Contestaţie la executare. Decizia nr. 928/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 928/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 928/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 928/2013
Ședința publică de la 17 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător M. P.
Judecător V. N.
Grefier D. A. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta contestator Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Dr. Tr. S., împotriva sentinței civile nr. 2238/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. Severi, în contradictoriu cu intimata P. B. R. SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. C. pentru intimată, lipsă fiind recurenta contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul art. 150 cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra recursului;
Avocat C. C. pentru intimată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.
Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._ la data de 19.03.2013, contestatoarea REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI NUCLEARE, în contradictoriu cu intimata P. B. ROMANIA S.A., a formulat contestație la executare împotriva executării silite prin poprire, pornită de Birou executor Judecătoresc M. C. I. in dosarul de executare nr. 665/M/2013, solicitând, in principal, anularea tuturor formelor de executare îndeplinite, respectiv anularea somației din data de 14.02.2013, anularea adresei de înființare a popririi, anularea procesului verbal al cheltuielilor de executare încheiat in data de 14.02.2013 iar în subsidiar, s-a solicitat anularea parțială a procesului verbal al cheltuielilor de executare, in sensul reducerii acestuia de la suma de_,43 lei inclusiv TVA la suma de 9062 lei inclusiv TVA.
Motivând acțiunea, contestatoarea a arătat că, între Regia Autonomă Pentru Activități Nucleare și AMV Style SRL s-au derulat relații comerciale, în baza cărora Regia Autonomă pentru Activități Nucleare a emis Biletul la ordin . nr._/22.10.2012, in valoare de 711.582,79 lei, cu termen scadent de plata la data de 10.12.2012.
Ulterior, AMV Style SRL a girat acest instrument de plată intimatei . SA.
Pretinde că din cauza dificultăților economice cu care se confruntă R. biletul la ordin nu a putut fi achitat la scadență, motiv ce a determinat societatea intimata sa recurgă la executarea silita a sumei de 711.582,79 lei.
Contestatoarea susține că formele de executare silită prin poprire întocmite de Birou Executor Judecătoresc M. C. I. în dosarul execuțional nr. 3918/M/2012 nu au fost făcute cu respectarea dispozițiilor legale in vigoare, in sensul că au fost încălcate dispozițiile art. 453 alin. 1 c.p.civ., potrivit cu care poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la sediul debitorului ori de la domiciliul ori sediul terțului poprit.
În speță sediul executorului judecătoresc este pe raza județului O., în municipiul Slatina, iar debitoarea nu deține nici un cont deschis la vreuna dintre unitățile bancare din localitatea respectivă, astfel că executorul judecătoresc nu era competent teritorial să pornească executarea silită împotriva R..
S-a mai arătat că, în cazul în care titlul executoriu îl reprezintă un bilet la ordin, actele de executare care trebuie întocmite sunt diferite de actele de executare arătate în codul de procedură civilă în sensul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin.
A susținut că executorul judecătoresc a încălcat dreptul la apărare al contestatoarei prin faptul că nu a lăsat să treacă termenul de 5 zile înăuntrul căruia R. putea formula opoziție la executare pornind executarea silită prin poprire în aceeași zi în care a emis somația de executare, apreciind că somația este lovită de nulitate.
În subsidiar, contestatoarea a solicitat anularea parțială a procesului verbal al cheltuielilor de executare, in sensul reducerii acestuia de la suma de_,43 lei inclusiv TVA la suma de 9062 lei inclusiv TVA, apreciind că în raport de titlul executoriu, reprezentat de un bilet la ordin, executorul a stabilit un onorariu și cheltuieli de executare exagerat de mari.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.399-404 Cod procedură civilă si art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă
În dovedirea acțiunii, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: somație cambială nr. 665/M/2013 din 14.02.2013, bilet la ordin . nr._, înștiințare înființare poprire nr. 665/M/2013 din 14.02.2013, proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 665/M/2013 din 14.02.2013.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei achitată cu chitanța . nr._ din 15.03.2013 și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Intimata, legal citată cu un exemplar acțiune depusă de către contestatoare și mențiunea de a depune întâmpinare conform art.114 ind. 1 alin.2 C.pr. civ., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și nefondată și menținerea tuturor formelor de executare întocmite Birou Executor Judecătoresc M. C. I. în dosarul de executare nr. 665/M/2013.
S-a susținut că în raport de dispozițiile art. 373 alin. 1 c.p.civ., coroborat cu art. 453 alin. 1 c.p.civ., Birou Executor Judecătoresc M. C. I., executor judecătoresc din cadrul Curții de Apel C. este competent teritorial să execute pe raza de competență a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Cu privire la cheltuielile de executare, s-a precizat că onorariul de executor și cheltuielile de executare au fost stabilite legal, potrivit Ordinului MJ nr. 2550/C/2006 și Hotărârii nr. 2/2007 emisă de UNEJ din R..
Instanța, la primirea dosarului, în baza rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alineat 5 Cod procedură civilă, ținând seama și de dispozițiile art. 402 alineat 1 cod procedură civilă, a emis adresă la Birou Executor Judecătoresc M. C. I. pentru a înainta, în copie, purtând mențiunea “conform cu originalul”, dosarul de executare nr. 665/M/2013.
La dosar s-a atașat, în fotocopie, purtând mențiunea “conform cu originalul”, dosarul de executare nr. 665/M/2013. (filele 26-52).
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, a încuviințat pentru contestatoare și pentru intimată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2238/26.04.2013 Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a respins acțiunea formulata de contestatoarea REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI NUCLEARE în contradictoriu cu intimata P. B. ROMANIA S.A. .
Pentru a pronunța acestă sentință, instanța de fond a reținut următoarele;
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 29.01.2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, s-a încuviințat executarea silită a Biletului la Ordin . nr._ emis de Regia Autonomă pentru Activități Nucleare la data de 22.10.2012 cu scadența la 10.12.2012 girat de . în favoarea P. B. Romania SA, ce constituie titlu executoriu.
B. M. C. I. a emis la data de 14.02.2013 somație de executare pentru suma de_,22 lei, compusă din_,79 lei debit și_,43 lei cheltuieli de executare și procesul verbal privind cheltuielile de executare din data de 14.02.2013 prin s-au stabilit de către B. M. C. I. cheltuieli de executare silită în cuantum total de_,43 lei.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei conform cărora formele de executare au fost făcute cu nerespectarea dispozițiilor legale, instanța reținut că somația din data de 14.02.2013 și adresa de înființare a popririi au fost emise potrivit art. 387 C.proc.civ. rap la art.61 și 62 din Legea nr.58/1934, și art. 454 C.proc.civ.
Cu privire la competența executorului judecătoresc, instanța a reținut că potrivit art. 373 C.proc.civ., dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, este competent oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea.
Astfel, prin încheierea din camera de consiliu din data de 29.01.2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, s-a încuviințat executarea silită a Biletului la Ordin . nr._ emis de Regia Autonomă pentru Activități Nucleare la data de 22.10.2012 cu scadența la 10.12.2012 girat de . în favoarea P. B. Romania SA, ce constituie titlu executoriu.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin este instanța de executare, în circumscripția acesteia urmând a fi făcută executarea. Cum judecătoria Dr. Tr. S. se află în circumscripția Curții de Apel C., iar executorul judecătoresc M. C. I. are competența să efectueze executări silite în circumscripția aceleiași curți de apel, executarea silită a fost pornită de un executor competent, acesta putând efectua executări silite și în Dr. Tr. S., unde se află sediul contestatoarei. Prin urmare, acest motiv de nulitate invocat de contestatoare nu există.
Neîntemeiat este și cel de-al doilea motiv al contestației la executare, referitor la faptul că executorul judecătoresc a încălcat dreptul la apărare al contestatoarei, nelăsând să treacă termenul de 5 zile prevăzut de legiuitor înăuntrul căruia aceasta putea face opoziție la executare.
Potrivit art. 61 din Legea nr. 58/1934, „somațiunea de executare trebuie să cuprindă transcrierea exactă a cambiei sau a protestului, precum și a celorlalte acte din care rezultă suma datorată. Pentru obligațiunile cambiale subscrise prin procură, somațiunea va face mențiune și de actul din care rezultă mandatul.”
Conform art. 62 din același act normativ, „în termen de 5 zile de la comunicarea somațiunii, debitorul poate face contestație la executare. Contestația se va introduce la instanța de executare, care o va judeca potrivit Codului de procedură civilă, de urgență și cu precădere, înaintea oricărei alte pricini. Hotărârea pronunțată asupra contestației va putea fi atacată numai cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare.”
Din analiza dispozițiilor legale mai sus amintite, rezultă că somația de executare nu trebuie să menționeze expres dreptul debitoarei de a formula opoziție în termen de 5 zile de la comunicare, astfel cum a susținut contestatoarea în contestație (fila 2 dosar). Textul menționat nu instituie o obligație a executorului de a aștepta trecerea termenului de 5 zile. Acest termen vizează exclusiv conduita debitorului, care, dacă l-ar lăsa să treacă, ar fi decăzut din dreptul de a mai formula contestație la executare.
În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, instanța reținut că potrivit Ordinului nr. 2550/C/14.11.2006 astfel cum a fost modificat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2561/C/2012, pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6300 lei, plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite. De asemenea, conform art.39 alin.1 lit. d) din Legea nr.188/2000 a fost modificat prin OUG nr.144/2007, pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Cum, debitul pus în executare se ridică la suma de_,79 lei, onorariul executorului judecătoresc se încadrează în limitele legale.
În ceea ce privește critica adusă procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, decurgând din faptul că a fost perceput un onorariu de consultanță în cuantum de 200 lei, aceasta este neîntemeiată. Onorariul în discuție este prevăzut de ordinul amintit, iar faptul că actele de executare au fost constituite de executorul judecătoresc nu este de natură a înlăture posibilitatea perceperii acestui onorariu.
Prin urmare, având în vedere cele expuse mai sus, instanța respins contestația la executare formulata de contestatoarea REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI NUCLEARE în contradictoriu cu intimata P. B. ROMANIA S.A, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs recurenta contestator R. – Dr Tr S., criticând-o pentru nelegalitatea și netemeinicie.
În motivele de recurs a susținut pe de o parte, o greșită aplicare a legii în sensul că în mod eronat instanța de fond a respins ca neîntemeiat petitul 1 al contestației, prin care solicita anularea formelor de executare ca fiind întocmite de un executor necompetent, executor care își desfășoară activitate în mun. Slatina, în timp ce contestatoarea are sediul în Dr Tr S., extinderea competenței executorilor judecătorești fiind făcută doar prin noile reglementări de procedură civilă, nu și în vechea reglementare. A criticat totodată, respingerea petitului 2 al acțiunii cu privire la anularea parțială a procesului verbal a cheltuielilor de executare, deși executorul judecătoresc a depus un efort minim ce impunea reducerea onorariului la limita minimă prev. de Ordinul 2550/2006.
Intimata P. B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Verificând sentința atacată prin prisma art. 304, 304 ind.1 și 306 alin 2 din vechiul C pr. civilă, instanța constată recursul neîntemeiat.
Astfel, potrivit art. 373 alin1 don vechea reglementare, „ hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel din care urmează să se efectueze executarea”.
Totodată, potrivit art. 453 alin1 C pr civilă „poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului, ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit”.
Potrivit reglementărilor de mai sus, sediul debitorului R. Dr Tr S., fiind în Dr Tr S., competent cu executarea este un executor judecătoresc de pe raza Curții de Apel C. și cum B. M. C. I. are sediul în localitatea Slatina deci pe raza aceleiași curți, în mod evident competința sa este dovedită.
Ca atare, sub acest aspect sentința atacată este temeinică și legală.
Nu poate fi primit nici motivul de recurs referitor la reducerea cheltuielilor de executare de vreme ce instanța de fond a făcut un calcul riguros al acestor cheltuieli stabilind că ele se încadrează în limitele impuse de Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006.
Este adevărat că, în interpretarea dis part. 274 alin3 C pr civilă, instanța poate proceda la diminuare onorariului executorului judecătoresc însă acest intervenție a instanței nu poate fi făcută decât în mod excepțional și doar atunci când munca executorului judecătoresc este disproporționată de redusă în raport cu onorariul perceput, ținând cont în aceleași timp și de evaluarea ce urmează a fi executată.
Așa fiind, sentința atacată fiind temeinică și legală, recursul urmând a fi respins ca nefundat în condițiile art. 312 C pr civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul ca nefondat, formulat de recurenta contestator Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Dr. Tr. S., împotriva sentinței civile nr. 2238/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. Severi, în contradictoriu cu intimata P. B. R. SA, având ca obiect contestație la executare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2013.
Președinte, A. B. | Judecător, M. P. | Judecător, V. N. |
Grefier, D. A. D. |
Red. NV/DDA
2ex/14.10.2013
Cod operator 2626
Jud. fond. Z. G. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 891/2013. Tribunalul... | Validare poprire. Sentința nr. 1437/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








