Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1429/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1429/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 11-12-2012 în dosarul nr. 1429/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1429/R
Ședința publică de la 11 Decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător V. N.
Judecător A. B.
Grefier D. A. D.
Pe rol judecarea recursurilor civile formulate de recurenții pârâți U. A. T. - Municipiul Orșova reprezentat prin primar și P. E., împotriva sentinței civile nr. 192/21.03.2012 pronunțată de Judecătoria Orșova în contradictoriu cu intimata reclamantă I. E. și intimatul pârât C. L. al M.. Orșova, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat T. F. pentru recurenta pârâtă P. E., intimata reclamantă I. E. personal și asistată de avocat M. C., lipsă fiind recurenții pârâți și intimatul pârât .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se ia act că a fost depusă dovada achitării taxei de timbru în original de recurentul pârât U. A. T. - Municipiul Orșova.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul art. 150 cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra recursului;
Avocat T. F. pentru recurenta pârâtă P. E. a arătat că instanța de fond în mod eronat a respins excepția privind autoritate de lucru judecat invocată de UAT a mun. Orșova, în care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească în care părțile nu sunt aceleași, însă obiectul și cauza sunt identice.
Există suprapunere de documentație cadastrală, dar nu a fost promovată acțiune corespunzătoare pentru rezolvarea situației. Titlul de proprietate al Primăriei Orșova a fost emis pentru terenuri expropriate.
Expertiza efectuată de expert Biteș, confirmă că terenurile nu se suprapun, dar documentațiile se suprapun.
A solicitat admiterea recursului formulat de recurenta U. A. T. .
A solicitat cheltuieli de judecată.
Avocat M. C. a solicitat respingerea recursurilor .
A arătat că instanța de fond corect a apreciat probele, sentința fiind legală și temeinică.
Corect s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L., acestă unitate având calitate doar pentru petitul privind anularea act, petit ce a fost disjuns.
Nu există autoritate de lucru judecat, așa încât corect a dispus instanța de fond.
Expertiza efectuată relevă faptul că terenurile sunt ocupate de P. și Primăria Orșova.
A solicitat cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor civile, constată următoarele ;
Prin cererea adresată Judecătoriei Orșova si înregistrată sub nr._ la data de 07.09.2011, reclamanta I. E. a chemat in judecată pe pârâții U. A. T. – Municipiul Orșova reprezentată prin Primar, C. L. al mun. Orșova și P. E. pentru ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 100 mp, situat în loc. Orșova, pe . în CF_ a loc. Orșova (provenită din transcrierea CF 384 vol. III B a loc. Orșova – de sub B1), pe care l-au ocupat fără nici un drept; anularea parțială a contractului de concesiune nr. 461/2005 încheiat între pârâta C. L. al mun. Orșova și pârâta P. E., doar în ceea ce privește suprafața de 30 mp ocupată de către aceasta din urmă, suprafață care face parte din terenul proprietatea reclamantei și pe cale de consecință obligarea acesteia să îi lase această suprafață de teren în deplină proprietate și pașnică folosință precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii a arătat că este unica proprietară a terenului în suprafață de 100 mp situat pe .. Orșova și intabulat în CF_ a loc. Orșova (provenită din transcrierea CF 384 vol.III B a loc. Orșova – de sub B1), teren pe care l-a dobândit în anul 1995 prin Ordin al Prefectului Județului M..
Pe acest teren reclamanta a edificat o fundație de beton în vederea construiri unei case.
În momentul în care a solicitat reactualizarea informațiilor cadastrale referitor la acest teren, cererea a fost negativ soluționată prin încheierea nr. 2695/15.07.2010 pronunțată de BCPI Orșova în dosarul înregistrat la această instituție cu același număr, s-a dispus respingerea ei, motivându-se faptul că această suprafață de teren s-ar suprapune cu altă suprafață de teren.
Urmare acestei comunicări a făcut o . demersuri către BCPI Orșova pentru a afla cine este titularul lucrării cadastrale aferente numărului cu care s-a susținut că se suprapune lucrarea aferentă imobilului proprietatea sa.
Astfel a aflat că terenul s-ar suprapune cu o parte din terenul în suprafață totală de 494 mp aparținând Primăriei mun. Orșova, teren situat la rândul său pe .. Orșova, cu identificator unic_ al loc. Orșova.
În urma discuțiilor avute cu reprezentanții Biroului Urbanism din cadrul Primăriei mun. Orșova i s-a comunicat că ar fi vorba despre o eroare și în acest caz singura cale de soluționare o prezintă prezentul litigiu.
De asemenea a aflat că între C. L. Orșova în calitate de concedent și numita P. E. în calitate de concesionar ar fi intervenit un contract de concesiune pentru o suprafață de teren de cca. 170 mp situată pe ., din totalul acestei suprafețe, 30 mp suprapunându-se cu terenul proprietatea reclamantei. Ulterior a și constatat acest lucru (respectiv faptul că o suprafață de 30 mp din terenul proprietatea sa a fost ocupat de pârâta P. E. care a și edificat un gard pe suprafața ocupată, restul de suprafață de cca. 70 mp fiind folosită în continuare de primărie.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
Cererea a fost legal timbrata cu 50 lei taxa de timbru si 0,50 lei timbru judiciar.
In dovedire a depus extras de carte funciară, Ordinul Prefectului din data de 27.04.1995, schiță de plan, autorizație nr 13/22.07.1985, aviz de principiu, încheierea nr. 2695/18.06.2010, raport de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie.
Pârâții Municipiul Orșova și C. L. al mun. Orșova au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al mun. Orșova în ceea ce privește petitul revendicare imobiliară; excepția autorității de lucru judecat și excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Orșova în ceea ce privește petitul anulare act.
În motivare a arătat că prin cererea înregistrată reclamanta a chemat în judecată Municipiul Orșova și C. L. al mun. Orșova în contradictoriu cu P. E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să îi lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 100 mp situat în loc. Orșova, pe . reclamanta solicită instanței anularea parțială a contractului de concesiune nr. 461/2005 încheiat între C. L. orșova și P. E..
Reclamanta și-a motivat acțiunea în sensul că este unica proprietară a terenului revendicat pe care l-a dobândit în anul 1995 prin ordin al prefectului județului M., terenul fiind înscris și intabulat în CF nr._ Orșova, provenită din transcrierea CF nr. 384 vol. III B Orșova, de sub B1.
A solicitat să se constate lipsa calității procesuale pasive a Consiliului L. al mun. Orșova în ce privește petitul revendicare imobiliară întrucât potrivit art. 77 din Legea 215/2001 primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituire o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului. Unitățile administrati8v teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu iar în justiție unitățile administrativ teritoriale sunt reprezentate după caz de primar sau de președintele consiliului județean. Vor fi citați județul, celelalte persoane juridice de drept public. Conform art. 4 din legea 213/1998 domeniul privat al statului sau unităților administrativ teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor. Asupra acestor bunuri unitățile administrativ teritoriale au drept de proprietate privată.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat, reclamanta s-a mai judecat în dosarul_, având ca obiect anulare act și dosarul_, având ca obiect revendicare imobiliară.
A invocat și excepția de necompetență materială în ce privește petitul anulare act, respectiv anularea parțială a contractului de concesiune nr. 461/2005 întrucât contractul de concesiune este un act administrativ, acesta se poate ataca numai la instanța de contencios.
În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ.
Prin încheierea de ședință din data de 26.10.2011 instanța a respins excepția autorității de lucru judecat și a unit excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. orșova cu fondul.
Sub aspectul probatoriului instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei P. E. și efectuarea unei expertize specialitatea topografie.
La solicitarea instanței, Primăria mun. Orșova a comunicat la data de 17.11.2011 că terenul ce face obiectul contractului de concesiune nr. 461/2005 face parte din domeniul privat al Municipiului Orșova.
La termenul de judecată din data de 30.11.2011, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea contractului de concesiune și formarea unui alt dosar.
La data de 06.03.2012 expertul desemnat în cauză, a depus, prin serviciul registratură, raportul de expertiză tehnică judiciară.
Pârâții U. A. T. - M.. Orșova reprezentată prin Primar și C. L. al mun. Orșova au depus obiecțiuni la raportul de expertiză.
Instanța observând înscrisul depus – denumit obiecțiuni, constată că au conținutul unor concluzii scrise.
Judecătoria Orșova prin sentința civilă nr.192/21.03.2012 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Orșova, invocată prin întâmpinare; a respins acțiunea față de C. L. Orșova, ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate; a admis acțiunea formulată de reclamanta I. E. în contradictoriu cu pârâta Municipiul Orșova reprezentată prin Primar și P. E., pentru opozabilitate; a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 100 mp situat în mun. Orșova, . în CF_ a loc. Orșova, identificat în anexa 1 la raportul de expertiză și a obligat pârâta Municipiul Orșova la plata sumei de 1250 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru, onorariu expert și onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin Ordinul prefectului județului M. nr. 114/F / 27.04.1995 a fost atribuită în proprietatea numiților S. G. și I. E. suprafața de 100 m.p. situat în .. 7 A din Orșova.
În urma partajului voluntar nr.2761 din 03.2002, reclamanta a devenit proprietar exclusiv asupra bunului, drept pe care l-a întabulat în CF nr._.
Prin încheierea nr. 2695 din 15.07.2010, dosar nr. 2695 al Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară Orșova s-a dispus respingerea cererii cu privire la imobilul cu nr. cadastral_, cu nr. topografic L. 7A-VEST, înscris în CF_(provenită din CF de pe hârtie cu numărul 384 VOL III B)/ UAT Orșova având proprietar pe I. E. în cota de 1/1 de sub B 1.
S-a constatat că imobilul se suprapune cu imobilul cu identificator_ al localității Orșova.
Imobilul cu nr. cadastral_ în suprafață de 494 mp este înscris în CF al orașului Orșova, ., drept de proprietate cu titlu neschimbat transcris în rangul încheierii de carte funciară nr. 1428-1646cf/26.11.1969, în baza decretului de expropriere numărul 441/1969, transcris în cartea funciară numărul 1240 Jupalnicul Vechi, dobândit prin expropriere, cota actuală 1/1 proprietar statul Român.
Din cuprinsul extrasului de carte funciară nr._ Orșova, . pentru suprafața de 494 mp este întabulat ca proprietar Statul Român.
Conform contractului de concesiune (filele 38-40), Consiliului L. Orșova, în calitatea sa de concedent a concesionat la 30.08.2005, suprafața de 170 mp pârâtei P. E..
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. L. al mun. Orșova, invocată de pârâtă prin întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 din Cod proc. civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța va admite excepția pentru următoarele argumente:
Instanța reține că prezenta acțiune are ca obiect revendicare asupra unui imobil iar reclamanții au înțeles să se judece în contradictoriu cu pârâtele C. L. al mun. Orșova și P. E..
Pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie parte într-un proces civil trebuie, printre alte condiții să aibă calitate procesuală.
Potrivit art. 21 alin. 2 si 3 din Legea nr. 215/2001 in justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean. Primarul, respectiv președintele consiliului județean, poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean, sau un avocat care să reprezinte interesele unității administrativ-teritoriale, precum și ale autorităților administrației publice locale respective, în justiție.
Prin urmare, în judecată trebuie sa figureze unitatea administrativ teritorială care la rândul sau este reprezentată de primar sau de președintele consiliului județean.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenta unei identități intre persoana chemată in judecată (paratul) și cel care este subiect pasiv în raportul dedus judecații, condiții neîntrunite în speța de față in ceea ce privește pârâta C. L. al mun. Orșova, ținând cont de cele anterior expuse.
C. L. este o autoritate a administratiei publice, ca autoritate deliberativa, prin care se realizeaza autonomia locala in comune, orase si municipii in sensul reglementat de art. 1 alin. 2 litera d raportat la art. 23 din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale.
Ca atare aceasta autoritate deliberativa nu este o persoana juridica de drept public, nu este titularul unui patrimoniu propriu pentru a beneficia de de drept de dispozitie.
Persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu sunt insa unitățile administrativ teritoriale (comune, orașe, municipii si județe) potrivit art. 20-21 din același act normativ, iar in justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
Potrivit art.480 C.civil “Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege.”
Actiunea in revendicare este actiunea proprietarului neposesor impotriva posesorului neproprietar, actiune in cadrul careia cel obligat sa-si dovedeasca dreptul de proprietate asupra bunului revendicat este reclamantul, conform principiului inscris in art.1169 C.civil (onus probandi incumbit actori)“cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca”.
Cu alte cuvinte, pentru a putea fi admisă actiunea in revendicare, reclamantul trebuie sa dovedeasca dreptul de proprietate exclusiva asupra bunului revendicat cat si posesia nelegitima a paratului asupra bunului imobil pe care îl revendica, condiții care trebuie îndeplinite în mod cumulativ.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expert S. I. M. au fost identificate, prin punct, suprafață și vecinătăți terenul reclamantei I. E. precum și terenul aparținând mun. Orșova și cel concesionat pârâtei P. E. ( f. 96-98). Terenul reclamantei în suprafață de 100 mp, situat în Orșova, . CF50745 a loc. Orșova (provenită din transcrierea CF 384 vol.III B a loc. Orșova – de sub B1), identificat în Anexa i prin punctele 2-3-12-11 are următoarele vecinătăți: la N . teren Primărie; la E lot 7B P. E. și la V drum de acces.
Se concluzionează în raportul de expertiză că în urma întocmirii de către C. L. al mun. Orșova a documentației cadastrale pentru suprafața de 494 mp teren aparținând mun. Orșova, această suprafață de teren se suprapune peste terenul reclamantei, ocupându-i întreaga suprafața, astfel că terenul reclamantei este ocupat în întregime de pârâta mun. Orșova. Prin concesionarea suprafeței de 170 mp teren către Pârâta P. E., aceasta ocupă din terenul reclamantei o suprafață de 29 mp identificați prin punctele 14-3-12-13.
De asemenea, la dosar s-a depus și un raport de expertiză întocmit de expert Biteș Ș., într-un alt dosar, dar între aceleași părți și vizând revendicarea aceluiași teren, raport care se coroborează cu cel efectuat în prezenta cauză sub aspectul faptului că mun. Orșova a inclus terenul reclamantei în suprafața de 494 mp pentru care a întocmit documentația cadastrală și a întabulat-o în CF nr._ Orșova ( f. 31-32).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții P. E. și C. L. al M.. Orșova criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
În recursul său pârâta P. E. a motivat că instanța de fond în mod eronat a respins excepția privind autoritatea de lucru judecat invocată de U. A. T. a Municipiului Orșova în condițiile în care se pronunțase anterior o hotărâre judecătorească având ca obiect acțiune în revendicare în care reclamantă era I. E. iar pârâți C. L. Orșova și recurenta, acțiune care a avut același obiect .
De asemenea, a susținut că instanța de fond nu a făcut o comparare a actelor de proprietate prezentate de părți pentru ca în urma acestui examinări să dea prioritate titlului mai bine caracterizat .
In acest sens a arătat că Ordinul Prefectului nr.114/F/1995, eliberat reclamantului nu are la bază decât o schiță întocmită de un reprezentant al primăriei, spre deosebire de actul de proprietate al Municipiului Orșova, ce a dobândit terenul prin expropriere.
A mai arătat recurenta că din suprafața dobândită de Municipiul Orșova prin expropriere i-a fost concesionată ei o suprafață de 170 mp, ea nu este proprietara terenului ci doar concesionara acestuia și prin urmare nu are calitate procesuală pasivă.
Mai mult, a susținut că terenul concesionat de la Municipiul Orșova nu se suprapune faptic cu terenul reclamantei și este vorba doar de o suprapunere a documentației cadastrale.
Recurenta U. A. T. Municipiul Orșova a criticat sentința arătând că instanța de fond, în mod nelegal a reținut inexistența autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr.417/16.06.2011 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr._, ce a avut aceeași cauză și s-a purtat între aceleași părți.
A mai susținut recurenta că instanța de fond investită cu soluționarea litigiului a preluat concluziile din raportul de expertiză și nu a soluționat fondul cauzei în sensul că, nu a procedat la compararea titlurilor de proprietate și nu a avut în vedere întreg materialul probator aflat la dosar.
De asemenea, nu au fost avute în vedere obiecțiunile formulate la raportul de expertiză și nu s-a avut în vedere faptul că titlul de proprietate invocat de reclamantă are la bază o schiță, care este realizată în sistem local, spre deosebire de titlul cu care unitatea administrativ teritorială deține terenul.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele;
Referitor la autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 417/16.06.2011, corespunzător prima instanță a reținut că aceasta nu operează în cauză.
Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre. Se bucură de autoritate de lucru judecat numai hotărârea prin care acțiunea s-a judecat în fond nu și atunci când a fost judecată în temeiul unei excepții procesuale.
In speță, prin sentința civilă nr.417/16.06.2011, a Judecătoriei Orșova a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei C. L. Orșova și a pârâtei P. E. și a fost respinsă acțiunea față de pârâte în baza acestei excepții.
Prin urmare, hotărârea a fost pronunțată în baza unei excepții procesuale nu în cadrul unei acțiuni judecate pe fond, astfel încât, justificat prima instanță a apreciat că aceasta nu are autoritate de lucru judecat în cauza de față.
Referitor la faptul că, pârâta P. E. este doar un detentor precar al terenului concesionat acest aspect nu are relevanță în ceea ce privește calitatea procesuală în cadrul acțiunii în revendicare. Această acțiune este cel mai energic mijloc de apărare al dreptului de proprietate ce-i permite titularului să-și apere dreptul real asupra bunului și să pretindă restituirea lui de la cel care îl stăpânește fără temei ,putând fi promovată inclusiv împotriva detentorului precar.
Nici motivele privind greșita respingere a obiecțiunilor nu sunt întemeiate deoarece acestea nu cuprindeau nelămuriri sau critici aduse raportului de expertiză, reprezentând în fapt concluzii scrise.
Din expertizele aflate la dosar rezultă cu certitudine că U. A. T. Orșova ocupă terenul reclamantei pe o suprafață de 100 mp- din care 29 mp, respectiv suprafața cuprinsă între pct.”3,12,13,14,” din raportul de expertiză întocmit de expert S. M. a concesionat-o pârâtei P. E. și este deținută de aceasta din urmă.
Susținerile recurenților, potrivit cărora instanța nu a făcut o comparare a titlurilor prezentate de părți nu sunt justificate,deoarece instanța a verificat întreg materialul probator(inclusiv expertizele) și a concluzionat în sensul că terenul reclamantei corespunde întocmai cu cel descris în Ordinul Prefectului nr.114/F/1995 iar prin modul în care s-a întocmit documentația cadastrală pentru terenul Unității A. Teritoriale Municipiul Orșova i-a fost ocupat reclamantei tot terenul înscris în ordin.
Au mai arătat recurentele că titlul de proprietate al reclamantei reprezentat de Ordinul Prefectului nr.114/F/1995 a fost emis doar pe baza unei schițe întocmită de un inginer din cadrul Primăriei Orșova, însă așa cum rezultă din expertizele de la dosar, terenul înscris în ordin corespunde cu amplasamentul de fapt iar câtă vreme titlul nu a fost contestat face dovadă deplină asupra celor inserate în cuprinsul lui.
Întrucât din terenul reclamantei doar o suprafață de 29 mp este ocupată de către pârâta P. E., recursul acesteia este întemeiat, va fi admis, iar pârâta va fi obligată să lase în deplină proprietate și pașnică folosință reclamantei doar suprafața de 29 mp nu 100 mp, așa cum a reținut instanța de fond.
In ceea ce privește, recursul Unității A. Teritoriale Orșova,acesta va fi respins deoarece, așa cum rezultă din actele aflate la dosar, aceasta prin modul în care și-a întocmit documentația cadastrală a ocupat întreaga suprafață de 100 mp, (din care a concesionat pârâtei P. E. 29 mp.) și prin urmare va fi obligată să elibereze toată suprafața așa cum a dispus și instanța de fond.
Pentru considerentele arătate tribunalul în baza art. 312 alin. 1Cpciv. va admite recursul formulat de pârâta P. E. și va modifica sentința în sensul că o va obliga pe aceasta să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 29 mp și va respinge recursul declarat de U. A. T. a Municipiului Orșova.
Celelalte dispoziții ale sentinței fiind legale și temeinice urmează să fie menținute.
Văzând și dispozițiile art.274 Cpciv:
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de P. E. împotriva sentinței civile nr. 192/21.03.2012 pronunțată de Judecătoria Orșova în contradictoriu cu intimata reclamantă I. E. și intimatul pârât C. L. al M.. Orșova.
Modifică sentința în sensul că obligă recurenta să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 29 mp așa cum a fost identificată în raportul de expertiză întocmit de expert S. I. M..
Respinge recursul declarat de UAT a mun.Orșova reprezentată prin primar.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimații la 26 lei cheltuieli de judecată către recurenta P. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11 Decembrie 2012, la sediul Tribunalului M. .
Președinte, M. P. | Judecător, V. N. | Judecător, A. B. |
Grefier, D. A. D. |
MP/LI;ex.2/12.01.2013/jud.fond.E. C./cod.op.2626
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1406/2012. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 1424/2012. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








