Obligaţie de a face. Decizia nr. 50/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 50/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 05-03-2012 în dosarul nr. 50/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 50/A
Ședința publică de la 05 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. M.
Judecător L. B.
Grefier M. B.
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor civile formulate de reclamanta Orașul S. prin P. și pârâtul I. L. D., împotriva sentinței civile nr. 1217 din 20.09.2011, pronunțată de Judecătoria S., intimat fiind chematul în garanție P. M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 27.02.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având în vedere complexitatea cauzei, în temeiul art.260 cod procedură civilă a amânat pronunțarea, după care, a fost reținută cauza pentru soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 20.05.2011, sub nr._, reclamanta Orașul S. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea pârâtului I. L. D. în sensul de a desființa garajul în suprafață de 22,66 mp și magazia în suprafață de 8,34 mp construite (total suprafață 31 mp) fără autorizație de construcție în S., punctul „fosta autogară” din zona Pieței Agroalimentare S., aflată în domeniul public al Orașului S. cu vecinătăți N:M. G., la S – domeniul public, la E- domeniul public, la V- domeniul public, respectiv de a aduce la cota și starea inițială terenul în suprafață totală de 31 mp, ocupată în mod abuziv.
În fapt reclamanta a arătat că în urma unor verificări efectuate de către funcționarii publici din cadrul Oficiului adm. domeniului public, urbanism-disciplina în construcții din cadrul Primăriei S., s-a constatat că în Orașul S. punctul „fosta autogară” S., pârâtul deține un garaj în suprafață de 22,66 mp și o magazie în suprafață de 8,34 mp în total ocupând o suprafață de 31 mp pe ternul aparținând domeniului public fără a deține autorizație de construcție.
În dovedire cererii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: cererea de chemare în judecată, adresa nr. 7855/11.05.2011, confirmare de primire, schita terenului, adresa nr. 6516/15.04.2011 și extras din Monitorul Oficial al României din data de 12.09.2002.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 3, art. 27, 28, 29 și 31 din Legea nr. 50/1991.
Cererea de chemare în judecată este legal timbrată.
Pârâtul, nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 08.06.2011 numitul P. M. a depus la dosar cerere de chemare în garanție prin care a solicitat instanței că în cazul în care se va dispune demolarea garajului cumpărat de la pârât, acesta sa fie obligat la plata sumei de 2800 lei actualizat până la data plății integrale, reprezentând prețul plătit pentru garajul a cărei demolare se solicită, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecata din data de 20 septembrie 2011, instanța a invocat excepția necompetentei generale a Judecătoriei S. in soluționarea cauzei.
P. sentința civilă nr.1217/20.09.2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosar_ a fost admisă excepția necompetenței generale a Judecătoriei S. și respinsă ca inadmisibilă acțiunea. S-a respins cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit prevederilor art. 33 al 4 din Legea 50/1991, modificată și completată prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, orașelor sau comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice competente fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de pârât, având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea principală, instanța a respins-o ca rămasă fără obiect.
Împotriva hotărârii mai sus menționate au declarat recurs recurentul Orașul S. prin primar și recurentul-pârât I. L. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul Orașul S. prin primar a motivat în esență că, excepția invocată din oficiu s-a făcut după administrarea probatoriilor, dispunându-se expertiză în cauză și avansându-se cheltuieli. A criticat hotărârea și sub aspectul aplicării disp. art. 33 din Legea 50/1991, legea autorizării lucrărilor în construcții în măsura în care există o prevedere care dă posibilitatea autorității locale să sesizeze instanța de judecată în situația în care termenele stabilite au fost respectate, respectiv art. 32 din același act normativ.
A solicitat admiterea recursului, modificarea soluției instanței de fond, reținerea spre rejudecare a cauzei în fond și admiterea acțiunii.
Recurentul I. L. D. a apreciat că instanța de fond a procedat în mod greșit, invocând din oficiu și admițând excepția necompetenței Judecătoriei S., deoarece la primul termen de judecată și-a verificat competența, constatând că este competentă în ceea ce privește cauza dedusă judecății, iar recurentul a avansat cheltuieli privind taxa de timbru.
A apreciat că disp. prev. de art. 33 al 4 din Legea 50/1991 nu sunt imperative, astfel că instanța trebuia să soluționeze cauza ținând seama de disp. art. 32 din Legea 50/1991.
La termen din 16.01.2012 față de obiectul cauzei, instanța a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor formulate în condițiile art. 295 c.pr.civilă, instanța constată apelurile neîntemeiate.
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la 20.05.2011, sub nr._ reclamantul Orașul S. a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului I. L. D. la desființarea garajului în suprafață de 22,66 m.p. și magazie în suprafață de 8,34 m.p., construite fără autorizație de construcție în S., punctul „ fosta autogară din zona Pieței Agroalimentare S., aflată în domeniu public al orașului S., cu vecinătățile: N-M. G., S- domeniu public, E- domeniu public, V- domeniu public, respectiv de a aduce la cota și starea inițială terenul în suprafața totală de 31 m.p. ocupat abuziv.
Instanța a admis excepția necompetenței generale invocată din oficiu și față de prevederile art. 33 din Legea 50/1991, a apreciat că autoritatea administrației publice locale poate desființa construcțiile edificate pe un teren ce face parte din domeniul public fără a se adresa justiției, doar pe cale administrativă.
Critica invocată de cele două apelante cu privire la excepția de necompetență invocată din oficiu după administrarea probatoriilor, nu poate fi reținută.
Excepția de necompetență absolută poate fi invocată de oricare dintre părți și de procuror sau instanță din oficiu în orice stare a pricinii, indiferent dacă s-au administrat sau nu probe până în acel moment.
Obligația instanței este aceea de a pune în discuție excepția pentru a nu se încălca principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, și a fost îndeplinită la termenul din 20.09.2011.
Cât privesc motivele de apel legate de aplicarea greșită a disp. art. 33 al 4 din Legea 50/1991 invocate de către cele două apelante, nici acestea nu pot fi reținute .
Potrivit art. 33 al 4 din Legea 50/1991, completată și modificată prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, orașelor sau comunelor, vor putea fi desființate pe care administrativă de autoritatea administrației publice competente fără sesizarea instanței judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.
Terenul pe care este edificată construcția ( garaj și magazie) cu privire la care se solicită demolarea face parte din domeniul public al orașului S., fiind înscris în inventarul bunurilor ce aparține domeniului public, potrivit HG 963/05.09.2002.
Articolul 32 din Legea 50/1991 invocat de ambele apelante, se referă la situația persoanelor sancționate contravențional ce au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției. Pentru aceste situații, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate nu sunt întemeiate și că în cauză s-a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, apelurile urmează să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile formulate de reclamantul Orașul S. prin P. cu sediul în S., . și pârâtul I. L. D., cu domiciliul în S., .. 5, ., ., intimat fiind chematul în garanție P. M., cu domiciliul în S., .. 33, jud. M., având ca obiect obligație de a face.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică, azi 05 Martie 2012, la sediul Tribunalului M..
Președinte, F. M. | Judecător, L. B. | |
Grefier, M. B. |
Red. B.L./D.D./5 ex.
16.03.2012
Jud. fond N. V.
Cod operator 2626
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 266/2012. Tribunalul MEHEDINŢI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
