Uzucapiune. Decizia nr. 291/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 291/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 06-03-2012 în dosarul nr. 291/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 291/R
Ședința publică de la 06 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. N.
Judecător A. B.
Judecător M. P.
Grefier D. A. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul pârât M. D. T. S. prin primar, împotriva sentinței civile nr. 4729/18.10.2011 pronunțată de Judecătoria D. T. S., în contradictoriu cu intimatul reclamant A. O. și intimata pârâtă C. L. Tr S., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns cj P. L. pentru recurentul pârât, și avocat B. N. pentru intimatul reclamant A. O., lipsă fiind intimatul reclamant A. O. și intimatul pârât CL Tr S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință, după care;
Cj P. L. pentru recurentul pârât depune la dosar timbru judiciar în valoare de 3 lei.
Avocat B. N. pentru intimatul reclamant depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare și întâmpinare, precizând că un exemplar l-a comunicat și reprezentatei recurentului pârât.
Cj P. L. pentru recurentul pârât precizează că a observat întâmpinare și nu solicită termen pentru observare.
Nemaifiind alte cererii de formula, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Cj P. L. pentru recurentul pârât solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivele arătate.
Cu cheltuieli de judecată.
Avocat B. N. pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Să se observe că s-a făcut dovada că reclamantul a avut o posesiei continuă, iar terenul nu este revendicat de nici o altă persoană.
Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil, constată următoarele:
P. cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr.Tr.S. la data de 27.04.2011 sub nr._ reclamantul A. O. a chemat în judecată pe pârâții C. L. TR. S., M. D. T. S. P. P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dobândirea dreptului de proprietate, prin efectul uzucapiunii, asupra terenului în suprafață de 522 m.p., situat în intravilanul mun. D. T.-S., ., având ca vecini la N-. public, E- C. E., V- C. P..
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 622 m.p., situat în intravilanul mun. D. T.-S., de la fostul Consiliu Popular municipal D. T. S. de peste 30 ani, iar în toată această perioadă nu a fost tulburat de nimeni.
Mai arată că, prin Ordinul Prefectului nr. 9/F din 20.01.2011, a dobândit dreptul de proprietate pentru imobilul teren în suprafață de 100 m.p. cu vecini la N-. E.. S- domeniul public, V- C. P., iar pentru diferența de 522 m.p. nu deține acte de proprietate întrucât terenul făcea parte din proprietatea statului.
Reclamantul susține că, terenul total este în suprafață de 622 m.p. și este îngrădit de peste 30 de ani, fiind curtea casei, exercitând asupra acestuia o posesie continuă, netulburată, publică, sub nume de proprietar și neechivocă.
La data de 20.05.2011, prin serviciul registratură, pârâta M. D. T. S. prin primar, a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității introducerii cererii arătând că din actul invocat rezultă că terenul i s-a atribuit în anul 1982, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, arătând că în speță nu este îndeplinită niciuna din condițiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească posesia, respectiv posesia nu s-a exercitat în nume de proprietar, terenul fiind primit de reclamant în folosință în anul 1982.
La termenul de judecată din data de 18.10.2011, reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune prin care se arată că reclamantul înțelege să solicite constatarea dreptului de proprietate pentru suprafața de 534 m.p., suprafață identificată și măsurată de către expertul I. C..
Judecătoria D. T. S. prin sentința civilă nr.4729/18.10.2011 a admis acțiunea precizata formulata de A. O. în contradictoriu cu M. DR.TR.S. prin primar si C. L. DR.TR.S.: a constatat ca reclamantul a dobândit un drept de proprietate asupra suprafeței de 534 mp, teren intravilan situat in M. DR.TR.S. cu vecinii: N- . proprietate reclamant, E- C. E., S- drum, V- C. P. și a omologat raportul de expertiza întocmit de I. C., filele 54-59 dosar.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, reclamantul A. O. a chemat în judecată pe pârâții C. L. TR. S., M. D. T. S. P. P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dobândirea dreptului de proprietate, prin efectul uzucapiunii, asupra terenului în suprafață de 522 m.p., situat în intravilanul mun. D. T.-S., ., având ca vecini la N-. public, E- C. E., V- C. P..
La termenul de judecată din data de 18.10.2011, reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune prin care se arată că reclamantul înțelege să solicite constatarea dreptului de proprietate pentru suprafața de 534 m.p., suprafață identificată și măsurată de către expertul I. C..
Din probatoriul administrat in cauza respectiv: procesul verbal de vecinătate a imobilului încheiat la data de 23.02.2011, Ordinul Prefectului nr.9/F din 20.01.2011, proces verbal de recepție nr. 112/8.11.2010, ridicare topografică scara 1.500, decizia nr. 314/1981 a Consiliului Popular Municipal D. T.-S., schița terenului, cartea de identitate, declarațiile martorilor C. E. și C. P. atașate la dosar, filele 33, 46, interogatoriul reclamantului, la solicitarea pârâtei M. D. T. S. prin primar ( filele 31,32), relații ce au fost comunicate cu adresele nr._/14.06.2011, nr._/7.10.2011, nr._/10.10.2011 și nr. 1027/11.10.2011 si raportul de expertiza întocmit de I. C., filele 54-59 dosar instanța a reținut că,în anul 1981 reclamantul a primit 100 mp in folosința pe amplasamentul de astăzi al terenului in cauza insa acesta a îngrădit si a ocupat timp de 30 de ani o suprafața de 634 mp in total; prin Ordinul Prefectului nr.9/F din 20.01.2011, se recunoaște dreptul de proprietate al reclamantului asupra celor 100 mp atribuiți in folosința insa acesta stăpânește de 30 ani in ca 534 mp formând un tot unitar. A apreciat instanța de fond că, așa cum rezultă și din dispozițiile deciziei nr.4 /16.01.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prescripția achizitivă nu a fost întreruptă pentru posesiile începute înainte de apariția Leg.58 și 59/1974, iar după abrogarea acestora prin D.L. nr.1/1989 și 9/1989 posesorii de pot adresa instanțelor pentru constatarea uzucapiunii .
A mai reținut instanța de fond că terenurile ce au făcut obiectul reglementărilor din cuprinsul Legilor 58/1974 și 59/1974 și-au păstrat caracter privat, sub aspectul dreptului de proprietate, în intervalul de timp în care aceste legi au fost în vigoare, neîntrerupându-se cursul prescripției începute anterior .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul mun.Dr.Tr. S. prin primar criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
În motivele de recurs a susținut că în mod nelegal instanța de fond a constatat intervenirea uzucapiunii reclamantului pentru terenul în litigiu, întrucât acesta nu avea cum să exercite sub nume de proprietar posesia asupra unor terenuri scoase din circuitul civil și deci exercitată de reclamant până la Decretul Lege nr.1/1989 fără a fi o posesie utilă . Că, o posesie utilă se putea începe decât după apariția anului 1989 și ca atare în raport de această dată termenul de 30 de ani necesar uzucapiunii nu a fost îndeplinit .
Intimatul A. O. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât în speță a îndeplinit condițiile prev. de art. 1890 C.civ.
Verificând sentința atacată prin prisma art. 304, 304 ind.1, 306 al.2 C.pr.civ., instanța constată recursul întemeiat .
Astfel, potrivit art. 1846 și următoarele din vechiul cod civil ( aplicabile raporturilor juridice deduse judecății), uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății sau altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru o perioadă de 30 de ani .
Potrivit art. 1844 din același cod, nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care din natura lor proprie sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată și sunt scoase afară din comerț.
Textul de mai sus, cuprindea întreaga proprietate socialistă de stat determinată prin art. 7 din Constituția de la acea dată, inclusiv terenurile obiect al acestei proprietăți care erau scoase din circuitul civil, neputând fi transmise decât în condiții speciale în această materie .
Este adevărat că, alături de aceste terenuri inalienabile, existau și terenuri proprietate personală și individuală care potrivit Legii nr.58 și 59/1974 puteau fi dobândite numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea lor prin acte juridice ( art. 30 din legea nr.58/1974 și art. 44 din legea nr.59/1974).
Cu privire la această ultimă categorie a terenurilor proprietate personală sau individuală Înalta Curte de Casatie și Justiție prin Decizia nr. IV din 16.01.2006 a stabilit că în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor nr.58 și 59 m/1974 prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, astfel că după abrogarea lor prin D.L.nr.1/1989 și D.L.9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective .
Chiar în argumentarea deciziei de mai sus se arată că în raport cu disp.art. 1844 C.civ terenurile la care se referă reglementările din legii nr.58 și 59/1974 și-au păstrat apartenența la domeniul proprietății private atât timp cât nu au fost trecute în altă formă de proprietate . Că, prin legile de mai sus, terenurile respective nu au fost scoase din circuitul civil și doar s-au restrâns căile de transmitere a lor, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate .
Cât privește însă, marea majoritate a terenurilor ce nu au făcut obiectul dreptului de proprietate personală sau individuală, acestea făcând obiectul proprietății socialiste la acea dată ( într-una din formele ei de stat sau cooperatistă ) nu puteau fi dobândite prin uzucapiune de către o persoană fizică sau juridică până la abrogarea reglementărilor acestei forme de proprietate .
Abia ulterior, sub incidența noilor reglementări ale proprietății publice și private se pot invoca dispozițiile art. 1836 și următoarele privind terenuri ce fac obiectul proprietății private .
În speță, urmează a se constata că din probele administrate în cauză rezultă că reclamantului i s-a atribuit la 28 noiembrie 1981(fila 8 dosar fond)de către C. Popular Municipal Dr.Tr. S., suprafața de 100 m.p. în folosință pe durata existenței construcției, de la acea dată ( conform depozițiilor martorilor ) reclamantul îngrădind întreaga suprafață de 634 m.p.
Din actul de atribuire în folosință de mai sus, rezultă că terenul era în mod evident proprietate de stat fiind în administrarea Consiliului popular municipal Dr.Tr. S. fiind deci inalienabil și imprescriptibil în condițiile art.1844 din vechiul Cod civil.
Cum, de la abrogarea reglementărilor privind vechea formă de proprietate și până în prezent nu au trecut 30 de ani pentru a se invoca uzucapiunea în condițiile art. 1890 C.civ., în mod nelegal instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a constatat dobândită proprietatea acestuia asupra terenului de 534 m.p. ce excede suprafeței de 100 m.p. reconstituită petentului prin Ordinul nr.9/F/2011 în condițiile art. 36 al.6 din legea nr.18/1991.
Pentru aceste considerente, în condițiile art. 312 C.pr.civ., se va admite recursul, se va modifica sentința și pe fond se va respinge acțiunea reclamantului .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul pârât M. D. T. S. prin primar, împotriva sentinței civile nr. 4729/18.10.2011 pronunțată de Judecătoria D. T. S., în contradictoriu cu intimatul reclamant A. O. și intimata pârâtă C. L. Tr S..
Modifică sentința.
Respinge acțiunea.
Obligă intimatul reclamant A. O. să plătească recurentei 46 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 06 Martie 2012, la sediul Tribunalului M. .
Președinte, V. N. | Judecător, A. B. | Judecător, M. P. |
Grefier, D. A. D. |
NV/DR;ex.2
j.f.O G.
06.04.2012
Cod operator 2626
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Fond funciar. Decizia nr. 287/2012. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








