de 3/8 din imobilul ce trebuia restituit astfel că aceste dispoziții respectiv 247/10.09.2010 și 281/05.11.2010 trebuie modificate în acest sens și în mod corelativ și sumele ce trebuie achitate drept despăgubiri .
Reclamantul solicită ca pârâta Agenția Națională pentru R. Proprietăților să se conformeze sentinței civile nr. 237/21 sept. 2011 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul M. prin care au fost anulate parțial dispozițiile de restituire nr. 247/10.09.2010 și 281/05.11.2010 în sensul că reclamantului îi revine o cotă de 1/1 și nu 3/8 și să-i remită sumele aferente reprezentând despăgubiri .
Menționează reclamantul că a făcut numeroase demersuri la A. pentru a obține un răspuns pozitiv, dar fără nici un rezultat.
Analizând cererea de chemare în judecată instanța constată că potrivit art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 contestațiile împotriva deciziilor adoptate de A. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt de competența Secției de C. Administrativ al Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, în speță Curte de Apel C. .
În consecință tribunalul în conformitate cu prevederile art. 158 raportat la art. 1591 alin. 2 cod procedură civilă, va declina competența de soluționare în favoarea Curții de Apel C.-Secția contencios .
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare privind pe petentul P. M. G.,domiciliat în . Bârzii, jud.M. împotriva intimaților AGENȚIA NAȚIONALĂ P. R. PROPRIETĂȚILOR, D. Crinuța N. - președinte la A.N.R.P., P. M. - director la A.N.R.P.,cu sediul în București,Calea Floreasca nr.202, sector 1 București, în favoarea Curții de Apel C.-Secția contencios.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Octombrie 2012.
Președinte, S. C. | ||
Grefier,
I. L.
CS/LI/4 ex.
Confidențial cod.op.2626
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 418/2013.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1090/2012. Tribunalul... → |
|---|








