Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 678/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 678/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 82/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 82/A

Ședința publică de la 13 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Judecător M. C. O.

Grefier D. A. D.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta . C. SRL P. C.I.I.P. E. împotriva sentinței civile nr. 678/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. Severi, în contradictoriu cu intimata O.C.P.I. M. - B.C.P.I. DR.TR.S., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) .

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul art. 150 cod procedură civilă, s-a trecut la soluționarea apelului;

INSTANȚA

Asupra recursului de față;

P. cererea formulată la data de 10.01.2013 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin . SRL, în contradictoriu cu O. M., a formulat plângere împotriva încheierii de respingere nr._ pronunțată de O. M., solicitând admiterea plângerii cu consecința desființării încheierii atacate și respingerea cererii de notare a sechestrului asigurator asupra imobilului cadastral_ a Băncii de Export Import a României Eximbank SA.

În motivarea acțiunii a arătat că prin încheieirea de respingere nr._/04.12.2012, Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Dr. Tr. S. s-a pronunțat asupra cererii de reexaminare a petentei cu privire la încheierea nr._ prin care s-a dispus notarea sechestrului pentru suma de_,41 lei + 294.756,69 euro în favoarea Băncii de Expert Import a României Eximbank SA sub C 13 din cartea funciară_.

A mai arătat că a solicitat respingerea cererii introdusă de Bănca de Export Import a României Eximbank SA și restabilirea situației anterioare, măsura dispusă de notare a sechestrului asigurator fiind nelegală .

De asemenea a arătat că a adus la cunoștință faptul că . C. SRL se afla în procedura insolvenției conform sentinței nr. 513/12.11.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, astfel că executarea silită și implicit notarea sechestrului nu se poate realiza împotriva bunurilor societății petente și potrivit disp. art. 36 din Legea 85/2006 se impune constatarea de drept a suspendării de drept a executării silite.

Astfel, petenta a solicitat B. Dr. Tr. S. să reexamineze încheieirea nr._ și să o modifice în totalitate în sensul respingerii cererii formulată de Bănca de Export Import a României Eximbank SA.

Cererea de reexaminare a fost respinsă, astfel că la data de 07.01.2013 petenta a primit încheierea de respingere nr._, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune.

Față de cele menționate, petenta a solicitat admiterea plângerii cu consecința desființării încheierii atacate și respingerea cererii de notare a sechestrului pentru suma de_,41 lei + 294.756,69 euro în favoarea Băncii de Expert Import a României Eximbank S.A.

În drept a invocat disp. art. 36 din Legea 85/2006, art. 77 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, art. 50 al. 22 din Legea 7/1996.

În temeiul disp. ar.t 242 c.p.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă .

În dovedirea celor susținute a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și de orice mijloc de probă a cărui necesitate va rezulta din dezbateri.

Astfel, în scop probator a depus la dosar o . înscrisuri, respectiv: încheierea de respingere nr._, cererea de reexaminare nr._, încheieirea nr._, sentința nr. 513/12.11.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ .

La data de 28.01.2013 O. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, potrivit art. 501 din Legea 7/1996.

A arătat că urmare a prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea 7/1996, singurele persoane care pot avea calitate procesuală activă sau pasivă în cadrul caestei proceduri necontencioase sunt cele menționat în art. 50 alin. 1 din Legea 7/1996, întrucât hotărârea judecătorească pronunțată de judecătgorie, în plângerea ce i se adresează,va produce efecte relative numai față de aceste persoane.

Chiar dacă biroul teritorial efectuează operațiuni în cartea funciară, pe baza hotărârii instanței, nu înseamnă că are calitate procesuală pasivă întrucât această obligație este prevăzută de lege ( art. 50 alin. 4 și 5 din Legea 7/1996).

În ceea ce privește fondul cauzei, solicită respingerea cererii formulată de petentă, ca neîntemeiată.

A arătat că în speță, registratorul de carte funciară a verificat îndeplinirea condițiilor de formă și fond a actului care a stat la bza înscrierii în cartea funciară, respectiv procesul – verbal de sechestru, acesta neavând competența de a verifica actele care au stat la baza emiterii acestuia de către organul de executare silită.

Mai mult decât atât, în CF nr._ UAT Dr. Tr. S. nu a fost notată în prealabil deschiderea procedurii de insolvență, astfel încât aceasta poate contitui o eventuală piedică la înscrierea sechestrului asigurator în cartea funciară, deși potrivit art. 56 alin. 2 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privnd codul civil, înscrierile în cartea funciară se fac în scop de opozabilitate față de terți .

Față de cele arătat a solicitat admiterea excepției invocate și pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată .

În drept a invocat disp. art. 331-229 c.p.civ. și disp. Legii 7/1996 și potrivit disp. art. 242 c.p.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă .

În scop probator a depus la dosar, în copie, încheierea_/21.11.2012, adresa EximBank SA nr._/13.11.2012, procesul verbal de sechestru nr. 84/13.11.2012, cartea funciară nr._ UAT Dr. Tr. S. .

Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința supusă apelului a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a O. M., invocată de către O. M., cu sediul în Dr. Tr. S., .. 1A, județul M..

A fost respinsă acțiunea formulată de . C. SRL, cu sediul în Dr. Tr. S., . nr. 11 A, județul M., ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă plângerea formulată de . C. SRL,ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că petenta . C. SRL, în contradictoriu cu O. M., a formulat plângere împotriva încheierii de respingere nr._ pronunțată de O. M., solicitând admiterea plângerii cu consecința desființării încheierii atacate și respingerea cererii de notare a sechestrului asigurator asupra imobilului cadastral_ a Băncii de Export Import a României Eximbank SA.

Din probatoriul administrat in cauza respectiv: încheierea_/21.11.2012, adresa EximBank SA nr._/13.11.2012, procesul verbal de sechestru nr. 84/13.11.2012, cartea funciară nr._ UAT Dr. Tr. S., încheierea de respingere nr._, cererea de reexaminare nr._, sentința nr. 513/12.11.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, instanta retine următoarele situatii de fapt si de drept.

In baza art. 137 C.pr.civ., instanta va analiza cu prioritate exceptiile de fond si de procedura care fac de prisos cercetarea in tot sau in parte a fondului cauzei.

Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a O. Mehedinti invocata de catre acesta, instanta o apreciaza ca fiind intemeiata, urmare a faptului ca in ceea ce priveste plingerea impotriva incheierii de carte funciara sint incidente in cauza dispozitiile art. 50 indice 1 dinlegea 7/1996 republicata „ soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial”, motiv pentru care va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a O. M., invocată de către O. M., si va respinge acțiunea formulată de . C. SRL, ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În speță, pe calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, fiind o procedură necontencioasă, nu se poate realiza rectificarea unei înscrieri eronate în CF, ci doar pe calea unei acțiuni al cărei obiect să îl constituie rectificarea în cartea funciară judecată în contradictoriu cu toate părțile implicate, cu atit mai puțin ridicarea unui sechestru înscris in cf.

În acest sens, se poate observa că în baza disp. art. 33-34 din Legea nr. 7/1996 invocate de petent prin cerere ca temei juridic s-ar putea fundamenta o acțiune în rectificare carte funciară, însă, nu în cadrul procedurii plângerii împotriva încheierii de carte funciară.

În acest sens, petentul are deschisă calea separată a acțiunii în rectificare promovată în condițiile art. 33-37 din Legea nr. 7/1996, în contradictoriu cu toate părțile implicate.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel . C. SRL P. C.I.I.P. E. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivele de apel a susținut că în privința stabilirii cadrului procesual nu se poate imputa nici o culpă reclamantei în introducerea în cauză a O. M. de vreme ce în cuprinsul cererii introductive aceasta a arătat că a formulat plângere împotriva încheierii de respingere nr._/4.12.2012 pronunțată de O. M. prin care a solicitat desființarea încheierii atacate și respingerea cererii de notare a sechestrului asigurator asupra imobilului notat în CF în favoarea Banca de Export Import a României Eximbank SA.Ca atare nu reclamanta a solicitat judecarea cauzei în contradictoriu cu O. M. și ca atare dacă instanța dorea introducerea în cauză a acestuia trebuia să-i pună în vedere să-și modifice cererea sub sancțiunea suspendării în cond. art. 155 ind. 1 c.pr.civ.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor formulate în cond. art. 295 c.pr.civ. instanța constată apelul nefondat.

Astfel, introducerea în cauză a O. M. s-a făcut în urma plângerii formulată de petenta . C. SRL P. C.I.I.P. E. și de altfel conceptarea în calitate de pârâtă a O. M., indiferent dacă aceasta s-ar fi făcut la cererea reclamantei sau din oficiu, instanța avea obligația să se pronunțe în cond. art. 137 c.pr.civ,. asupra calității procesuale pasive a acesteia.

Pe cale de consecință în rezolvarea excepției lipsei calității procesuale pasive a O. M. instanța a făcut o corectă aplicare a disp. art. 50 ind. 1 din legea 7/1996, potrivit cărora soluționarea plângerii împotriva încheierii de CF a acțiunii de justificare tabulară, în rectificare, precum și în prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a O. M..

Pe fondul plângerii, instanța a apreciat în mod temeinic și legal că plângerea împotriva incheierii de CF are de regulă un caracter necontencios fiind aplicabile disp.art.331 și urm. C .pr.civ. întrucât se urmărește soluționarea cererii prin mijlocirea instanței fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic față de o terță persoană.

Potrivit art. 335 c-.pr.civ. dacă însă cererea prin însuși cuprinsul ei sau prin obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin prezintă caracter contencios, instanța o va respinge.

Cum în cazul de speță, prin cuprinsul ei cererea petentei . C. SRL P. C.I.I.P. E. vizează modalitatea de admitere a cererii de notare a sechestrului asigurator formulată de către o terță persoană, respectiv Banca de Export Import a României Eximbank SA, cererea are un evident caracter contencios și cum partea are la îndemână acțiunea în rectificare a cărții funciare ,promovată în cond. art. 33,37 din legea 7/1997, în mod temeinic și legal, făcând aplicarea disp. art. 335 c.pr.civ. instanța de fond a procedat la respingerea plângerii.

Așa fiind, sentința atacată fiind temeinică și legală, instanța urmează să respingă apelul ca nefondat în cond. art. 296 c.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DEC IDE:

Respinge apelul formulat de apelanta . C. SRL P. C.I.I.P. E. împotriva sentinței civile nr. 678/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin intimat fiind O.C.P.I. M. - B.C.P.I. DR.TR.S., ca nefondat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Iunie 2013,la sediul Tribunalului M..

Președinte,

V. N.

Judecător,

M. C. O.

Grefier,

D. A. D.

NV/LI/4 ex.

Data 26.06.2013.

Data-jud.fond O. Giorescu

Confidențial cod.op.2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 678/2013. Tribunalul MEHEDINŢI