Pretenţii. Sentința nr. 2372/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2372/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 626/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 626/A/2014
Ședința publică de la 20 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. O.
Judecător A. M.
Grefier L. I.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă S. J. DE U. D. T. S., împotriva sentinței civile nr. 2372/25.06.2014 pronunțată de Judecătoria D. T. S., intimat pârât fiind S. I., având ca obiect,pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că, prin serviciul registratură intimatul pârât a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat respingerea apelului și judecarea în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și dosarul fiind în stare de judecată s-a trecut la
soluționarea apelului de față;
INSTANȚA
Asupra apelului de față;
Prin cererea adresată Judecătoriei D. T. S. la data de 08.01.2014 și înregistrată sub nr._ reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S. în contradictoriu cu pârâtul S. I., a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 618 lei plus dobânzi și penalități până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 26.03.2010 pârâtul a fost internat în cadrul unității spitalicești, în urma unui accident rutier, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 26.03-29.03.2010, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 618 lei, în baza art. 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat că, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”
A menționat faptul că deși pârâtul a fost înștiințat de plata spitalizării, nu a depus la secretariatul unității nici o dovadă din care să reiese numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, dacă a depus plângere penală sau dacă se afla vreun dosar pe rol în acest sens și ținând seama că termenul de prescripție este de 5 ani, fiind vorba de creanțe - bugetare, completând cu refuzul părții vătămate de a transmite date referitoare la numele persoanei vinovate, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată pentru recuperarea sumei datorate.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art.19 din C.proc. pen.
A precizat că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare.
Cererea nu a fost însoțită de înscrisuri doveditoare.
În conformitate cu dispozițiile art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii, s-a pus în vedere reclamantului să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ., în ceea ce privește dovada cu înscrisuri, acestea să fie depuse la dosar în copii lizibile, certificate pentru conformitate cu originalul, în exemplare suficiente pentru instanță și părțile adverse. Să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile, a îndeplinirii procedurii medierii,domiciliul sau reședința ori sediul pârtilor; să indice codul numeric personal, sau după caz, codul unic de identificare fiscală,, numărul de înmatriculare la oficiul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar al reclamantului și ale pârâtului, în măsura în care îi sunt cunoscute, să precizeze numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces; să depună dovada calității de reprezentant în formă legală iar în cazul reprezentării prin avocat, numele ,prenumele acestuia, sediul profesional; să precizeze valoarea obiectului cererii, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscris doveditoare din care să rezulte această valoare.
La data de 06.03.2014, reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune la care a atașat decont - pârât, bilet de ieșire din spital, proces verbal de informare privind avantajele medierii și dovada calității de reprezentant.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtului un exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor depuse, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.
A arătat că pe perioada internării sale a beneficiat de tratament și îngrijiri medicale, potrivit legii, în calitate de victimă a unui accident rutier și nicidecum de persoană vinovată de producerea lui.
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, a încuviințat pentru ambele părti proba cu înscrisuri.
Judecătoria D. T. S. prin sentința supusă apelului a respins acțiunea formulată de reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S., cu motivarea că,din înscrisurile depuse la dosar instanța reține faptul că pârâtul S. I. a primit îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență D. T. S.– Secția chirurgie, fiind internat în perioada 26.03.-29.03.2010.
Reclamantul nu a specificat exact cauza vătămărilor suferite de pârât, afirmând că acesta este internat fiind victima unor agresiuni și a invocat în susținerea cererii, atât dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, cât și dispozițiile art. 19 Cod procedură penală.
În ceea ce privește referirile făcute la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța constată că textul de lege invocat de reclamant este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoana care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Conform 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății – persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii se servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora.
Prin urmare, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 nu se poate solicita tragerea la răspundere civilă pentru cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală a victimei agresiunii sau accidentului decât a unei terțe persoanei (alta decât victima) care să fie răspunzătoare de daunele aduse sănătății persoanei spitalizate. În cauza dedusă judecății, prejudiciului încercat de reclamant (cheltuielile de spitalizare) sunt consecința directă a raportului de drept născut în temeiul legii între unitatea spitalicească reclamantă și pârât, raport în baza căruia reclamantul a acordat îngrijiri medicale pacientului.
Acest raport de drept are la bază dispozițiile normative prevăzute chiar de legea invocată de reclamantă, respectiv Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
Conform art. 92 din Legea nr. 95/2006 – (1) Acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului. Aceasta va include și misiunile de salvare aeriană și navală. (2) Acordarea asistenței medicale publice de urgență nu poate avea un scop comercial.
Potrivit art. 91 din Legea nr. 95/2006 – (7) Asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale, iar conform art. 93 din Legea nr. 95/2006 – (1) Finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, bugetul Ministerului Administrației și Internelor, precum și prin bugetele altor ministere și instituții cu rețea sanitară proprie, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităților publice locale, precum și din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donații și sponsorizări
Având în vedere că legea nu face nici un fel de distincție între cazurile în care persoanele victime ale accidentelor sau agresiunilor necesită intervenții medicale de urgență (după cum acestea sunt sau nu asigurate), obligația unității spitalicești de a acorda asistență medicală are la bază un temei legal, atât în situația în care persoana spitalizată este asigurată, cât și în situația în care aceasta nu este spitalizată (urmând ca prejudiciul să fie recuperat de la terțul vinovat de producerea agresiunii sau accidentului, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006).
Deși se invocă în cauza de față culpa pârâtului de a nu fi depus diligențe pentru a afla numele făptuitorului și de a aduce la cunoștință împrejurarea că a depus plângere penală sau stadiul vreunui dosar aflat pe rolul instanțelor, reclamantul nu face dovada înștiințării pârâtului în acest sens.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamantă S. J. DE U. DR TR S. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de apel apelantul reclamant a susținut că, în temeiul art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma in domeniul sănătății, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii si au obligația sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata .Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora, in toate procesele si cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecata ". A.. 2 al aceluiași articol prevede ca «furnizorii de servicii care acorda asistenta medicala prevăzuta la lin. 1 realizează o evidenta distincta a acestor cazuri si au obligația sa comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se afla in relație contractuala aceasta evidenta, in vederea decontării, precum si cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective in vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective ».Deși paratul a fost înștiințat de plata spitalizării, nu a depus la secretariatul unității nicio dovada din care sa reiese numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, daca a depus plângere penala sau daca se afla vreun dosar pe rol in acest sens.Tinand seama ca termenul de prescripție este de 5 ani, fiind vorba de creanțe bugetare, completând cu refuzul pârtii vătămate de a ne transmite date referitoare Ia numele persoanei vinovate, ne vedem nevoiți sa intentam acțiune civila pentru recuperarea sumei datorate.
Privind prescrierea faptei, întrucât in conformitate cu prevederile Codului Fiscal si de Procedura Fiscala,prescripția începe sa curgă de Ia data de 1 ianuarie a anului următor, mai precis 1 ianuarie 2011. întrucât nu ne supunem legal termenului general de prescripție de 3 ani, ci celui de 5 ani fiind vorba de creanțe bugetare iar acțiunea a fost depusa in termen legal. A susținut apelantul că nu s-a ținut seama in acest cadru legal, daca paratul este minor/major daca a depus contribuții la CAS /sau nu, neputându-se invoca lipsa calității procesuale pasive câtă vreme, deși înștiințat, pârâtul nu a binevoit să furnizeze la secretariatul unității, nicio dovadă din care să rezulte numele făptuitorului.
Apelantul reclamant și-a întemeiat cererea de apel pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma in domeniul sănătății, art. 19 C. proc.pen. solicitând admiterea apelul așa cum a fost formulat si a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 618 RON plus dobânzi si penalități pana la data plații, in conformitate cu art.119-121 si 123-127 Cod Procedura Fiscala, și de asemenea casarea sentința primei instanțe.
In procedura prealabilă intimatul pârât nu a depus întâmpinare la motivele de apel.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, se constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Nu poate fi primită susținerea apelantului că din acest text de lege se poate concluziona faptul că, pârâtul ar avea obligația să efectueze demersuri legale pentru a stabili identitatea și vinovăția agresorului, chiar și numai în scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, câtă vreme, însuși legiuitorul stabilește pe cel responsabil de suportarea cheltuielilor rezultate din acordarea serviciilor medicale, precizând expres că acesta este persoana care prin fapta ei aduce daune sănătății altei persoane .Interpretarea dată de apelant nu rezultă din nici un text legal, iar unde legea nu distinge, nici instanța nu o poate face.
Așadar, față de dispozițiile legale menționate, având în vedere că făptuitorul este obligat să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, pârâtul, ca persoana vătămată, nu are calitate procesuală pasivă în acțiunea demarată și care vizează acoperirea acestui prejudiciu.
În ceea ce privește excepția prescripției, instanța de apel constată că aceasta nu a fost invocată de nicio parte în fața instanței de fond, și nici de către instanță, prin urmare acest motiv de apel excede obiectului apelului, obiect reprezentat de sentința atacată.
Față de considerentele expuse, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în baza 480 alin.1 C.pr.civ., apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă S. J. DE U. D. T. S., având Cod fiscal_ și sediul în D. T. S., Splai M. V. nr. 4, județul M. ,împotriva sentinței civile nr. 2372/25.06.2014 pronunțată de Judecătoria D. T. S., intimat pârât fiind S. I., având CNP_ și domiciliul în localitatea D. T. S., .. 22, .. 2, .. M.,ca nefondat.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2014.
Președinte, M. C. O. | Judecător, A. M. | |
Grefier, L. I. |
OMC/LI/4 ex.
Data 23.10.2014
Jud.fond.G. L.
Confidențial cod.oș.2626
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Sentința nr. 759/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
