Acţiune în constatare. Decizia nr. 277/2013. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 277/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 193/308/2010

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ (Număr în format vechi 9412/2012)

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 277/2013

Ședința publică de la 28 Martie 2013

Completul constituit din:

Președinte V. S.

Judecător A. A.-B.

Judecător C. S.

Grefier M. T.

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta M. M., domiciliată în localitatea Dumbrăveni, ., jud.Sibiu împotriva Sentinței civile nr.1553 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 14 martie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța a amânat pronunțarea pentru data de 21 martie 2013 și apoi pentru termenul de azi.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1553 din 22.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosar nr._, această instanță a dispus următoarele:

A respins excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului V. V., invocata de pârâtul A. S. A..

A respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei M. M., invocată de pârâtul A. S. A..

A respins excepția lipsei de interes a reclamantei M. M., invocată de pârâtul A. S. A..

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. S. A..

A respins acțiunea formulată de reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâții A. S. A., A. V.,, jud.Sibiu, M. A., A. I., având ca obiect constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat la 26.08.2007 între A. Letiția și A. S. A. .

A luat act că reclamanta a renunțat la judecata celorlalte capete de cerere.

A admis excepția de inadmisibilitate a cererii reconvenționale formulata de pârâta M. A., invocată de pârâtul A. S. A., respingând cererea reconvențională formulata de pârâta M. A. în contradictoriu cu pârâții A. S. A., A. V. și A. I..

A obligat reclamanta la 5000 lei cheltuieli de judecată către pârâtul A. S. A..

In baza art.19 al.1 din OUG 51/2008 cheltuielile procesuale avansate de către stat în suma de 2035 lei, respectiv 3800 lei cu privire la care s-a dispus în favoarea reclamantei M. M., respectiv pârâtei M. A. scutirea de la plata taxei de timbru prin încheierile pronunțate în ședințele publice din 17 iunie 2010, respectiv 21.10.2010, au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M. M.,calea de atac fiind declarată în termenul prevăzut de art. 301 cod procedură civilă.

La acest termen s-a invocat din oficiu excepția nulității recursului, tribunalul analizând-o cu prioritate, în raport de prevederile art. 137 cod procedură civilă și reținând sub acest aspect următoarele:

Potrivit art. 303 alin. 1 Cod de procedură civilă, recursul se va motiva prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Sancțiunea nerespectării acestui termen este nulitatea recursului, conform dispoziției cuprinsă în art. 306 alin.1 Cod procedură civilă, cu excepția cazurilor în care există motive de ordine publică, ce pot fi invocate și din oficiu.

În cauză, recursul nu a fost motivat în termenul legal, recurenta intitulându-și declarația de recurs ca fiind apel, menționând că va depune motivele de apel până la prima zi de înfățișare.

În raport de prevederile art. 282 indice 1 Cod procedură civilă și de obiectul cererii de chemare în judecată, având în vedere de asemenea principiul legalității căii de atac, instanța a dispus recalificarea căii de atac din apel în recurs.

Motivele de recurs au fost depuse la data de 06.02.2013, iar comunicarea hotărârii atacate cu recurenta s-a efectuat la data de 11.09.2012, potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 317 dosar fond. Prin urmare motivele recursului au fost depuse la dosr mult după împlinirea termenului de recurs.

Instanța de recurs constată că față de hotărârea atacată nu există motive de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu, iar pe de altă parte constată că dispozițiile art. 303 alin. 1 cod procedură civilă sânt imperative, recursul nefiind motivate în termen legal.

Având în vedere cele anterior reținute va fi admisă excepția nulității recursului cu consecința anulării acestuia, potrivit art. 306 alin.1 Cod procedură civilă.

De asemenea, având în vedere că recurenta a dovedit culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1 cod procedură civilă, la cererea părții intimate, aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată din recurs, în sumă de 5000 lei, reprezentând onorar avocația dovedit cu chitanța nr. 10 din 18.01.2013 depus la fila 23 a dosarului de recurs,în favoarea intimatului A. S. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nulității recursului.

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta M. M., domiciliată în localitatea Dumbrăveni, ., jud.Sibiu împotriva sentinței civile nr.1553 din 22.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosar nr._ .

Obligă recurenta reclamantă M. M. la plata cheltuielilor de judecată din recurs, în sumă de 5000 lei, în favoarea intimatului A. S. A., domiciliat în Mediaș, ..7, jud.Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 28.03.2013.

Președinte,

V. S.

Judecător,

A. A.-B.

Judecător,

C. S.

Grefier,

M. T.

Red./Thred.:V.S./14.05.2013

M.T./2 ex./14.05.2013

Jud.fond:V. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 277/2013. Tribunalul MUREŞ