Fond funciar. Decizia nr. 1231/2012. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 1231/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 26-10-2012 în dosarul nr. 1231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 1231/R

Ședința publică de la 26 Octombrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C. O.

Judecător A. M.

Judecător S. C.

Grefier T. I.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta - petentă P. E. împotriva sentinței civile nr.518 din 10.07.2012 pronunțată de Judecătoria Orșova, în contradictoriu cu intimatele C. Județeană de F. F. M. și C. L. de F. F. Ilovița, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. V., pentru recurenta petentă, lipsă fiind intimatele.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat D. V., pentru recurenta petentă, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii plângerii așa cum a fost formulată, desființarea hotărârii CJFF prin care i s-a respins petentei cererea de reconstituire a dreptului de proprietate și reconstituirea dreptului de proprietate asupra 6 ha. teren pădure pe raza comunei Ilovița în pct. ,,B.-Cracul lui N.” zis și „Cracul Muierii” teren ce provine de la autorul său, Bogobia P.; în subsidiar, solicită casarea cu trimitere pentru a se administra probe. Fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Orșova, sub nr._ din 28.02.2012, petenta P. E. a solicitat ca în contradictoriu cu intimatele C. L. de F. F. Ilovița și C. Județeană de F. F. M., prin hotărâre judecătorească să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de 6,00 ha teren cu vegetație forestieră pe vechiul amplasament din pct. „B.– Cracul lui N.” zis „C. Muierii” pe raza comunei Ilovița, teren ce provine de la autorul său, Bogobia P..

În motivarea acțiunii, petenta a arătat că s-a adresat cu cerere în termen legal la C. L. de F. F. Ilovița, în baza Legii nr. 247/2005, pentru a i se aproba reconstituirea dreptului de proprietate pentru mai multe suprafețe de pădure, inclusiv pentru terenul cu pădure prevăzut în actul de vânzare nr. 178 din 25.01.1907 provenit de la autorul Bogobia P.– bunicul patern, situat în pct. „B.” – „Cracul lui N.” zis „C. Muireii”.

A mai arătat că, deși a depus actul de vânzare menționat mai sus, CLFF Ilovița i-a respins această solicitare, iar CJFF M. i-a respins contestația formulată împotriva hotărârii de respingere a CLFF Ilovița.

A mai precizat că vechiul amplasament în prezent nu mai este liber fiind puse în posesie alte persoane în baza legilor anterioare privind proprietatea, astfel încât solicită reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament liber stabilit de comun acord cu intimatele.

În drept și-a motivat cererea pe prevederile Capitolului IV din Legea nr. 18/1991, dispozițiile art. 6 alin.(1) ind. 3 din Legea nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 247/2005.

În dovedire a depus la dosar următoarele înscrisuri: cererea de reconstituire formulată de petentă, copie certificat de căsătorie . nr._, copia certificat de deces . nr._, adresa nr. 2796/2010 emisă de CLFF Ilovița, extras din hotărârea nr. 41/28.10.2010 a CLFF Ilovița, adresa nr. 285/06.02.2012 a CLFF Ilovița, anexă Hotărâre nr. 368/26.01.2012 a CJFF M., act de vânzare nr. 178/1907.

Prin încheierea de ședință din data de 26.03.2012 instanța a încuviințat pentru petentă proba cu martorii V. P. și S. N., iar din oficiu a dispus emiterea unei adrese către CLFF Ilovița pentru a comunica dacă suprafața de 6,00 ha pădure situată în pct. „B. – Cracul lui N.” zis „C. Muierii” a fost înscrisă în registrul agricol înainte de anul 1948, dacă mai sunt alți moștenitori și dacă mai sunt terenuri disponibile.

La termenul de judecată din data de 09.04.2012 au fost identificați și audiați martorii V. P. și S. N., depozițiile acestora fiind consemnate în scris, iar filele atașate la dosar.

Prin serviciul registratură la data de 27.04.2012 intimata CLFF Ilovița a depus la dosar adresa nr. 1196/27.04.2012, adresa nr. 285/06.02.2012, cereri de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de petentă, actul de vânzare nr. 178/1907, adresa nr. 290/C/17.04.2012 eliberată de Arhivele Naționale – Serviciul Județean M. .

La termenul de judecată din data de 21.05.2012, petenta, prin avocat, a depus la dosar două acte de schimb, adresa nr. 2329BC/27.04.2012, adeverința nr. 1273/15.05.2012 emisă de primăria Ilovița.

Prin serviciul registratură, la data de 21.05.2012, intimata CLFF Ilovița a depus adresa nr. 1289/18.05.2012.

La solicitarea instanței, au fost depuse la dosar prin serviciul registratură la data de 21.06.2012 înscrisuri din partea Arhivelor Naționale.

Prin serviciul registratură la data de 10.07.2012 CLFF Ilovița a depus la dosar relațiile solicitate de instanță.

Judecătoria Orșova prin sentința civilă nr.518 din 10.07.2012 a respins plângerea petentei P. E., ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că:

Prin cererea adresată Comisiei Locale de F. F. Ilovița și înregistrată sub nr. 28/08.08.2005 (fila 33 dosar), petenta P. E. în calitate de moștenitoare a autorilor săi Bogobia P. și Bogobia I., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru pădure de la autorul Bogobia P. pe baza actului de vânzare nr. 178/1907.

În cerere nu se specifică punctul unde este amplasată pădurea și nici nu se individualizează aceste terenuri forestiere, făcându-se o apreciere generală la suprafața de 25 de ha. ca rest după restituirea suprafeței de 10 ha. de pădure.

Prin Hotărârea nr. 41/28.10.2010 C. Locala de F. F. Ilovița a respins parțial cererea nr. 28/08.08.2005 formulată de petentă privind reconstituire a dreptului de proprietate pentru pădure de la autorul Bogobia P. pe baza actului de vânzare nr. 178/1907 pe motivul că nu s-a făcut dovada continuității proprietății până la naționalizare.

Prin Hotărârea nr. 368/26.01.2012 CJFF M. a respins contestația formulată de petentă împotriva hotărârii CLFF nr. 41/28.10.2010 și a menținut hotărârea comisiei locale de fond funciar.

Potrivit art.10 din Legea nr.18/1991 inițială, cât și modificat prin legile nr.169/1997 și 1/2000, devenit art.11, și Legea nr.247/2005, foștii proprietarii aveau posibilitatea de a face dovada suprafețelor cedate cooperativei sau preluate de stat prin mai multe mijloace, inclusiv declarații de martor ,,suprafața adusă în cooperativă este cea care rezultă din: evidențele cooperativei, cererile de înscriere, registrele agricole de la data intrării în cooperativă, actele de proprietate și cartea funciară sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori,,.

Totodată art.41 alin.(1) din Legea 169/1997 prevede că ,, persoanele fizice sau, după caz, moștenitorii acestora, ale căror terenuri cu vegetație forestieră, păduri, zăvoaie, tufărișuri, pășuni și fânețe împădurite au trecut în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate și pentru diferența de peste 1 ha, dar nu mai mult de 30 ha. de familie."

De asemenea art.6 din Legea 1/2000 prevede că: la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orășenești și municipale și cele județene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la art.9 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art.11 alin. (1) și (2) din aceeași lege,,.

Din probele administrate – copia extras din borderoul cu proprietățile populație din comuna Vîrciorova, ., jud.M. - instanța reține că autorul petentei P. E., Bogobia P.P. (bunicul) a deținut împreună cu membrii familiei, (inclusiv cu tatăl petentei Bogobia Romus cum apare în titlul de proprietate sau R. cum apare în borderou și certificatul de căsătorie al petentei) potrivit recensământului agricol din anul 1948 suprafața de 13 ha. 4000 m.p pădure (f.69 ).

De asemenea, instanța reține din adresa nr.1642/09.07.2012 a Comisiei Locale de F. F. de pe lângă Primăria Ilovița, și titlurile de proprietate anexate acesteia, că petentei și celorlalți moștenitorii ai autorilor Bogobia P. și Bogobia Romus(R.), precum și individual acestuia din urmă, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin eliberarea titlurilor de proprietate pentru suprafața totală de 46,31 ha. pădure, mai mult decât cea existentă în evidențele proprietăților deținute de autori în anul 1948, și chiar față de cea solicitată prin cererile de reconstituirenr.43/12.05.2005 și 28/08.08.2005 (f.83-98 ; f.32-33).

Astfel, plângerea îndreptată împotriva Hotărârii nr. 368/26.01.2012 emisă de C.J.F.F. de pe lângă Prefectura M. este total nefondată, câtă vreme petenta și ceilalți moștenitori ai autorului Bogobia P.P. au primit o suprafață mult mai mare decât la care erau îndreptățiți potrivit legii funciare și evidențelor anterioare anului 1948, primarul în calitatea sa de președinte al CLFF având obligația legală de a solicita anularea titlurilor eliberate cu încălcarea legii.

Instanța observă că petenta își exercită cu rea credință drepturile legale, încercând să obțină în mod necuvenit suprafețe din fondul forestier național, deși i-a fost deja reconstituit dreptul de proprietate cu suprafețe mult mai mari decât cele avute în proprietate de autorul său.

De altfel, din examinarea actului de vânzare –cumpărare nr.178/1907, invocat ca dovadă a existenței în patrimoniul autorului petentei, Bogobia P., a suprafeței de 6 ha. pădure în punctul ,,B. – Cracul lui N.” zis „C. Muierii” instanța observă că în cuprinsul acestuia nu se face referire la nicio întindere și amplasament, ci se face referire la ,, câmp și pădure cum și pomi fructiferi situat în hotarul ., pământ de moșnean,, (f.10).

Dacă aceste terenuri au fost cumpărate în anul 1907, este evident că ele erau incluse în cele 13 ha.4000 m.p cuprinse în borderoul privind recensământul proprietăților din satul B., . 1948.

Mai mult, instanța observă că petenta P. E. a mai obținut împreună cu alți moștenitori suprafața de 9,5027 ha. pădure după același autor printr-o altă hotărâre judecătorească, cea cu nr.54/06.02.2007 a Judecătoriei Orșova ( conform pct. 8 din adresa nr.1642/09.07.2012 a CLFF Ilovița aflată la fila 74 dosar), de unde trage concluzia că aceasta și-a dublat suprafața forestieră deținută de autorul său, iar prin prezenta plângere dorește triplarea ei.

Petenta invocă ca dovadă a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere și hotărârea de partaj nr. 1200/09.11.1949 a Tribunalului M. (f.101), dar instanța analizând dispozitivul acestei sentințe observă că în pct. ,,B. –zis „C. Muierii” - figurează doar suprafața de 2,65 ha. atribuită în lotul 3 pct.5 unuia din autorii petentei, Bobobia R., celuilalt autor, Bogobia P. revenindu-i în lotul nr.1 doar o suprafață de 6300 mp.izlaz și tufăriș din pct.B., pct.16 (f.104 ).

Depozițiile martorilor audiați S. N. și V. P. vor fi înlăturare ca neconcludente, deoarece acestea nu corespund realității atestate de înscrisuri oficiale referitoare la proprietățile forestiere deținute în proprietate de autorul petentei în anul 1948, anterior preluării lor de către stat.

Împotriva sentinței recurate a formulat recurs în termen legal petenta P. E. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs susține că prima instanță a reținut că de vreme ce din adresa nr. 1642 din 09.07.2012 a CLFF ILovița, rezultă că i s-a reconstituit dreptul de proprietate ei și celorlalți moștenitori pentru suprafața totală de 46, 31 ha pădure – rezultă că deja a primit mai mult decât avea dreptul potrivit actului nr. 178/1907 și că terenul din acest act este cuprins în suprafața de 46, 31 ha, fără însă a observa că la baza reconstituirii dreptului de proprietate pe suprafața de 46,31 ha, stă hotărârea judecătorească de partaj 1200/1949 care evident nu putea fi cuprinsă în borderoul evidenței proprietăților din 1948.

Mai mult pentru suprafața de teren din respectiva sentință judecătorească provine de la I. P. Bogobia– tatăl lui Bogobia P., iar prin această hotărârea judecătorească, tatăl a împărțit averea la cei trei copii pe care i-a avut.

Arată că terenul de 13 ha și 4000 mp cuprins în actul nr.178/1907 era proprietatea personală a lui Bogobia P. bunicul său și numai acesta a fost cuprins în borderoul evidenței proprietăților din anul 1948 al satului B..

Mai arată că instanța de fond consideră că terenul în suprafață de 9,5027 ha pădure pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate – prin s.c. nr.54/06.02.2007 a Judecătoriei Orșova, ar fi făcut parte din actul 178/1907 deși dacă ar fi observat mai bine respectiva hotărâre ar fi văzut că este vorba de un teren cuprins în alt act și altă locație aflată la o distanță de cel puțin 30 km față de terenul din pct. Cracul Muierii.

Prima instanță a trecut cu ușurință peste depozițiile martorilor, vecini cu suprafața de pădure pentru care am solicitat reconstituirea dreptului de proprietate care au confirmat că autorul meu a avut pădure în pct. N. - Cracul Muierii – invocând nejustificat că în actul nr.178/1907 nu s-ar specifica care este suprafața de pădure, acest act cuprinzând și alte terenuri – câmp - fânețe și pomi fructiferi. Noi am cerut reconstituirea dreptului de proprietate numai pentru 6 ha pădure - suprafața din act fiind cu mult mai mare peste 30 ha.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art 304 și 304 indice 1 tribunalul constată că este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Motivele de recurs invocate vizează netemeinicia sentinței în sensul greșitei aprecieri a probatoriului administrat și față de acestea se constată că petenta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru mai multe suprafețe de pădure ce provin de la autorul Bogobia P. și sunt cuprinse în actul de vânzare nr. 178 din 25.01.1907 .

Instanța de fond, făcând aplicarea dispozițiilor legale în materie a reținut în mod corect, față de actele și declarațiile martorilor, că petenta nu face dovada dreptului de proprietate al autorului pentru suprafața de teren solicitată.

Astfel în actul de vânzare invocat nu este specificată suprafața de teren ce face obiectul vânzării însă în ,, Borderoul populației întocmit în urma recesămîntului din 1948 la poziția Bogobia P. apare înscrisă suprafața de 13,4 ha teren cu vegetație forestieră iar din adresele emise de Primăria Ilovăț rezultă că terenurile autorului au fost preluate de către stat .

Cum în actul de vânzare cumpărare nu se specifică suprafața de teren forestier și acesta este anterior anului 1948 rezultă că la nivelul preluării de către stat a terenurilor autorul deținea această suprafață de pădure, iar prin titlul definitiv de proprietate nr._ din 26.10.2007 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 18,5 ha pe numele autorului Bogobia P P. cu moștenitori P. D., C. J., M. M. și P. E. . Mai mult decât atât se constată că în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile prev. de art. 6 alin 1 indice 3 din Legea 1/2000 în sensul că martorii audiați nu au făcut dovada că sunt proprietari sau moștenitori ai proprietarilor vecini cu acte de proprietate, fie acte primare, fie acte de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar

Așa fiind în mod corect instanța de fond a aplicat disp. art. 6 din Legea 1/2000 și față de cronologia actelor existente la dosar a apreciat plângerea ca fiind nefondată .

Pentru aceste considerente se apreciază recursul nefondat și va fi respins .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurenta-petentă P. E. împotriva sentinței civile nr.518 din 10.07.2012 pronunțată de Judecătoria Orșova, în contradictoriu cu intimatele C. Județeană de F. F. M. și C. L. de F. F. Ilovița, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2012.

Președinte,

M. C. O.

Judecător,

A. M.

Judecător,

S. C.

Grefier,

T. I.

OMC /T.I. – 2 ex.

05 Noiembrie 2012

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1231/2012. Tribunalul MEHEDINŢI