Pretenţii. Decizia nr. 80/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 80/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 80/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 80/R/CA

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Judecător V. N.

Judecător A. B.

Grefier D. A. D.

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea Asociația de Proprietarii D., împotriva deciziei civile nr. 1039/R/14.10.2013 pronunțată de Tribunalului M., în contradictoriu cu intimații R. suc. R. T. și S. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns președintele asociației M. M. pentru contestatoarea Asociația de proprietari D., lipsă fiind intimații R. – suc. R. T. Dr Tr S. și S. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că prin serviciul registratură a fost depuse note scrise partea intimatului S. I. prin care solicită amânarea cauzei pentru a observa motivele contestație în anulare care nu i-au fost comunicate, după care;

Instanța față de cererea formulată de intimatul S. I., o va respinge .

Reprezentatul contestatoarei a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 100 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul art. 150 cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare;

TRIBUNALUL ;

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 29.10.2013 sub nr._, contestatoarea Asociația de Proprietari D., a contestat decizia civilă nr. 1039/R/14.10.2013 pronunțată de Tribunalului M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații R. suc. R. T. și S. I..

În motivarea cererii arată că instanța de recurs, prin hotărârea dată, i-a respins recursul declarat împotriva sentinței 1668/21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Dr Tr S. ca fiind formulat de o persoană fără calitate. Cum potrivit cererii de chemare în garanție formulată de R. sucursala R. T. prin care au solicitat ca diferența de debit constatată să fie preluată de către Asociația de Proprietari D., cererea fiind depusă anterior cauzei în fond a rezultat clar calitatea procesuală pasivă pe care a dobândit-o Asociația de Proprietari D..

Astfel, potrivit deciziei nr. 1369/08.03.2011 pronunțată în dosarul nr._ a ICJJ în materia civilă hotărârile judecătorești „ își produc efectul numai între părțile care au participat la judecarea cauzei. Prin urmare, cadrul procesual fiind fixat cu ocazia judecării cauzei în fond, în recurs acesta nu mai poate fi restrâns, pentru că niciuneia din părți nu i se poate refuza dreptul de a ataca cu recurs hotărârea care ii este defavorabilă”.

A mai arătat că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, iar asociația are calitate procesuală pasivă.

În drept a invocat dispozițiile art. 318 C. pr. civilă.

Verificând decizia pronunțată prin prisma dispozițiilor art. 318 alin.1 C. pr. civilă, instanța constată neîntemeiată contestația în anulare.

Potrivit art. 318 alin.1 C pr civilă, „ hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța respingând recursul, sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.

Greșelile materiale la care se referă art. 318 C.pr.civ. sunt greșeli cu caracter procedural, în legătură cu aspecte formale ale judecății, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor.

Motivele invocate de contestatoare referă la greșeli de judecată săvârșite de instanța de recurs, respectiv aprecierea greșită a calității procesuale a contestatoarei, însă aceste motive nu pot fi analizate pe calea contestației în anulare, întrucât legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță sub motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt.

Față de cele expuse contestația în anulare este neîntemeiată, urmând să fie respinsă .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Asociația de Proprietarii D., împotriva deciziei civile nr. 1039/R/14.10.2013 pronunțată de Tribunalului M., în contradictoriu cu intimații R. suc. R. T. și S. I., având ca obiect pretenții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2013, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

M. P.

Judecător,

V. N.

Judecător,

A. B.

Grefier,

D. A. D.

18.12.2013/Red.Red. BA/DDA/Ex.2

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 80/2013. Tribunalul MEHEDINŢI