Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1389/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 1389/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 601/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 601/A

Ședința publică de la 14 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Judecător V. N.

Grefier D. A. D.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantele pârâte ., si A. Sisteme și E. de Comunicații I. SA, împotriva sentinței civile nr. 1389/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în contradictoriu cu intimatul reclamant Bosoancă M., având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat B. I. pentru apelantele pârâte și intimatul reclamant Bosoancă M. personal și asistat de avocat Ș. A., lipsă fiind apelantele pârâte.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat B. I. pentru apelante pârâte a depus la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare și chitanța privind onorariul de avocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța potrivit dispozițiilor art.244 alin.3 din Noul Cod de Procedură Civilă declară cercetarea procesului încheiată și cu acordul părților în temeiul dispozițiilor art.392 din Noul Cod de Procedură Civilă constată deschise dezbaterile, acordând cuvântul asupra apelului.

Avocat B. I. pentru apelante pârâte a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței, respingerea acțiunii.

A motivat că, acțiune reclamantului se bazează pe un titlul care avea doar o putere de lucru judecat provizorie.

Prin întâmpinarea formulată la instanța de fond s-au invocat două excepții respectiv excepția lipsei de interes și excepția autorității de lucru judecat, excepții ce au fost respinse de instanța de fond.

Expedia lipsei de intere a reclamantului față de împrejurarea că nu își poate justifica cerințele interesului sau în promovarea acțiunii care are ca obiect rectificare carte funciară în condițiile existenței deciziei nr. 1047/R/12.07.2011 pronunțată de Tribunalul M..

Astfel, reclamantul nu pute să valorifice titlul executor care așa cum s-a arătat și la instanța de fond s-a bucurat de putere de lucru judecat provizorie, respectiv până la soluționarea cauzei prin decizia nr. 1047/R/12.07.2011.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat este de vreme ce aceeași problemă dedusă judecății într-un litigiu dintre părți a fost soluționat irevocabil pe fond într-un anumit sens, rezultă că acest aspect reținut de instanțe, care a stat la baza soluțiilor dintre dispozitivul hotărârilor, a dobândit putere de lucru judecat, astfel trebuia avut în vedere de instanță. Instanța de fond a procedat la ignorarea cu desăvârșire a hotărârii opuse de apelante, practic a procedat la constituirea unui drept de proprietate în favoarea intimatului reclamant, negând dispozitivul unei hotărârii judecătorești în condițiile în care așa cum rezultă din decizie dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren din litigiu ce face obiectul înscrierilor în carte funciară a fost tranșant de către instanțele de judecată în favoarea ..

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a intimatului reclamant în promovarea acțiunii introductive invocată de . și Comunicații I. SA, invocată prin întâmpinare, acesta pe lângă faptul că nu a fost pusă în discuția părților pe fondul cauzei, însă nici nu a făcut obiectul analizei instanței rămânând nesoluționată.

Dispozițiile art. 908 alin 1 pct.4 din cod civil nu sunt incidente în cauză deoarece înscriseră în cartea funciară este în continuare în concordanță cu situația juridică reală a imobilului.

A solicitat cheltuieli de judecată fond și apel.

Avocat Ș. A., pentru intimatul reclamant, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

A motivat că motivele invocate de apelante nu pot fi primite, să se observe că prin sentința civilă 2307/07.05.2008 s-a admis acțiunea în revendicare prin care . a fost obligat să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în cauză, astfel această hotărâre nu are caracter provizoriu ci putere de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului, mai cu seamă cu cât pârâta . a declarat recurs care s-a perimat, ceea ce însemnă că nu a avut interes să folosească instrumentele juridice pentru apărarea dreptului pe care a înțeles să îl apere.

Cu privire la excepții invocate aceste critici nu pot fi primite, iar efectele provizorii ale hotărârii judecătorești nu pot fi reținute.

A depus concluzii scrise și a solicitat cheltuieli de judecată.

Avocat B. I. pentru apelantele pârâte a precizat că împotriva sentința nr. 2307/2008 a fost declarat recurs care s-a suspendat până la soluționarea unui dosar care avea strânsă legătură, astfel nu se poate justifica interesul repunerii pe rol.

Intimatul reclamant a dorit o îmbogățire fără justă cauză.

În baza art.394 din Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată închise dezbaterile.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, tribunalul constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.08.2013, sub nr._, reclamantul Bosoancă M. a chemat în judecată pe pârâții . și A. Sisteme și E. de Comunicații I. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea filelor de carte funciara nr._,_ si_ corespunzătoare numerelor cadastrale 3074/1, 3074/2 si 3074/3 pentru suprafețele de 1.942 m.p., 2311 m.p. si respectiv 78 m.p.

În fapt, a arătat că prin sent. civ. nr. 2307/07.05.2008 pronunțata de Judecătoria Drobeta Turnu Severin in dosarul nr._, rămasa irevocabila la data de 08.02.2013 prin perimarea recursului, s-a admis in parte acțiunea formulata de reclamant și numiții: B. Nicolita, B. M., Schiopescu L., B. N., B. D., B. L., U. G. M. in contradictoriu cu paratele S.C. M. S.A., S.C. B. Group S.R.L. si S.C. C. C. S.R.L. si a fost obligata parata S.C. C. C. S.R.L. pentru a lăsa in deplina proprietate si liniștita posesie suprafața de 4331 m.p. situata in Drobeta Turnu Severin, Calea Craiovei cu următoarele vecinătăți N. - ogasul Crihala, E. - ogasul Crihala, S. - rest proprietate S.C. C. C. S.R.L. si V. - rest proprietate S.C. C. C. S.R.L. identificata pe anexa la raportul întocmit in cauza prin punctele 12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23.

Aceasta hotărâre judecătoreasca a fost pusă in executare si prin procesul verbal din 29.07.2013 fiind puși in posesie cu suprafața de teren de 4331 m.p.

Acest teren în suprafață de 4331 m.p. făcea parte dintr-o suprafața mai mare de teren si dreptul de proprietate și era înscris in cartea funciară.

Cu ocazia menționării dispozitivului sentinței in cartea funciara si demarând formalitățile necesare înscrierii dreptului in cartea funciara, reclamantul, a arătat că a observat că dreptul de proprietate al pârâtei S. C. C. C. S.R.L. fusese înscris la aceasta iar in anul 2012, a fost transmis sub forma de aport la capitalul social, prin convenție către pârâta S.C. SISTEME SI E. DE COMUNICAȚII I. S.A.

Or, pârâta S. C. C. C. S.R.L. nu putea transmite către S.C. SISTEME SI E. DE COMUNICAȚII I. S.A. chiar ca si aport la capitalul social ceva ce nu mai era in patrimoniul său ca activ, existând o hotărâre judecătoreasca in acest sens.

De asemenea, art. 908 alin. 1 din noul cod civil prevede ca orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă: înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat, în condițiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui si înscrierea în cartea funciară nu mai este, din orice alte motive, în concordanță cu situația juridică reală a imobilului.

A.. 2 stabilește ca rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarația autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă, iar alin. 3 prevede ca atunci când dreptul înscris în cartea funciară urmează a fi rectificat, titularul lui este obligat să predea celui îndreptățit, odată cu consimțământul dat în formă autentică notarială pentru efectuarea rectificării, și înscrisurile necesare, iar în caz contrar, persoana interesată va putea solicita instanței să dispună înscrierea în cartea funciară. în acest din urmă caz, hotărârea instanței de judecată va suplini consimțământul la înscriere al părții care are obligația de a preda înscrisurile necesare rectificării.

În drept, acțiunea a fost motivată pe disp. art. 908 pct. 1 si 4 si urm. din noul Cod civil.

În dovedirea celor arătate a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 16.10.2013, prin serviciul registratură, pârâta A. Sisteme și E. de Comunicații I. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată; cu cheltuieli de judecată.

Pe cale de excepție a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea prezentei acțiuni privind rectificarea cărții funciare, motivând faptul că acesta a obținut recunoașterea dreptului său într-un alt litigiu ce s-a derulat în contradictoriu cu . ( Decizia civilă nr. 1047/12.07.2011 a Tribunalului M. în dosarul nr._ ); excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesual pasive a reclamantului în promovarea acțiunii.

Referitor la excepțiile invocate, pârâta a arătat că hotărârea judecătoreasca, (in cazul de față sentința nr. 2307/07.05.2008) pe care îsi întemeiază reclamantul prezenta acțiune, putea fi pusa in executare de către acesta, anterior promovării acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr._ .

Referitor la excepția lipsei de interes a reclamantului in punerea in executare a titlului executoriu, a arătat că față de împrejurarea că reclamantul nu a înțeles sa pună in executare respectiva hotărâre judecătoreasca, coroborat cu faptul că ulterior pronunțării respectivei sentințe, același reclamant a obținut recunoașterea dreptului său ., ce s-a derulat in contradictoriu cu ., si care a avut același obiect, pârâta apreciază că respectiva hotărâre judecătorească poate fi considerată caducă și deci nesusceptibilă să producă efecte, conform cu cele cuprinse în dispozitivul ei, datorită intervenirii, ulterior pronunțării ei, dar până la rămânerea acesteia irevocabilă, a unor motive străine de voința părților și care exclud orice vinovăție a acestora.

În acest sens, arată că, trebuie admis faptul că unele hotărâri își păstrează puterea lucrului judecat doar atâta vreme cât împrejurările avute în vedere la pronunțarea lor au rămas neschimbate, fiind posibilă pornirea unui nou proces atunci când situația de fapt existentă la momentul pronunțării hotărârii și care a întemeiat-o a suferit modificări.

Pe acest raționament, arată pârâta că înțelege să facă referiri la condițiile de exercitare a acțiunii civile respectiv la interesul pe care trebuie sa-1 justifice partea in demersul său.

Acest interes al pârtii trebuie sa fie legitim, născut si actual si de asemenea personal si direct.

De altfel, pentru a se bucura de protecție judiciara dreptul subiectiv civil trebuie sa întrunească anumite cerințe:să fie recunoscut si ocrotit de lege, adică sa nu intre in conținutul unui raport juridic care sa contravină normelor legale imperative sau regulilor de conviețuire sociala; să fie exercitat cu buna credința; sa fie actual; sa fie exercitat in limitele sale externe de ordin material sau juridic, precum si in limitele sale interne, adică numai potrivit scopului economic si social in vederea căruia este recunoscut de lege.

Or, de vreme ce reclamantul a înțeles să uzeze in realizarea scopului său si de alte demersuri, respectiv după pronunțarea sentinței civile nr. 2307/07.05.2008 (titlul care in opinia reclamantului reprezintă act de proprietate ce-i justifica prezentul demers) acesta a promovat o acțiune in temeiul legilor fondului funciar, in contradictoriu ., acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._, finalizată prin sentința civila nr.5375/19.10.2010, rămasă definitivă si irevocabilă prin decizia 1047/12.07.2011 a instanței Tribunalul M., prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului pentru respectiva suprafață, in echivalent cu teren arabil pe raza Municipiului Dr.Tr. S., iar in situația în care acest lucru nu ar fi posibil reconstituirea ar urma să se realizeze prin echivalent respectiv prin acordare de despăgubiri.

In raport de dispozitivul acestei sentințe, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a emis anexa la hotărârea nr.369 din 27.02.2012, prin care intimatul-creditor a fost validat pe anexa 23 despăgubiri pentru suprafața de 0,6124 ha.

Mai arată că hotărârea, reprezentată de sentința civila nr.2307/07.05.2008 rămasă irevocabilă (ca urmare a perimării recursului), se bucură de putere de lucru judecat, cu efectele de exclusivitate, incontestabilitate, obligativitate și executorialitate, in condițiile in care nu ar fi existat sentința civila nr.5375/19.10.2010, rămasă definitivă si irevocabila prin decizia 1047/12.07.2011 a instanței Tribunalul M..

A mai arătat că în cauză, de față se pune problema dacă mai subzista aceste efecte ale respectivei sentințe ( efecte care au fost doar provizorii, respectiv pana la soluționarea dosarului nr._ ) in condițiile existentei unei alte sentințe pronunțata ulterior . s-a purtat intre aceleași părți si care avea același obiect.

Pârâta apreciază că efectele respectivei hotărâri judecătorești, nu mai subzistă in aceasta situație, mai ales de vreme ce soluționarea recursului declarat de către . (autorul pârâtei) a fost suspendată pe durata soluționării cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr._ iar modul de soluționare a recursului declarat depindea . de soluția adoptată în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ (Tribunalul M., a dispus prin încheierea din 31.10.2008 suspendarea cauzei ( a recursurilor civile) in temeiul art.244 pct. 1 din C.pr.civila).

Autoarea pârâtei ., nu a mai înțeles să repună pe rol recursul declarat împotriva respectivei sentințe, de vreme ce prin sentința 5375/19.10.2010 rămasă irevocabilă, s-a tranșat problema terenului revendicat de către reclamant, înscris in cartea funciara în prezent in favoarea societății noastre, teren aflat așadar in proprietate, prin dobândire in condițiile legii fapt ce a făcut posibila intabularea in cartea funciară.

Așadar, interes in clarificarea respectivei situații avea exclusiv reclamantul însă acesta nu a înțeles să formuleze o cerere de repunere pe rol a recursului si ca atare, pe acest fond a intervenit perimarea recursului si astfel sentința a devenit irevocabilă.

A admite însă, în acest moment legitimitatea demersului la care a recurs reclamantul, respectiv, în situația în care se mențin actelor de executare privind punerea in posesie a acestuia pe terenul intrat in proprietatea societății pârâte, cu titlu oneros si cu buna credință, in condițiile in care același reclamant a înțeles să valorifice inclusiv dispozitivul sentinței civile nr.5375/19.10.2010, rămasă definitivă si irevocabila prin decizia 1047/12.07.2011 a instanței Tribunalului M., ar însemna o dublă despăgubire a acestuia exclusiv pe seama patrimoniului societății pârâte, respectiv o îmbogățire fără justa cauza.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat vis-â-vis de existența sentinței civile nr. 5375/19.10.2010, rămasă definitivă si irevocabilă prin decizia 1047/12.07.2011 a arătat că

potrivit art. 430. - (1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului său statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2)Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3)Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.

Pe fondul cauzei a arătat că cererea de chemare in judecata este nefondata, sens în care a arătat că potrivit înscrisurilor constând in ACTUL CONSTITUTIV ACTUALIZAT AL . DE COMUNICAȚII I. SA, respectiv ANEXA la respectivul act constitutiv, societatea pârâtă este proprietara de fapt si de drept a bunurilor asupra cărora s-a început executarea silita. Aceste bunuri alături de alte bunuri mobile si imobile au constituit aportul in natura al acționarului ., pârâtă in cauza de față

In schimbul acestor bunuri, societatea reclamantă a emis acțiuni corespunzătoare ca valoare cu valoarea bunurilor aduse ca aport in natura de către acționar.

Odată cu emiterea respectivelor acțiuni, dreptul de proprietate asupra terenului in cauza s-a transmis in favoarea societății pârâte.

Acest lucru rezultă inclusiv din extrasele de carte funciara nr._,_ emise de O.C.P.I M., acte care au fost prezentate executorului judecătoresc cu ocazia prezentării acestuia la fața locului în vederea punerii in posesie a reclamantului.

Cele menționate mai sus sunt in deplina concordanta cu prevederile art.65 din lg.31/1990.

Potrivit acestor dispoziții: "art. 65. - (1) în lipsă de stipulație contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerțului.""

Așadar, proprietatea societății pârâte asupra bunurilor care au făcut obiectul executării este dovedita fără echivoc.

Ca atare, in raport de înscrisurile menționate mai sus, executorul judecătoresc trebuia sa întocmească un proces verbal prin care sa constate existenta unui impediment la executare, si nicidecum sa continue executarea silita, situație care este in mod vădit nelegala si care a făcut posibila existenta prezentului litigiu.

Față de aceasta situație, actele întocmite de către executorul judecătoresc sunt nelegale motiv pentru care a promovat contestație la executare aflata in prezent pe rolul instanței Judecătoria Dr.Tr.S. (dosar nr._/225/2013).

Pârâta consideră că executorul judecătoresc, procedând la punerea in posesie in condițiile prezentării de dovezi privind titularul dreptului de proprietate a încălcat in mod flagrant dispozițiile art. 627 din C.pr.civila, dispoziții potrivit cărora: " - (1) In tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală si cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților si ale altor persoane interesate.

Astfel, față de argumentele prezentate, susținute de actele la care a făcut referire, atașate la prezenta, apreciază că in cauză nu sunt incidente dispozițiile art.908 alin.l pct.1-4 din C.civil, aspect care conduce la o soluție de respingere a acțiunii ca nefondata.

Astfel, înscrierea in cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului este valabilă, iar actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea nu a fost desființat.

Nici dispozițiile art.908 alin.l pct. 4 din C.civil nu sunt incidente in cauza, deoarece înscrierea în cartea funciară este in continuare în concordanță cu situația juridică reală a imobilului. Mai mult decât atât, întrucât reclamantul a înțeles să se prevaleze inclusiv de acest temei, învederează instanței ca înțelege sa invoce in apărare dispozițiile art.908 alin.4 din C.civila: "(4) Acțiunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau separat, după ce a fost admisă acțiunea de fond, când este cazul. Ea poate fi formulată atât împotriva dobânditorului nemijlocit, cât și împotriva terților dobânditori, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, în condițiile prevăzute la art. 909, cu excepția acțiunii întemeiate pe dispozițiile alin. (1) pct. 3 și 4, care nu poate fi pornită împotriva terților care și-au înscris vreun drept real, dobândit cu bună - credință și printr-un act juridic cu titlu oneros sau, după caz, în temeiul unui contract de ipotecă, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare, (corespunde art. 34 din Legea nr. 7/1996*))

În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri si orice alte probe utile cauzei ce se vor impune a se administra in raport de mersul dezbaterilor.

În temeiul art.411 C.pr.civilă a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.

La dosar a depus, în copie, un set de înscrisuri: act constitutiv actualizat pentru pârâtă, anexă la actul constitutiv, încheiere de autentificare nr. 1153 emisă de BNP L. B. și L. D., încheiere nr._/02.07.2013 dispusă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară, încheiere nr._/02.07.2013 dispusă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară extras carte funciară pentru informare, plan de amplasament intravilan, anexă la Hotărârea nr. 369 din 27.02.2012, somație emisă în dosarul nr. 503/16.07.2013, încheierea pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._ având ca obiect încuviințare executare silită, sentința civilă nr. 2307/07.05.2008, pronunțată de Judecătoria Dr TR S. în dosarul nr._ având ca obiect revendicare imobiliară, cerere de intervenție principală formulată în dosarul nr._/225/2013 de către . de Comunicații I. SA, încheiere pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, Decizia nr. 104/R/12.07.2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ .

La data de 16.10.2013, prin serviciul registratură din cadrul acestei instanțe pârâta . a formulat întâmpinare prin care a solicita respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată; cu cheltuieli de judecată iar pe cale de excepție a invocat excepția lipsei de intere a reclamantului, excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesual active a reclamantului și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei ..

Pârâta a învederat, înainte de a motiva excepțiile invocate că pe rolul instanței Judecătoria Dr.Tr.S. se află înregistrat dosarul nr._/225/2013 ce are ca obiect contestație la executare împotriva formelor de executare silită ce au făcut obiectul dosarului de executare nr. 503/E/2013 al B.E.J C. G., prin care, în temeiul art.711 si art.718 alin.l din C.pr.civila am solicitat: anularea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțata in data de 04.07.2013 de către instanța Judecătoria Dr.Tr.S. in cadrul dosarului nr._ ; anularea înștiințării, a somației, respectiv a încheierii de stabilire a cheltuielilor privind executarea silita, acte întocmite in data de 16.07.2013 in cadrul dosarului de executare silita nr. 503/E/2013 al de B.E.J C. G.; anularea procesului verbal de punere in posesie încheiat in data de 29.07.2013 de către B.E.J C. G.; anularea tuturor actelor de executare silita întocmite in cadrul dosarului nr. 503/E/2013; obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

A mai arătat că în cadrul acestei contestații la executare a invocat o . de nereguli săvârșite cu ocazia executării silite constând in punerea in posesie a reclamantului pe terenul ce face obiectul înscrierilor in Cartea Funciara, ce se solicita a se radia.

În acest sens, consideră că față de existenta acestui litigiu, consideră că cel puțin până la soluționarea printr-o hotărâre definitiva a acestei contestații la executare, prezenta acțiune ar trebui sa fie suspendata in temeiul art.413 alin.l C.pr.civila iar în situația in care nu se va dispune suspendarea judecării prezentei cereri a solicitat să se aibă în vedere faptul că hotărârea judecătoreasca, (sentința nr. 2307/07.05.2008) pe care isi întemeiază reclamantul prezenta acțiune, nu mai putea fi pusă in executare de către acesta, ulterior soluționării dosarului nr._ .

Așadar, față de împrejurarea ca reclamantul nu a înțeles sa pună in executare respectiva hotărâre judecătoreasca, coroborat cu faptul ca ulterior pronunțării respectivei sentințe același reclamant a obținut recunoașterea dreptului sau ., ce s-a derulat in contradictoriu cu societatea pârâtă, si care a avut același obiect, pârâta apreciază că respectiva hotărâre judecătorească este caducă și deci nesusceptibilă să producă efecte in acest moment, datorită intervenirii, ulterior pronunțării ei, dar pana la rămânerea acesteia irevocabila, a unor motive străine de voința părților si care exclud orice vinovăție a acestora. Astfel, trebuie admis faptul că unele hotărâri își păstrează puterea lucrului judecat doar atâta vreme cât împrejurările avute în vedere la pronunțarea lor au rămas neschimbate, fiind posibilă pornirea unui nou proces atunci când situația de fapt existentă la momentul pronunțării hotărârii și care a întemeiat-o a suferit modificări.

Pe acest raționament, pârâta a arătat că a înțeles să facă referiri la condițiile de exercitare a acțiunii civile respectiv la interesul pe care trebuie sa-1 justifice partea in demersul său.

Acest interes al părții trebuie sa fie legitim, născut si actual si de asemenea personal si direct.

De altfel, pentru a se bucura de protecție judiciara dreptul subiectiv civil trebuie sa întrunească anumite cerințe: sa fie recunoscut si ocrotit de lege, adică sa nu intre in conținutul unui raport juridic care sa contravină normelor legale imperative sau regulilor de conviețuire sociala: sa fie exercitat cu buna credința; sa fie actual; să fie exercitat in limitele sale externe de ordin material sau juridic, precum si in limitele sale interne, adică numai potrivit scopului economic si social in vederea căruia este recunoscut de lege.

Or, de vreme ce reclamantul a înțeles să uzeze in realizarea scopului său si de alte demersuri, respectiv după pronunțarea sentinței civile nr.2307/07.05.2008 (titlul care in opinia reclamantului reprezintă act de proprietate ce-i justifica prezentul demers) acesta a promovat o acțiune in temeiul legilor fondului funciar, in contradictoriu cu societatea noastră, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr._, finalizata prin sentința civila nr.5375/19.10.2010, rămasa definitiva si irevocabila prin decizia 1047/12.07.2011 a instanței Tribunalul M., prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea intimatului-creditor pentru respectiva suprafața in echivalent cu teren arabil pe raza Municipiul .Dr.Tr.S., iar in situația in care acest lucru nu ar fi posibil reconstituirea ar urma sa se realizeze prin echivalent respectiv prin acordare de despăgubiri, este evident ca acesta nu face dovada existentei in patrimoniul sau a atributelor dreptului de proprietate asupra terenului înscris in cartea funciara, teren aflat in prezent in proprietatea . DE COMUNICAȚII I. SA.

In raport de dispozitivul acestei sentințe, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a emis anexa la hotărârea nr.3 69 din 27.02.2012, prin care reclamantul a fost validat pe anexa 23 despăgubiri pentru suprafața de 0,6124 ha.

Așadar, hotărârea, reprezentata de sentința civila nr.2307/07.05.2008 rămasă irevocabilă (ca urmare a perimării recursului), se bucura de putere de lucru judecat, cu efectele de exclusivitate, incontestabilitate, obligativitate și executorialitate, in condițiile in care nu ar fi existat sentința civila nr.5375/19.10.2010, rămasa definitiva si irevocabila prin decizia 1047/12.07.2011 a instanței Tribunalul M..

In cauza, de față se pune problema dacă mai subzista aceste efecte ale respectivei sentințe ( efecte care au fost doar provizorii, respectiv pana la soluționarea dosarului nr._ ) in condițiile existentei unei alte sentințe pronunțata ulterior . s-a purtat intre aceleași părți si care avea același obiect.

Pârâta apreciază că efectele respectivei hotărâri judecătorești, nu mai subzistă în această situație, mai ales de vreme ce soluționarea recursului declarat de către societatea pârâtă a fost suspendata pe durata soluționării cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr._ .

Mai exact, modul de soluționare a recursului declarat depindea . de soluția adoptata in cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ (prin încheierea din 31.10.2008 Tribunalul M., a dispus suspendarea cauzei in temeiul art.244 pct.l din C.pr.civila.

Pârâta nu a solicitat repunerea pe rol recursul declarat împotriva respectivei sentințe, de vreme ce prin sentința 5375/19.10.2010 rămasa irevocabila s-a tranșat problema terenului revendicat de către reclamant, înscris in cartea funciara in prezent in favoarea societății pârâte teren aflat așadar in proprietate, prin dobândire condițiile legii fapt ce a făcut posibilă intabularea in cartea funciară.

Așadar, interes in clarificarea respectivei situații avea exclusiv reclamantul însă acesta nu a înțeles sa formuleze o cerere de repunere pe rol a recursului si ca atare, pe acest fond a intervenit perimarea recursului si astfel sentința a devenit irevocabila.

A admite însă in acest moment legitimitatea demersului la care a recurs reclamantul, respectiv, in situația in care se mențin actele de executare privind punerea in posesie a acestuia pe terenul intrat in proprietatea altei societății cu titlu oneros si cu buna credința, in condițiile in care același reclamant a înțeles să valorifice inclusiv dispozitivul sentinței civile nr.5375/19.10.2010, rămasă definitivă si irevocabilă prin decizia 1047/12.07.2011 a instanței Tribunalului M., ar însemna o dublă despăgubire a acestuia exclusiv pe seama patrimoniului societății noastre, respectiv o îmbogățire fără justă cauza.

Tocmai pentru aceste considerente a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului atât in punerea in executare a titlului executoriu, nefiind îndeplinite cerințele interesului detaliate mai sus, cât si in prezenta acțiune.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat vis-â-vis de existenta sentinței civile nr. 5375/19.10.2010, rămasa definitiva si irevocabila prin decizia 1047/12.07.2011. Astfel, potrivit art. 430. - (1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum șl considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.

Ca atare, in raport de înscrisurile menționate mai sus, executorul judecătoresc trebuia sa întocmească un proces verbal prin care sa constate existenta unui impediment la executare, si nicidecum sa continue executarea silita, situație care este in mod vădit nelegala si care a făcut posibila existenta prezentului litigiu.

Consideră ca executorul judecătoresc, procedând la punerea in posesie in condițiile prezentării de dovezi privind titularul dreptului de proprietate a încălcat in mod flagrant dispozițiile art. 627 din C.pr.civila, dispoziții potrivit cărora: " - (1) în tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală si cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților si ale altor persoane interesate.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a societății noastre, arătă faptul că aceasta excepție este admisibila de vreme ce terenul înscris in Cartea Funciara a ieșit din patrimoniul societății pârâte, el constituind aport in natura la capitalul social al . DE COMUNICAȚII I. SA.

De altfel titlul de proprietate nu a fost niciodată anulat, înscrierea in Cartea Funciara fiind valabila.

În raport de argumentele prezentate, susținute de actele la care a făcut referire, atașate la prezenta, apreciază că in cauza nu sunt incidente dispozițiile art.908 alin.l pct.1-4 din C.civil. aspect care conduce la o soluție de respingere a acțiunii ca nefondata.

Astfel. înscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate asupra terenului este valabilă, iar actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea nu a fost desființat.

Nici dispozițiile art.908 alin.l pct. 4 din C.civil nu sunt incidente in cauza, deoarece înscrierea în cartea funciară este in continuare în concordanță cu situația juridică reală a imobilului. Mai mult decât atât. întrucât reclamantul a înțeles să se prevaleze inclusiv de acest temei.

În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

În temeiul art. 411 C. a solicitat judecarea cauzei si in lipsă.

La dosar a depus un set de înscrisuri act constitutiv actualizat al . DE COMUNICAȚII I. SA, anexă la acest act, încheiere de autentificare nr. 1153 emisă de BNP L. B. și L. D., încheiere nr._/02.07.2013 dispusă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, încheiere nr._/02.07.2013 dispusă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară extras carte funciară pentru informare, plan de amplasament intravilan, anexă la Hotărârea nr. 369 din 27.02.2012, somație emisă în dosarul nr. 503/16.07.2013, încheierea pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._ având ca obiect încuviințare executare silită, sentința civilă nr. 2307/07.05.2008, pronunțată de Judecătoria Dr TR S. în dosarul nr._ având ca obiect revendicare imobiliară, cerere de intervenție principală formulată în dosarul nr._/225/2013 de către . de Comunicații I. SA, încheiere pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, Decizia nr. 104/R/12.07.2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, contestație la executare formulată de ., proces-verbal de punere în posesie încheiat de B. C. Gh la data de 29.07.2013, precizări formulate în dosarul_/225/2013 de către ..

La data de 31.10.2013, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar, răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta S.C. C. C. S.R.L prin care a răspuns punctual la apărările formulate de către pârâtă.

Referitor la excepția lipsei de interes a reclamantului in promovarea acestei acțiuni privind rectificarea cârtii funciare deoarece a obținut recunoașterea dreptului său . ce s-a derulat cu S.C. C. C. S.R.L. prin dec. civ. nr. 1047/12.07.2011 a Tribunalului M. pronunțata in dosarul nr._ a arătat că pârâta este in eroare cu privire la demersurile mele juridice sens în care arată că, inițial, a promovat acțiunea in revendicare care a fost soluționată prin sentința civilă nr. 2307/07.05.2008 prin care s-a admis acțiunea si a fost obligata pârâta S.C. C. C. S.R.L. sa-i lase in deplina proprietate si liniștita posesie terenul in cauză.

A mai arătat că aceasta hotărâre nu are caracter provizoriu ci putere de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului, mai cu seama cu cat pârâta S.C. C. C. S.R.L. a declarat recurs dar acesta s-a perimat, ceea ce înseamnă că pârâta nu a înțeles să folosească instrumentele juridice pentru apărarea dreptului pe care a înțeles să il apere.

Nici parata S.C. C. C. S.R.L. si nici pârâta S.C. SISTEME SI E. DE COMUNICAȚII I. S.A. nu se pot apară de maniera că nu ar avea interes in executarea si consolidarea dreptului său de proprietate stabilit printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila.

Interesul ca si componență a acțiunii civile constă in folosul practic pe care partea reclamanta il are prin promovarea unei acțiuni civile in instanță.

In cazul de față, interesul reclamantului in promovarea acțiunii in rectificarea cărții funciare este tocmai folosul care rezultă din recunoaștere, pe cale judecătoreasca, a dreptului său de proprietate, in contradictoriu cu pârâta S.C. C. C. S.R.L. - autoarea paratei S.C. SISTEME SI E. DE COMUNICAȚII I. S.A. - cu privire la terenul respectiv.

Este firesc ca orice proprietar al unui bun imobil să dorească sa existe o concordantă intre situația faptica si cea scriptica a dreptului său, mai cu seama cu cât înscrierea drepturilor reale in cartea funciara este o condiție a opozabilității acestora.

Pentru aceste motive, a solicitat respingerea excepției lipsei de interes.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat raportat la existenta sentinței civile nr. 5375/19.10.2010 rămasa definitiva si irevocabila prin decizia nr. 1047/12.07.2011 arată că nu poate fi reținuta aceasta excepție deoarece pentru a opera autoritatea de lucru judecat este necesar a exista tripla identitate, de parti, obiect si cauza intre cele doua cauze.

Or, in cauza finalizata prin hotărârea judecătoreasca mai sus menționata si cauza de fata nu exista tripla identitate pentru ca: părțile sunt diferite in cele doua litigii; obiectul cererii este diferit, in primul fiind o cerere in materia fondului funciar iar in cauza de fata fiind vorba de o cerere de rectificare a filei de carte funciara; cauza in cele doua cereri este vădit diferita.

In aceste condiții, excepția nu poate fi primita si se impune a fi respinsa, iar invocarea prevederilor art. 430 din noul C. pr. civ. este fără relevanța ca si referirile la activitatea executorului judecătoresc raportate la art. 627 C. pr. civ. care sunt susțineri care trebuiau făcute . la executare.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinare, a solicitat respingerea acestei excepții deoarece societatea parata S.C. C. C. S.R.L. avea intabulat dreptul de proprietate in cartea funciara. Chiar dacă actul de proprietate al pârâtei nu a fost anulat, în cadrul acțiunii in revendicare finalizata prin sentința nr. 2307/07.05.2008 s-a statuat ca dreptul său de proprietate este preferabil dreptului de proprietate al pârâtei si aceasta era obligata să-i lase in deplină proprietate si liniștita posesie terenul in cauza.

Referitor la susținerea pâratei cum că terenul in cauza a ieșit din patrimoniul acesteia, fiind adus ca aport in natura la capitalul social al paratei S.C. SISTEME SI E. DE COMUNICAȚII I. S.A., a arătat că aceasta operațiune a fost efectuata cu rea credința, in frauda dreptului său de proprietar.

Mai mult, dreptul era unul litigios si parata S.C. C. C. S.R.L. nu se poate prevala de propria culpa pentru ca a transmis cu buna știința dreptul ca aport la capitalul social, tocmai in frauda drepturilor mele. Nu se pune problema valabilității înscrierii pârâtei ci a concordantei actuale stării de fapt cu cea înscrisa in cartea funciara in urma admiterii acțiunii mele in revendicare pentru ca aceasta hotărâre poate fi opusa cu succes atat paratului din revendicare cat si terțului dobânditor care in cazul de fata nu se poate prevala de buna credința.

De altfel, aceasta este si rațiunea pentru care s-a instituit procedura rectificării înscrierilor in cartea funciara tocmai pentru a se pune de acord situația juridica reala a terenului cu cea existentă in cartea funciara si in cazul de fata, parata S.C. C. C. S.R.L. nu se poate apăra invocând prevederile art. 909 C. civ. deoarece cunoștea situația juridica a terenului, existenta hotărârii judecătorești din anul 2008 prin care i se admisese acțiunea in revendicare precum si faptul ca nu se insista in calea de atac a recursului, care de altfel s-a si perimat.

A mai arătat că nu avea cum să pună in executare hotărârea judecătoreasca din 2008 deoarece in cazul de față, exercitarea recursului suspenda executarea hotărârii recurate, fiind vorba de existenta unui drept real imobiliar, iar hotărârea trebuia sa fie definitivă si irevocabila.

In aceste condiții, pârâta S.C. C. C. S.R.L. cu buna știința a căutat sa înstrăineze un bun știind ca este revendicat de proprietar.

În concluzie, pentru motivele învederate, a solicitat admiterea acțiunii.

În scop probator, instanța a administrat proba cu înscrisuri iar în baza rolului activ a solicitat de la OCPI M. să înainteze, în copie certificată, filele de carte funciara nr._,_ si_ corespunzătoare numerelor cadastrale 3074/1, 3074/2 si 3074/3 pentru suprafețele de 1.942 m.p., 2311 m.p. si respectiv 78 m.p., inclusiv actele care au stat la baza intabulării dreptului de proprietate.

Relațiile solicitate au fost atașate la dosarul cauzei (f. 172-293).

Prin sentința civilă nr. 1389/02.04.2014 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a respins excepțiile invocate de pârâte. A admis acțiunea formulată de reclamantul Bosoancă M. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. C. S.R.L. si S.C. SISTEME SI E. DE COMUNICAȚII I. S.A. .

A dispus rectificarea cărților funciare nr._,_ și_ corespunzătoare numerelor cadastrale nr.3074/1, 3074/2 și 3074/3 pentru suprafețele de 1942 mp, 2311 mp și 78 mp în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului tabular, respectiv pârâtele . de Comunicații I. SA și .. A obligat pe pârâte, în solidar, să plătească reclamantului suma de 550 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea dedusă judecății, reclamantul a solicitat rectificarea filelor de carte funciară nr._,_ si_ corespunzătoare numerelor cadastrale 3074/1, 3074/2 si 3074/3 pentru suprafețele de 1.942 m.p., 2311 m.p. si respectiv 78 m.p.

Prin sentința civilă nr.2307/7.05.2008, pronunțată în dosar nr._, irevocabilă prin perimarea recursului, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții Bosoancă M., B. Nicolita, B. M., Schiopescu L., B. N., B. D., B. L., U. G. M. in contradictoriu cu paratele S.C. M. S.A., S.C. B. Group S.R.L. si S.C. C. C. S.R.L. si a fost obligata parata S.C. C. C. S.R.L. pentru a lăsa in deplina proprietate si liniștita posesie suprafața de 4331 m.p. situata in Drobeta Turnu Severin, Calea Craiovei cu următoarele vecinătăți N. - ogasul Crihala, E. - ogasul Crihala, S. - rest proprietate B. Nicolita, B. M., Schiopescu L., B. N., B. D., B. L., U. G. M. in contradictoriu cu paratele S.C. M. S.A., S.C. B. Group S.R.L. si S.C. C. C. S.R.L. si a fost obligata parata S.C. C. C. S.R.L. pentru a lăsa in deplina proprietate si liniștita posesie suprafața de 4331 m.p. situata in Drobeta Turnu Severin, Calea Craiovei cu următoarele vecinătăți N. - ogasul Crihala, E. - ogasul Crihala, S. - rest proprietate S.C. C. C. S.R.L. si V. - rest proprietate S.C. C. C. S.R.L. identificata pe anexa la raportul intocmit in cauza prin punctele 12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23.

Sentința a fost pusă în executare silită, iar la data de 29.07.2013, reclamanții au fost puși în posesia suprafeței de teren de 4331 mp.

Cu ocazia notării în cartea funciară a dispozitivului sentinței menționate, s-a constatat că pârâta S.C. C. C. S.R.L și-a înscris dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu, iar în anul 2012 a fost transmis sub formă de capital social către pârâta S.C. SISTEME SI E. DE COMUNICAȚII I. S.A..

Potrivit art.248 C.proc.civ. instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Cele două pârâte au invocat excepțiile lipsei de interes în promovarea acțiunii, excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale active și pasive a ..

Interesul este o componentă a acțiunii civile și constă în folosul practic urmărit de reclamant prin promovarea unei acțiuni în instanță.

În speță, interesul urmărit de reclamant prin promovarea acțiunii deduse judecății îl reprezintă folosul care rezultă din recunoașterea dreptului de proprietate obținut prin sentința civilă menționată, astfel că acesta are interes în promovarea acțiunii deduse judecății, având și calitate procesuală activă, existând identitate în între persoana reclamantului și cel care este titular al dreptului afirmat.

Prin urmare, excepția lipsei de interes a respins-o.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.5375/19.10.2010 pronunțată în dosar nr.1047/12.07.2011 la care fac referire pârâtele s-a soluționat un litigiu de fond funciar având ca părți pe reclamant, Comisia Locală de Fond Funciar de pe lângă Primăria Drobeta Turnu Severin, Comisia Județeană de Fond Funciar M.,SCV Petrom SA, . București și .., iar prin sentința civilă nr. 2307/7.05.2008, pronunțată în dosar nr._, a fost soluționat un litigiu având ca părți pe Bosoancă M., B. Nicolita, B. M., Schiopescu L., B. N., B. D., B. L., U. G. M., S.C. M. S.A., S.C. B. Group S.R.L. si S.C. C. C. S.R.L, iar ca obiect revendicare imobiliară. De asemenea și cauza este diferită.

Pentru a opera autoritatea de lucru judecat trebuie să existe tripla identitate de obiect, părți și cauză.

Ori, în speță, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, astfel că și această excepție va fi respinsă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta . instanța a reținut că aceasta avea intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară, iar în cf nr._, a cărei rectificare se solicită, este înscrisă această pârâtă în calitate de proprietar al suprafeței de 2908 mp cu număr cadastral 3074/3.

Prin urmare, instanța a apreciat ca neîntemeiate excepțiile invocate și urmează să fie respinse.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a respins următoarele:

Potrivit disp. art.998 alin.1 c.civ., „Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări dacă: 3. Nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4.înscrierea în cartea funciară nu mai este, din orice alte motive, în concordanță cu situația juridică reală a imobilului.”

De asemenea, potrivit disp. art.907 alin.1 și 2 c.civ., când înscrierea din cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia, iar prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.

În speță, prin sentința civilă nr.2307/7.05.2008 s-au comparat titlurile exhibate de părți și s-a constatat că titlul reclamanților este mai bine caracterizat, astfel că s-a statuat că dreptul de proprietate al reclamantului este preferabil dreptului de proprietate al pârâtei ., fiind obligată aceasta să lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul din litigiu.

Faptul că ulterior această pârâtă a înstrăinat terenul, în frauda drepturilor reclamantului, denotă reaua credință a acesteia, dar și a pârâtei S.C. SISTEME SI E. DE COMUNICAȚII I. S.A., căreia i se opune sentința civilă menționată ce produce, pe lângă efectele obligatorii dintre părți, întemeiate pe principiul relativității, și efecte de opozabilitate față de terți.

Procedura rectificării cărții funciare are ca finalitate concordanța actualei stări de fapt cu cea înscrisă în cartea funciară.

În prezent, nu există această concordanță, terenul fiind înscris în cărțile funciare a căror rectificare se solicită, astfel că instanța a apreciat că în speță sunt incidente disp. art.908 alin. pct.3 și 4 c.civ., iar pentru punerea de acord a situației juridice reale a imobilului cu cea existentă în cartea funciară se impune rectificarea acesteia.

Prin urmare, instanța a respins excepțiile invocate și a admis acțiunea. Văzând și disp. art.451 cpciv;

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantele pârâte . si A. Sisteme și E. de Comunicații I. SA, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Au motivat că, în mod nelegal instanța d e fond a respins excepțiile lipsei de interes în promovarea prezentei acțiunii în condițiile în care interesul reclamantului trebuia să îndeplinească condițiile prevăzute de lege (legitim, personal și direct, născut și actual) condiții ce trebuiau verificate și prin raportare la decizia 1047/R/2011 a Tribunalului M. opozabilă intimatului reclamant și care lipsește practic de efecte, sentința 2307/2008 ce a stat la baza acțiunii formulate de reclamant.

Cât lipsește excepția puterii de lucru judecat instanța trebuia să constate că acesta nu este sinonimă cu autoritatea de lucru judecat și ca atare este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, nefiind necesară o triplă identitate de părți cauză și obiect .

Pe fond, a susținut că față de dispozițiile deciziei 1047/12.07.2011 în cauză nu sunt aplicabile dis part. 908 alin1 și 4 din Codul civil, că în cauză înscrierile în CF sunt corecte iar . dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare și actele de proprietate deținute de ..

Intimatul Bosoancă M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingere recursului ca nefondat.

A susținut că, interesul în promovarea prezentei acțiunii este tocmai din folosul rezultat din recunoașterea pe cale judecătorească a dreptului său de proprietate în contradictoriu cu pârâta . și în al doilea rând excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă 5375/2010 irevocabilă prin decizia 1047/2011 nu poate fi reținută de vreme ce nu există identitate de părți obiect cauză.

Cât privește lipsa calității procesuale pasive invocate prin întâmpinare nici acesta nu poate fi reținută de vreme ce societatea pârâtă . avea intabulat dreptul de proprietate în CF.

. si A. Sisteme și E. de Comunicații I. SA, au formulat răspuns la întâmpinare prin care au arătat că suplimentar de motivele invocate în cererea de apel învederează instanței că sentința 4779/2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar_/225/2013 având ca obiect contestație la executare împotriva formelor de executare prin care intimatul a fost pus în posesie, a fost anulată în calea de atac a apelului promovat de apelantele din prezenta cauză, prin decizia 221/A/2014, cauza fiind emisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Verificând sentința prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu potrivit art. 479 C pr civilă, instanța constată apelul întemeiat.

Astfel, nu pot fi reținute motivele de apel referitoare la modul de soluționare a excepțiilor de procedură referitoare la lipsa interesului reclamantului în promovarea prezentei acțiunii, autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 5375/2010 pronunțată în dosar 1047/2011în raport cu sentința civilă nr. 2307/2008 și lipsa calității procesuale pasive invocate de ..

Sub acest aspect instanța de fond a făcut aplicarea art. 248 C pr civilă pronunțându-se cu precădere asupra excepțiilor de procedură care ar fi făcut inutilă cercetare fondului cauzei.

Cât privește excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea prezentei acțiunii, soluția instanței de fond de respingere a acestei excepții este legală atât timp cât interesul urmărit de reclamant prin rectificarea cărții funciare îl reprezintă tocmai folosul rezultat din recunoaștere dreptului de proprietate obținut prin sentința civilă nr. 2307/2008 prin care a fost admisă acțiunea în revendicare și obligată . să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 4331 mp ce face obiectul prezentei cererii de rectificarea carte funciară.

Cât privește excepția lucrului judecat urmează a se constata că, deși în motivele de apel apelanții fac distincție justificată între puterea lucrului judecat și autoritatea lucrului judecat, urmează a se constata că, prin întâmpinare depusă la fila 33 dosar fond aceștia au invocat excepția autorității de lucru judecat iar nu puterea de lucru judecat. Ori, prin prisma excepției autorității de lucru judecat a sentinței civile 5375/2010 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia 1047/2011 a

Tot temeinică și legală este respingerea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a . de vreme ce această societate avea intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară, iar în CF_ a cărei rectificare se solicită este înscrisă această pârâtă în calitate de proprietar a suprafeței de 2908 mp, cu număr cadastral 3074/2003.

Pe fondul cauzei însă sentința instanței de fond de admitere a acțiunii reclamantului Bosancă M. și de rectificare a CF nr._,_,_ corespunzătoare numerelor cadastrale nr. 3074/1, 3074/2 și 3074/3 pentru suprafețele de 1942 mp, 2311 mp și 78 mp în sensul radierii dreptului de proprietate a proprietarului tabular, respectiv pârâtele . de Comunicații ICVRET SA și . este netemeinică și nelegală.

Sub acest aspect urmează a se constata că temeiul juridic al rectificării intabulări în CF invocat de reclamant prin acțiunea introductivă este art. 908 pct.1 și 4 Cod civil.

Potrivit art. 908 pct.1 C civ, orice persoană interesată poate cerere rectificarea unei intabulări sau înscrieri dacă înscrierea nu este valabilă, ori actul în temeiul căreia a fost efectuată înscrierea a fost desființat în condițiile legii pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii lui, iar potrivit art. 908 pct. 4 Cod civil, rectificarea CF se poate cerere atunci când înscrierea în CF nu mai este din orice motive, în concordanță cu situația juridică reală a imobilului.

Prin acțiunea introductivă reclamantul Bosoancă M. se prevalează de sentința civilă nr. 2307/2008 a Judecătoriei Dr Tr S. (fila 5 dosar fond) prin care au fost comparate titlurile de proprietate ale acestuia și al pârâtei ., fiind obligată acesta din urmă să lase reclamanților în deplină proprietate și deplină posesiei suprafața de 4331 mp pentru care prin prezenta acțiune se solicită rectificarea cărții funciare.

Este adevărat că sentința de mai sus ar putea constitui un motiv de rectificare a CF atunci când înscrierea în CF nu ar mai fi în concordanță cu situația juridică reală a imobilului pentru care s-a admis acțiunea în revendicare.

Numai că, în cazul de speță, instanța investită cu soluționarea acțiunii în revendicare a procedat la compararea titlului de proprietate al pârâtei ., cu titlul de proprietate al autoarei reclamantului Bosoancă M., respectiv Bosoancă Polina eliberat în condițiile decretului 444/1953, iar nu în condițiile Legii 18/1991.

Ulterior, procedându-se la reconstituirea dreptului de proprietate al autoarei Bosoancă Polina, CLFF Dr Tr S. și CJFF M. au eliberat moștenitorilor acesteia titluri de proprietate nr._/2006, atacat de petentul Bosancă M. în dosar nr._, acesta solicitând prin acțiunea precizată la 30.11.2007 printre altele modificarea titlului de proprietate nr._/2006 în sensul completării titlului și cu suprafața de teren de 4331 mp în litigiu.

Prin decizia civilă nr. 1047/R/2011 a Tribunalului M. s-a constatat că petentul este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață, însă nu pe vechiul amplasament și în echivalent cu teren arabil situat pe raza mun. Tr S., iar în situația în care nu este posibilă reconstituirea prin atribuire de teren în echivalent, reconstituirea urmând a se acorda prin acordare de despăgubiri.

În considerentele deciziei de mai sus, Tribunalul M. a reținut că, autoarea petentului, Bosoancă Polina este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața în litigiu fiind împroprietărită în condițiile Decretului 444/1953 și înscriindu-se cu aceste terenuri în CAP, însă nu se poate dispune reconstituirea pe vechiul amplasament atât timp cât la momentul solicitării în condițiile legilor funciare, vechiul amplasament nu era liber, fiind atribuit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 2135/2001 către . atare, nu se putea dispune reconstituirea dreptului de proprietatea în favoarea petentului pe vechiul amplasament de vreme ce acest amplasament nu mai era la dispoziția CLFF Dr Tr S..

Urmează a se constata că, pentru înscrierea valabilă a dreptului de proprietate în CF și respectiv pentru rectificarea cărții funciare în condițiile art. 908 Cod civ, condiția esențială este ca reclamantul să dețină titlu valabil de proprietate .

Ori, titlul de proprietate al reclamantului Bosoancă M. ca moștenitor al autoarei Bosoancă Polina este titlul definitiv de proprietate nr._/2006 așa cum a fost modificat și completat prin decizia civilă nr. 1047/R/2011, în care amplasamentul terenului de 4331 mp pentru care se solicită rectificarea CF a pârâților . și . de Comunicații I. SA nu se suprapune cu amplasamentul pentru care s-a dispus înscrierea în cartea funciară a celor două pârâte.

Ca atare, nu suntem în prezența nici a ipotezei prev. art. 908 alin 1 Cod civ, în sensul că, înscrierea în CF a dreptului de proprietate al pârâtelor nu este valabilă ori a fost desființată pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente înscrierii și nici în ipoteza prev de art. 908 pct. 4 Cod civil, în sensul că înscrierea în cartea funciară nu ar mai fi din orice motive în concordanță cu situația juridică reală a imobilului.

Așa fiind, sentința instanței de fond care a dat eficiență unei hotărârii în revendicare întemeiată pe un titlu de proprietate eliberat anterior legilor fondului funciar (în condițiile Decretului 444/1953), fără a avea în vedere că acest titlu de proprietate a fost modificat sub aspectul amplasamentului în condițiile Legii 18/1991 și următoarele și fără a verifica titlul de proprietate al reclamantului la data cererii de rectificare a cărții funciare a pârâților, este nelegală și netemeinică, motiv pentru care apelul pârâților urmează a fi admis, făcându-se aplicarea dis part. 480 alin 2 C pr civilă.

Văzând și dis part. 453 C pr civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantele pârâte ., cu sediul in București, Șoseaua Chitila nr. 88, sector 1, CUI RO8451715, înmatriculata la ORC sub nr. J_ si A. Sisteme și E. de Comunicații I. SA, cu sediul in București, Șoseaua Chitila nr. 88, sector 1, CUI RO_, înmatriculată la ORC sub nr. J_, împotriva sentinței civile nr. 1389/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în contradictoriu cu intimatul reclamant Bosoancă M., CNP_, domiciliat în ., județul M. având ca obiect rectificare carte funciară.

Schimbă sentința.

Respinge acțiunea.

Obliga intimatul la 1240 lei cheltuieli de judecată către apelante.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2014, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

A. B.

Judecător,

V. N.

Grefier,

D. A. D.

Red. NV/DDA

5ex/13.11.2014

Jud fond G. L

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1389/2014. Tribunalul MEHEDINŢI